10,418 matches
-
mort, cu condiția să nu-l balansez pe sub nasurile oamenilor. Situația cea mai gravă a survenit din faptul că Încă de atunci aveam o aversiune puternică față de Înscrierea În orice fel de mișcare sau asociație. Îi Înfuriam pe cei mai blânzi și mai bine intenționați profesori ai mei prin refuzul de a participa la orice activitate de grup În afara programului școlar - societăți de dezbateri unde se desfășurau alegeri solemne de președinți și se citeau referate cu teme istorice, iar În clasele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
la fel de bine ca pe toate celelalte obiecte aflate mai la vedere În camera lui de studiu; les objects d’art din cristal sau piatră cu vinișoare, la modă pe atunci; sclipitoarele fotografii de familie; imensul Perugino aflat sub o lumină blândă; uleiurile olandeze mici, strălucitoare ca mierea; și chiar deasupra biroului, portretul pastel, ca un abur trandafiriu, al mamei, pictat de Bakst: artistul Îi desenase fața În trei sferturi, scoțându-i minunat În evidență trăsăturile delicate - bolta părului cenușiu (Încărunțise la
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ca un abur trandafiriu, al mamei, pictat de Bakst: artistul Îi desenase fața În trei sferturi, scoțându-i minunat În evidență trăsăturile delicate - bolta părului cenușiu (Încărunțise la douăzeci și ceva de ani), arcuirea pură a frunții, ochii albaștri și blânzi, grațioasa linie a cefei. Când Îl Îndemnam pe birjarul ca o păpușă de cârpă să mâne mai iute, el se apleca doar Într-o parte cu o mișcare semicirculară specială a brațului, ca pentru a face calul să creadă că
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
părea ceva mai plin, antebrațele ei ceva mai puternice și o dată sau de două ori, am deslușit, exact Înainte de a o pierde din vedere (la șaisprezece ani s-a măritat cu un fierar dintr-un sat Îndepărtat) o licărire de blândă ironie În ochii ei căprui, distanțați unul de celălalt. Este ciudat, dar ea a fost prima care a avut o mare putere asupra mea, prin simplul gest de a nu Îngădui zâmbetului ei să dispară, de a-mi tulbura somnul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
măreți (În fr. În orig.). . Zbătându-se (În fr. În orig.). . Ca un rug de frunze În tonuri care ard (În fr. În orig.). . Aerul pur se Înalță din câmpie (În fr. În orig.). . Un stol de turturele brăzdează cerul blând / Crizantemele se-mpodobesc pentru Sărbătoarea tuturor sfinților (În fr. În orig.). . Punct pe linia mediană a frunții, imediat deasupra sprâncenelor. . Un... ndee, un... de pleci (În rusă În orig.). . Castelul (În fr. În orig.). . Sunt o silfidă În comparație cu ea (În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ni se trage nouă din atâtica.... Vină să te-ncălzesc... Îl strânge în brațe ca pe un copil. Toader prinde a doini încetișor un cântecel, gâfâit, mormăit. Respiră adânc, cu ochii duși, vorbește încetișor și vocea lui e caldă și blândă: Gheorghiță-tată... Să vii în sat la noi când înfloresc pe dealuri prunii... Hiii, băieții-taichii! Hiii!... Aburește pământu'... Ce bine miroase pământu' răsturnat în brazdă... Tresare. Se uită la Gheorghiță cu teamă. Glasul bătrânului se frânge: Așa ne-o fost vorba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ușa de taină. Maria, singură, cu privirile rătăcite în gol... Oblonul zgâlțâit de vânt se lovește de perete. Maria se ridică, îngenunchează pe pupitrul din fața iconostasului unde o candelă pâlpâie și răsfrânge o lumină palidă, tremurândă, dând viață, parcă, chipului blând al Maicii Domnului. E o icoană făcătoare de minuni, adusă de la Muntele Athos, și care, într-o noapte când se prăznuia răstignirea lui Iisus, a plâns cu lacrimi, cu lacrimi adevărate. Își face cruce și se cufundă în rugăciune. Alături
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și crezi că aș putea să... aș putea... Bineînțeles! Iubirea-i făcută din o mie de lucruri atât de simple, adunate zi de zi, că nici nu-ți vine să crezi. Ah, și ce frumoase, și ce bune, și ce blânde sunteți! Ne topim de dragul vostru! Putem noi să fim mari, puternici, regi, împărați, Dumnezei să fim!... La picioarele voastre, preș suntem! Maria râde, în sfârșit, râde: Unchiule! Îți bați joc de mine, sau ești naiv și nu cunoști "femeia cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sunt vânați ca fiarele, aruncați în temniță, arși pe rug, pentru că au comis sacrilegiul de a gândi altfel decât zice dogma. Ei nu reprezintă decât o forță morală, care, în confruntarea cu intoleranța, cu forța brutală, este îngenuncheată. În apărarea blândului Iisus, au aprins ruguri ce te sufocă prin fumul de carne arsă... În ipocrizia lor, "să nu păcătuiască vărsând sânge" cum scrie la Biblie, îi frig pe jăratec. Oricine îndrăznește să gândească liber este acuzat de erezie, vrăjitorie, dat pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
completează: De nu vor să se scufunde corabia Creștinătății, să tragă la vâsle și domniile lor. "Vin turcii! Vin!" Zi și noapte numai la asta mă gândesc. Ce să facem? Cum să facem? Apusul se mișcă încet... Gâdilirea-i prea blândă, poate biciul! Trebuie biciuiți! exclamă Țamblac. Ștefan îi pune mâinile pe umeri, îl privește în ochi, fierbinte: Gând la gând, cu bucurie. Ți-o cer, chiar, Ioane! Fii biciul meu! Pleci în solie la Roma, la Veneția, la Buda! Biciuiește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Sora, îmblânzită, cu nostalgia unor amintiri. Doamne! Speriaseși Borzeștiul... Amarnic și neastâmpărat mai erai. Pe lângă tine, eu eram o curcă plouată. De atunci ți s-a tras porecla "Năzdrăvanul". Și așa ai rămas... Ștefan, în capul oaselor, cu un zâmbet blând, patern: Copii, Sora, copii... Le arăt eu "Năzdrăvanilor"! își recapătă Sora autoritatea, agitând amenințătoare nuiaua. Le arăt eu!... Pleacă. Boierii râd. Ștefan își desface brațele: Priviți-mă bine! O să puteți depune mărturie, precum că, odată, "l-ați văzut la pământ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pleca... spune Maria încetișor, fără patimă. Rămâi... Nu vreau să vă tulbur despărțirea... Câteva clipe numai... Ștefane! Eu nu plec la Hotin! spune ea cu hotărâre. Cee?! Cum așa?! Pentru ce?! M-am hotărât, Ștefane, spune ea cu o voce blândă, calmă, detașată. Mă retrag la mănăstire... Îmi închin viața, câtă mi-a mai rămas -, mi-o închin Sfintei Fecioare... Maria! Cum așa, Maria?! grăiește Ștefan uluit, cu reproș și tristețe. Și tu mă părăsești... Cu drept cuvânt... Dar... dar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu pricepe: Eu fierb... și sfinția ta mă pune să dezleg cimilituri... Cum vine aiasta? "Nici biruit... nici biruitor?" Nu înțeleg? Ori, ori! Nu te juca cu inima mea, că șoarece nu-s... și nici pisică nu ești! Daniil zâmbește blând și glăsuiește răspicat: Află dar! Mahomed a venit în Moldova ca un zmău! Se va căra valvârtej, ca o jigodie răpciugoasă, cu ciuma și oastea lui Ștefan Vodă coadă biciuindu-l spre Dunăre! Spre Dunăre! Crezi?!?! strigă Ștefan uluit. Adevărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
priceperea sa în ale războiului și pentru norocoasele sale războaie împotriva turcilor, polonilor și tătarilor". (Și ungurilor adăugăm noi). Cromer cronicar polonez (1512-1589) * "Domnul este un om foarte înțelept și demn de mare laudă, foarte iubit de supuși, căci este blând și drept, foarte treaz și darnic". Matteo Muriano (medic italian care i-a îngrijit rana de la picior, căpătată la asediul Chiliei) * "Era însuflețit pentru lucruri frumoase și mândru... pe lângă acestea, activ și strașnic în război." Bonfinus cronicarul regelui Matei Corvinul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
jerbele unor focuri de artificii. Coarda sentimentului patriotic a vibrat în sufletul meu. 1959 nu și-a respectat însă promisiunile: a fost un an dur, ca atâția alții din seria ’50. Sfârșitul lui, pentru mine, a fost însă ceva mai blând, pentru că a coincis cu externarea mea. Aveam fesele ciuruite de injecții, dar mă simțeam mai liniștit. Anul 1960 a debutat sub presiunea căutării unui loc de muncă. Luasem în serios verdictul cu mina, și nimeni din jurul meu n-a știut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
zâmbeam de stupoare. Un Romeo luat drept un nenorocit de securist, pus să stea în stradă zile, săptămâni în șir! Ce stupid se încheiase toată istoria asta, ce sarcastică fusese lovitura de picior pe care mi-o aplicase soarta, deloc blândă cu mine în acel an 1959! Mai târziu, am realizat că din spusele doamnei rezulta că la început șansele mele nu erau cu totul inexistente. La început, mama fetei mă luase, cu îngăduință, poate chiar cu simpatie, drept ceea ce și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
trântită pe patul așezat în colțul acum obscur al încăperii, de după ușă, mai spune câte o vorbă, vădit somnoroasă. Eu joc împreună cu tata, împotriva lui badea Emil și a mamei, care își dojenește fără supărare, cu un fel de aroganță blândă, pedagogic, partenerul, când acesta greșește, gafează. Iar badea Emil gafează din ce în ce mai des, însuflețirea i s-a stins, de abia își mai poate ține ochii deschiși... Stop! Asta e tot, dar puținul acesta înseamnă enorm pentru mine acum, în mai 1996
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
la... un meci de fotbal. Nu mai fusesem pe un stadion de foarte multă vreme. Era o splendidă după-amiază de toamnă și Dani, mare susținător al Craiovei, m-a convins atunci să mă duc la acel meci. Cerul albastru, soarele blând, dar strălucitor, orbindu-mă până la lacrimi (lacrimi ambigue, provocate și de o puternică, inexplicabilă emoție), gazonul de un verde proaspăt, odihnitor, jucătorii evoluând incredibil de aproape, atât de aproape încât efortul pe care îl fac - și care se „pierde” pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a vizitat cândva la spital, contaminându-se, preluându-i boala într-o formă agravată, agresivă. Cât despre V.M., el s-a însănătoșit, și-a revenit de mult și e foarte îngrijorat cu privire la soarta amicului său, mai ales de când nebunia acestuia, blândă, inofensivă în prima sa fază, a început să se manifeste în chip violent... * Cineva taie cu ferestrăul o scândură sub fereastra mea de la etajul doi. Zgomotul, atât de familiar și totuși de atâta vreme nemaiauzit, îmi ia lehamitea cu mâna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
e superioară numai prin exprimare îndoliatelor sale surori necuvântătoare. În numele cărora vorbește poetul, sătul s-ar zice de suferința prea guralivă a oamenilor. În comparație cu vaietele acestora, care au asurzit istoria și literatura, ce nobilă pare decrepita vacă așteptându-și cu blândă resemnare cruntul sfârșit, ce demnă în singurătatea ei aristocratică - vulpea împușcată în picior târându-se până la vizuina unde, încolăcită ca pentru somn, moare în purpura propriului sânge, ce nu mai poate fi oprit. Sentimentul matern lovit drept în inimă prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de ea, ochii cățelei se învârteau: două stele de aur în nea. Blaga Privea ceru-n neștire, Scheunând amar, În timp ce luna subțire Se pitea după-o culme-n hotar. Umilă, smerită, parcă datoare, Când unul, altul o mai lovea, Aștri blânzi, licăreau prin ninsoare Ochii ei de cățea. I. Olteanu La Berlin, în 1922, recitând această poezie la rugămintea lui Maxim Gorki (care va fixa memorialistic momentul), Esenin rostise ultimele două versuri ale ei cu ochii în lacrimi. Berdiaev mărturisea că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
creșterea fraților mei mai mici. Vară mergeam la muncă câmpului cu toții. Era o armonie plăcută, că ne întreceam la prăsit. Tata mereu cântă cântece duioase. Ele se numeau: Iisuse călător, Cruce sfântă, părăsita, Pasăre măiastra, Pe drum cu spini încununat, Blândul Pastor și altele. El cântă și lacrima de duioșia cuvintelor care-L înfățișau pe Domnul Iisus și Golgota. Apoi cântam cu toții. Era frumos și plăcut. Și Dumnezeu parcă le sporea pe toate. Tata, fiind bun gospodar, ne învață de toate
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Munteanu, Justinian Marină, Iustin Moisescu și Teoctist Arăpașu. Privind și admirând, iată, se deschide o ușă. Intra părintele superior Arhim. Ieronim Cretu. Este că un înger. Este înalt, la suflet și la trup, are o față senina, luminoasă, o privire blândă și o voce caldă. Fac cuvenită plecăciune și-i sărut cinstitele-i mâini. Mă binecuvintează și îmi urează „Bun venit!”. Mă invită în camera de oaspeți și-mi oferă loc. Mă servește cu o felie de pandișpan și un pahar
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
mare doar puțin mai îngustă. În aceasta icoana se înfățișează o multime cu făclii și obiecte de luptă și este zugrăvita pe chipul lor multă ură. Iar în frun39 tea și mijlocul lor este Iuda conducându-i. În fața lor, Mântuitorul blând îi întreabă pe cine caută. Iar pe peretele dinspre răsărit vezi o altă icoana tot așa mare și te înspăimânta ce poți vedea. Este tot acea mulțime multă cu torțe, furci, ciomege și alte obiecte de luptă și multă ură
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
furci, ciomege și alte obiecte de luptă și multă ură pe fetele lor. Și cum Sf. Apostol Petru a tăiat urechea lui Malhus, slugă arhiereului. Și pe Iuda cum îl săruta pe Domnul. Să-L vezi pe Domnul Iisus ce blând și senin și cu ce privire atât de duioasa îi privește! Cu aceste priveliști triste și pline de durere ieșim din biserică, măi privim cu multă cutremurare și cu mult nesaț grădină, ne reculegem câteva momente, adunăm petalele de flori
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]