10,539 matches
-
-o În zadar pe plaja strălucitoare printre pietricele colorate și cioburi de sticlă verzi-albăstrii netezite de apa mării. Frumoasei Miss Norcott i s-a cerut să plece imediat, Într-o noapte, la Abbazia. M-a Îmbrățișat În lumina firavă a zorilor, În camera copiilor, Îmbrăcată Într-o pelerină de ploaie, palidă și plângând ca o salcie babiloniană și În ziua aceea am rămas neconsolat, În ciuda ciocolatei fierbinți pe care i-o pregătise special pentru mine bătrâna doică a familiei Peterson, și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un aliat, valetul polonez al tatei. Drumurile murdare și pline de gropi și potecile de pădure bombate Îl duceau pe nerăbdătorul Max spre Îndepărtatul loc de rendez-vous, o cabană de vânătoare - În magnifica tradiție a adulterelor elegante. Cețurile reci ale zorilor și patru câini rasa marele danez, cu memorie scurtă, Îl vedeau pedalând Înapoi și la 8 dimineața Începea pentru el o nouă zi. Mă Întreb dacă Max n-a simțit o oarecare ușurare când, În toamna aceluiași an (1909), a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
au produs pe terenul de duelare, victime fiind membrii multor familii de vază. Sania mea aluneca Încet-Încet, ca prin vis, pe strada Morskaia și Încet-Încet, siluete vagi de dueliști Înaintau unele spre celelalte, ocheau și trăgeau cu pistolul - la ivirea zorilor, În poienile umede ale unor vechi moșii, pe terenuri de instrucție militară pustii sau pe cărarea acoperită de zăpadă dintre două șiruri de brazi. În spatele acestor imagini era totuși un abis emoțional foarte special pe care Încercam disperat să-l
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să folosească, fără succes, ventilatorul compartimentului nostru ca toaletă. Fratele meu, care era un actor de primă mână, a reușit să simuleze toate simptomele unui caz grav de tifos, ceea ce ne-a folosit când, În sfârșit, ușa a cedat. În zorii celei de-a treia zile, la o scurtă oprire, am profitat de o perioadă de acalmie a acelei vesele activități, ca să iau o gură de aer curat. M-am deplasat Încetișor pe culoarul aglomerat, călcând peste trupurile bărbaților care sforăiau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
varietatea de opinie mai redusă“ sub bolșevici decât În cele mai negre zile ale țarismului, se datora „lipsei totale a tradiției libertății cuvântului În Rusia“, afirmație pe care cred că a extras-o din tâmpenii de genul „S-au ivit zorile În Rusia“, pe care leniniști englezi și americani le scriau În acei ani. Dar ceea ce mă enerva poate cel mai mult era atitudinea lui Nesbit față de Lenin Însuși. Toți rușii cultivați și cu spirit de discernământ știau că acest politician
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
clar, influența directă exercitată asupra structurilor mele rusești de diverse tipare de versuri din engleza contemporană („georgiană“) care mișunau prin camera mea și pe tot trupul ca niște șoareci Îmblânziți. Și când mă gândesc câtă trudă a Însemnat asta! În zorii unei zile de noiembrie, deveneam brusc conștient de tăcerea și frigul din jur (cea de a doua iarnă petrecută la Cambridge mi se pare a fi fost cea mai rece și cea mai prolifică). Flăcările roșiatice albăstrui, În care văzusem
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Bayerischer Platz, unde te dusesem cu două ore În urmă. Flori de primăvară Împodobeau portretele lui Hindenburg și Hitler În vitrina unui magazin care vindea rame și fotografii colorate. Grupuri stângiste de vrăbii țineau ședințe zgomotoase În lilieci și tei. Zorile limpezi despuiaseră complet o parte a străzii pustii. Pe cealaltă parte, casele erau Încă vinete de frig și diverse umbre lungi se turteau treptat În acea manieră degajată În care tânăra zi ia locul nopții Într-un oraș bine Îngrijit
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mirosul tare de asfalt al caldarâmului scoate În evidență mireasma sevei copacilor ce Îl umbresc; dar pentru mine partea optică a chestiunii părea foarte nouă, ca un mod ciudat de a pune masa, pentru că nu văzusem niciodată acea stradă În zori, deși, pe de altă parte, trecusem deseori pe acolo, când n-aveam copii, În seri Însorite. În puritatea și goliciunea orei mai puțin familiare, umbrele erau pe partea străzii unde ele nu cădeau de obicei, investigând-o cu un simț
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pentru o țară așa de mică", care a făcut din țara lui mică o putere de luat în seamă, o epopee al acelui ev quatrocento românesc. Suntem în plin secol al XV-lea: războiul de 100 de ani; căderea Constantinopolului; zorile Renașterii timpurii; descoperirea lumilor; minunea catedralelor gotice sfidând norii; dar și Inchiziția; și "Pericolul otoman": un veac sângeros, zbuciumat, un veac de răscruce în istoria omenirii. În Răsărit, la Gurile Dunării, țările române, luptând singure împotriva cotropirii otomane, apărându-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
grijă nu numai pentru prezent, ci prefigurează consecințele lor asupra viitorului: "Nu pot să vând țara veacului de întuneric". "E în joc soarta țării; de ce alegem acum depinde, poate, veacul, veacurile ce vor veni pentru Moldova", va spune Ștefan în zorile luptei de la Valea Albă. Roman-dramă, deasupra căruia planează destinul morții, dar și al vieții. Drama unui om, drama unei umanități. Conflictul lui Ștefan cu sine; conflictul lui cu lumea, conflictul lui cu destinul. Câmpul de bătălie nu este numai exterior
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ce gem prin bolnițele mânăstirilor? Dar vitejii care au luptat bine, care nu și-au precupețit viața, ca Moldova să fie o țară liberă? Tăcere... Lungă tăcere... Boierii stau cu capetele plecate... Brusc, vocea poruncitoare a Domnului: Hatmane! Mâine! În zori! Pe Câmpia Direptății, cei ce-au luptat bine vor fi ridicați în ceata vitejilor! În focul luptelor se aleg oamenii. Logofete! Sunt însemnați toți?! Toți! răspunde Tăutu și desfășoară răbojul. Bârsan! Viteaz-Dobândă! Micșună! Teleki Ladislau! Acatrinei! Bogdan... Sunt mulți viteji
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai răspicată: să fie credincioși țării ce le-a deschis brațele și a cărei pâine o mănâncă! Să fie ajutați! încheie el și face câțiva pași șchiopătând. Șendreo, îi poruncește hatmanului, trei zile benchetuim! Nu! Două! Ajunge! Deci, vineri în zori, purcedem în Țara de Jos să cătăm pe unde au stricat-o, să-i oblojim rănile, ce-om putea obloji cârpeală! Prinșii puși la popreală; cele cinci mari pașale, se roagă de Măria ta... începe Duma. Aaa! Ce mai fac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
uitat... Proastă eram! se ceartă ea, respirând greu, de parcă nu-i ajunge aerul, și continuă cu glas înăbușit: În noaptea aceea, am ieșit cu toți ai mei la procesiunea pentru mântuirea orașului de urgia păgânilor. Nu știam ce curând în zori chiar vor muri cu toții... Numai eu am avut nefericirea să supraviețuiesc... Toți sfinții, arhanghelii, Dumnezeu din Ceruri n-ar mai fi putut salva Constantinopolul asediat ce se zbătea în spasmele morții. Noi, pe ziduri, luptam deznădăjduiți, cu ultima fărâmă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Nu!! Nu se poate ca Minunea Lumii să moară!!" Țamblac, istovit, cu tristețe, răpit amintirilor: Și, iată că s-a putut! După săptămâni de asediu, de luptă disperată pe ziduri, cei câți mai rămăsesem am căzut. Constantinopolul a murit în zori. Cumplitul Mahomed a dat orașul pe mâna bașbuzucilor. Trei zile de jaf și groază au rămas în istorie. Mii și mii de oameni cetluiți în lanțurile robiei; uciși; fetele, femeile batjocorite în mijlocul străzii; bătrânii și pruncii tăiați cu iataganele; altarele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Sublimei Porți, jelindu-se că "Nicicând, de la începuturile Islamului, nicicând, oștirea otomană n-a suferit o așa rușine, un așa crunt dezastru". Și... și s-a aflat gândul cel cumplit urzit Moldovei? întreabă Țamblac cu îngrijorare. Aflat, oftează Ștefan. În zorii celei de a patra zile, și-a chemat astrologii și i-a întrebat cum stă cu crugul vremii; dacă conjuncția constelațiilor îi este favorabilă. A jurat pe Coran cruntă răzbunare Moldovei și spurcatului ei ghiaur. Apoi, mânios foarte, a poruncit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ne paște același destin. Când intri în horă, vrai, nu vrai joci! De aceea vor veni!... Ei! aiasta a fost! Destul am pus țara la cale. Deseară, când vă rugați la icoană, amintiți-i Domnului că "Vin turcii!!". Mâine, în zori, pe Direptate, întreceri de luptă cu spada! Vă mulțumesc, boieri dumneavoastră! Să trăiești, Măria ta! Ștefan face o plecăciune adâncă: Sluga... Boierii au plecat. În odaia domnului s-a făcut liniște. Ștefan își aruncă ochii către crucifixul de deasupra căminului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cur la cap! spune el furios. Ce idiot! Desigur, o să se zică iarăși că sunt nemilos: "Pentru niște păsări acolo..." Să nu te mai milogești! Nu las mai ieftin! Am poruncit: douăzeci! Le merită! Să se facă strigare: joi, în zori de nu dau tatarii joi deci, ținem "Scaun de judecată domnească!" poruncește după ce sa mai liniștește. Împricinații să se înfățoșeze cu mărturia, hrisovul, dovada... Să-l chemi pe Agapie să vedem cum stăm cu el. Și "mârșavul" cu mădularul lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vămile... Nu dijmuiesc după lege... Fură... Iau șpagă... Da-da! Fură!se mânie Ștefan. Ai văzut ce căsoaie și-au ridicat?! În vreme de zurbă, inimoșii mușcă țărâna și tâlharii întorc miliardele cu lopata! Vistiernice! poruncește el brusc. Mâine! În zori! Încaleci! Scormonești vămile! La sânge! După lege! Vameșii s-au spurcat la șpagă! Se fură grânele! Se fură peștele! Și pădurile se fură! Să fie dovedită hoția și tâlharii să fie puși să înghită tot ce-au furat, să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Mi-ai povestit asediul și-am tras învățătură din greșelile voastre. Mă obsedează moartea Împăratului Constantin Paleologu... Singur... Singur cu sabia împotriva unei întregi armate... Fantastic! O moarte pentru un mare rege... A căzut o dată cu Împărăția: 29 mai 1453, în zori, glăsuiește Țamblac adânc tulburat. A căzut?! Într-un fel, a fost o încununare. Și-a cucerit nemurirea... Povestește-mi cum a fost. Povestește-mi, Ioane... Dar ți-am povestit de trei ori! protestează el. Sunt amintiri ce dor! Scutește-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ibovnică, spune ea dezamăgită. Dacă nu-i ești încă, o să-i fii, zâmbește Maria, mângâindu-se cu gândul. N-ai grijă... Ca pe-o otreapă... Otreapă... Voichița, sumețindu-se, cu mândrie: De altfel, Măria ta să fie în pace. Mâine, în zori, plec! Plec! Departe! Am cerut slobozenia! M-a alungat chiar! Te-a alungat?! Foarte bine! Asta meriți! Să pleci! Să pleci! Foarte bine! Pleacă! Departe! Cât mai departe! Și să nu te mai întorci! Să fie liniștită Mărita Doamnă... Departe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
stins. L-au tăiat... L-au tăiat?! îngână Țamblac sprijinindu-se de spătarul jilțului. Și... și moldovenii mei?! strigă Ștefan. Tăiați! Toți trei sute?!... Toți! Ștefan tace. Țamblac tace. Bârsan tușește, își drege glasul și povestește: De hramul Sfântului Nicolae... În zori... Galioanele turcești ne băteau cu pușcile... Principele, moldovenii, ne-am bătut... De n-ar fi fost trădarea... Trei sute?! Toți?! îl scutură Ștefan. Toți!... În afară de câțiva:... robi, în lanțuri... ce trebuia să încheiem alaiul de izbândă pe ulițele Stambulului... Pe mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vă legați! Ne legăm! Jurați! Jurăm! Așa să ne ajute Dumnezău! Așa să ne ajute Dumnezău! Până la moarte! Până la moarte! Luna filtrează printre nouri o lumină pală, rece, fantomatică și umbra crucilor se întinde peste ei, sinistră. Cucuvaia cobește... Apar zorile. Să mergem. 13 "Vin turcii !" Singur... Mi-a povestit Martin Chorazics ambasadorul lui Cazimir... abia reușește să vorbească Duma, gâfâind, și face o pauză să-și tragă sufletul, că urcase în goană scările spre spătărie ca să ducă vestea soliei de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să se vaicăre: Du... Dumnezeule!... Într-un galop... Câți cai ai mai crăpat? i-o retează Ștefan. Hai las-o! Vorbește! Vin! Vin, Măria ta! S-au pornit! Vin cu toată puterea Împărăției! Mă așteptam, șoptește Ștefan, alb, rece. În zorii zilei de 13 mai, din Adrianopole, sub flamura verde a Profetului, povestește Gherasim cu respirația scurtă, Aliotmanul a purces în marș spre Moldova... Cu Mahomed?! întreabă Ștefan scurt. Cu! Ne face cinstea Împăratul turcesc în persoană, se ploconește el cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de la gleznă. Mihail îl ajută să-și scoată cămașa de zale; a rămas într-o cămașă albă, nădușită-lac. Ștefan se întoarce spre boieri, cu îngrijorare: Ați auzit! Turcii forțează Dunărea în vad la Oblucița! Șendrea îi hărțuie prin smârcuri! În zori, îndemnăm în goana mare spre Dunăre! Vedeți de cai! Apoi, la culcare! Harști! Harști! Din goana calului! strigă, luptă, picotește și cască Alexandru. La culcare! poruncește Ștefan. Dormi pe tine! La Orhei, Măria sa... se îndârjește Alexandru. Să vedeți cum a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vlaicule! Aperi Cetatea Hotinului! Curtea se băjenește la Hotin... E comoara mea, ți-o încredințez, spune el apoi mai încet, arătând spre Maria, spre copii, cu un zâmbet cald, și le strânge aproape pe Maria, pe Sora. Pregătiți... Strângeți... În zori, plecarea la Hotin. La Orhei... Să vedeți! tresare Alexandru care ațipise de-a-npicioarele. Odihnește-te, Ștefane, se roagă Maria lipindu-și fruntea de pieptul său. O zi, barem... O zi... Dau turcii, Maria, spune el mângâindu-i părul. Dacă apucă să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]