11,264 matches
-
regelui ostrogot, Teodoric, i-a fost recunoscută domnia. Iustinian consideră că goții au pus stăpânire cu forță pe Italia. Se consideră suzeranul firesc al tututor conducătorilor din interiorul granițelor Imperiului Roman, și avea misiunea, ca împărat creștin, de a răspândi creștinismul, singura credință adevărată, printre necredincioși, printre păgâni și eretici. În Africa, era văzut de autohtoni ca un protector ce îi va scoate de sub stăpânirea persecutorilor arieni barbari. Episcopii ortodocși, refugiați și exilați din Africa, au sosit la Constantinopol pentru a
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
suferit un puternic regres economic din cauza invaziei. Iustinian a construit, sub presiunea hunica, forturi și ziduri lungi. În Egipt, Iustinian a înfruntat populații africane că blemizii și nobazii. Grație energiei și abilității Teodorei, regele nobazilor, Silko, s-a convertit la creștinismul monofizit și s-a alăturat unui general bizantin pentru a-i obliga pe blemizi să îmbrățișeze credință. Campaniile au presupus cheltuieli enorme. Procopius scrie că Iustinian a cheltuit toate cele 320 000 de livre de aur moștenite de la Anastasie, deși
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
să numească imperiul ca "Bizantin", în loc de "Roman de Răsărit", pentru evenimentele istorice de după această dată. Imperiul era, de asemenea, în mod clar diferit din punct de vedere religios față de fostele teritorii imperiale din apusul Europei, deși provinciile sudice bizantine practicau creștinismul monofizit, spre deosebire de cele nordice, ortodoxe. Cucerirea de către arabi a provinciilor sudice a făcut ortodoxia mai puternică în restul posesiunilor bizantine. Constans II Bărbosul (641 - 668) a împărțit imperiul într-un sistem de provincii militare numite "théme" pentru a face față
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
Aurelian adusese din Siria idealul oriental al unei monarhii sacre și instituise un fel de monoteism solar, religia lui "Sol invictus", drept cult oficial al Imperiului. Acest teism solar a fost religia casei lui Constantin și a pregătit calea acceptării creștinismului. Sfântul Imperiu Roman, "Sancta Respublica Romana", n-a fost creația lui Carol cel Mare, ci a lui Constantin și Teodosiu. Odată cu sec. V el devine o adevărată teocrație, iar împăratul, un fel de rege-sacerdot. În secolul al III-lea, în timpul
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
în 313, ordonanța dată în Orient, la Nicomedia (azi Izmit, Turcia), de împăratul Licinius, în 312, care, la rândul ei, repeta edictul de toleranță dat de Galerius (succesorul lui Dioclețian, în Occident) (311). Edictele de toleranță a creștinilor, apoi adoptarea creștinismului ca religie de stat (de către Teodosiu I, în 392), au fost măsuri dictate de rațiuni politice precise: în multitudinea eteroclită de popoare din Imperiu religia era un eficient factor unificator. La început, această religie fusese cea a zeului Soare; dar
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
în multitudinea eteroclită de popoare din Imperiu religia era un eficient factor unificator. La început, această religie fusese cea a zeului Soare; dar când majoritatea populației din cele mai importante și mai bogate regiuni - Asia Mică, Siria, Egiptul - trecuse la creștinism, era firesc ca această nouă religie să devină religie de stat, iar împăratul să fie, în același timp, șeful politic și religios al Imperiului. Ca atare, reședința sa va fi „Palatul Sacru”, când va deceda va fi înmormântat într-o
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
unde a pus bazele Mărcii Cataloniei. Apoi s-a îndreptat spre Pannonia unde i-a înfrânt pe avari, și în cele din urmă, spre Saxonia unde i-a supus pe germani. Carol și-a dovedit atitudinea de adevărat apărător al creștinismului. A mai acordat un alt sprijin papalității în anul 799 când Papa Leon al III-lea s-a confruntat cu o revoltă din partea populației romane și a aristocrației. După ce a fost aruncat în închisoare, acesta a cerut ajutor lui Carol
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
și cu dispute religioase. În prima etapă, din secolul IV au loc dispute în jurul naturii lui Hristos. În a două etapă, în secolele V-VII, se dispută raportul naturii umane și cea divine a persoanei lui Hristos. În secolul III, creștinismul câștigă adepți pe durata crizei. În sec. III-IV au loc persecuțiile împotriva creștinilor căci refuzau să respecte cultul imperial. Pentru suferințele îndurate, raiul le promitea creștinilor răsplată de după moarte. Din secolul IV a fost acordat libertatea de cult creștinismului. După
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
III, creștinismul câștigă adepți pe durata crizei. În sec. III-IV au loc persecuțiile împotriva creștinilor căci refuzau să respecte cultul imperial. Pentru suferințele îndurate, raiul le promitea creștinilor răsplată de după moarte. Din secolul IV a fost acordat libertatea de cult creștinismului. După 313, apare necesitatea stabilirii unei dogme asupra căreia să nu mai existe dispute. Erezia însemna alegerea. În secolul IV se mulează pe structura societății romane biserica legală și cea oficială, dioceza devenind unitatea de baza a bisericii. S-a
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
fără mulțimea de învățați greci care au fugit în apus după căderea Imperiului (1453) și fără prețioasele lor cunoștințe. Influența teologică asupra Occidentului =, în special prin intermediul lui Thomas Aquinas, a fost profundă. Imperiul Bizantin a fost cel care a răspândit creștinismul în Europa, chiar dacă se încearcă, uneori, să i se limiteze importanța culturală doar la lumea ortodoxă est-europeană. Misionarii bizantini ortodocși au creștinat diferitele popoare slave și alte popoare din Europa răsăriteană. Influența bizantină se simte și în religia milioanelor de
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
putut-o înlocui. Spațiul acesta spiritual care i-a supraviețuit, în special în Europa de Sud-Est, a fost numit de către Nicolae Iorga "Bizanț după Bizanț". Conceptul istoric introdus de Nicolae Iorga "Bizanț după Bizanț" definește continuitatea unității spirituale, sub umbrela creștinismului ortodox, a domnitorilor români, a popoarelor din Sud-Estul Europei pentru aproape patru sute de ani, de la căderea Bizanțului (1453) până în prima parte a secolului al XIX-lea. Domnitori români, precum Ștefan cel Mare, Matei Basarab, Vasile Lupu, Constantin Brâncoveanu, au contribuit
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
locul în care vine sufletul omului merituos după moarte. În acest loc nu ar exista griji pentru necesități, astfel ca fericirea sufletească să fie posibilă. De cele mai multe ori însă, există îndatoriri, care trebuie respectate, până a putea ajunge acolo. În creștinism, de exemplu, cel doritor să ajungă în rai trebuie să creadă în Isus Hristos și eventual să urmeze ritualurile unei culte creștine. Se susține de către diverse culte că ajungerea în Paradis reprezintă eliberarea de toate lucrurile pământești și axarea pe o
Rai () [Corola-website/Science/296769_a_298098]
-
de către diverse culte că ajungerea în Paradis reprezintă eliberarea de toate lucrurile pământești și axarea pe o viață (strict) religioasă. Împărăția cerului (greacă: "basileia tou theau") în Iudaism instaurarea domniei lui YHWH în Israel și terminarea exilului evreilor, iar în creștinism înseamnă mântuirea lumii. Paradisul (grec. "paradeisos") este amintit și sub forma de rai pe pământ sub "domnia cerului" în "viața de apoi" o viață fără griji, fericită în prezența îngerilor, fiind antipodul iadului sau infernului. Hristos (Iisus) spunea apostolilor lui
Rai () [Corola-website/Science/296769_a_298098]
-
a fost scrisă de fapt de Pavel. În enciclopedia biblică franceză, "Dictionnaire de la Bible" este amintit: „Ar fi o osteneală zadarnică, să încercăm să tăgăduim cu orice preț, vegherea și așteptarea sfârșitului lumii, care stă scris clar în Noul Testament... În creștinismul timpuriu... așteptarea Parusiei (Revenirea lui Iisus) a jucat un rol important și poate fi găsit la începutul și sfârșitul "Noului Testament".” Cuvântul slav "rai" este direct împrumutat de la cuvântul persan "ray", ceea ce înseamnă fericirea și strălucirea cerească. Denumiri în diverse
Rai () [Corola-website/Science/296769_a_298098]
-
Lüttich" (Liege) Belgia de azi. La moartea tatălui său Pepin cel Scurt în anul 768, Carol cel Mare împarte tronul cu fratele său Carloman, care moare în anul 771. Carol va domni singur asupra francilor care, fiind proaspăt trecuți la creștinism, nu pot renunța la „obiceiurile barbare” neglijând noua lor religie. În Sachsen, azi Germania de nord, saxonii continuă să practice „religia barbară”, în sud longobarzii au conflicte cu Biserica Catolică de la Roma, în Cordoba sarazinii se extind spre nord, iar
Carol cel Mare () [Corola-website/Science/296772_a_298101]
-
a durat din 301 până în anul 400. În Occident, prima parte a secolului a fost modelată de Constantin I, care a devenit primul Împărat Roman care s-a convertit la creștinism. Și-a câștigat controlul suprem asupra întregului imperiu după îndepărtarea rivalului său, Maxentiu, și s-a remarcat pentru construirea unei singure capitale din 330 numită Nova Roma (Noua Romă), mai târziu a fost redenumită Constantinopol, în onoarea lui. Ultimul împărat
Secolul al IV-lea () [Corola-website/Science/296777_a_298106]
-
mai târziu a fost redenumită Constantinopol, în onoarea lui. Ultimul împărat care a controlat întregul imperiu a fost Teodosie I. În cele din urmă, imperiul a fost împărțit în două imperii:Imperiul Roman de Apus și Imperiul Roman de Răsărit. Creștinismul a devenit religie oficială a imperiului, iar cultele păgâne au fost interzise și au dispărut treptat. Tot în aceeași perioadă, invaziile repetate ale popoarelor migratoare au afectat imperiul din anul 376. Aceste invazii timpurii au marcat începutul sfârșitului pentru Imperiul
Secolul al IV-lea () [Corola-website/Science/296777_a_298106]
-
documentar este prințul Borivoj Přemyslovec, care a domnit în a doua jumătate a secolului al IX-lea. Soția prințului, Liudmila (care a devenit, după moarte, sfânta patroană a Boemiei ), a fost creștinată de Sfinții Metodiu și Chiril, care au adus creștinismul în regiune, în 863. Borivoj și-a mutat reședința din așezarea fortificată Levý Hradec într-un palat numit Praha. Curtea palatului a fost numită, la rândul ei, tot Praha, locația fiind cunoscută drept Castelul Praga. Începând cu domnia lui Borivoj
Praga () [Corola-website/Science/296790_a_298119]
-
o punte de legătură între filosofia antică și cea medievală. În tinerețe a studiat retorica. Impresionat de ""Hortensius"" al lui Cicero s-a profilat pe filosofie. A urmat întâi maniheismul, apoi scepticismul și în final neoplatonismul. După convertirea sa la creștinism (387) prin Ambrosius de Milano a devenit în 396 episcop de Hippo Regius, în nordul Africii. Teologia sa a influențat gândirea lui Martin Luther, care inițial aparținuse ordinului augustinian. Din punct de vedere politic, Augustin vede organizarea de stat ca
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
să facă loc Cetății lui Dumnezeu, adică Bisericii. Sf. Augustin s-a născut la Tagaste (astăzi Souk Ahras), Numidia, în nordul Africii, în anul 354. Tatăl său, Patricius, era păgân iar mama sa,(Sfânta Monica), era o practicantă exemplară a creștinismului. Educația elementară a lui Augustin, primită în orașul natal, era creștină. A învățat mai apoi la Madaura și Cartagina. Aici a intrat pe drumul păcatului, după cum spune în Confesiuni, adică a dus o viață carnală și a avut un fiu
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
Orientului grecofon. Pentru prima oară în istoria lumii romane Răsăritul se impune. După dispariția în 476 a Imperiului Roman de Apus, centrul de greutate al istoriei europene părăsește Occidentul prăbușit economic și politic pentru a se stabili la Constantinopol. Aici, creștinismul în forma sa ortodoxă (lb. gr.-dreapta credință), va deveni o superbă expresie a mărturisirii credinței în Christos. La adăpostul armatelor imperiale bizantine, biserica creștin-ortodoxă va făuri și va dărui lumii creștine o bogăție spirituală mistică ce-i este specifică
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
creștine cu cele germanice, proces complex desfășurat de-a lungul secolelor V-VIII, ei bine, în această nouă civilizație ce este pe cale să apară, religia creștină și Biserica însumează toate energiile viabile. Ele devin singurele realități stabile. De acum înainte, creștinismul înseamnă viață și viitor iar istoria Evului mediu nu poate fi concepută fără istoria Bisericii creștine din această parte a Europei. Spiritul creștin (viitor catolic) devine esența acestei noi lumi. Silită de istorie să devină elementul stabil al identității acestei
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
creștine din această parte a Europei. Spiritul creștin (viitor catolic) devine esența acestei noi lumi. Silită de istorie să devină elementul stabil al identității acestei noi civilizații, biserica romană regăsește în interiorul său caracterul dinamic, vocația creatoare îndreptată spre viitor, specifică creștinismului. Căci, dacă ortodoxie înseamnă har divin și mărturisire, geniul catolic este expresia sublimă a forței creștinismului de creare a unei noi lumi. Toate acestea, biserica romană le datorează Sf Augustin și operei sale. “De Civitate Dei” a fost scrisă într-
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
de istorie să devină elementul stabil al identității acestei noi civilizații, biserica romană regăsește în interiorul său caracterul dinamic, vocația creatoare îndreptată spre viitor, specifică creștinismului. Căci, dacă ortodoxie înseamnă har divin și mărturisire, geniul catolic este expresia sublimă a forței creștinismului de creare a unei noi lumi. Toate acestea, biserica romană le datorează Sf Augustin și operei sale. “De Civitate Dei” a fost scrisă într-un moment de criză în care Apusul era descumpănit în fața invaziei și jefuirii cumplite a Romei
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
Sacerdotul creștin protejează cetatea, sub îndrumarea lui se organizează noua lume occidentală. Istoria acestei lumi se împletește strâns cu cea a instituției ecleziastice. Biserica romană reușește să solidarizeze masele cu idealul ei augustinian care devine și al lor. Odată cu răspândirea creștinismului printre germanici, conflictele dintre aceștia și latini se estompează treptat și ia naștere o nouă formă de solidaritate umană, legată de sentimentul apartenenței comune la armata lui Christos. Identitatea lingvistică/culturală devine mult mai puțin importantă decât calitatea de fiu
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]