11,500 matches
-
fie frică. Văd numai ceea ce vrea memoria mea; mîinile mele pline de sînge, chipul mirat și mînjit de sînge al mamei mele Clitemnestra, trupul Însîngerat al tatălui meu Agamemnon. Peste tot numai sînge. SÎnge și nebunie. Electra mi-a Închis rănile, dar În zadar. SÎngele meu blestemat mă arde. E sîngele atrizilor care cere moarte. Amintirea uciderii tatălui meu m-a Împins să vreau moartea mamei mele și a complicelui ei Egist. Apoi amintirea crimei mele a stîrnit eriniile Împotriva mea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
soarelui Înroșesc crestele Olimpului. Dionysos Întoarce acum spre viață o privire plină de melancolie. Lumina țipă sub gheara umedă a unui nor, pădurea se umple de amintiri și de sînge ca o fiară lovită de un zeu pentru care o rană e un spectacol ca și amurgul... Ca titan, eu n-ar trebui să simt ca un olimpian, Însă a trecut destul timp ca ura să fie uitată. Pandora mi-a adus cutia ei În dar de nuntă și mi-aduc
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
să obiectez. Există, probabil, tot atîtea Elade cîte au fost evocate, iar statuile grecești spun numai ceea ce sîntem În stare să spunem singuri. Fără o sete proprie de zbor, În zadar am scruta cerul. În locul aripilor, Icar ar avea două răni. Însă pe nisipul Înfiorat de vîntul toamnei urmele lăsate de gheara sfinxului se abat uneori spre un ținut de nicăieri, fără noapte și fără greșeli, scăldat Într-o lumină primejdioasă, unde nu mai are sens să pui mii de Întrebări
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Doctorul Frago și Pelerinul voiră să meargă să vadă casa și luară cu ei o femeie foarte pricepută; aceasta, intrând în casă, spuse că era ciumă. Pelerinul voi și el să intre și, găsind un bolnav, îl mângâie, atingându-i rana cu mâna. După ce îl mângâie și-l îmbărbătă puțin, plecă singur. Începu să-l doară mâna, încât credea că are ciumă, și această închipuire era atât de vie încât n-o putea înfrânge. Atunci, cu un gest hotărât, își vârî
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
lacrimi. Această viziune nu a fost la fel de lungă sau de limpede ca cea de dinainte, cea de miercuri, chiar dacă părea a fi la fel. Apoi, în timpul liturghiei, lacrimi, multă evlavie și niște sentimente rodnice, acestea nelipsind nici după liturghie. A RĂNILOR 2 28. Vineri ș29 februarieț - La rugăciunea obișnuită, de la început și până la sfârșit, deosebit de mare evlavie și foarte luminoasă, acoperind păcatele și nelăsându-mă să mă gândesc la ele. Afară din casă, în biserică, înainte de liturghie, vedere a patriei cerești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
treilea rând, să privesc ce este toată creația în comparație cu Dumnezeu; darămite numai eu? ce pot fi? În al patrulea rând, să privesc la toată stricăciunea și urâțenia mea trupească; în al cincilea rând, să privesc la mine ca la o rană purulentă de unde au ieșit atâtea păcate și răutăți și o otravă atât de josnică. 59. Al patrulea punct. Să cuget cine este Dumnezeu, împotriva căruia am păcătuit, după însușirile Lui, comparându-le cu cele opuse lor, din mine: înțelepciunea Lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
învățând și nu M-ați arestat”). Și spunând: („Pe cine căutați?”), dușmanii au căzut la pământ. 2. Sfântul Petru a rănit un slujitor al marelui preot, iar blândul Domn i-a zis: („Pune-ți sabia la loc”), și a vindecat rana slujitorului. 3. Părăsit de ucenicii Săi, este dus la Anna, unde Sfântul Petru, care Îl urmase de departe, L-a tăgăduit o dată, iar lui Cristos I-a fost dată o palmă, spunându-I-se: („Așa răspunzi marelui preot?”). 292. DESPRE
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
lucrurile și își pusese în minte să-și rezolve toate problemele, deloc neglijabile. Ceea ce voia să lase în urma ei i se păreau nimicuri în comparație cu ceea ce exista în interiorul ei. Se simțea ca un câine singur, îmbătrânit înainte de vreme, care-și linge rănile. Sufletul îi ardea mocnit ca un rug funerar. Asprimea din tonul bărbatului o făcea să devină crispată mai ales atunci când el venea acasă la ore târzii și-l auzea zicând: ,,Vă omor eu pe toți! Dacă nu vă mai omoară
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Barca vieții în care se aflau, se scufunda încet și sigur. Nu era vina nimănui. Așa stăteau lucrurile. În viață lor mai existau și bârfitorii cu limba lor ascuțită, oameni răi care nu urmăreau decât să-i rănească adânc. O rană se vindecă mai ușor decât sufletul, loviturile le suporți mai ușor decât amenințările, iar necunoscutul te poate dezamăgi. De câte ori avea prilejul, bărbatul îi arunca priviri sfidătoare, considerând-o mediocră, aducându-i injurii, transformând-o în victimă. De fiecare dată era
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
poarta spitalului. Își mărturisea în gând că avusese destul curaj, simțind că parcă și cerul voia să se limpezească în jurul ei, lăsându-i drum liber. Râse în sinea ei și își presă fruntea cu palma ca și cum ar fi pipăit niște răni dureroase și invizibile. Își strânse copilul la piept cu multă grijă, pentru a-l proteja de vremea instabilă de afară. Din spital ieși fără nici o problemă. Nimeni nu sesiză până atunci lipsa lor. În tramvai, cât și în tren, atrase
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
fi vrut să spună dar nu le spusese niciodată. Numai ea știa de ce păstra tăcerea. Ochii îi clipeau des, iar respirația i se îngreuna ori de câte ori își amintea de toate visele ei de altădată, vise pe care nu le trăise niciodată. Rana din sufletul ei umbrit de ghinionul vieții era adâncă. Ce mai rămăsese din tot ce clădise erau cioburi din care nu mai putea niciodată să refacă oceanul fericirii. Oare cât trecuse? De când nu mai vorbiseră amândoi? Lăsase timpul să vorbească
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
așa cum s-a întâmplat cu câțiva ani în urmă cu apele Săsarului în apropiere de Baia Mare. Zgribuliți de frig, ne retragem în grabă la autocare, sub primii stropi de ploaie, nu înainte de a mai aruncă o ultimă privire către uriașă rană făcută de către om în inima muntelui. Coborâm spre Roșia Montană. Localiataea este considerată a fi cea mai veche așezare minieră din țara noastră. Aici au fost descoperite mai multe tăblițe cerate cu înscrisuri din perioada română. Ele reprezentau adevărate contracte
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
că acum câteva zile îmi era, dar acum iar mi-e rău tot că și înainte”. Își urmărește organic asaltul bolii asupra organismului și conștientizează că trupul și voință devin neputincioase: „Deși învăț, dar nu-mi ajuta la nimic, căci rană din inimă nu mi-o poate vindeca nimeni” [...], „... m-am sculat, păream dispus, dar tot pesimist, nu mi-e bine, n-am pofta de mâncare, e jale. N-am gust de nimic”. „Am calități dar nu știu să le întrebuințez
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
toți dintre noi am tăcut din frică sau din lașitate. Personajele lui sunt vii prin autenticitate și marcate, unele dintre ele, de lehamite, dar și de speranță. Gulagul românesc despre care ne vorbește prozatorul ține de o realitate istorică și rănile nu s-au vindecat încă. Am spus la lansarea amintitită, cu un aer oarecum profetic, că, peste ani, singura mărturie reală despre Citadela chimiei românești va fi reconstituită doar din paginile romanelor scriitorului nemțean. Arta este la fel de puternică și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
minciună?! Atunci, se anulează totul. Nu, n-am dreptul să anulez un trecut frumos, ce-mi aparține! E comoara mea, purtată într-un colț al sufletului. Fiecare diamant de acolo m-a zgîriat ori m-a atins doar, și toate rănile la un loc au desenat în mine un trandafir, pe care vreau să-l ofer de fiecare dată unei mîini întinse cu gingășie și dorință, dar... "...ca o floare de magnolie gata să se desfacă..." Dumnezeule!... Doamna Teona... Mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
i s-a spus că a fost trecut la primă, dar de fapt banii sînt pentru nevoile secției; el doar va semna de primire. Spusele muncitorului m-au lovit puternic, ba chiar m-au rănit adînc și-n cîteva zile rana s-a mărit, devenind conflict dramatic. În ziua cînd mi-am dat seama că port în mine subiectul unei noi piese de teatru, i-am vorbit despre asta secretarului literar de la teatrul din localitate. Scrie, dom'le, scrie! s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
altă cucoană așteaptă să-i spun un cuvînt, să-i dau putere s-o refuze pe Brîndușa... Poftim! Poftim de veniți să trageți de mine, să fiți voi cu sufletul împăcat sărmanul vostru suflet șchiop, care-și face cîrje din rănile altui suflet!... Ce-aștepți, de ce-ai dat telefon?!... Ca să fii cu sufletul împăcat... Voiai o vorbă urîtă de la mine, ca să fii cu conștiința împăcată, să poți minți... Poftim vorba urîtă: du-te dra-cu-lui! dra-cu-lui! dra-cu-lui!!! urlu eu, apoi arunc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Vreau să-i spun că ăsta e sacul lui Vlad și să-l întreb de unde îl are, dar mă grăbesc să scot la repezeală batista din buzunar, strănut în ea, apoi îmi șterg îndelung nasul, care mă ustură ca o rană. Dinu se plimbă prin încăpere, frămîntat, cercetînd cu privirea încrengătura de țevi de la sol. Nu ți-a fost teamă de explozie? mă întreabă, arătînd spre contrafluxul de hidrogen. A trecut. De ce ești neliniștit? Știi cu cine era Vlad? mă întreabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nota sfâșietoare a strigătului și cealaltă notă, care răspunde chemării. [...] Urna. Și în privința asta, mă deosebesc de Tine. Este superb felul în care vezi tu lucrurile; ai dreptate, ai vrut să-mi alini suferința, ai vrut să pui balsam pe rana mea de burgheză ticăloasă, încremenită încă în vechile prejudecăți, în pofida a tot... Dar eu m-am gândit că destinul neiertător continuă și după moarte, că omul acesta, care aprecia onorurile ce i se datorau, care era sensibil la ele, care
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
viața lui, subliniază Suze. A făcut-o singur. — Ei, da, și poate că în felul ăsta și-a făcut rău singur. Poate e ca și cum... și-ar fi tăiat o mână, sau așa ceva. — Îh, ce scârbos! — Și acum a rămas cu rana asta uriașă, pe care nu o vede nimeni, și care se va cangrena în timp și într-o zi va erupe din nou... — Bex! Termină! Tocmai mă pregăteam să mănânc și eu ceva. — OK, iartă-mă. Vreau să spun doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
3. Evreul tabu Printre dificultățile de documentare cu care m-am confruntat În scrierea acestui studiu comparativ de imagologie etnică a fost și una la care, parțial, m-am așteptat, dar căreia nu i-am bănuit amploarea. Este vorba de rănile de nevindecat pe care cenzura comunistă le-a provocat În corpusul literaturii științelor sociale. În marea majoritate a cărților, publicațiilor și studiilor de folclor și etnologie apărute după război În România nu se vorbește aproape deloc despre evreu, pentru că acest
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
267)"/>. Tot În termeni igienico-sanitari este prezentată propagandistic „salubrizarea” Odessei, odată cu exterminarea și deportarea evreilor de către trupele române : „În oraș au intrat armatele române, iar În urma lor administrația românească. Și ghivoltul evreiesc a Încetat. Odessa a Început să-și cicatrizeze rănile și să se curețe de murdăria acumulată În timpul multor ani. Mirosul respingător specific din curțile evreiești a dispărut cu timpul. Odessa s-a trezit către o viață nouă, plină de speranțe luminoase” (Gazeta Odessei, 17 ianuarie 1943 ; cf. <endnote id
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
O, minune, că iată că eși dentr-Însa și curse sânge, ca și mai nainte. Și tu, făcătoriul mieu, nu te-ai putut odihni de necredinciosul neamul jidovesc, nici Întâi, nici apoi. Ne Închinăm patemelor tale, ne Închinăm răstignirii tale, Închinămu-ne ranelor Împărăției tale, care le-ai răbdat pe cruce pentru noi oamenii. Și iarăși ne Închinăm ranelor celor de al doilea rându, carele ai răbdat pre sfânta icoană pentru noi de necredincioșii jidovi și slăvim Înviiarea ta, Dumnezeul nostru” <endnote id
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
făcătoriul mieu, nu te-ai putut odihni de necredinciosul neamul jidovesc, nici Întâi, nici apoi. Ne Închinăm patemelor tale, ne Închinăm răstignirii tale, Închinămu-ne ranelor Împărăției tale, care le-ai răbdat pe cruce pentru noi oamenii. Și iarăși ne Închinăm ranelor celor de al doilea rându, carele ai răbdat pre sfânta icoană pentru noi de necredincioșii jidovi și slăvim Înviiarea ta, Dumnezeul nostru” <endnote id="(174, pp. 242-243)"/>. În primele decenii ale secolului al XVIII-lea, legenda a fost reluată, ca
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
i-a rănit- o. Deci, a ieșit Îndată afară și s-a dus acasă, durându-l mâna și curgându-i mult sânge.” „Saracinul” va putea să se tămăduiască doar dacă va crede În Sfântul Gheorghe și se va unge pe rană cu ulei din candela de sub icoana acestuia. Vindecându-se astfel, maho medanul căzu „la picioarele preotului [și] Îl rugă ca să-l Învredni cească cu Sfântul Botez”. Preotul creștin „l-a botezat noaptea, În taină, de frica saracinilor” <endnote id="(396
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]