9,860 matches
-
aceste domenii, are numai o semnificație metodică, de atitudine și de înțelegere a semnificației sale. Factorii care determină acest model psiho-biografic sunt însă aceiași. Ne vom ocupa în continuare de semnificația existenței tragice în psihopatologie. S-a vorbit înainte de „drama nebuniei”, de „condiția tragică a bolnavului psihic”, de „aspectele patice ale vieții”, toate convergând către alterarea stării de normalitate psihică. Din punctul de vedere al acestei stări, trebuie să precizăm faptul că situația tragică a vieții exprimă mai mult o atitudine
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
să fie raportați la aceleași „modele arhetipale” fundamentale din care se „construiesc” atât normalitatea, cât și anormalitatea vieții sufletești. Prin aceasta însă, ne raportăm în final la un sistem de valori specifice, așa cum vom arăta mai jos. Semnificația psiho-socială a Nebuniei Se consideră că istoria nebuniei corespunde modelelor socio-culturale, sau că aceasta urmează în paralel istoria civilizației umane. Nebunia a jucat dintotdeauna în istoria umanității un rol important care a influențat destinul acesteia și de care, în mod absolut obligatoriu, trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
modele arhetipale” fundamentale din care se „construiesc” atât normalitatea, cât și anormalitatea vieții sufletești. Prin aceasta însă, ne raportăm în final la un sistem de valori specifice, așa cum vom arăta mai jos. Semnificația psiho-socială a Nebuniei Se consideră că istoria nebuniei corespunde modelelor socio-culturale, sau că aceasta urmează în paralel istoria civilizației umane. Nebunia a jucat dintotdeauna în istoria umanității un rol important care a influențat destinul acesteia și de care, în mod absolut obligatoriu, trebuie să ținem seama. Aceasta întrucât
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sufletești. Prin aceasta însă, ne raportăm în final la un sistem de valori specifice, așa cum vom arăta mai jos. Semnificația psiho-socială a Nebuniei Se consideră că istoria nebuniei corespunde modelelor socio-culturale, sau că aceasta urmează în paralel istoria civilizației umane. Nebunia a jucat dintotdeauna în istoria umanității un rol important care a influențat destinul acesteia și de care, în mod absolut obligatoriu, trebuie să ținem seama. Aceasta întrucât, așa cum spuneam mai sus, formele vieții sociale condiționează într-o măsură considerabilă atât
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de boală psihică în interiorul grupului social respectiv. Întreaga istorie consemnează influența pe care a avut-o asupra destinului societăților, a popoarelor, a oamenilor luați individual, personalitățile unor conducători politici sau militari care au suferit de boli psihice. De fiecare dată nebunia conducătorilor a avut urmări nefaste asupra poporului, așa cum spunea Horatiu: Quidquid delirant reges, plectuntun Achei”. Din totdeauna boala psihică a fost asociată în interiorul societății în primul rând cu pericolul și în mod secundar cu frica. Aceste stări raportate la prezența
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
conducătorilor a avut urmări nefaste asupra poporului, așa cum spunea Horatiu: Quidquid delirant reges, plectuntun Achei”. Din totdeauna boala psihică a fost asociată în interiorul societății în primul rând cu pericolul și în mod secundar cu frica. Aceste stări raportate la prezența nebuniei în lume, au generat forme ilogice de interpretare care, situând boala psihică în centrul atenției sociale, au proiectat nebunia în sfera obscură a iraționalului. Din acest motiv s-a creat chiar un mit al nebuniei care a dus la segregarea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a fost asociată în interiorul societății în primul rând cu pericolul și în mod secundar cu frica. Aceste stări raportate la prezența nebuniei în lume, au generat forme ilogice de interpretare care, situând boala psihică în centrul atenției sociale, au proiectat nebunia în sfera obscură a iraționalului. Din acest motiv s-a creat chiar un mit al nebuniei care a dus la segregarea, din punct de vedere social, a unor grupe populaționale asupra cărora erau proiectate culpabilitățile colective: leproși, ciumați, eretici sau
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Aceste stări raportate la prezența nebuniei în lume, au generat forme ilogice de interpretare care, situând boala psihică în centrul atenției sociale, au proiectat nebunia în sfera obscură a iraționalului. Din acest motiv s-a creat chiar un mit al nebuniei care a dus la segregarea, din punct de vedere social, a unor grupe populaționale asupra cărora erau proiectate culpabilitățile colective: leproși, ciumați, eretici sau sectanți religioși, vrăjitoare. Aceste forme de culpabilizare colectivă, de factură mitico-magică ce au persistat pe tot
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
motive. Termenul de psihoză, luat din clinica psihiatrică, desemnează o boală psihică gravă a unei persoane, o tulburare psihică individuală, cu caracteristicile sale bine delimitate. Cunoscute de multă vreme, psihozele au fost denumite în mod diferit de-a lungul timpului: nebunie, vesanii, demonopatii, stări de posesiune, stări lunatice etc. Toate aceste denumiri sunt expresia concepțiilor medico-culturale despre boala psihică, dar și expresia atitudinii societății față de bolnavii mintali. Astăzi termenul de psihoză este rezervat unei clase de afecțiuni clinico-psihiatrice, care se diferențiază
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
colective (Marie și Bagenoff, Hoffbauer, Lehmann). Lasègue și Falret, care studiază fenomenul contagiunii psihice din cursul delirului colectiv, remarcă existența unor elemente active („contagionatorul” sau persoana inductoare) și elemente pasive („contagiatul” sau persoana indusă). În același sens Régis vorbește despre nebunia simultană iar Marandon și Montyel disting următoarele forme: nebunia impusă, nebunia simultană și nebunia comunicată. Se insistă în mod deosebit asupra procesului de contagiune psihică în geneza psihozelor colective (Régis, Vigouroux și Juquelier, Schoenfeldt, Halberstadt, Régent). Un interes particular îl
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care studiază fenomenul contagiunii psihice din cursul delirului colectiv, remarcă existența unor elemente active („contagionatorul” sau persoana inductoare) și elemente pasive („contagiatul” sau persoana indusă). În același sens Régis vorbește despre nebunia simultană iar Marandon și Montyel disting următoarele forme: nebunia impusă, nebunia simultană și nebunia comunicată. Se insistă în mod deosebit asupra procesului de contagiune psihică în geneza psihozelor colective (Régis, Vigouroux și Juquelier, Schoenfeldt, Halberstadt, Régent). Un interes particular îl prezintă, în cadrul acestui grup de tulburări psihice, psihozele mistice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fenomenul contagiunii psihice din cursul delirului colectiv, remarcă existența unor elemente active („contagionatorul” sau persoana inductoare) și elemente pasive („contagiatul” sau persoana indusă). În același sens Régis vorbește despre nebunia simultană iar Marandon și Montyel disting următoarele forme: nebunia impusă, nebunia simultană și nebunia comunicată. Se insistă în mod deosebit asupra procesului de contagiune psihică în geneza psihozelor colective (Régis, Vigouroux și Juquelier, Schoenfeldt, Halberstadt, Régent). Un interes particular îl prezintă, în cadrul acestui grup de tulburări psihice, psihozele mistice studiate de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
din cursul delirului colectiv, remarcă existența unor elemente active („contagionatorul” sau persoana inductoare) și elemente pasive („contagiatul” sau persoana indusă). În același sens Régis vorbește despre nebunia simultană iar Marandon și Montyel disting următoarele forme: nebunia impusă, nebunia simultană și nebunia comunicată. Se insistă în mod deosebit asupra procesului de contagiune psihică în geneza psihozelor colective (Régis, Vigouroux și Juquelier, Schoenfeldt, Halberstadt, Régent). Un interes particular îl prezintă, în cadrul acestui grup de tulburări psihice, psihozele mistice studiate de numeroși specialiști (Ball
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
măsură întâlnite în contextul delirului bolnavilor schizofrenici. Ne aflăm la limita a două planuri în care factorii culturali au o valoare formativă puternică. Este vorba de planul rațional și de planul iraționalului. Privită din perspectiva culturală, sănătatea mintală ca și nebunia sau boala psihică, ne apar ca produse ale culturii, care le dă forma, sensul și dinamica specifică. A. Béguin (1952) afirmă că „fiecare individ este nebun în raport cu o societate dată”. O altă problemă care se pune este legată de faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
lor clinico-psihiatric, pur medical, sunt și produsul specific al unei culturi particulare. Aceasta se manifestă prin următoarele aspecte: influența moravurilor, a credințelor și superstițiilor asupra grupului etno-cultural căruia îi aparține bolnavul respectiv, cu efecte asupra acestuia; influența atitudinii societății față de nebunie și de bolnavul psihic. Față de acestea se poate vorbi de o multitudine de factori cu efect patogen în geneza tulburărilor psihice după cum urmează: factori neculturali: factori genetici-ereditari, climatici, alimentari, demografici, sociologici; factori pur sociologici: modelele de educație, presiunile psihosociale, încurajarea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cauze, au forme de manifestări unitare și cuprind grupe populaționale importante numeric au fost numite psihoze colective. Vom încerca să extindem analiza noastră asupra acestor fenomene pentru a căuta o altă explicație a lor, diferită de cea medico-psihiatrică. Din totdeauna nebunia a avut două accepțiuni: socio-culturală și medico-psihiatrică. Această „diferențiere” trebuie înțeleasă în cadrul raporturilor care se stabilesc între individ și stat. Orice persoană umană aparține unui grup, unei colectivități sociale, a căror structuri, organizare și dinamică sunt supuse normelor statului. Deși
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mod de a gândi, acțiuni, conduite, relații și comunicare interpersonală) are semnificații multiple. Deși, în esența ei, ea reprezintă același fenomen psihic morbid, interpretarea care i se dă și semnificația care decurge din această interpretare sunt diferite. Acest aspect al nebuniei pune probleme deosebite și mai ales, impune o redefinire a acesteia. Încă din opera lui Platon (Charmides, Gorgias, Protagoras, Banchetul, Legile) remarcăm faptul că Socrate făcea distincția între „nebunia culturală”, considerată ca un „dar al zeilor”, o stare de „inspirație
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
semnificația care decurge din această interpretare sunt diferite. Acest aspect al nebuniei pune probleme deosebite și mai ales, impune o redefinire a acesteia. Încă din opera lui Platon (Charmides, Gorgias, Protagoras, Banchetul, Legile) remarcăm faptul că Socrate făcea distincția între „nebunia culturală”, considerată ca un „dar al zeilor”, o stare de „inspirație poetică”, „transă oraculară”, „eresul” sau „entuziasmul bachic” și nebunia ca boală - tulburare a minții care ține de sfera medicală. Dar, odată cu aceasta din urmă, Socrate aduce în discuție și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
redefinire a acesteia. Încă din opera lui Platon (Charmides, Gorgias, Protagoras, Banchetul, Legile) remarcăm faptul că Socrate făcea distincția între „nebunia culturală”, considerată ca un „dar al zeilor”, o stare de „inspirație poetică”, „transă oraculară”, „eresul” sau „entuziasmul bachic” și nebunia ca boală - tulburare a minții care ține de sfera medicală. Dar, odată cu aceasta din urmă, Socrate aduce în discuție și „latura socială” a nebuniei subliniind „periculozitatea antisocială” a actelor de conduită ale bolnavilor psihici care periclitează ordinea socială, prescriind în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
un „dar al zeilor”, o stare de „inspirație poetică”, „transă oraculară”, „eresul” sau „entuziasmul bachic” și nebunia ca boală - tulburare a minții care ține de sfera medicală. Dar, odată cu aceasta din urmă, Socrate aduce în discuție și „latura socială” a nebuniei subliniind „periculozitatea antisocială” a actelor de conduită ale bolnavilor psihici care periclitează ordinea socială, prescriind în sensul acesta măsuri de prevenție și de protecție socială ale cetății împotriva nebunilor (Legile, 10, d-e). Cele două forme de nebunie, culturală și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
socială” a nebuniei subliniind „periculozitatea antisocială” a actelor de conduită ale bolnavilor psihici care periclitează ordinea socială, prescriind în sensul acesta măsuri de prevenție și de protecție socială ale cetății împotriva nebunilor (Legile, 10, d-e). Cele două forme de nebunie, culturală și medicală, au coexistat permanent. Sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea aduce însă în discuție redefinirea nebuniei ca manifestare socială. Acest aspect se impune din două motive: nevoia de a se face o delimitare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prevenție și de protecție socială ale cetății împotriva nebunilor (Legile, 10, d-e). Cele două forme de nebunie, culturală și medicală, au coexistat permanent. Sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea aduce însă în discuție redefinirea nebuniei ca manifestare socială. Acest aspect se impune din două motive: nevoia de a se face o delimitare între boala psihică individuală, care este în primul rând și poate exclusiv, un fapt medical sau, mai exact, medico-psihologic și tulburările psihice colective
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
asupra lui. Nu susținem însă prin aceasta faptul că psihozele colective”, nu reprezintă fenomene psihice morbide ale maselor, dar natura morbidității lor este diferită de cea a bolilor psihice individuale. Răspunsul la această întrebare îl găsim în raporturile dintre stat, nebunie și bolnavul psihic. Este absolut clar faptul că, deși avem de-a face cu un același tip de fenomen psihic morbid, ne situăm pe două poziții diferite ca „atitudine” față de aceasta: atitudinea medicală și atitudinea socială. În plan medical, problema
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și bolnavul psihic. Este absolut clar faptul că, deși avem de-a face cu un același tip de fenomen psihic morbid, ne situăm pe două poziții diferite ca „atitudine” față de aceasta: atitudinea medicală și atitudinea socială. În plan medical, problema nebuniei, considerată ca boală psihică, este bine delimitată. Ea este o tulburare a personalității și conștiinței individului, resimțită sau percepută ca o „schimbare a naturii umane” a acestuia, atât de el cât și de către cei din jurul său. În sensul acesta boala
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
său. În sensul acesta boala psihică intră în domeniul patologicului și ni se înfățișează ca o formă a suferinței umane. Medicina, în speță, psihiatria va avea ca obiect „boala psihică”. Cu totul altfel stau lucrurile în planul social. Aici „semnificația” nebuniei este înțeleasă și definită în funcție de raporturile dintre stat și individ, sau, mai exact, dintre stat și bolnavul mintal. Aceste relații bazate, cum spuneam anterior, pe „drepturi” și „obligații” pun problema statutului social al bolnavului psihic. Acest „statut special” este expresia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]