9,503 matches
-
Palestina. Mormântul Imamului Al-Shafi’i se află la Cairo. Biografia Imamului Al-Shafi’i este dificil de stabilit cu exactitate. Dawud al-Zahiri este considerat drept primul autor al unei astfel de biografii, însă manuscrisul său a fost pierdut. Cea mai veche biografie existentă a Imamului Al-Shafi’i îi este atribuită lui Ibn Abi Hatim al-Razi (m. 327AH/939) și conține în fapt o serie de anecdote. Prima biografie reală a Imamului a fost scrisă de Ahmad Bayhaqi (m. 458AH/1066), însă și
Al-Shafi‘i (Imam) () [Corola-website/Science/334119_a_335448]
-
al unei astfel de biografii, însă manuscrisul său a fost pierdut. Cea mai veche biografie existentă a Imamului Al-Shafi’i îi este atribuită lui Ibn Abi Hatim al-Razi (m. 327AH/939) și conține în fapt o serie de anecdote. Prima biografie reală a Imamului a fost scrisă de Ahmad Bayhaqi (m. 458AH/1066), însă și aceasta include legende de sorginte teologică. Al-Shafi’i a aparținut clanului Banu Muttalib (Quraishy), trib înrudit cu Banu Hashim (căruia i-a aparținut și Profetul Mohammad
Al-Shafi‘i (Imam) () [Corola-website/Science/334119_a_335448]
-
scrise a opiniilor sale teologice. Câțiva dintre discipolii săi au fost însărcinați cu redactarea a ceea ce avea să devină mai târziu lucrările de baza ale madh’habului Shafi’it. Deși dispute încă mai există cu privire la cauza morții sale, una dintre biografiile Imamului Al-Shafi’i menționează faptul că acesta a murit datorită rănilor provocate în timpul unui atac realizat de un suporter al lui Maliki, pe nume Fityan. Povestea spune că Shafi'i a triumfat în argumente teologice asupra lui Fityan, care în
Al-Shafi‘i (Imam) () [Corola-website/Science/334119_a_335448]
-
(n. 28 noiembrie 1933, Ismail, Basarabia) este un medic chirurg român și profesor consultant la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Titu Maiorescu din București. Biografie s-a născut în Ismail-Tașbunar, Basarabia și a urmat Facultatea de Medicină la Universitatea Medico-Farmaceutică "Carol Davila" din București, pe care a absolvit-o în 1962. In 1960 devine extern prin concurs la Spitalul “Sf. Maria” și “Brâncovenesc” din București
Mihai Ghiur () [Corola-website/Science/334251_a_335580]
-
achiziții, abonamente, schimb internațional și acoperă următoarele domenii de interes: istorie evreiască antică și medievală, istorie evreiască modernă și contemporană, istoria evreilor din diaspora, istoria evreilor din România, holocaust, antisemitism, politică, sionism, religie, iudaism, cultură și civilizație, filosofie, literatură, artă, biografii, memorii, corespondență, publicistică, bibliografii, materiale de referință. Publicațiile sunt în limba engleză, română, maghiară, germană, franceză, ebraică, idiș și sunt aranjate pe domenii, cu acces liber la raft. Colecțiile bibliotecii cuprind 4000 de cărți, 300 volume de periodice, 400 de
Institutul de Iudaistică și Istorie Evreiască „Dr. Moshe Carmilly” () [Corola-website/Science/334455_a_335784]
-
ca proroci un număr de figuri biblice și antice care au avut parte, după tradiția iudaică, cea creștină și alte tradiții, de revelația divină. După Mahomed, Moise-Musa este profetul amintit de cele mai multe ori în Coran. O mare parte din detaliile biografiei sale din Pentateuh (Tora), sunt povestite și în Coran, începând cu ascunderea lui într-un coș pe apele Nilului și terminând cu Ieșirea evreilor din Egipt și drumul lor în deșert. Și lui Musa, înaintea lui Mahomed, i s-a
Sărbătoarea lui Nabi Musa () [Corola-website/Science/335167_a_336496]
-
în diverse ziare și reviste. A tradus monografii și manuale de psihologie din limba rusă. Ulterior publică manualele de psihologie: „Cunoaște-te pe tine însuți” (1983), „Vârsta barierelor” (1987); iar mai apoi cărți de istorie pentru copii: „Daciada”, „Noi și biografia omenirii”; culegeri de aforisme, de cântece, precum și romane. În curtea Liceului „Prometeu”, a înălțat o biserică, unde au loc lecțiile de religie. În prezent, el construiește o Casă parohială la Mănăstirea Pocăinței „Sfântul Ion Botezătorul”. În prezent este editorialist la
Aurelian Silvestru () [Corola-website/Science/335221_a_336550]
-
a stat în puteri ca să se simtă iubită și binevenită. Lyngstad credea că tatăl ei, Alfred Haase, murise în drumul de întoarcere spre Germania, vasul său fiind declarat scufundat. Totuși, în 1977, revista germană Bravo a publicat un poster și biografia completă a lui Lyngstad, incluzând numele tatălui și mamei. Articolul a fost văzut de fratele vitreg al lui Lyngstad, Peter Haase, care l-a întrebat pe tatăl său dacă fusese în Ballangen în timpul războiului. Câteva luni mai târziu, Lyngstad s-
Anni-Frid Lyngstad () [Corola-website/Science/335273_a_336602]
-
Académie Féminine des Lettres. Regimul condus de Ion Antonescu în timpul celui de-al doilea război mondial i-a interzis activitatea publicistică pe motiv că era „evreică”. În afară de povestiri scurte și romane, ea a scris multă literatură pentru copii, precum și o biografie romanțată a lui Dimitrie Cantemir, "Între pană și spadă" (1963). "30 de zile în studio" (1933) a fost printre primele cărți de reportaje din țară, și, de asemenea, una dintre primele cărți în limba română despre cinema. A scris piesele
Sarina Cassvan () [Corola-website/Science/335314_a_336643]
-
inedite și a câtorva mii de copii fotografice ale unor scrieri aflate în străinătate. s-a ocupat timp de peste 40 de ani de identificarea, inventarierea și punerea în circulație a textelor lui Mircea Eliade, ca și de adunarea informațiilor privind biografia sa. Criticul Alex. Ștefănescu îl considera „omul providențial al posterității lui Mircea Eliade”, un „editor și biograf, competent și devotat” care a depus un efort imens de ordonare a bogatului material biobibliografic. În perioada comunistă, când accesul la aparatura de
Mircea Handoca () [Corola-website/Science/335310_a_336639]
-
era prevăzută cu tot ce este necesar pentru a pregăti feluri de mâncare simple și făcut ceaiul. Salonul era mobilat atractiv, cu cărți din abundență pe rafturi, materiale de desenat și pictat, etc., care puteau fi găsite întotdeauna acolo. În biografia sa, intitulată „Povestea vieții mele”, regina Maria descria astfel acest „cuib”: Realizarea practică i-a fost încredințată arhitectului regal, André Lecomte du Noüy, ajutat de Karel Líman, arhitectul castelului Peleș. Întreaga construcție a fost terminată în patru luni, inaugurarea făcându
Cuibul Prințesei () [Corola-website/Science/335333_a_336662]
-
schimbat "Nada Florilor", care a fost preluat și de edițiile ulterioare. Romanul "Nada Florilor" rescrie povestirile din volumul "Împărăția apelor" dintr-o perspectivă socială, integrând mediul acvatic vechi într-un cadru social mai bine precizat și adăugând un subiect politic. Biografia scriitorului se substituie ficțiunii epice, fiind completate astfel amintirile din volumul "Anii de ucenicie". Temele principale ale acestui volum sunt inițierea băiatului Iliuță Dumitraș în tainele pescuitului și înțelegerea de către acesta a nedreptăților vieții. Corectarea opticii se petrece sub influența
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
în anii 1930. În anii 1960-1970 a publicat mai multe cărți, printre care și una dintre primele cărți din literatura rusă despre Holocaustul din Polonia și România (romanul "Срок давности", "Termen de prescripție", 1966). În 1970, el a publicat o biografie literară a scriitorului român I.L. Caragiale, al cărui volum de opere traduse, selectate și comentate de Ilie Constantinovschi, apăruse în 1953. Nuvelele lui I.L. Caragiale, traduse de Ilie Constantinovschi, au fost, de asemenea, incluse în volumul de literatură clasică română
Ilie Constantinovschi () [Corola-website/Science/335377_a_336706]
-
ani de închisoare, pe motiv "că nu există dovezi convingătoare că ea a ales deținuți pentru exterminare, cu scopul de a procura piele cu tatuaje sau că ea ar fi avut orice obiect din piele umană". Jean Edward Smith în biografia sa, "Lucius D. Clay, an American Life", a precizat că abajururile din piele ale lui Ilse Koch erau într-adevăr realizate din piele de capră. Sub presiunea opiniei publice, Koch a fost arestată din nou în 1949 și a apărut
Ilse Koch () [Corola-website/Science/331554_a_332883]
-
apelului, Curtea supremă pariziană ("Le Parlement de Paris") i-a comutat condamnarea la expulzarea pe o perioadă de zece ani din Paris, în urma căreia, la vârsta de 31 de ani (1463) François Villon a părăsit orașul și a dispărut definitiv. Biografia lui Villon a rămas, în general, incertă atât din carența de documente, cât și datorită eforturilor de dezinformare strecurată de poet în operele sale. Villon și-a folosit biografia ca sursă de inspirație evident, fără să se simtă obligat să
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
ani (1463) François Villon a părăsit orașul și a dispărut definitiv. Biografia lui Villon a rămas, în general, incertă atât din carența de documente, cât și datorită eforturilor de dezinformare strecurată de poet în operele sale. Villon și-a folosit biografia ca sursă de inspirație evident, fără să se simtă obligat să respecte corectitudinea datelor. Din opera sa literară reiese că Villon a avut o viață aventuroasă (el însuși și-a creat un mit de derbedeu, vedeți mai jos cap. Legenda
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
făcut loc imaginației romantice. Unul dintre principalii biografi al lui Villon, specialistul în istoria evului mediu francez Jean Favier - profesor emeritus la Sorbona, director general al Arhivelor Franței și președintele Bibliotecii naționale franceze - i-a publicat în 1982 o voluminoasă biografie în care a însăilat pe canavaua istoriei vremii respective puținele date biografice considerate corecte. Biografia scrisă de Favier a fost contestată de alți autori de prestigiu, precum Jean Dufournet, Jean Dérens, M. Freeman și, cu o deosebită vehemență, Gert Pinkernell
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
mediu francez Jean Favier - profesor emeritus la Sorbona, director general al Arhivelor Franței și președintele Bibliotecii naționale franceze - i-a publicat în 1982 o voluminoasă biografie în care a însăilat pe canavaua istoriei vremii respective puținele date biografice considerate corecte. Biografia scrisă de Favier a fost contestată de alți autori de prestigiu, precum Jean Dufournet, Jean Dérens, M. Freeman și, cu o deosebită vehemență, Gert Pinkernell, profesor de istorie a literaturii la Universitatea din Wuppertal, Germania . François de Montcorbier (François Villon
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
Qui en l’honneur de son nom bruit," "Mes tentes et mon pavillon." (Le Lais, octetul IX) </poem> care, s-ar părea, nu și-au atins ținta deoarece părintele Guillaume de Villon nu a mai apărut în documentele referitoare la biografia poetului. Prin decembrie 1457 - ianuarie 1458 Villon se nimerește la Blois, unde participă la „Concursul de la Blois” de poezie () de la curtea ducelui-poet Charles d’Orléans, care i-a acordat adăpost, clemența și protecția sa și i-a publicat trei balade
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
cetății Babilon. Conform tradiției, biserica ar fi fost construită prin secolul al VII-lea de către patriarhul Isaac (690-692), pe locul unei vechi biserici din secolul al IV-lea. Cu toate acestea, cea mai veche mențiune a bisericii o găsim în biografia patriarhului Iosif I (839-849). În timpul patriarhului Avraam (975-978), biserica a fost reconstruită și de-a lungul timpului a suferit mai multe restaurări. Sediul Patriarhiei Egiptene era la Alexandria, dar după invazia islamică din scolul al VII-lea când Cairo a
Biserica Sfânta Maria din Cairo () [Corola-website/Science/331691_a_333020]
-
bun". Conform istoricului George Trevelyan, Macauley "a dorit în mod instinctiv să pună în evidență geniul lui Marlborough, pe fundalul ticăloșiei sale". Drept răspuns la "Istoria Angliei" a lui Macauley, un descendent a lui Marlborough, Winston Churchill, a scris o biografie laudativă despre strămoșul lui: "Marlborough: His Life and Times". Marlborough a fost devorat de ambiție, urmărit necontenit de setea de avere, de putere și promovare socială, ceea ce i-au adus faima de a fi zgârcit și lacom. Aceste trăsături poate
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
rândul său a tălmăcit pentru prima oară în românește poeți polonezi ca T. Roziewic, Cz. Milosz, greci ca Iannis Ritzos, M. Ludemis, T. Livaditis, turci ca Nazim Hikmet etc. Centrul Biografic Internațional de la Cambridge și Institutul Biografic American au inclus biografia lui Toma George Maiorescu în importante cărți de referință. Printre ele: "Five Thousand Personalities of the World "(5000 de personalități ale lumii), "International Who's Who of Intelectuals, The International Directors of Distinguished Leaderships, Man of Achievement "și altele. LESPEZI
Toma George Maiorescu () [Corola-website/Science/331804_a_333133]
-
materiale pentru articole și cărți pe care chiar el le consideră călătorii inițiatice . El a realizat o serie de opere dedicate artei renascentiste italiene : "Giotto" (1928), "Botticelli" (1932), "Michelangelo" (1939), sau "Leonardo da Vinci" (1954). Ca istoric, el abordează în biografiile sale personaje extrem de diverse, ca Frederic al II-lea al Sfanțului Imperiu Român (1948), "Lorenzo de' Medici" (1937), "Niccolò Machiavelli" (1948), "Las Casas" (1928), sau "Rudyard Kipling" (1929). Cealaltă componentă majoră a muncii sale de critic și istoric privește Germania
Marcel Brion () [Corola-website/Science/331797_a_333126]
-
din comun în interpretarea la ghitară bas electrică. De asemenea, abilitățile sale în materie de producție și post-producție în studio, fără a mai vorbi de logistică. Bunăoară, contribuția lui Toots Thielemans la muzicuță a fost înregistrată în Belgia. Milkowski, în biografia lui Jaco Pastorius, afirmă că directorul casei producătoare, Bruce Lundvall, era extrem de nemulțumit de costurile exorbitante implicate de înregistrarea acestui album, dar și de faptul că muzica era prea sofisticată pentru ca albumul să aibă un cât de cât succes comercial
Jaco Pastorius () [Corola-website/Science/331823_a_333152]
-
cei mai apreciați membri ai noii comunități, el îndeplinind la un moment dat rolul de trezorier al lui Muhammad. Mai mult, Bilal bin Rabah l-a însoțit pe Muhammad în toate campaniile militare importante. După moartea lui Muhammad în 632, biografia lui Bilal este destul de neclară din cauza discrepanțelor dintre surse, în special dintre cele cu influențe sunnite și cele cu influențe șiite. Conform surselor sunnite, Bilal a continuat să fie muezin în timpul califatului lui Abu Bakr, însă și-a întrerupt această
Bilal bin Rabah () [Corola-website/Science/331888_a_333217]