10,651 matches
-
tânăr pletos, vesel, bun de gură, neastâmpărat ca argintul viu, ajuns mare spătar, în ciuda tinereții sale. Fugeau mâncând pământul, și noi, din goana calului: Harști! Harști! râde el chicotind. Dracu' i-a pus să se ia cu moldovenii iștea zărghiți?! Fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă; zicala asta o avem și la greci, spune Țamblac. Numai cei ce n-au avut istorie, n-o cunosc. Și cei ce-au scăpat de fierul nostru și-au aflat mântuirea în Dunăre, că veniseră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
e cineva căruia trebuie să-i aducem prinosul nostru de recunoștință, măcar că e mereu uitat: "Calul"! V-ați gândit cât datorăm acestor credincioși tovarăși de luptă și de viață? Victorioși, ei ne poartă spre izbândă! Înfrânți, ei ne mântuie prin fugă! De cădem în luptă, ei ne ocrotesc cu trupul lor mare! Și ei, spre deosebire de om -, nu trădează niciodată: mor cu noi, alături, nechezând încetișor, cu o durere mută, mângâietoare... Iubiți-vă caii! Mângâiați-i! Și ei au nevoie de dragoste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
urăsc!! Îl urăsc!! Îl urăsc!! țipă Maria isteric. Maria! Ascultă-mă! Maria! o zgâlțâie. Înțelege! Nu poți înțelege?! Viața oșteanului, a Domnului cu atât mai mult, e aspră: prin zloată, ud, înfrigurat, mereu cu moartea alături. Găsește și el, în fuga calului -, puțină căldură lângă o vatră, lângă un sân de femeie... Omenește vorbind, poate să nu se bucure de clipă? Că mâine, poate, se vor bucura viermii de el... Domnul e și el om ca toți oamenii. Și, omul e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cât mă rog să vină odată și aceea zi a răzbunării! Altfel, ce sens ar avea viața mea?! Am crescut în această ură pe care am hrănit-o an de an. Eram de-o șchioapă și prima mea amintire este fuga din Constantinopolul în flăcări. Și crezi că vor fi pedepsiți, undeva, cândva, pentru tot ce-au săvârșit? șoptește Maria. Cred!! își afirmă cu tărie Alexandru nestrămutata credință. Apusul și Răsăritul și-au dat mâna într-o "Ligă antiotomană" cu care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
izbucnește Alexandru. Mereu Ștefan! Ștefan! Așteaptă numai! Într-o zi, vei auzi și de alt Alexandru, chiar dacă nu se cheamă Machedon! încheie el și îi întoarce spatele. Hai căpitane! O ia pe Voichița de mână, o smucește și ies în fugă. Dulăul încheie alaiul. Băiatul ăsta îi numai inimă, spune Maria cu admirație. Să nu-l piardă inima asta. Pușche pe limbă, unchiule! Doamne ferește! își face ea cruce. Chiribuță copil de casă intră precipitat: Măria sa Domnul! Țamblac îi iese înainte. Maria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ștefan. Acu doi ani și mai bine. Era într-o miercuri... Fulguia... Clopotele Bucureștiului băteau să se spargă, amestecându-se cu bubuitul pușcilor ce băteau Cetatea Dâmboviței... Aaa... Atunci? Țara Românească înfrântă era sub călcâiul "Moldoveanului cumplit". Taica, scăpase... Prin fugă la turci! Mi-a scăpat printre degete... Noi eu și maica am rămas în Cetate, dobândă... ..."Balaurului fioros", râde Ștefan amintindu-și. ...Împreună cu maica, stăteam strâns îmbrățișate, tremuram, plângeam și ne așteptam moartea... Atunci, lovită cu piciorul, ușa a sărit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fier, scârțâiră prelung din balamale, deschizându-se. Să coborâți stârvurile aistea! poruncește Ștefan. Destul mi-au împuțit cetatea! Și dă pinteni, întrând în curtea cetății. * Scrâșnetul lanțurilor, tropotul cailor, zarva o făcură pe Maria să arunce cartea și să dea fuga la fereastră, pe care o deschise smulgând-o aproape. Ploaia îi biciui fața, orbind-o. Curtea nu se vedea, era dincolo de al doilea zid de incintă, dar se auzea. Ar fi vrut să-l strige; oricum, n-ar fi auzit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de pe măsuță. Punem masa aici! Trebuie să fie tare flămând! Și nu uita de vin! Să fie din cel ce-i place. Să fie rece și... și cât mai tare! Ce stai?! se răsti la Haricleea, copleșită de porunci. Dă fuga! Stai! Vezi și de niște lumânări! Cât mai multe! Aprindem peste tot! Să fie sărbătoare! Fugi! îi spuse din nou Haricleei, care, iute de picior, a și dispărut. A venit Ștefan, șoptește ea. A venit! Ploaia încetase și umbrele înserării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
De săptămâni plimbă sabia ceea însângerată! S-au tot adunat!... Pentru numele lui Dumnezeu! Să treacă munții! Să vină! Să vină! Creștinătatea-i în primejdie! Am zburat! țâșnește Duma. Să vină! Măria ta! se înclină Duma și se retrage în fugă. Ștefan se reculege câteva clipe, apoi, stăpân pe sine, cu hotărâre, cu patimă: Începem cu Hoarda de aur! Trebuie să le facem de petrecanie, repede și degrabă! Apoi, ca un vifor, spre Dunăre! Avem oaspeți de samă!... Șendreo! Poruncă, Doamne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pretinzându-se neatârnat... a năvălit cu călăreții și pedestrașii asupra oștirii musulmane... încât cea mai mare parte bău acolo paharul muceniciei și mulți viteji pieriră în luptă. Plin de durere pentru această nenorocire, pașa abia putu scăpa el însuși prin fugă de primejdioasa strâmtoare." Soad eddin Hodja Efendi, Cronica originii și dezvoltării Otomanilor * "Nicicând, de la începutul Islamului, nicicând oștirea otomană n-a suferit o înfrângere atât de mare, un așa crunt dezastru." Mara Sârboaică, mama lui Mohamed, către Giralomo Zorzi, ambasador
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
22 decembrie 1989... Mă întorceam, pe la orele 14-14,30, acasă, după ce avusesem norocul să mă găsesc în piața din fața fostului Comitet Central și să prind, ca martor ocular și umil participant la ceea ce se petrecea atunci acolo, momentul istoric al fugii dictatorului. Ieșisem din metrou la stația Sălăjan (azi Nicolae Grigorescu), undeva, în una din zonele periferice ale Capitalei și, neavând răbdare să aștept tramvaiul, o pornisem năprasnic pe jos, pe Șulea, în direcția Ozana, și tocmai acest segment al drumului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
sau să prindă o altă făptură lipsită de puteri. Încercarea nu reușește și nici nu poate reuși, ceea ce nu face mai puțin tragică vânătoarea. „El se apropiase pe furiș, dar cum se poticnise și rața îl observase, acum își continua fuga fără să se mai ascundă. Pasărea însă nu putea zbura: era obosită. Ar fi fost destul să se ridice în văzduh, și acolo, afară de țipetele furioase ale omului, n-ar mai fi amenințat-o nimic. Dar ca să se ridice spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
poetul nu ar fi murit atât de timpuriu, și o mare parte din materialul rămas ar fi trecut desigur în antume, e greu de imaginat ce formă ar fi căpătat în stadiul ultim mai ales acele poeme lungi aruncate în fugă pe hârtie și rămase în stare brută, dar străbătute de suflul geniului (relevam mai înainte observația lui Călinescu că multe din versurile acestor poeme și-ar fi putut pierde prin amendare formală frăgezimea originară, dar, fără îndoială, poetul însuși ar
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
prindea în ghiare. Mai mult de douăzeci de pui erau uciși, cu mațele scoase, de uliul pe care tata îl „ascunsese” în chiler. Recunoștea tata, povestindu-ne că atunci a fost bătut rău de bunica, dar că a scăpat cu fuga la o soră de-a ei. Ca militar în termen tata a luat parte la luptele din Dobrogea, de la Turtucaia, de unde s-a salvat trecând înot Dunărea. În luptele din munții Buzăului, a fost rănit, și făcut prizonier. Suferințele din
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
Mai târziu, peste câțiva ani, într-o toamnă, tata venea singur de la Râmnic, cu căruța cu aceiași cai, grași și frumoși. Coborând o pantă destul de mică, la intrarea în satul Custurea, caii, împiniși ușor de căruță au luat-o la fugă.Tata a strâns de hățuri, dar caii au fugit cu căruța dusă la vale cât au putut de tare pentru că strinși de hățuri, căruța îi loveda peste picioarele de dinapoi. La terminarea coborâșului era o curbă largă, în care strânși
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
cu mâinile de părul capului meu. Bătea cu picioarele, cu călcâiele în pieptul meu și striga: „De căluț”! Fugeam cu el pe umeri da la casa noastră la deal, până la casa finului nostru Paraschiv Durbacă și apoi reveneam tot în fugă. Stam cu el tolănit în iarbă și mâncam amândoi „cașul popii”. În anii grei ai „înfăptuirii visului de aur al omenirii” l-am îndemnat să meargă la seminar, dar nu l-am ajutat cu nimic. N- a reușit la examenul
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
lui Epictet. Împăratul filozof m-a instruit de mult cu înalta lui melancolie: el avea tot, resimțind marele vid, invocând ajutorul filozofiei, ridicat precum calul său parcă împotriva mizantropiei, frica de moarte, sentimentul nimicniciei, deznădejdea, monotonia lungă a vieții, a fugii misterioase a timpului, și deasupra tuturor: neputința umană. M-au consolat mereu eforturile împăratului filozof de a reconcilia autonomia individului și legătura lui secretă cu universul: „Dacă Dumnezeu există, totul e bine, dar dacă lucrurile se duc în hazard, atunci
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
ne oferea un mini-spectacol mut, care stârnea hohote uriașe de râs. Dimineața la ora șapte și jumătate trebuia să fim în sala de ședință. Într-o dimineață, eu și primărița ne-am trezit după ora nouă. Ne-am îmbrăcat în fugă și am alergat spre sălile de ședință. Tiptil, ne-am strecurat în sală și am răsuflat ușurate crezând că nimeni nu a știut de incident. La sfârșitul instruirii, când ne pregăteam să plecăm acasă, am primit câte un plic în
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
treabă ușoară. Adeseori nu eram primiți nici măcar în curte și ni se vorbea răstit. Alteori eram insultați, huiduiți. Uneori haite de câini tăbărau pe noi la intrarea în sat. Erau câinii gospodarilor lăsați special liberi pentru a ne pune pe fugă. Nu merg, cucoană, nu merg! Ce-or să-mi facă ăștia de la partid, dacă nu mă duc la muncă în Lunca Mare a Brăilei? O să-mi ia sapa din mână sau caii de la bicicletă? Să nu mai veniți la poarta
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
cu mașina, trebuia să stau până se terminau numărarea voturilor și completarea proceselor verbale. Sergentul, ajutor de șef de post la secția de miliție, avea sarcina să se ocupe de masa celor repartizați în secția de votare. Orele treceau în fugă, era mult de lucru și numai gândul la mâncare nu ne era. Totuși, după ce a trecut bine de ora trei, foamea își cerea drepturile. Din sfert în sfert de oră apărea sergentul Stănică și din ușă spunea: „ To-to-va-ră-șșșa se-se-cre-tară, peste
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
era să plecăm pe jos. Un timp am mers tăcute făcând pașii mari și grăbiți, iar când bezna era adâncă de nu se vedea decât linia albă întreruptă din mijlocul șoselei și copacii de pe margine foșneau sinistru, o luam la fugă și alergam până ce oboseam. Ploua mărunt, dar nu mai era foarte frig. Am mers așa mai bine de o oră când în față am văzut două luminițe întâi foarte mici apoi din ce în ce mai mari. Era Aro-ul de la Consiliul Unic, care
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
mai târziu, "vestul" nu m-a atras niciodată pentru "a rămâne"( sau a "excursiona", cum spun "cifrat" cei de la "Ochiul și Timpanul"), ci doar pentru a vizita, a analiza, a compara și a învăța. Îmi aduc aminte că la prima "fugă în vest" n-am dat buzna în marile magazine, pentru a respira "aer occidental", ci la muzeul Dahlem, pentru a o vedea pe Nefertiti, intrarea la muzeu costându-ne cât douăzeci de săpunuri "LUX"! Începuse, odată cu primăvara, suita marilor acțiuni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
acțiunile protocolare ale ambasadelor străine, de o invitație la restaurant sau pur și simplu, de o "ieșire" cu cei de la ambasadă la un grătar în zona pitorească a râului Mapocho, la o partidă de pescuit la Aculeo sau la o "fugă" la ocean. În cei doi ani petrecuți în Chile am participat la două "excursii" din cele menționate una la mina de cupru "El Teniente" și alta la vestita podgorie "Concha y Toro". De reținut că excursiile erau foarte bine organizate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
suflarea din ambasadă trecea la curățat, prăjit, învârtit mămăliga sau mujdeiul. Era o masă pe cinste și ce nu se consuma pe loc se punea, la dispoziția tuturor, în lada frigorifică. Vara, din când în când mai trăgeam câte o fugă la Ocean. Nu era departe, doar 120 de kilometri. Șoseaua 68 dinspre Santiago intră în Valparaiso în capătul bulevardului "Argentina", care în zilele de miercuri și sâmbătă se transformă într-o uriașă piață de fructe, legume, pește și fructe de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
cu aforismul "orice stres dispare prin sex", un local pentru "relaxare", alt cuvânt cu itinerar modern. Vara m-a surprins în București, unde canicula este neiertătoare cu provincialul care nu a avut când să se acomodeze vestimentar cu urgia termică. * Fuga la Iași... Unde temperatura este mai mare decât la București pentru că, este o veche competiție între aceste capitale. După o călătorie într-un compartiment cu oameni foarte inteligenți, care au discutat tot timpul despre evoluția inteligenței la Paris, Madrid și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]