10,586 matches
-
au văzut, reporteri speciali ajungând la finele unei manifestări și culegând informații „calde“ despre ea, publiciști care nu știu să scrie și lucrează cu „negri“... La antipod, oameni pasionați și devotați meseriei, care ajung să-și sacrifice viața personală pe altarul profesiunii, lucrând peste normă și peste rând, fiind mereu în priză, documentându-se până la infinitul mic și oferind publicului larg produse culturale care nu sunt niște simple consumabile. Un om de presă culturală care figurează într-un Top 3 personal
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2198_a_3523]
-
Drept ofrande, i se aduc metafore peste metafore, care îi ascund chipul. Este un caz de ornamentare excesivă, ineficientă din punct de vedere literar, întrucât nu produce nici o emoție: „Surâsul tău / Curcubeu sculptat în rouă / Ce mă atrage / precum un altar / Format / Din șoapte de iubire.“ Cu alte cuvinte surâsul iubitei este ca un curcubeu, care la rândul lui este ca o sculptură în rouă, care la rândul ei seamănă cu un altar, care la rândul lui pare alcătuit din șoapte
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
sculptat în rouă / Ce mă atrage / precum un altar / Format / Din șoapte de iubire.“ Cu alte cuvinte surâsul iubitei este ca un curcubeu, care la rândul lui este ca o sculptură în rouă, care la rândul ei seamănă cu un altar, care la rândul lui pare alcătuit din șoapte de iubire... Nu există de fapt nici o idee, ci doar o beatitudine lingvistică, generatoare de metafore (convenționale) în serie. Dincolo de acest decorativism baroc tronează platitudinea, fapt evidențiat și de aforismele din volum
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
m-a ferit de nverșunate ape. // iubirea ce ți-o port e-atât de mare, / Că Universul nu o poa-te-ncape.“ (Poveste în doi) Ca și în romanțe, realitatea e înfrumusețată facil, pe baza unor rețete din secolul XIX. „Îngeri“, „raze“, „altar“, „stele“ - în asemenea termeni poetizează Beatrice-Silvia Sorescu existența. Este un fard ieftin și strident, care nu îl poate impresiona decât pe un cititor necultivat: „O să lipsesc acum, la nunta ta, / Dar voi trimite-un înger să vegheze, / Ca stelele pe
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
spune «da». / O să lipsesc acum, când ești mireasă; / Dar raza blând-a lunii te-o mbia, / Fii veselă, de-argint e nunta ta, / Nici o femeie nu e mai frumoasă! // Noiembrie a țesut din raze sfinte, / Covor pufos de frunze, spre altar. / Iubirea mea, azi ți-a adus-o-n dar, / S-o porți cu tine de acu-nainte.“ (Iubire în dar) Și mai suspecte din punct de vedere estetic sunt versurile în care autoarea filozofează: „Mai arde-n noi ceva din
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
austere a limbajului preoțesc, dar îl adoptă mecanic, mai mult pentru sonoritatea lui care evocă bolți înalte de biserici. Ambianța descrisă aduce a butaforie: „Din nou cavalerul / cu armura ciuruită apare / și câinele cu bube șiroind / peste ninsoarea albă. / Deasupra altarului / crucea din lemn de stejar / flutura coama unui armăsar / visat de o preafrumoasă domniță. // Icoanele triste / privesc fețele buhăite / ale bătrânilor credincioși. Lungi acorduri de orgă / și neauzite blesteme / în acea dimineață cu frunze uscate.“ (Sonată pentru orgă și ninsoare
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Înțeles drept unul care este egal În spirit Învârtejirii arzânde a crimei În cele mai lăuntrice fibre ale inimii. Supraomul punându-se la Încercare cu o secure, zdrobind țeste de bătrâne. Cavalerul Credinței, capabil să taie gâtlejul Isacului său pe altarul lui Dumnezeu. Iar acum ideea că Îți poți recupera sau stabili o identitate prin ucidere, devenind egal astfel oricui, egal celor măreți. Un om Între oameni știe cum să ucidă. Un patrician. Clasa de mijloc nu formase nici un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ne-am așezat în genunchi, cu nasul în tălpile celor din față. Ne ridicam, făceam semnul crucii și iar ne așezam cu nasul în tălpile celor din față. La un moment dat, preotul a dispărut într-o cămăruță - „|la-i altarul!“, mi-a șoptit bunica - și s-a întors cu o cupă legată cu lanțuri, din care ieșea fum. A tăiat o cărare printre oameni. Vreo doi s-au trântit înaintea lui și preotul i-a călcat pe spate. Toate gesturile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
Vreo doi s-au trântit înaintea lui și preotul i-a călcat pe spate. Toate gesturile alea, care nu aveau nici un rost pentru mine, mi se păreau de-a dreptul fascinante. Apoi s-a format o coadă, până la preot, lângă altar. Bunica mi-a pus o bucată de hârtie în mână și m-a așezat în fața ei, la coadă. Pentru nafură, mi-a explicat. Când am ajuns la preot, acesta, din grabă - sau din nebăgare de seamă, cred - m-a sărit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
cel puțin, te afli sub o protecție puternică. Adeseori m-am dus la biserica Santi Giovanni e Paolo, unde mergeam uneori Împreună ca să admirăm polipticul Santo Vincento Ferrier, pictat de prietenul tău Giovanni Bellini, așezat deasupra celui de-al doilea altar. Sunt sigur că-ți amintești, mai ales că nu erai de acord cu anumite combinații de culori. M-am rugat Sfântului Vincento și Sfintei Fecioare să te aibă În pază. Și, din câte aud, ruga mi-a fost Îndeplinită. Gianluca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
fi recunoscut pe Ștefan. Dar acesta simți că acele cuvinte nu sunt Întâmplătoare și că nu doar Întunericul se lăsase asupra Moldovei, ci și așteptarea. Domnitorul deschise Încet ușa chiliei. Înăuntru se vedea silueta unui călugăr Îngenuncheat În fața unui mic altar. - Cine ești? se auzi vocea liniștită și adâncă a monahului. - Ștefan, domnul Moldovei. - Domnul Moldovei va aștepta afară până când Îmi termin rugăciunea. Ștefan avu o ezitare. Nu fusese niciodată trimis afară după ce intrase. Dar ezitarea fu scurtă. Voievodul ieși, Închizând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
la mine. Nu fiindcă aici ar fi sfârșitul drumului. Ci pentru că aici e Începutul lui. Și nu pe mine mă cauți, ci pe tine. - Îl caut pe Dumnezeu, preasfinte. - L-ai pierdut? Întrebarea pluti În tăcerea chiliei, fără răspuns. În fața altarului, o lumânare Își frământă flacăra, cuprinsă parcă de neliniște. Voievodul simți că are de spus multe, dar nu-și mai amintește nimic. Greutatea din sufletul lui nu avea nevoie de cuvinte. Tăcu, fiindcă știa că Daniel Îl vedea așa cum era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
poate lauțieni? Da, asta parcă sună ceva mai bine, nu-i așa? Amestecul acesta ciudat de popoare Își găsise de-a lungul secolelor calea fericită de existență, printre altele În construcția vechilor locuri de cult, a templelor, a grotelor, a altarelor, precum și a locurilor de Înmormântare, toate Înghițite treptat de junglă. Localnicii știau de locurile astea, dar se mai gândeau la ele, erau acolo dintotdeauna, făceau parte din peisaj. Apoi, Într-o bună zi, apare un geolog, un om de știință
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
mișcare a mâinii. Ego te absolvo, mi s-a părut că aud. Somat doar rareori de către o mamă de o pioșenie măsurată să merg la biserică, am crescut totuși, încă de mic, sub influența catolicismului: făcându-mi cruci între confesional, altarul principal și altarul Fecioarei. Chivot și tabernacol erau cuvinte care pe care le rosteam cu plăcere, datorită sonorității lor. Dar oare în ce anume credeam, înainte să ajung să cred numai în Führer? Duhul Sfânt îmi părea mai lesne de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Ego te absolvo, mi s-a părut că aud. Somat doar rareori de către o mamă de o pioșenie măsurată să merg la biserică, am crescut totuși, încă de mic, sub influența catolicismului: făcându-mi cruci între confesional, altarul principal și altarul Fecioarei. Chivot și tabernacol erau cuvinte care pe care le rosteam cu plăcere, datorită sonorității lor. Dar oare în ce anume credeam, înainte să ajung să cred numai în Führer? Duhul Sfânt îmi părea mai lesne de înțeles decât Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
tabernacol erau cuvinte care pe care le rosteam cu plăcere, datorită sonorității lor. Dar oare în ce anume credeam, înainte să ajung să cred numai în Führer? Duhul Sfânt îmi părea mai lesne de înțeles decât Dumnezeu Tatăl alături de Fiu. Altare bogate în personaje, imagini ce începeau să se întunece și fantoma saturată de tămâie a Bisericii Inima lui Christos din Langfuhr îmi alimentau credința, care era mai degrabă de natură păgână decât creștină. Fecioara Maria îmi era carnal de apropiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ajutat chiar și la slujbă, cu clopoțel și căzănel cu tămâie, cu privirea îndreptată spre tabernacol, chivot. Ei, da, chiar și astăzi îmi mai este familiară succesiunea rugăciunilor. Ca Mulligan la începutul lui Ulise, șoptesc, în timp ce mă bărbieresc: Introibo ad altare Dei... În afară de asta, se pare că, la treisprezece ani - și deja dincolo de toate miracolele din lada cu trucuri a catolicismului - mergeam totuși la biserică, numai ca să pândesc fata sâmbăta după-amiaza: cât mai aproape cu putință de confesional, cu o bancă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să fi tușit ușor de partea cealaltă a grilajului. Pe lângă asta, mai târziu, pe când copila cu codițe aflată de cealaltă parte a ferestruicii confesionalului își mărturisea păcatele, se pare că eu am coborât de pe bancă și m-am dus la altarul Fecioarei, pentru ca acolo, cu bună știință sau din simplă îndrăzneală, să... Nu, spun eu și pun piesa cu țânțarul lângă celelalte care păstrează, închise în ele, alte insecte - o muscă, un păianjen, un gândac minuscul. Nu am fost eu acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pătrundă resorturile primei mele cărți, am vizitat când un loc al faptei, când altul, dintre cele prin care ne poartă întâmplările incoerent schimbătoare ale romanului, printre acestea și Biserica Inima lui Christos, care a rezistat războiului și în care, în locul altarului Fecioarei descris cu fidelitate, împrăștie strălucire și atrage polonezi pioși copia Madonei din Vilnius, cu cununa ei de raze din tablă aurită. Imediat alături, într-o nișă, în spatele lumânărilor, am văzut fotografiile Papei, decedat oficial, și ale celui tocmai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
din Vilnius, cu cununa ei de raze din tablă aurită. Imediat alături, într-o nișă, în spatele lumânărilor, am văzut fotografiile Papei, decedat oficial, și ale celui tocmai ales, de origine germană. Și acolo, la locul neogotic al juvenilei profanări a altarului, un preot tânăr cu surâs enigmatic, care nu aducea nici măcar pe departe cu Sfinția Sa părintele Wiehnke, m-a rugat să-i dau un autograf pe un exemplar din ediția poloneză a cărții numite, la care autorul, în prezența traducătorilor uimiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
poloneză a cărții numite, la care autorul, în prezența traducătorilor uimiți și a lectorului său, nu a ezitat să-și pună numele sub titlu; căci nu eu am fost acela care a rupt atunci micuța stropitoare a pruncului Iisus de pe altarul Fecioarei din Biserica Inima lui Christos. A fost cineva mânat de o cu totul altă voință. Cineva care a nu s-a ferit niciodată din calea răului. Cineva care nu a vrut să mai crească... Eu însă am tot crescut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
sa de a scrie, îi reproșează Marelui Mahlke: am ratat ocazia de a învăța încă din prima lecție să mă îndoiesc, o activitate care, exercitată temeinic, m-a făcut în schimb capabil, mult mai târziu să mă îndepărtez de orice altar și să mă situez dincolo de credință. Asta n-a fost întotdeauna ușor, căci în repetate rânduri se aprindeau flăcări ale speranței ce se ofereau să încălzească prin apropierea lor sufletul atins de o răcoare excesivă. Odată a fost vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ce ardea ca o torță. Nimeni nu știa nimic precis. Probabil că, de sub plăcile de piatră crăpată, mormintele își eliberaseră oasele. Osemintele, indiferent din ce epocă, se aseamănă la prima vedere. În biserica Sankt Johann, acolo unde odinioară își avuseseră altarele breslele corăbierilor, ale meșterilor de butoaie și de lăzi, au ajuns, pentru odihna din urmă sub dalele de gresie și granit, până în secolul optsprezece, prosperi negustori și proprietari de corăbii. Indiferent cui îi puteau fi atribuite oasele și oscioarele, erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mea. Prin urmare, am început să desfășor ceea ce, datorită pozelor mele din cutiile de țigări și a monografiilor de artă Knackfuß se strânsese într-un ghem. Am vorbit fără pauză și probabil cu cuvinte mari despre autoportretele lui Dürer, despre Altarul de la Isenheim și despre Miracolele Sfântului Marcu al lui Tintoretto, lăudând căderea apostolului, de sus în jos, ca pe un exemplu de perspectivă temerară. Când, după salturi încrucișate prin lumea de imagini sintetizată în trei volume, întreaga știință pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
-și socotea oare cariera săvîrșită? După epoca de ambiție, după studiile istovitoare, după cercetări care ceruseră o muncă grea de memorie și de voință, prin care reușise să parvie, doctorul Rim cerea oare vieței să-i aducă acum jertfe pe altarul catedrei cucerite? Buna Lina, cu existența ei modestă și laborioasă, îi părea pesemne o piedică, de aceea o sfredelea cu vorbe răutăcioase, așa domol și răspicat cum glăsuia. O ura, ai fi putut zice, după dezgustul care sluțea sluțenia lui
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]