KorAP: Find »[drukola/base=zări & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...372 373 374 ...424 >

10,579 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

ajungi la un intrând foarte atrăgător cu un minunat chei din piatră, povârnit, un golfuleț împotmolit de mâl și complet părăsit. Bănuiesc că, pe vremuri, era folosit pentru bărcile de pescuit, care se avântă acum departe, spre nord: uneori le zăresc pe fâșia mea de mare, altminteri remarcabil de pustie, în spatele intrândului, a fost cioplită în stâncă o pantă terasată, lungă și destul de largă, pentru a se amenaja ceea ce se numește „un loc de scăldat pentru doamne“. Dar n-am văzut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Nu mă puteam convinge că fusese vorba de un ]ipar, era imposibil. Creatura avusese un trup mătăhălos, îi văzusem spinarea. Eram absolut sigur că nu putuse fi un simplu ]ipar, oricât de uriaș, acea mostruozitate încolăcită prin ale cărei volute zărisem cerul. La ce distanță fusese jivina și la ce înălțime deasupra mării se ridicase? Mai târziu, pe măsură ce reflectam, am început să mă îndoiesc de primele impresii, deși am păstrat certitudinea că văzusem ceva cu totul ieșit din comun. Explicații de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
și-apoi mi-a trăsnit deodată prin minte ideea că poate o adusese pe Lizzie; așa încât am fugit afară și am început să cobor de-a bușilea pe stânci în direcția drumului. Când am ajuns în dreptul pistei, Gilbert m-a zărit și s-a întors spre mine. Ne-am întâmpinat unul pe celălalt zâmbind. Gilbert purta un costum negru din stofă subțire, o cămașă în dungi și o cravată înflorată. Când m-a zărit, și-a scos pălăria. Nu-l mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
am ajuns în dreptul pistei, Gilbert m-a zărit și s-a întors spre mine. Ne-am întâmpinat unul pe celălalt zâmbind. Gilbert purta un costum negru din stofă subțire, o cămașă în dungi și o cravată înflorată. Când m-a zărit, și-a scos pălăria. Nu-l mai văzusem de trei sau patru ani și arăta foarte îmbătrânit. Misterioasele, oribilele schimbări care alterează fața omenească în trecerea de la tinerețe la bătrânețe pot să întârzie, să tărăgăneze cu cochetărie, pentru ca apoi să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
o puteai desluși din cauza luminozității cerului de care părea să se rezeme, iar privirile mi se împăienjeneau și nu izbuteau să-și fixeze obiectivul. O clipă sau două n-am reușit să disting nimic clar, și totuși eram sigur că zărisem o mișcare, ceva ce se mișcase înăuntru, în bibliotecă. Am înaintat foarte încet, clipind din ochi și uitându-mă fix. După aceea am văzut, fugitiv dar limpede, o siluetă întunecată aflată înăuntrul casei, stând la fereastră și privind. Silueta s-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
sau mai curând întrebări elementare. „O fi văduvă?“ un gând atotpătrunzător, încât nu putea fi socotit întrebare, ci însăși atmosfera pe care o respiram. Mă întrebam dacă mă văzuse prin sat și, în cazul ăsta, dacă mă recunoscuse. Eu o zărisem de câteva ori de la distanță. Oh, Dumnezeule, ce grozăvie! Am văzut-o și nu am recunoscut-o. Dar de bună seamă că eu, care nu mă schimbasem aproape deloc, eram foarte ușor de recunoscut. Atunci de ce nu mi se adresase

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
spate, dând către o pajiște înclinată, dominată de priveliștea mării. Dar văd că o iau înainte. Căldura se încinsese. Temperatura se ridicase în timpul după-amiezei la douăzeci și ceva de grade, iar atmosfera licărea încă de arșiță. De pe coasta dealului se zăreau în depărtare promontoriile golfului, scăldate în ceața gălbuie a asfințitului. Imensul bol al mării sclipea într-un albastru foarte palid, pe care jucau miraje argintii și fulgerări de lumină. Tufișurile încărcate de trandafiri răspândeau un parfum dogoritor. Soneria, pe care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
câteva căsuțe părăginite, un zăplaz din cinci bare de lemn, și un maidan imens, mărginit de copaci. Nu era posibil să fi traversat maidanul. Să fi intrat într-una din case? Am început să alerg în direcția inversă; atunci am zărit un mic pasaj care se deschidea din stradă, o fisură îngustă, neînsorită, între zidurile oarbe a două clădiri. Am luat-o pe acolo, continuând să fug, m-am poticnit de niște grămezi de prundiș și am dat colțul, pomenindu-mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
s-o întâlnesc pe Hartley, dar nu credeam c-o voi întâlni într-adevăr. Era o oră târzie din după-amiază, îmbăiată de lumina aceea aurită, care altădată m-ar fi făcut să strig de bucurie. Când am străbătut digul, am zărit câteva scrisori așteptându-mă în „cotețul de câini“, și le-am luat. Una din ele era de la Lizzie. Am desfăcut-o și am citit-o din mers. „Iubitul meu, bineînțeles că răspunsul nu poate fi decât «da». Temerile mele erau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
reflectau luminile hotelului. Luceafărul se preschimbase din aur în argint, iar luna se împuținase și-și definise un contur strălucitor. În cele din urmă m-am întors, cu gândul să intru în casă, dar când am cotit pe dig, am zărit o licărire curioasă în locuința mea, o lumină care se mișca. M-am oprit și am pândit. O clipă s-a deslușit îndărătul uneia dintre ferestrele din față un licăr clar, care pe dată a scăzut, s-a încețoșat și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
o privire inexpresivă. După care adăugă: „Mulțumesc“, și-mi deschise ușa. — N-ai vrea s-o citești? am întrebat zâmbind din nou. E doar o invitație. Ben scoase un mic oftat de enervare și rupse plicul, în momentul acela am zărit peste umărul lui că ușa de la bucătărie, care fusese închisă la sosirea mea, era acum întredeschisă. Din hol, răzbea parfumul greu al trandafirilor, mai dens și mai trist înăuntrul casei decât afară. Puteam zări „altarul“ cu viteazul cavaler rătăcitor de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
rupse plicul, în momentul acela am zărit peste umărul lui că ușa de la bucătărie, care fusese închisă la sosirea mea, era acum întredeschisă. Din hol, răzbea parfumul greu al trandafirilor, mai dens și mai trist înăuntrul casei decât afară. Puteam zări „altarul“ cu viteazul cavaler rătăcitor de deasupră-i. Ben își înălță privirile și închise din nou ușa dormitorului. Am început să vorbesc, mișcându-mi grăitor brațul înspre invitație și încercând prin gesturile unei bonomii simulate să umplu și să domin mica

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
bătrânul pe care l-am văzut aici data trecută? Îmi amintisem subit ceva de care uitasem cu totul între timp, și anume că ultima oară când fusesem în apartamentul lui James, chiar în momentul în care mă pregătisem de plecare, zărisem, prin ușă deschisă a unei alte camere, un bătrânel oriental, scund, cu un smoc de barbă, și care ședea cuminte pe un scaun. James păru puțin surprins. — Ah, acela... nimic interesant... și mă bucur să-ți spun că a plecat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
un tufiș de trandafiri. S-a auzit un trosnet slab dar înfricoșător, și un spin ascuțit mi-a străpuns gamba. M-am instalat teribil de incomod, înghețat de spaimă, cu spatele rezemat de zid, cu ochii holbați și gura căscată, zărind brusc marea vastă, argintată de lună, care se așternea sub mine, și așteptând cu groază să aud un: „Cine-i acolo?“. Dar glasurile continuau să discute, și acum le puteam desluși foarte dar. Cât e de ușor să spionezi niște

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
soare. După aceea m-am dus să înot, plonjând de la scările turnului. După aceea m-am așezat lângă turn și am privit la soarele după-amiezei târzii, care răspândea mari bălți de umbră în spatele stâncilor sferice de la Golful Raven. După aceea, zărind niște turiști apropiindu-se, și cum eu eram în pielea goală, m-am îmbrăcat, m-am reîntors acasă, și mi-am strâns rufele, care se uscaseră. După aceea am adunat fotografiile lui Hartley pe care le adusesem de la Londra și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
curând am descoperit o îmbietoare cărare de pădure, care, bănuiesc, într-un anumit punct, o lua spre mare, dincolo de capătul drumului către Nibletts. Câteva minute mai târziu am putut vedea lumina câmpului deschis și, puțin mai încolo, am reușit să zăresc, printre trunchiurile copacilor, bungalovul destul de îndepărtat, pe care-l țineam sub observație cu ajutorul binoclului. Am avut de așteptat destul de mult, înfiorat de răcoarea serii mai curând decât de frig, deși strălucirea soarelui adăsta încă pe cer. Brațele și ochii începuseră

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
cu iarbă, iar Ben era cât pe-aci să-mi dispară din obiectiv, întrucât se interpusese casa. Îmi dădusem seama că vor fi două sau trei secunde, după ce voi ieși în câmp deschis, în care s-ar putea să mă zărească. I-am aruncat o ultimă privire prin binoclu. Era cu spatele spre mine, aplecat lângă răzorul de flori. Am străbătut cu pași mari, precauți, porțiunea de iarbă cea mai apropiată, apoi, dintr-un salt, am ieșit în drum și, de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
împletindu-se în crăpături negre, înfundându-se în hârtoape sau izbindu-se de suprafețe verticale, cu neputință de urcat. Intuiam o lumină pe suprafața mării, și aș fi vrut să pot privi într-acolo, ca să mă asigur că nu se zărește pe undeva capul negru al unei femei gata să se înece și brațele ei disperate, spărgând oglinda liniștită. Gemeam încet în timp ce mă încleștam cu mâinile și săream, hăulindu-i, din când în când, numele, ca un țipăt de bufniță și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
ca un țipăt de bufniță și, în cele din urmă, pe neașteptate, am ajuns pe cupola netedă a unei stânci înalte, chiar deasupra mării. Stăteam drept, în punctul cel mai înalt al cupolei și mă uitam la apă. Nu se zărea nimic pe întreaga întindere luminoasă, ușor vălurită, decât reflexe tremurânde ale luceafărului și ale lunii încă pitite. Cerul își păstra albastrul aburit, care nu se dizolvase încă în albastrul tenebros, noptatic. Vreo două gămălii de stele abia de se zăreau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
zărea nimic pe întreaga întindere luminoasă, ușor vălurită, decât reflexe tremurânde ale luceafărului și ale lunii încă pitite. Cerul își păstra albastrul aburit, care nu se dizolvase încă în albastrul tenebros, noptatic. Vreo două gămălii de stele abia de se zăreau, eclipsate de lumina zimțuită a felinarului-luceafăr. M-am întors spre uscat. Acum devenisem conștient de aerul cald, de stâncile calde, după strania răcoare a casei mele. Stâncile continuau să se împrăștie, ca niște mormane incolore deasupra unor gropi de întuneric

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Leu Negru“. Și cârciuma era închisă, ici-colo se vedea câte o fereastră luminată, sătenii se duceau devreme la culcare. Pașii mei alergători reverberau ecourile grabei și ale spaimei. Am ajuns în dreptul bisericii, și am cotit, gâfâind, spre deal. Nu se zărea nici o lumină pe acolo [i drumul se așternea întunecat sub umbrele pădurii care-l domina. Mi-am încetinit pașii până la mersul normal, și mi-am dat seama că aproape îmi atinsesem obiectivul. Iată luminile bungalovului Nibletts, cu ușa larg deschisă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Mai bine să mergem imediat s-o căutăm, sau... mă duc să iau o lanternă. Când a intrat în casă, mi-am întors fața de la fereastră și de la aleea luminată [i m-am uitat în josul străzii. După o clipă am zărit o siluetă întunecată. Era Hartley, urcând încet dealul și venind spre mine. În mintea mea s-au declanșat concomitent o sumedenie de gânduri simultane. Unul îmi spunea că fusese o nebunie din partea mea să vin aici și astfel să zădărnicesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
de o neliniște cu totul deosebită. Evitându-l pe Gilbert, am pornit-o peste stânci, cu binoclul agățat de gât, propunându-mi să urmăresc păsările. Mă gândeam că s-ar putea să văd și o focă, din moment ce Gilbert pretindea că zărise una. Oricum, din clipa în care m-am aflat pe creasta „muntelui“ meu minuscul, am fost asaltat de o teamă care mi s-a părut familiară. A început cu o senzație de amețeală, o impresie că marea s-ar găsi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
un capăt la suprafață, câțiva pescăruși cu ochi sticloși, un cormoran care-mi întunecă brusc luminosul cerc vizual. Pe urmă, fără nici un motiv special, mi-am schimbat poziția, astfel încât lentilele vrăjite și dilatatoare să se mute dinspre apă către uscat. Zăream valurile spărgându-se de stâncile galbene de la piciorul turnului, și apa înspumată împroșcându-se din despicăturile și văiugile de piatră. Stâncile ude, pe urmă stâncile uscate, pe urmă câteva petice de iarbă cărnoasă și țepoasă, cu structură de cactus, pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
mele, Gilbert își parcase mașina. Nu voiam să fie la vedere, pentru cazul în care voi fi nevoit, mai târziu, s-o mint pe Hartley. Gilbert ședea pe o stâncă și contempla apa iluminată într-un albastru strălucitor. Când mă zări, sări și veni către mine. — Gilbert, ia scrisoarea asta și depune-o imediat la Nibletts, știi, ultimul bungalov din șir. — O.K. conașule. Cum merg lucrurile? — În ordine. Hai, fii bun și pleacă imediat. Și pe urmă întoarce-te și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]