KorAP: Find »[drukola/base=mira & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...374 375 376 ...473 >

11,805 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

gât de baborniță. După vreo trei zile, mă întorc de la instrucție, iar Nikifor îmi raportează că „rău ați făcut, Înălțimea Voastră, că ați lăsat castronul la gazda cea veche, căci n-am în ce vă servi supa“. Desigur, m-am mirat: „Cum se poate? Cum de-a rămas castronul nostru la vechea gazdă?“ Mirat și el, Nikifor raportează mai departe că, la plecare, gazda nu i-a dat castronul din cauză că i-am spart oala, așa că îmi ia castronul în locul oalei, susținând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
îmi raportează că „rău ați făcut, Înălțimea Voastră, că ați lăsat castronul la gazda cea veche, căci n-am în ce vă servi supa“. Desigur, m-am mirat: „Cum se poate? Cum de-a rămas castronul nostru la vechea gazdă?“ Mirat și el, Nikifor raportează mai departe că, la plecare, gazda nu i-a dat castronul din cauză că i-am spart oala, așa că îmi ia castronul în locul oalei, susținând chiar că eu i-am făcut această propunere. Desigur, o asemenea josnicie din partea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
primesc asemenea vizitatori în prezența dumneavoastră... Regret nespus și vă cer iertare, dar așa trebuie, și aș dori foarte, foarte mult să acceptați să-mi fiți martori la acest deznodământ, deși, la drept vorbind, cum doriți... Musafirii continuau să se mire, să șușotească și să facă schimburi de priviri, însă era absolut clar că toate acestea fuseseră prevăzute și puse la cale din timp și că Nastasia Filippovna - deși, firește, își pierduse mințile - nu mai putea fi de-acum făcută să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
destul de precise. Cât despre veștile privitoare la Gavrila Ardalionovici, se putea bănui că acestea fuseseră aduse la cunoștința Epancinilor de Varvara Ardalionovna care-și făcuse pe neașteptate apariția la domnișoarele Epancin și chiar devenise foarte intimă cu ele, ceea ce o mira nespus pe Lizaveta Prokofievna. Însă Varvara Ardalionovna, deși, cine știe de ce, găsise cu cale să se împrietenească atât de bine cu domnișoarele Epancin, nu ar fi discutat cu ele despre fratele ei. Și ea era o femeie destul de mândră, avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
arăta în salon și intra, mai întotdeauna pe fugă, pe ușa din spate. Lizaveta Prokofievna n-o privise cu ochi buni nici înainte, n-o agrea nici acum, deși o respecta foarte mult pe Nina Alexandrovna, mama Varvarei Ardalionovna. Se mira, se supăra, prietenia cu Varia o punea pe seama capriciilor și a setei de putere pe care o manifestau fiicele ei, care „nici nu mai știu ce să scormonească numai ca să-i facă ei în ciudă“, dar Varvara Ardalionovna continuă totuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
anecdote despre asediul Karsului și soldatul înviat din morți. De altminteri, o ducea excelent. Ptițân și Varia spuneau că acolo îi este locul; Ganea confirmă întru totul această opinie. Singură biata Nina Alexandrovna plângea amarnic pe tăcute (ceea ce chiar îi mira pe ai casei) și, mereu bolnavă, se ducea cât putea de des ca să-și vadă soțul în cartierul Izmailovski Polk. Însă din momentul “întâmplării cu generalul“, după cum se exprima Kolea, de fapt de când se căsătorise sora lui, Kolea începuse să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
loc. Șaptezeci și trei de ani avea după statul de serviciu; era roșu, cărunt, parfumat totdeauna și surâdea, surâdea mereu, ca un prunc. Și-a adus aminte atunci Piotr Zaharâci: „Tu i-ai prezis“, zice. Prințul se ridică. Lebedev se miră și chiar era surprins de faptul că prințul se ridică deja. — Ați devenit foarte indiferent, he-he! îndrăzni el să observe cu slugărnicie. — Zău, nu mă simt prea bine, capul mi s-a făcut greu din pricina drumului, îi răspunse prințul încruntându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
află pe Gorohovaia, în apropiere de Sadovaia, și se gândi s-o pornească într-acolo, sperând că, până să ajungă la destinație, va reuși în cele din urmă să se hotărască definitiv. Ajungând la intersecția dintre Gorohovaia și Sadovaia, se miră singur de emoția neobișnuită pe care o avea; nu se așteptase ca inima să i se zbată atât de dureros în piept. O casă, probabil datorită aspectului ei distinct, începu să-i atragă atenția încă de la distanță și mai târziu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spinarea vacii! Nu cumva vrei să mă sperii? Mare pacoste pe capul meu dacă stai flămând; ce să zic, m-ai speriat!“ S-a supărat, dar nu pentru mult timp: iar s-a apucat să mă hărțuiască. Și m-am mirat atunci de ea, de ce n-are deloc ciudă pe mine? Căci ține minte răul, mult timp ține ură pe cei care au jignit-o. Uite, atunci mi-a trecut prin cap că mă disprețuiește atât de mult, încât nici nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
întâmple o nenorocire și mai amarnică. Frate Parfion, dacă îți spun că... — Că o s-o înjunghii? Prințul tresări. — O s-o urăști mult pentru dragostea ta de acum, pentru tot chinul pe care îl ai acum de pe urma ei. Pe mine mă miră cel mai mult că e în stare din nou să se mărite cu tine. Când am auzit ieri, de-abia de-am reușit să cred și mi s-a făcut foarte greu. Doar s-a lepădat deja de tine de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
țări? „Nouă, zice, în privința asta ni-i mai ușor decât lor, pentru că am mers mai departe decât ei“... Rogojin râse caustic; rostindu-și întrebarea, deschise brusc ușa și, ținând-o de clanță, îl așteptă pe prinț să iasă. Prințul se miră, dar ieși. Celălalt ieși și el pe casa scării și închise ușa în urma lui. Stăteau amândoi față în față și arătau de parcă au uitat unde au ajuns și ce trebuie să facă acum. Atunci, la revedere, spuse prințul, întinzându-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cum rar poți întâlni, așa că a vorbit cu mine ca și cum aș fi fost egal cu el în cunoștințe și idei. Nu crede în Dumnezeu. Totuși, m-a uimit ceva: parcă ar fi vorbit tot timpul despre altceva și am fost mirat tocmai pentru că și mai înainte, ori de câte ori m-am întâlnit cu oameni care nu cred, oricâte cărți de-ale lor am citit, mereu mi s-a părut că vorbesc și scriu în cărți parcă cu totul altceva, deși dau impresia că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
fiica lui Lebedev, care stătea în fața ei ținând în mâini câteva cărți de format mare, minunat legate și aproape noi. — Pușkin, spuse Vera. Pușkin al nostru. Tata mi-a poruncit să vi le aduc. — Cum așa? Cum se poate? se miră Lizaveta Prokofievna. — Nu-s cadou, nu-s cadou! N-aș fi îndrăznit! strigă Lebedev, sărind dindărătul fiicei lui. Le vând la prețul lor. E Pușkin al nostru, de familie, în ediția lui Annenkov 44, care acum nici nu se mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Și... poate exista vreun fiu al lui Pavlișcev? întrebă nedumerit generalul Ivan Feodorovici, privind curios toate chipurile și remarcând cu mirare că această nouă istorie numai lui îi era necunoscută. Într-adevăr, tulburarea și așteptarea erau generale. Prințul fu profund mirat că o problemă cu desăvârșire personală apucase deja să-i intereseze atât de mult pe cei prezenți. — Ar fi foarte bine dacă ați pune capăt singur și pe loc acestei tărășenii, spuse Aglaia cu o seriozitate cumva deosebită, apropiindu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
strecură înăuntru împreună cu ceilalți; discuta aprig cu Ippolit, care era între cei veniți în vizită. Ippolit îl asculta și râdea ironic. Prințul îi invită pe oaspeți să ia loc. Erau cu toții foarte tineri, chiar adolescenți, încât oricine s-ar fi mirat și de această întâmplare și de ceremonialul provocat de ea. Ivan Feodorovici Epancin, de pildă, care nu știa și nu înțelegea nimic din această „nouă afacere“, se indignă chiar văzând niște persoane atât de tinere și cu siguranță ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
lui Pavlișcev“. — Cum? Dumneavoastră ați scornit totul? întrebă prințul, privindu-l curios pe Burdovski. Nu se poate! — Totuși, am putea să nu vă recunoaștem dreptul de a pune asemenea întrebări, interveni nepotul lui Lebedev. — N-am făcut decât să mă mir că domnul Burdovski a reușit... dar... vreau să spun că, dacă tot ați făcut publică această istorie, de ce v-ați supărat mai adineaori când eu, de față cu prietenii mei, am deschis discuția? În sfârșit! bombăni înfuriată Lizaveta Prokofievna. — Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sunt prieteni; adevărul va ieși la iveală cu și mai multă claritate. — E adevărat, așa ne-am înțeles, confirmă nepotul lui Lebedev. — Atunci, dacă așa ați vrut, de ce adineaori, de la primele cuvinte, s-a lăsat cu strigăte și larmă? se miră prințul. — Și în privința articolului, prințe, se amestecă boxerul, care ținea foarte mult să strecoare și el o vorbă și de aceea acum se simțea plăcut înviorat (se putea bănui că asupra lui acționa vizibil și puternic prezența doamnelor), în privința articolului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Dați-mi voie, dați-mi voie, domnilor, se declară imediat prințul de acord, după primul moment de suspiciune, mi-am zis că mă pot înșela și că Pavlișcev ar fi putut într-adevăr să aibă un fiu. Dar m-a mirat grozav faptul că acest fiu cu atâta ușurință, vreau să spun într-un mod atât de public, dă pe față secretul nașterii sale și, mai ales, își face mama de rușine. Pentru că încă de pe atunci Cebarov mă amenința cu publicitatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
lăsați-mă să ascult. Da, sunt bolnav, îi răspunse prințul distrat și chiar impacientat. Își auzi numele, Ippolit vorbea de el. — Nu credeți? râdea isteric Ippolit. Mă așteptam la asta, dar prințul va crede pe loc și nu se va mira câtuși de puțin. — Auzi, prințe? se răsuci spre el Lizaveta Prokofievna. Auzi? Toți râdeau. Agitat, Lebedev ieșise în față și se învârtea dinaintea Lizavetei Prokofievna. — Zice că fandositul ăsta, gazda ta... i-a corectat domnului de colo articolul care mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ridice, însă deodată i se adresă iritată lui Ippolit, care râdea: — Văd, dragule, că ți-ai pus în gând să faci în așa fel, încât aici să râdă toți de mine. — Doamne ferește! zâmbi strâmb Ippolit. Dar cel mai mult mă miră extrema dumneavoastră excentricitate, Lizaveta Prokofievna; recunosc că am adus vorba despre Lebedev cu bună știință, mi-am dat seama că numai dumneavoastră veți fi impresionată, pentru că într-adevăr prințul îl va ierta și cu siguranță l-a și iertat... poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
îl va ierta și cu siguranță l-a și iertat... poate chiar i-a găsit o scuză în sinea lui, nu-i așa, prințe? Se sufoca, ciudata lui emoție creștea de la un cuvânt la altul. — Și?... spuse mânioasă Lizaveta Prokofievna, mirându-se de tonul lui. Și? — Am auzit multe de felul ăsta despre dumneavoastră... cu mare bucurie... m-am deprins foarte mult să vă respect, continuă Ippolit. Spunea una, dar în așa fel, încât cu aceste cuvinte parcă ar fi vrut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și se pierdea la fiecare cuvânt, așa că toate acestea împreună cu înfățișarea lui de tuberculos și cu privirea ciudată, scânteietoare, parcă frenetică fără voie continuau să atragă atenția asupra lui. — De altminteri, necunoscând deloc înalta societate (recunosc acest lucru), m-aș mira nu doar de faptul că ați rămas în prezența noastră, a celor care am venit mai înainte, deși prezența noastră era o necuviință pentru dumneavoastră, dar și că le-ați lăsat pe aceste... domnișoare să asculte o chestiune scandaloasă, cu toate că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
susține discuția, nu în virtutea atenției sau curiozității. — Nu mai e nimic altceva... Asta-i tot. — La drept vorbind, nu mă supăr pe dumneavoastră, încheie Ippolit absolut surprinzător și, cu siguranță aproape inconștient, îi întinse mâna, chiar zâmbind. Evgheni Pavlovici se miră mai întâi, dar cu aerul cel mai serios din lume atinse mâna întinsă, parcă primindu-și iertarea. Nu pot să nu adaug, spuse el cu același ton de respect ambiguu, mulțumirea mea pentru că mi-ați acordat atenție, permițându-mi să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
din ochi pe prinț; poate că ținea foarte mult să afle ce impresie îi lasă vestea cu privire la Evgheni Pavlovici. — De Gavrila Ivolghin nu știi nimic? — Adică... știu multe. Știai sau nu că e în legătură cu Aglaia? — N-am știut deloc, se miră și chiar tresări prințul. Cum, ziceți că Gavrila Ardalionovici e în legătură cu Aglaia Ivanovna? Nu se poate! — De foarte puțin timp. În privința asta soră-sa i-a bătătorit drumul toată iarna, precum șobolanul a lucrat. — Nu cred, repetă prințul ferm, după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de voce. Și el știe că eu știu... adăugă fără să termine ce avea de spus. — Să știi și să ai încredere! Asta mai lipsea! De altminteri, de la tine nici nu mă puteam aștepta la altceva. Ce să mă mai mir? Doamne! Oare o mai fi existat vreodată un om ca tine? Ptiu! Dar știi că Ganka acesta sau această Varia au pus-o în legătură cu Nastasia Filippovna? — Pe cine? exclamă prințul. — Pe Aglaia. Nu cred. Așa ceva nu se poate! Cu ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]