11,393 matches
-
Franța era interesată de exercitarea controlului în Hatay, Liban și Siria și a unei porțiuni din sud-estul Anatoliei, în conformitate cu Acordul Sykes-Picot. Franța semnase de asemenea un tratat cu Armenia și promisese ca, în schimbul participării Legiunii franco-armene la lupte de partea Aliaților, să sprijine formarea unui stat armenesc în regiunea Mediteranei . Aliații au continuat să emită pretenții teritoriale în Turcia, fărâmițând Imperiul Otoman. Trupele britanice din Siria au ocupat Maraș, Urfa și Birecik, iar francezii au ocupat porturile de la Marea Neagră Zonguldak și
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Siria și a unei porțiuni din sud-estul Anatoliei, în conformitate cu Acordul Sykes-Picot. Franța semnase de asemenea un tratat cu Armenia și promisese ca, în schimbul participării Legiunii franco-armene la lupte de partea Aliaților, să sprijine formarea unui stat armenesc în regiunea Mediteranei . Aliații au continuat să emită pretenții teritoriale în Turcia, fărâmițând Imperiul Otoman. Trupele britanice din Siria au ocupat Maraș, Urfa și Birecik, iar francezii au ocupat porturile de la Marea Neagră Zonguldak și Karadeniz Ereğli și regiunea minieră din apropiere. Grecii au ocupat
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
continuat deplasare în peninsula Karaburun. O altă țintă a grecilor a fost Söke, la 100 km sud de Smirna. Această așezare permitea controlul asupra văii fertile a râului Menderes și a orașelor din regiune, (Menemen și Torbalı). Lupta împotriva pretențiilor Aliaților a început aproape imediat după înfrângerea Imperiului Otoman la sfârșitul primului război mondial. Mai mulți lideri otomani au pus bazele unei societăți secrete, Karakol Cemiyeti („Societătile de Avanpost”), ca reacție la politicile Aliaților. Obiectivul Karakol Cemiyeti era lupta împotriva pretențiilor
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
regiune, (Menemen și Torbalı). Lupta împotriva pretențiilor Aliaților a început aproape imediat după înfrângerea Imperiului Otoman la sfârșitul primului război mondial. Mai mulți lideri otomani au pus bazele unei societăți secrete, Karakol Cemiyeti („Societătile de Avanpost”), ca reacție la politicile Aliaților. Obiectivul Karakol Cemiyeti era lupta împotriva pretențiilor Aliaților prin rezistență activă și pasivă. Numeroase oficialități otomane au participat la eforturile pentru protejarea mișcării de independență care se dezvolta în întreaga Anatolie de ochii autorităților de ocupație. De exemplu, stocurile de
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
a început aproape imediat după înfrângerea Imperiului Otoman la sfârșitul primului război mondial. Mai mulți lideri otomani au pus bazele unei societăți secrete, Karakol Cemiyeti („Societătile de Avanpost”), ca reacție la politicile Aliaților. Obiectivul Karakol Cemiyeti era lupta împotriva pretențiilor Aliaților prin rezistență activă și pasivă. Numeroase oficialități otomane au participat la eforturile pentru protejarea mișcării de independență care se dezvolta în întreaga Anatolie de ochii autorităților de ocupație. De exemplu, stocurile de muniție care fuseseră inițial rechiziționate de autoritățile militare
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
și elene. Sultanul a oferit mai multor pașale otomane, precum Mustafa Kemal, poziții importante de conducere în regiunile rămase sub „controlul direct al autorității otomane”, (după cum erau definite de Tratatul de la Sèvres), în care nu se exercita controlul direct al Aliaților. Motivul unor asemenea numiri încă este subiect de dezbatere printre istorici. Se poate presupune că aceste numiri urmăreau în mod intenționat sprijinirea mișcării de rezistență, dar și că sultanul a încercat în acest fel să-i îndepărteze de Constantinopole pe
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Părerea care a câștigat cei mai mulți aderenți este aceea că decizia sultanului a fost determinată de dorința de a-i îndepărta pe ofițerii cei mai stimați în armata de capitala imperiului. Există martori care afirmă că sultanul ar fi afirmat că aliații nu ar putea fi învinși fără ca turcii să dispună de o armată organizată, iar naționaliștii dispuneau de două corpuri de armată mutate în mai 1919 în Ankara și Erzurum. Prin intermediul a diferite manevre birocratice, Mustafa Kemal a devenit inspector general
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Pactul Național), pe care l-a publicat pe 12 februarie. Acest pact conținea șase principii printre care autodeterminarea, siguranța Constantinopolului, regimul libertății Strâmtorilor și abolirea sistemului capitulațiilor. Pactul Național a adoptat principiile și cererile naționaliștilor, intrând astfel în conflict cu Aliații și planurile lor. Mișcarea Națională, care reușise să convingă Parlamentul Otoman să proclame Pactul Național, a determinat guvernul britanic să acționeze în forță. Guvernul britanic a luat hotărârea să readucă Turcia sub controlul lui. Planul britanic a fost să desființeze
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
modul de acțiune al britanicilor. El a reușit să fie tot timpul cu un pas înainte acțiunilor Foreign Office-ului. Asemenea reușite i-au asigurat lui Mustafa Kemal autoritatea printre revoluționari. Pe 18 martie, parlamentul otoman a trimis un protest Aliaților. Documentul afirma că arestarea a cinci parlamentari este absolut inacceptabilă. Sistemul politic otoman era însă definitiv compromis. Acțiunea în forță a britanicilor l-au transformat pe sultan în unicul guvernator al imperiului. Dar sultanul nu își putea exercita puterea în
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
a britanicilor l-au transformat pe sultan în unicul guvernator al imperiului. Dar sultanul nu își putea exercita puterea în ceea ce mai rămăsese din imperiul otoman fără sprijinul trupelor străine. Din acest motiv, sultanul a devenit doar o marionetă a aliaților. Noul guvern turc, sperând să submineze autoritatea Mișcării Naționale, a conceput o „fatwa” (decret religios) prin care se afirma că drep-credincioșii nu ar trebui se solidarizeze cu rebelii (naționaliștii). În afară de acest decret religios, tribunalele aflate sub control guvernamental i-au
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
capitala imperiului se află sub controlul Antantei și, deci, decretele lor sunt lipsite de putere. Acest decret stabilea și că mișcarea naționalistă are ca obiectiv principal eliberarea sultanului și a califatului său de sub dominația străină. Mustafa Kemal se aștepta ca Aliații să nu respecte raportul „Harbord” și nici imunitatea sa parlamentară, dacă ar fi făcut greșeală să se deplaseze în capitală. Din acest motiv, el a hotărât să rămână în Anatolia. Kemal a mutat Comitetul Reprezentativ din Erzurum la Ankara, astfel încât
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Comitetul Reprezentativ din Ankara, iar funcționarii civili și militarii ar trebui să se supună autorității acestuia, nu guvernului de la Istanbul. Argumentele lui Kemal au câștigat un larg suport printre oficiali. Pentru toată lumea devenise evident că parlamentul se afla sub controlul aliaților, deci fără putere reală de decizie independentă. Măsurile dure luate de conducerea otomană împotriva naționaliștilor a marcat începutul unei noi faze, distincte. Mustafa Kemal a trimis o notă guvernatorilor regionali și comandanților militari prin care le cerea să organizeze alegerea
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
asemenea apel la lumea islamică să-l sprijine, în condițiile în care el și sprijinitorii săi continuau lupta în numele sultanului, care era de asemenea și calif. Principalul obiectiv al naționaliștilor ar fi fost, în aceste condiții, eliberarea califatului de sub ocupația Aliaților. Naționaliștii au plănuit în această fază a luptei organizarea unui nou executiv și a unui legislativ reprezentativ cu sediile în Ankara și pentru atingerea acestui scop au cerut sultanului să recunoască noile organe ale puterii. Numeroși sprijinitori ai lui Kemal
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Gün” și deputat de Izmir și Halide Edip Adivar s-au întâlnit în Geyve pe 31 martie. Cei doi au discutat despre necesitatea organizării unei agenții de știri, care să asigure un flux de informații și să evite astfel cenzura Aliaților. Cei doi au decis ca numele noii agenții de știri să fie "Anadolu". Mustafa Kemal a sprijinit de îndată ce s-a întâlnit cu cei doi înființarea Agenției Anadolu. Kemal spera să poată transmite știri necenzurate în întreaga lume. El și-a
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
în mod ilegal. Armistițiul nu dădea Aliaților dreptul să dizolve parlamentul, iar Constituția din 1909 era concepută să prevină excesele pe care și le permisese sultanul Abdul-Hamid al II-lea. Aproximativ 100 de deputați otomani au reușit să păcălească vigilența Aliaților și s-au alăturat celor 190 de deputați aleși de grupurile de rezistență turce. Ismet Inonü participat la ședințele noului Parlament de la Ankara din postura de deputat de Edirne. În martie 1920, revoluționarii turci au anunțat națiunea că a fost
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
cu delegația bolșevicilor condusă de Semion Budionnîi. Bolșevicii doreau să anexeze părți ale Caucazului, inclusiv Republica Democrată Armeană, care se aflaseră sub dominația Imperiului Rus. Bolșevicii considerau că o republică turcă prietenă ar fi fost un stat-tampon și un posibil aliat al comuniștilor. Poziția oficială a lui Kemal a fost aceea că orice discuții politice trebuie amânate până după obținerea independenței Turciei. Pe de altă parte, naționaliștii turci au obținut dacă nu sprijinul unui nou aliat, cel puțin neutralitatea binevoitoare a
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
un stat-tampon și un posibil aliat al comuniștilor. Poziția oficială a lui Kemal a fost aceea că orice discuții politice trebuie amânate până după obținerea independenței Turciei. Pe de altă parte, naționaliștii turci au obținut dacă nu sprijinul unui nou aliat, cel puțin neutralitatea binevoitoare a unui fost inamic În această perioadă, revoluționare turci au avut ca obiectiv aprovizionarea cu un flux continuu de arme și muniții din străinătate. La început, ei au obținut armele și munițiile de la Uniunea Sovietică, dar
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Constantinopol. Tratatul a fost considerat inacceptabil de naționaliști. Granițele propuse de tratatul de la Sèvres reflectau interesele de moment ale puterilor învingătoare, nu interesele popoarelor Imperiului Otoman. Premierul Venizelos a reușit să impună în tratat anexarea unor teritorii otomane, în ciuda opoziției aliaților. Puterile Antantei nu doreau ca anumite regiuni din Bulgaria și Anatolia să fie anexate de Grecia, dar, pe de altă parte, nu au reușit să se opună pretențiilor Atenei, fie pentru că situația politică din țările lor nu le-ar fi
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
folosite în luptele cu grecii. Războiul în vest a izbucnit în principal datorită faptuluil că liderii Antantei, în principal premierul britanic David Lloyd George, promiseseră Greciei ocuparea unor teritorii care aparțineau Imperiululi Otoman în schimbul implicării țării în război de partea Aliaților. Printre teritoriile promise se aflau Tracia Răsăriteană, insulele Imbros (Gökçeada) și Tenedos (Bozcaada), precum și regiunea din Anatolia apuseană din jurul orașului Smyrna (Izmir). Grecii au cerut și ocuparea Constantinopolelui, capitala istorică a Imperiului Bizantin, obiectiv al „Marii Idei”, dar Antanta nu
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Rauf Orbay să coordoneze unitățile formate de Ali Çetinkaya, Resit, Tevfik și Çerkez Ethem. Rauf Orbay, care era de asemenea etnic cerchez, a reușit să organizeze temeinic aceste miliții și le-a stabilit ca sarcină dezorganizarea spatelui frontului grecilor. Decizia Aliaților să permită grecilor să debarce la Smyrna a fost rezultatul debarcărilor italiene de la Antalya făcute cu ceva timp în urmă. În fața acțiunilor italienilor, care încercau să ocupe regiuni ale Asiei Mici cu o însemnată populație elenă, Eleftherios Venizelos a cerut
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
debarce la Smyrna a fost rezultatul debarcărilor italiene de la Antalya făcute cu ceva timp în urmă. În fața acțiunilor italienilor, care încercau să ocupe regiuni ale Asiei Mici cu o însemnată populație elenă, Eleftherios Venizelos a cerut și a obținut permisiunea Aliaților de debarcare a trupelor grecești la Smyrna, motivând necesitatea apărării populației civile. Turcii au pretins că adevăratul scop al lui Venizelos ar fi fost colonizarea elenilor în regiune, astfel încât aceasta să capete o majoritate elenă, care ar fi îndreptățit pretențiile
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Traciei Răsăritene de către populație elenă. El este autorul mai multor nuvele inspirate din evenimentele din Tracia și Smyrna, care au apărut în cartea "In Our Time (În timpul nostru )". Armistițiul a intrat în vigoare începând cu ziua de 15 octombrie. Forțele Aliaților urmau să mai rămână Tracia Răsăriteană timp de o lună pentru păstrarea ordinei. Turcii acceptau ca britanicii să ocupe strâmtorile [[Dardanele]] și [[Bosfor]] și [[Istanbul]]ul până în momentul semnării tratatului de pace. Refet Bele a fost numit să preia controlul
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Tracia Răsăriteană timp de o lună pentru păstrarea ordinei. Turcii acceptau ca britanicii să ocupe strâmtorile [[Dardanele]] și [[Bosfor]] și [[Istanbul]]ul până în momentul semnării tratatului de pace. Refet Bele a fost numit să preia controlul Traciei Răsăritene după retragerea Aliaților. El a fost primul oficial turc care a intrat în capitală. Britanicii nu au permis intrarea în Istanbul și a celor 100 de jandarmi care îl însoțeau pe Bele, dar au cedat după numai o zi. Guvernul din Istanbul, care
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
se așteptau la niciun atac, forța aliată a avut de partea sa elementul surpriză, dar insulele s-au dovedit a fi totuși ocupate, ceea ce a dus o bătălie furibundă pentru controlul acestora. În final, superioritatea aeriană și maritimă au permis Aliaților să-și întărească poziția pe Los Negros. Divizia I Cavalerie a reușit să cucerească apoi toate insulele. Campania s-a încheiat oficial la 18 mai 1944. Victoria aliată a dus la izolarea totală a marii baze japoneze de la Rabaul, obiectivul
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
poziția pe Los Negros. Divizia I Cavalerie a reușit să cucerească apoi toate insulele. Campania s-a încheiat oficial la 18 mai 1944. Victoria aliată a dus la izolarea totală a marii baze japoneze de la Rabaul, obiectivul final al campaniilor Aliaților din 1942 și 1943. În Insulele Amiralității s-a construit apoi o bază navală și aeriană majoră, punct important de lansare a campaniilor din Pacific din 1944. Insulele Amiralității se află la nord-est de insula Noua Guinee și la vest
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]