9,514 matches
-
împărțită la mijloc de o bandă clară, banda H (descrisă de Hensen), care la rândul ei este bisectată de o altă bandă întunecată, banda M (Mittelscheibe - linie de mijloc în germană). Banda I este împărțită la mijloc de o linie întunecată, banda Z (Zwischenscheibe - linie între în germană), numită și linia Z. Se descrie și o bandă N, situată pe banda I, între banda Z și joncțiunea I-A. Unitatea morfo-funcțională a fibrei musculare scheletice este sarcomerul, delimitat între două benzi
Tratat de diabet Paulescu by Octavian Savu, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92217_a_92712]
-
bine individualizată. Pe secțiune transversală la microscopul optic, fibrele musculare cardiace contractile apar sub formă de mase citoplasmatice rotunde sau ovalare, centrate sau nu de nucleu. În mod caracteristic și definitoriu, miocardiocitele sunt legate între ele prin porțiuni liniare mai întunecate, mai intens colorate în microscopia optică, transversale pe secțiune longitudinală, numite discuri intercalare sau strii scalariforme (Eberth, denumite astfel deoarece porțiuni ale discului sunt dispuse și longitudinal în raport cu axul lung al fibrelor, dând impresia de trepte de scară). În microscopia
Tratat de diabet Paulescu by Octavian Savu, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92217_a_92712]
-
1. Contracția mușchiului striat scheletic 3.1.1. Mecanismul molecular al contracției fibrei musculare scheletice este alunecarea (glisarea) miofilamentelor (și nu plisarea acestora, cum se considera inițial). Glisarea (Fig.2) constă în aceea că filamentul de actină alunecă în discurile întunecate (discuri A) printre filamentele de miozină. Astfel, discurile clare (discuri I) se scurtează până la dispariție, benzile H dispar și ele, iar membranele Z se apropie. Sarcomerul se scurtează și astfel se produce contracția. Glisarea este produsă de forțele de atracție
Tratat de diabet Paulescu by Octavian Savu, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92217_a_92712]
-
devin un ersatz de la un autentic al înțelegerii lucrurilor și oamenilor, care, de fapt, compun realitățile trecute. Cercetarea istorică, pe care Foucault o diferenția de istoria scrisă, de munca de istoric, este precum "o rătăcire neajutorată a istoricului în pădurea întunecată și fără de cărări"215, iar aplicarea unui aparat de tehnici interpretative, a unui model științific idee atât de comună spațiului ecclesiocratico-bizantin românesc, dominat de sofiști eșuează, în practică, deoarece experiența umană din trecut, facticitatea omului nu se pot măsura în
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
în pofida Evangheliei, „pîinea cerească“ e un ideal prea înalt pentru gloatele care sînt gata să renunțe la orice pentru pîinea pămîntească. În orice caz, tocmai absența „pîinii cerești“ (în sensul cel mai larg) face din Însemnări o scriere atît de întunecată, de apăsătoare. Ion Ianoși consideră că acestea sînt o scriere neterminată: „Însemnările trebuiau să se încheie prin transcenderea din imperiul voinței individuale, absolut libere, în imperiul lui Dumnezeu“1. Afirmația sa se bazează însă pe o lectură lejeră, credem noi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
el prin răsuflarea nopții. În zare am deslușit sclipirea aceea stinsă - ar fi zis că erau paietele unor valuri mici pe suprafața unui râu. Neîncrezători, am scrutat întunericul care se revărsa pe balconul nostru zburător. Da, o întindere de apă întunecată scânteia în adâncurile stepei, urca, răspândea prospețimea aprigă a ploilor năprasnice. Pânza ei părea să se limpezească treptat într-o lumină mată de iarnă. Vedeam acum ieșind din mareea aceea fantastică conglomeratele negre ale clădirilor, turlele catedralelor, stâlpii felinarelor - un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
galeși ne privea printre ghivecele cu flori și parcă asculta istorisirile Charlottei. De cealaltă parte a curții umbrite de frunzișul teilor și al plopilor se înălța o casă mare de lemn cu două etaje, înnegrită de timp, cu ferestre mici, întunecate și bănuitoare. Pe asta și pe semenele ei voia guvernatorul să le înlăture cu limpezimea grațioasă a stilului modern. În clădirea aceea, veche de două secole, locuiau băbuțele cele mai pitorești, ieșite direct din povești - cu broboadele lor groase, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu mâinile ciolănoase, aproape vinete zăcându-le pe genunchi. Când ni se întâmpla să pătrundem în lăcașul acela întunecos, întotdeauna mă îneca mirosul înțepător, greu, dar nu întru totul neplăcut, care plutea pe coridoarele ticsite. Era mirosul vieții de altădată, întunecate și foarte primitive în felul ei de a primi moartea, nașterea, dragostea, durerea. Un fel de atmosferă apăsătoare, dar plină de o stranie vitalitate, oricum, singura care se putea potrivi cu locuitorii acelei izbe uriașe. Suflul rusesc... Înăuntru, eram mirați
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
soldați în tranșee. Încercând să regăsesc urmele perechii imperiale, scotoceam acum în dezordine, amestecând paginile decupate. Țarul a reapărut pntru o clipă, călare, cu o icoană în mâini, în fața unui rând de infanteriști îngenuncheați... Chipul lui mi-a părut îmbătrânit, întunecat. Eu îl voiam iarăși tânăr, însoțit de frumoasa Alexandra, aclamat de mulțime, glorificat în strofe entuziaste. Numai la fundul cufărului am dat, în sfârșit, de urmele lui. Titlul cu litere mari nu putea să păcălească: „Gorie Rusiei!” Am despăturat pagina
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
o puzderie de cioburi. Dar ei nu mișcau, ca și cum ar fi vrut ca un trecut apăsător să fie șters prin frecarea și arsura aceea. Tocmai părăsiseră Buhara. Tot ea, după întoarcerea lor în Siberia, petrecuse ceasuri interminabile în fața unei ferestre întunecate, suflând din când în când în stratul gros de gheață ca să păstreze un rotocol topit. Prin ochiul acela apos, vedea o stradă albă, nocturnă: uneori, o mașină aluneca încet, se apropia de casa lor și, după un moment de ezitare
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
serios, stătea culcat, spre deosebire de ceilalți, care, abia operați, începeau să umble pe culoare. Medicul se apleca deasupra piciorului aceluia și clătina din cap. Sub pansamente, rana, acoperită în ajun cu o pojghiță subțire de piele, sângera din nou, buzele ei întunecate semănau cu o dantelă sfâșiată. „Ciudat!”, se mira medicul, dar nu putea zăbovi mult acolo. „Refaceți pansamentul!”, îi spunea el infirmierei de serviciu, strecurându-se printre paturile înghesuite unele lângă altele... În noaptea următoare, Charlotte, fără să vrea, l-a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
fără să vrea, l-a surprins pe rănit. Toate infirmierele purtau încălțăminte cu tocuri care umpleau coridoarele cu un țăcănit grăbit. Dar Charlotte, în șoșoni de pâslă, se deplasa fără zgomot. El nu o auzise intrând. A pătruns în sala întunecată, s-a oprit lângă ușă. Silueta soldatului așezat pe pat se decupa clar pe geamurile luminate de zăpadă. Charlotte a avut nevoie de câteva secunde ca să priceapă: soldatul își freca rana cu un burete. Pe patul lui se încolăceau pansamentele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
puțin. Liniștea adâncă a câmpiei înzăpezite, cerul argintiu, somnul profund al marelui fluviu făceau ca vorbele să fie de prisos. Uneori, Pașka, tot căutând un loc mai bogat în pește, se apropia periculos de mult de plăcile lungi de gheață întunecată, umedă, măcinată de izvoare... Mă întorceam când auzeam un pârâit și îmi vedeam colegul zbătându-se în apă și înfingându-și degetele răsfirate în zăpada zgrunțuroasă. Alergam spre el și, la câțiva metri de crăpătură, mă întindeam pe burtă și îi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
erotice. Era reprezentarea unei femei „clasice”. Ideea de feminitate întrupată. Imaginea iubitei ideale. În orice caz, așa le vedeam eu pe cele trei cochete, cu ochii lor mari, umbriți cu negru, cu pălăriile lor voluminoase prinse în panglici de catifea întunecată, cu aerul lor din alte vremuri care, în portretele generațiilor precedente, ne apare întotdeauna ca un semn de oarecare naivitate, de candoare spontană care le lipsește contemporanilor noștri și ne mișcă, inspirându-ne încredere. De fapt, eram mai ales uimit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
bine fraza aceea atât de simplă care declanșase totul: „Și totuși, exista în viața celor trei femei dimineața aceea răcoroasă și însorită...” Ca un ucenic vrăjitor, mi-am imaginat din nou bărbatul cu mustață frumoasă în biroul lui, în fața ferestrei întunecate și am șoptit formula magică: - Și totuși, a existat în viața lui o seară de toamnă când stătea în fața ferestrei întunecate, dincolo de care fremătau crengile golașe din grădina palatului Élysée... Nu mi-am dat seama în ce moment s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
însorită...” Ca un ucenic vrăjitor, mi-am imaginat din nou bărbatul cu mustață frumoasă în biroul lui, în fața ferestrei întunecate și am șoptit formula magică: - Și totuși, a existat în viața lui o seară de toamnă când stătea în fața ferestrei întunecate, dincolo de care fremătau crengile golașe din grădina palatului Élysée... Nu mi-am dat seama în ce moment s-a spulberat hotarul timpului... Președintele privea țintă umbrele mișcătoare ale copacilor, fără să vadă. Buzele lui erau atât de aproape de geam că
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu totul „normal”, „de bătrânețe”. Trebuia să te apropii foarte mult de tatăl meu ca să-i vezi deasupra urechii urma ușor scobită în care zvâcnea sângele. Trebuia să o cunoști pe mama ca să deslușești în ea copila încremenită în fața ferestrei întunecate, sub un cer plin de stranii stele șuierătoare, în prima dimineață de război. Pentru a vedea în ea adolescenta scheletică, lividă, care se îneca înfulecând coji de cartofi... Le cercetam viața printr-o perdea de lacrimi. Îl vedeam pe tata
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
capetelor noastre. Zburând în grup câte trei, au făcut să se prăbușească pe noi cerul explodat. Val după val, se rostogoleau spintecând văzduhul, zgâriindu-mi creierul cu decibelii lor. Mai târziu, în liniștea serii, priveam îndelung câmpia pustie cu dungile întunecate ale ierbii smulse ici și colo. Îmi spuneam că a fost odată un copil care își imagina un oraș fabulos înălțându-se deasupra orizontului cețos... Copilul acela nu mai exista. Mă vindecasem. Din ziua aceea memorabilă de aprilie, mini-societatea școlară
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
clipa aceea. Era prea simplă: fără atracții erotice, fără intrigă, fără jocuri de cuvinte. Întorcându-mă de la școală, mi-am amintit că niciodată, când le spuneam colegilor mei povestea Președintelui îndrăgostit, nu le-am vorbit despre pânda tăcută de lângă fereastra întunecată de la palatul Élysée. El, singur în fața nopții de toamnă și, undeva, în lumea aceea obscură și ploioasă - o femeie cu chipul ascuns sub un voal sclipind din cauza ceții. Dar cine m-ar fi ascultat, dacă mi-ar fi venit ideea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
interesant un bețiv? El vorbise cu Charlotte. Cu încredere, cu certitudinea că va fi înțeles. Franțuzoaica îi era mai apropiată în clipa aceea decât toți oamenii care îl priveau contând pe un spectacol gratuit. El îi cercetase cu ochii lui întunecați, bombănind în sinea lui: „Sunt toți aici, ca la circ...” Pe neașteptate, a văzut-o pe Charlotte traversând curtea cu o sacoșă cu cumpărături. Se îndreptase și o salutase. Un minut după aceea, cu chipul parcă luminat, povestea: „Și știți
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
timp. Treptele scoteau gemete tânguitoare sub pașii ei. Culoarele erau înțesate de dulapuri vechi, de cutii mari de carton, îngrămădite de-a lungul pereților, de biciclete, de oglinzi vechi care străpungeau spațiul acela cavernos cu o perspectivă neașteptată. Între zidurile întunecate plutea un miros de lemn ars, care se îmbina cu frigul adus de Charlotte în cutele paltonului. A văzut-o la capătul culoarului, la primul etaj. O femeie tânără, cu un copilaș în brațe, stătea lângă fereastra acoperită cu flori
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
tu ai putea să pleci în străinătate! În Franța, de pildă... Te-ar tenta, nu-i așa? Expresia trăsăturilor ei nu s-a schimbat. A plecat doar ochii. Am auzit melodia fluierătoare a ceainicului, țiuitul cristalelor de zăpadă la geamul întunecat. - Știi, mi-a spus ea în cele din urmă, cu un zâmbet obosit, când în 1922 m-am dus în Siberia, jumătate sau poate o treime din călătorie am făcut-o pe jos. Era ca de aici până la Paris. Vezi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
gară, o stradă încă somnoroasă în dimineața aceea cețoasă, am văzut o fereastră deschisă și interiorul unei încăperi ce respira un calm simplu și cotidian, dar misterios pentru mine, cu o lampă aprinsă pe masă, o comodă veche din lemn întunecat, un tablou ușor desprins de perete. M-a înfiorat, atât de veche și de familiară mi s-a părut dintr-o dată căldura intimității întrevăzute. Să urci scara, să bați la ușă, să recunoști un chip, să fii recunoscut... m-am
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
refuzului. Știam că însăși natura acelui manuscris depindea de revederea noastră, pe care, totuși, o speram posibilă. Și, adesea, în timpul acelor luni, am visat unul și același vis, care mă trezea în plină noapte. O femeie într-un palton lung, întunecat, intra într-un orășel de frontieră într-o dimineață de iarnă liniștită. Există un joc vechi. Alegi un adjectiv care exprimă o însușire extremă: „abominabil”, de pildă. Apoi îi găsești un sinonim care, fiind foarte apropiat, exprimă aceeași calitate ușor
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și veșnică lui putere, si dumnezeirea...” (1,20 - t.n.) Iar la patru versete distanță de versetul care îl numește pe Dumnezeu ’Pl misetatter, se vorbește despre revelarea lui Dumnezeu în cuvânt: „Nu în ascuns am grăit, în vreun colț întunecat al pământului...” (Is 45,19). 4.3.2. al-B"q (2.1.3.2.), deși este în toate listele tradiționale, nu se află ca atare în Coran, ci sub formă de verb la imperfect, persoana a III-a singular (yabq
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]