19,920 matches
-
primejdie care amenință tânăra noastră poezie - lipsa de originalitate - care duce la un formalism tot atât de primejdios ca cel cultivat de curentele burgheze”. Celălalt poet, Eugen Jebeleanu, vorbește despre „o poezie constatativă, de registratură sau cum vreți să-i mai spuneți”, acuzând critica literară că nu apelează la tradiție În construcția sa valorică: „Nu vi se pare că, În general, «criticii» la care mă refer consideră că poeții și prozatorii noștri actuali au apărut prin generația spontanee? (Ă). Ai crede, dacă te-
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
principialitatea comunistă, cu viziunea dialectică a fenomenelor și cunoașterea vieții În resursele ei cele mai intime și mai variate (Ă). Dar să mai lămurim un aspect. A fost pomenit aici, În câteva rânduri, poemul Întâlnirea apelor de Ion CARAION 55, acuzat (poemul) de formalism; citesc această inutilă risipă de talent În 61 de strofe și nu descopăr nici o intenție dușmănoasă, reacționară; ce-i drept, n-am să fac rost de ochelarii de cal ai epocii; Îi port pe-ai mei: +0
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
referim, În linii foarte generale, cu accent pe citarea documentelor, la lingvistică, de-a lungul a trei ani, 1949-1951. Asupra lingvisticii dar și asupra celorlalte științe, se abat majoritatea seismelor reformatoare pe care le-au Înregistrat și artele. Au fost acuzați scriitorii și artiștii de cosmopolitism, În 1949, vor fi acuzați și lingviștii, În Lupta de clasă 78. „Iată de pildă, Bulletin Linguistique, care apare cu regularitate o dată pe an. Această revistă, deși publică și unele studii oarecum utile, poate fi
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
la lingvistică, de-a lungul a trei ani, 1949-1951. Asupra lingvisticii dar și asupra celorlalte științe, se abat majoritatea seismelor reformatoare pe care le-au Înregistrat și artele. Au fost acuzați scriitorii și artiștii de cosmopolitism, În 1949, vor fi acuzați și lingviștii, În Lupta de clasă 78. „Iată de pildă, Bulletin Linguistique, care apare cu regularitate o dată pe an. Această revistă, deși publică și unele studii oarecum utile, poate fi dată ca un rău exemplu, edificator pentru halul În care
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
limbă, literatură, arte a Academiei R.P.R. Ibidem 89. I. Coteanu. - Însemnări cu privire la aplicarea Învățăturii lui I.V. Stalin despre lingvistică la studiul limbii literare. Ibidem. 1951 COMBATEREA PROLETCULTISMULUI După cum știm, Încă din 1949, s-au făcut auzite În presă voci care acuzau poezia de manierism, de lipsă de cultură, de lipsă de originalitate; puține, ce-i drept, doar două, aceste opinii aparțineau unor poeți, unul tânăr: George Dan, celălalt Eugen Jebeleanu - cel care, alături de Cicerone Theodorescu și Radu Boureanu, a militat frecvent
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Kant sublinia că rațiunea necoruptă a omului de rând se înșală rareori în judecata ei. În primul capitol al Crp, el evoca situația acelui om căruia suveranul său îi cere, sub amenințarea pedepsei cu moartea, o mărturie falsă care îl acuză pe un om cinstit de o crimă gravă 2.. Cu toții vom admite că cel în cauză va fi liber să decidă într-un sens sau altul. Kant lasă să se înțeleagă faptul că doar puțini oameni - eroii, martirii sau sfinții
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
prietenul minte, afirmând că nu se ascunde nimeni în locuința lui, va fi posibil ca ucigașul să părăsească imediat casa și să-și întâlnească victima care a făcut același lucru. În acest caz, cel care a mințit va putea fi acuzat împreună cu ucigașul. O asemenea argumentare nu ne apare convingătoare. Nu credem că vreun tribunal îl va acuza pe cel care a mințit cu intenția neîndoielnică de a împiedica o crimă împotriva unui om nevinovat. Este cu deosebire surprinzător să întâlnim
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
părăsească imediat casa și să-și întâlnească victima care a făcut același lucru. În acest caz, cel care a mințit va putea fi acuzat împreună cu ucigașul. O asemenea argumentare nu ne apare convingătoare. Nu credem că vreun tribunal îl va acuza pe cel care a mințit cu intenția neîndoielnică de a împiedica o crimă împotriva unui om nevinovat. Este cu deosebire surprinzător să întâlnim o asemenea argumentare la Kant, care insista, cum știm, asupra ideii că acțiunile noastre trebuie să fie
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
este cu totul indispensabilă, deoarece încălcarea ei micșorează demnitatea omului în propria noastră persoană și atacă modul de a gândi în rădăcinile sale...”. ( Imm. Kant, Briefwechsel, Bd. II, p. 564) 17. Ibidem, p. 253. 18. Aici Kant ar putea fi acuzat de inconsecvență deoarece admite că deși intențiile celui care a mințit nu au fost rele, el este răspunzător de urmările minciunii sale. S-ar părea, așadar, că evaluarea morală a unei decizii se face nu în funcție de intenții, ci de consecințele
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Karl Vorländer, formula îndoieli cu privire la consecvența purtării omului Kant cu principiile filosofului, remarcând că în prima parte a scrisorii sale de răspuns Kant încerca să-și prezinte vederile asupra religiei ca fiind în acord cu cele ale autorității care îl acuza. Vorländer aprecia de asemenea că modul cum a justificat Kant mai târziu încălcarea promisiunii de a nu mai scrie în viitor nimic despre religie - promisiunea a fost făcută regelui Friedrich Wilhelm al II-lea și el nu s-a mai
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
corectă a ideilor lui Kant ar reprezenta, așadar, proba supremă a competenței în materie filosofică. În mediile universitare de orientare raționalistă studiul textelor kantiene apărea drept încercarea hotărâtoare a calificării profesionale 23. Chiar și contradicțiile interne ale sistemului kantian, adesea acuzate de cei mai de seamă exegeți ai vremii, ca Hans Veihinger și Erich Adickes, erau în măsură să sporească atracția lumii filosofice universitare pentru opera lui Kant. A avansa o interpretare ce restituie sistemului o coerență amenințată reprezenta în ochii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
minții omenești „ar fi numai acela de a lua act, datorită categoriilor sale, de lumea concretă dată”23. Aceasta ar fi o limitare pe care Blaga o apreciază drept sursa unor interdicții din cele mai păgubitoare, interdicții pe care le acuză în judecăți deosebit de severe. Astfel conceptul kantian al lucrului în sine este perceput de Blaga drept temei al respingerii oricărei încercări de a imagina reprezentări cu privire la ceea ce se situează dincolo de limitele experienței. Cu aceasta Kant a ciuntit destinul ființei umane
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
demnă de încredere după care am putea deosebi ceea ce are temei de vorbăria goală”. (Vezi Prolegomene ..., traducere de M. Flonta și Th. Kleininger, Editura All, C.E.U. Press, 1996, pp. 51-52.) Idealul științei în metafizică este afirmat deosebit de net. Ceea ce acuză Kant este lipsa progresului, ca trăsătură care distinge activitățile cu caracter științific. 32. Critica rațiunii pure, ed. cit., p. 23. 33. Ibidem, p. 24. Kant socotea că el a fost în măsură să instituie metafizica nu doar ca un domeniu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
gradul de instrucție și de cultură și, cu atât mai puțin, cu locul pe care îl ocupă indivizii pe scara socială 5. Evidențierea orientării antielitare a gândirii lui Kant mi se pare importantă pentru a înțelege mai bine de ce el acuză comoditatea sau lenea și lașitatea drept principalele obstacole care împiedică ieșirea oamenilor din starea de minorat, o stare la care ei se condamnă singuri atât timp cât nu reușesc să facă uz de propria lor rațiune. Imperativul kantian „Ai curajul de a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Abia în 1946 se stabilește în casa din La Jolla, unde avea să rămână până la sfârșitul zilelor. Pe lângă lupta propriu-zisă cu dificultatea de a scrie, cu acuzațiile de tot felul (la începutul anilor ’50, un diplomat american, Howard Hunt, îl acuză de „autoplagiat”), pe lângă timpul pierdut în ocupații complementare (scenariile pentru studiourile de la Hollywood, articolele pentru reviste, precum și o intensă corespondență, mai ales după 1940), o bună parte din energia intelectuală a lui Chandler e absorbită de meditațiile asupra romanului polițist
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
parodiate. Denunțat pentru a fi „popularizat bătaia brutală și asasinatul cu sânge rece”, precum și metoda „mai întâi sărut-o, apoi omoar-o” în relația cu femeia (cel puțin în viziunea unui ziarist de la New York World Telegram, în februarie 1952), Chandler e acuzat că ar fi beneficiarul unei grele și infamante moșteniri (cf. Johnson, 1983, p. 258). Intențiile sale erau, firește, cu totul altele. Punctul al optulea al decalogului chandlerian este cu adevărat crucial în precizarea viziunii autorului asupra propriei opere. Asumându-și
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
din cele două mari tragedii ale secolului XX. Chandler intuiește primejdiile ce-l pasc și încearcă să înăbușe din fașă riscul de a fi anexat unei direcții pe care o resimțea profund străină: Sunteți suficient de amabilă să nu mă acuzați de antisemitism. Vă sunt recunoscător, deoarece mă obosește înfiorător de mult întreaga poveste. Și, în același timp, îmi pare teribil de rău de acele minți torturate care nu se pot desprinde de subiect, care-și fac griji și se amărăsc
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
pe care-l cer evreii nu este dreptul lor de a avea genii, ci dreptul de a avea ticăloși. Sunt de acord. Iar eu cer dreptul de a numi hoț un personaj pe care-l cheamă Weinstein, fără a fi acuzat că îi numesc pe toți evreii hoți. Or, unii oameni nu-mi acordă acest drept (Chandler, 2000, p. 62). O jumătate de secol de reflecție asupra problemelor n-a mutat lucrurile prea departe de faza la care se aflau pe când
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
și ochii strălucitori, o aștepta cu un șal alb pe braț. Și-a înfipt degetele butucănoase în brațul ei gol și s-a uitat chiorâș la ea. E greu, într-adevăr, ca pe baza unor astfel de scene să-l acuzi pe Chandler de antisemitism. Dar e la fel de greu să-l aperi. A evoca eventuala lui mizantropie, a invoca nenumărate alte împrejurări în care personaje de origini etnice diferite poartă stigmatul răului nu face decât să relativizeze - dar nu să înlăture
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
fie afectată de omiterea acestui capitol. Pe de altă parte, date fiind ipostazele degradante și dezumanizante în care au fost puse victimele, am considerat de cuviință să nu le dezvăluim identitatea, din respect pentru suferința lor. Pentru a nu fi acuzați că inventăm episoade, am prezentat însă inițialele victimelor, precum și sursele informațiilor, ele putând fi verificate de către cei interesați. În puținele cazuri în care au fost publicate informații degradante la adresa victimelor, acest fapt s-a întâmplat numai pentru că victimele însele le-
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
în toate cercurile și mediile, inclusiv (deseori) în discuțiile dintre foștii deținuți politici. Cartea s-a născut din revolta față de injustețea destinului victimelor - nu doar în cadrul acțiunii și după eliberare, ci și după 1989, când au fost (și sunt încă) acuzate ori privite cu suspiciune. Am încercat, așadar, să creionăm portretele celor care au trecut prin Pitești și/sau Gherla, atât în cadrul acțiunii, cât și după eliberare, în funcție de informațiile disponibile, pentru a demonstra presiunile la care au fost supuși fără încetare
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
întrucât studenții nu erau încă judecați: „Nu avea rost o astfel de acțiune ș...ț, deoarece, din punct de vedere juridic, nu era rezolvată situația deținuților”2. Este important de observat că atât Bogdanovici, cât și Țurcanu (care, ironic, îl acuza mai târziu pe primul de oportunism) au pornit acțiunile lor din dorința de a ieși din închisoare, nicidecum din simpatie pentru regimul comunist. Interesantă este declarația lui Pafnutie Pătrășcanu conform căreia Țurcanu „s-a sesizat foarte mult” de afirmația lui
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
explicând că toți deținuții doresc o reeducare, dar că ea trebuie realizată altfel decât împroșcând cu noroi în vechile credințe. După un scurt discurs în care a condamnat crimele antilegionare și acțiunile lui Carol al II-lea, Țurcanu l-a acuzat de ipocrizie, afirmând că din cauza lui stau în închisoare; astfel, s-a năpustit asupra lui, l-a lovit cu o gamelă în cap, iar ceilalți suceveni l-au bătut până la leșin. Cei din grupul lui Pătrășcanu au reacționat declanșând o
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
a început discuțiile pro și contra „reeducării”, după cum făcuse și la 1-corecție, împărțind deținuții din cameră în tabere. Deși Bogdanovici a fost trecut la cei care susțin acțiunea, în seara de 24 decembrie, Pătrășcanu (în înțelegere cu Țurcanu) l-a acuzat pe acesta de oportunism, opinie susținută și de Vasile Pușcașu, Gheorghe Roșca și Virgil Bordeianu. În prima zi de Crăciun a început o bătaie generală, prima dată fiind torturați cei din tabăra împotriva „reeducării”, urmați de Bogdanovici, zdrobit în bătăi
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
fost îmbunătățit după această vizită a lui Marin Jianu, deținuții primind dreptul la jumătate de oră în curte, iar gardienii devenind mai înțelegători în privința ieșirilor la baie. Un eveniment destul de important are loc pe 9 februarie, când Țurcanu l-a acuzat pe Pătrășcanu că a omis informații importante și l-a trecut din nou prin torturi. Asemenea pedepsiri ale acoliților care erau dovediți ca nesinceri aveau rolul de a-i înspăimânta pe ceilalți (cu atât mai mult cu cât bătăile erau
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]