12,502 matches
-
Henri Mittérand [1994, p.5] în cartea sugestiv intitulată L'Illusion réaliste, operele realiste cele mai mari nu au eroi anonimi, în ciuda originilor lor sociale, ci un protagonist excepțional (Julien Sorel, Vautrin) sau, cel putin, individualizat prin destinul său. Odată cu dramă burgheza de caracter a lui Diderot, introdusă pe scenă în secolul al XVIII-lea, personajul devine individ. Românul realist și naturalist al secolului următor confirmă această evoluție, personajul primind un statut și o identitate tot mai complexă, în permanență evoluție
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
3) Spectacolul personajului Viața că teatru și lumea că scena sunt clișee cu vechime 151. Postulatul ce stă la baza analizei personajului Parizienei reiese din însușirea capitala care este teatralitatea să inerentă și care permite identificarea ei ca protagonist al dramei urbane. Teatralitatea este rațiunea de a fi a Parizienei. Pariziana este o proiectare a unui mod de a vedea, a gândi și a se manifestă specific teatral. Pariziana romanesca este tipul personajului care oferă o reprezentare multiaxială de tip teatral
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
costume, maniere) și atmosfera (mister, obscuritate). Resursele spectacolului actualizează stratul ascuns al realității, care rămâne deseori implicit. Aparent inocentă (știind, de fapt, ce este senzualitatea și sexualitatea), Pariziana este, în realitate, o ființă destul de experimentata (fără iluzii în ce priveste dramă familială, a cărei cauza sau victima este), doritoare de o viața publică strălucită. Lipsa de profunzime o face să nu ia lucrurile prea în serios. Este o filosofie de viață, care ajută Pariziana să suporte mai bine diversele situații și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
detaliul, ci ansamblul și mecanismele moderne ale organizării sale (utilizarea spațiului social și a legilor dramatice, montajul, combinatorica, înlănțuirea în dispunerea personajelor) [v.Pages, p.118] ne permite să dezvoltăm o perspectivă mai puțin tradițională a interpretării Parizienei, organizatoare a dramei, a intrigii în românele ciclului. Centrarea pe această figură importantă a comediei urbane permite elucidarea mecanismelor secrete ale intrigii românești. 2.1.1. Modelul dramatic al românului modern Legăturile literaturii secolului al XIX-lea cu teatrul sunt multiple și complexe
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
dorit, în majoritatea lor, să devină dramaturgi. Ambițiile lor sunt de a egală teatrul lui Shakespeare și al lui Schiller, pe care-l consideră mult mai liber decât modelul teatrului clasic francez. În mare măsură, aceste ambiții se realizează în dramă romantică, mai cu seamă în cea a lui Hugo. Stendhal încearcă la începutul carierei să scrie comedii și tragedii; Balzac lasă posterității un volum de piese, printre care una destul de reușită, Mercadet ou le faiseur. Flaubert ține mult la piesă
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
citat și în L'Éducation sentimentale [I, 5] că cel care concepe viața umană drept comedie dramatică. Fiecare român al lui Balzac este construit având un model dramatic. Balzac vede în român singurul gen capabil de a face "intéressant le drame à trois ou quatre milles personnages que présente une Société". Caracterul dramatic al românului, care presupune acțiune și lupta, mărturisește despre frontieră fragilă între genurile secolului al XIX-lea. Cuvintele dramă și dramatic desemnează, de regulă, opere de teatru și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
român singurul gen capabil de a face "intéressant le drame à trois ou quatre milles personnages que présente une Société". Caracterul dramatic al românului, care presupune acțiune și lupta, mărturisește despre frontieră fragilă între genurile secolului al XIX-lea. Cuvintele dramă și dramatic desemnează, de regulă, opere de teatru și caracterizează, după Walter Scott, o nouă poetica a românului [v.Roy-Reverzy, 1998, p.30]. W.Scott a reunit în român dramă, dialogul, portretul, peisajul, descrierea, dar a lăsat întreprinderea incompletă, ne-
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
despre frontieră fragilă între genurile secolului al XIX-lea. Cuvintele dramă și dramatic desemnează, de regulă, opere de teatru și caracterizează, după Walter Scott, o nouă poetica a românului [v.Roy-Reverzy, 1998, p.30]. W.Scott a reunit în român dramă, dialogul, portretul, peisajul, descrierea, dar a lăsat întreprinderea incompletă, ne-legând românele între ele, ceea ce Balzac și Zola și-au propus prin crearea ciclurilor 165. Artă, conform proiectului realist, nu mai este ornamentala, ci esențială pentru descifrarea lumii: "Le théâtre
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
visible" [1992, p.187]. În naturalism, textul are o poziție "spectaculara", un caracter teatral mai evident decât în La Comédie humaine, datorită spațiului fictiv imaginat de scriitor, care utilizează toate mijloacele pentru a realiza un spectacol total, conform idealului de dramă wagneriana. Spre deosebire de Balzac, care intervine permanent în narațiune, dă sfaturi, trage concluzii pentru a scoate o morală, o părere favorabilă sau defavorabilă, autorul ciclului Leș Rougon-Macquart se mulțumește cu rolul de "regizor ascuns al dramei", după formulă zolista. M.Van
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
spectacol total, conform idealului de dramă wagneriana. Spre deosebire de Balzac, care intervine permanent în narațiune, dă sfaturi, trage concluzii pentru a scoate o morală, o părere favorabilă sau defavorabilă, autorul ciclului Leș Rougon-Macquart se mulțumește cu rolul de "regizor ascuns al dramei", după formulă zolista. M.Van Buuren consideră că la Zola "le théâtre est un jeu destiné à tromper le spectateur: l'acteur est un imposteur qui cache șes intentions criminelles sous une apparence hypocrite" [p.177]. A fost consemnata în
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
teatrul spre care tinde Zola nu este doar al dramaturgului, ci și al regizorului [Levbarg, p.128]. Pentru naturaliști, observă Gérard Gengembre [p.151], teatrul are o înaltă valoare simbolică, funcționând că o metaforă a societății, reprezentată sub formă de drame și tablouri, deoarece estetică naturalismului este mai întâi de toate una a dramatizării. După 1880, tentativă teatrului naturalist se impune pe scena franceză prin reflecțiile lui Zola172. El cere democratizarea eroilor, prezentarea claselor noi, apropierea teatrului de viață, reprezentarea vieții
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
Doilea și teatrul de la începutul Republicii a Treia. Teatrul Imperiului al Doilea este cel al dominării scenei de genurile noi sau renovate, corespunzând funcției de divertisment social (comedia de moravuri, vodevilul și opereta). Marea rivala a tragediei clasice și a dramei romantice este acum comedia, care se impune cu tot fastul reprezentării teatralizate. Fără un teoretician veritabil cu exceptia romanticilor, care, în numele apropierii genurilor, includ comedia în dramă, si mai ales a lui Stendhal, care propune în Racine et Shakespeare ÎI un
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
social (comedia de moravuri, vodevilul și opereta). Marea rivala a tragediei clasice și a dramei romantice este acum comedia, care se impune cu tot fastul reprezentării teatralizate. Fără un teoretician veritabil cu exceptia romanticilor, care, în numele apropierii genurilor, includ comedia în dramă, si mai ales a lui Stendhal, care propune în Racine et Shakespeare ÎI un proiect de "comedie romantică" teatrul comic da naștere, după 1950, unei dramaturgii comice de calitate. Vechea și rigidă structura tragică nu mai corespunde publicului burghez, care
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
care neagă toată valoarea sentimentului amoros, pentru a-l readuce la o manifestare a instinctului genezic; aceasta concepție se integrează perfect noii poetici a românului, elaborată contra romanescului. Pentru romancieri, căsătoria devine nucleu de tensiune, de conflicte, de intrigi și drame. Criticând căsătoria, Maupassant și Zola nu erau originali 224. Instituția a suferit numeroase asalturi pe parcursul secolului al XIX-lea, dintre care unul din cele mai notorii este cel întreprins de Balzac în Physiologie du mariage. Balzac declară la începutul acestui
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
și impersonale cum ar fi hotelurile) aparențele puteau fi păstrate cu mai multă ușurință" [p.264, subl.n.]. În tradiția franceză, adulterul nu strică decât rareori căsătoria; de regulă, soțul înșelat își accepta problemă cu stoicism. El își poartă fără dramă faimoasele coarne. Gelozia amoroasă a fost întotdeauna considerată în Franța un defect. Adulterul feminin, calificat de regulă drept "alunecare regresiva", nu are pentru femeia pariziana aceeași conotație. Adulterul se integrează în viață Parizienei că o experiență organică, care deschide perspective
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
ea, precum în cazul lui Renée și Maxime, este ocazia unei minunate revanșe. Femeia care înșeală este o inepuizabila sursă a românului de adulter, iar campionul în materie rămâne Guy de Maupassant, pentru care adulterul nu este un subiect de dramă. Nu există nici un scenariu construit de Zola român, poveste, nuvelă sau dramă care să nu constituie o tentativă de a amenaja implacabila geometrie a menajului în trei în diferite variante. Astfel, în românul La Curée, Renée este prinsă între Saccard
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
revanșe. Femeia care înșeală este o inepuizabila sursă a românului de adulter, iar campionul în materie rămâne Guy de Maupassant, pentru care adulterul nu este un subiect de dramă. Nu există nici un scenariu construit de Zola român, poveste, nuvelă sau dramă care să nu constituie o tentativă de a amenaja implacabila geometrie a menajului în trei în diferite variante. Astfel, în românul La Curée, Renée este prinsă între Saccard și feciorul lui Maxime. În Notre coeur, Mariolle se zbate între contesă
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
jamais au théâtre, répondit Hélène" [Zola, Une page d'amour, p.45]. Baudelaire descrie în felul următor femeile la teatru: Își ascund zâmbetul după evantaiul ținut în dreptul gurii, privirea le e pierdută ori fixă; sunt teatrale sau solemne că și dramă sau opera ce se prefac a o asculta" [Baudelaire, 1971, p.216, subl.n.]. Spectacolul nu este doar pe scenă, femeia pariziana frecventează teatrul pentru a da ea însăși un spectacol 246, ca Sidonie Risler: "belles avant-scènes ornées de glaces
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
jours où j'ai l'âme d'une excellente mère de famille, sans enfants, et d'autres où j'ai presque celle d'une cocotte... sans amants" [Maupassant, Notre cœur, p.73]. La Hélène Grandjean rolurile se confundă, provocând o dramă: "La mère et l'amante se confondaient, à ce moment délicieux; elle offrait son amour tout brûlant de șa reconnaissance" [Zola, Une page d'amour, p.188]. În epoca ascensiunilor fulgerătoare se produce o inversare de semne. O nouă sensibilitate
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
prost gust); pentru aristocrate, bijuteriile par a fi articole în plus pe langă șarmul lor natural, iar fetele tinere le utilizează în scopuri practice. Spectacolul bijuteriilor afișează din start condiția socială sau sentimentală. Lipsa și costul bijuteriilor sunt prilejuri de drame existențiale (La parure de Maupassant). Adevăratele și falsele bijuterii fac deosebirea dintre Parizienele aristocrate și cele parvenite. De aici confuziile, uneori dramatice, ca în nuvelă lui Maupassant La parure. Accesoriile nu au doar o valoare senzuala, ci și una sentimentală
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
a doua a secolului al XIX-lea. În această perioadă Parisul se constituie că un cadru al reprezentării teatralizate a umanului. Pariziana se implică în acest joc inițiatic de proporțiile urbei, iar caracterul ei impasibil și indiferent determina trăirea unor drame de factură existențiala a subiecților din jur. Teatralitatea este realitatea pe care Pariziana și-o creează. Teatralizării îi sunt supuse nu doar partea publică, dar și cea secretă, clandestina a existenței sale; teatru se joacă nu doar în fața unui public
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
499 999 20 1 500 000 1 999 999 25 2 000 000 30 Colecția OPERA MAGNA (ediții bilingve) • Amphitryon, Kleist • Album de versuri, Mallarmé • Bucolica. Georgica, Vergilius • Cărțile Profetice, William Blake • Eneida, Vergilius • Hyperion, Hölderlin • Poeți latini postclasici, *** • Poezie. Dramă, Allan Edgar Poe • Regele Lear, Shakespeare • Sonete, Dante • Femeia omorîtă cu blîndețea, Thomas Heywood • Ducesa de Amalfi, John Webster Colecția DIDACTICA. CURSUS • Britain. Past and Present, Remus Bejan • Dramatic Poetry (vol. I), Sorin Pârvu • Economie generală, Tiberiu Brăilean • Eléments de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
structura și funcționarea faptului literar. 149 R. Barthes califica teatralitatea că densitate de semne constituite din "artifices sensoriels, gestes, tons, distances, substances, lumières, qui submerge le texte sous la plénitude de son langage extérieur" [Essais critiques, p.41-42]. 150 Sensul dramei este pentru francezi unul esențial. E.Montégut afirmă cu justețe: "La France est le pays le plus facile à juger en apparence, le plus difficile à juger en réalité" [p.32]. 151 Metaforă teatrului este foarte veche, ea își trage
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
firea fiicei sale rămâne ascunsă: "Voyez-vous, cousin, cette enfant-là... personne n'a jamais pu savoir ce qu'elle pensait" [Daudet, Fromont jeune et Risler aîné, p.20]. 165 Balzac compară societatea cu o piesă de teatru, de unde și titlul Comédie. Dramele romanelor se desfășoară pe diferite scene: sociale, artistice, politice, economice, care reprezintă spectacolul complex al societății. În planul pentru La Comédie humaine, așa cum este el expus în scrisoarea Evei Hanska din 26.X.1834, Balzac recurge la o metaforă elocventa
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
actorul este un impostor care ascunde intențiile sale sub o aparentă ipocrita. Naratorul din La Fortune de Rougon vorbește despre "honteuses comédies des Macquart et des Rougon", de "la farce vulgaire, la farce ignoble, de leurs tripotages, tournant au grand drame de l'histoire". 169 Astfel sunt aparițiile simbolice ale lui Charles în Madame Bovary (apariție impetuoasa) și ale doamnei Arnoux în L'Éducation sentimentale (apariție vestimentară). 170 Scenele orizontale și verticale urmează tradițiile teatrului medieval (separat în zone semnificative de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]