9,525 matches
-
pe existența unei triple antiteze. Antiteza dintre români, reprezentați prin voievod și fiii acestuia, de religie creștină, și turci, reprezentați prin sultan, vizir, ieniceri, de lege turcească ne vorbește despre dualitatea bine - rău, frecvent apărută În textul popular românesc, cu precădere În balada și basm. O a doua antiteza construită de autorul anonim este cea dintre trup și suflet. Voievodul Brâncoveanu este capabil să se ridice spiritual deasupra suferinței pierderii rangului, prin mazilire, a propriilor copii și chiar a propriei vieți
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Florina-Olimpia Lupiș () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92317]
-
fundamentale, apă, aer, foc și pământ. În filozofia clasică chineză, apa, ca element al filozofiei clasice, era unul din cele cinci elemente constituente ale naturii, alături depământ, foc, lemn și metal. . Cele mai vechi civilizații omenești s-au dezvoltat, cu precădere, în preajma apelor. Strămoșii foarte îndepărtați făceau hidrologie fără a cunoaște noțiunea: se așezau în apropierea izvoarelor, a cursurilor de apă, pe țărmul mării etc. Existența apei le asigura posibilitatea deplasării, utilizarea sursei ca apă potabilă, pescuitul etc. Prin urmare, nevoile
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
deșertului erau capabili să scrie și aveau nevoie să citească pentru funcția pentru care erau chemați. Astfel, de la un grup omogen și totodată stratificat, rămâne o documentație care ne permite să le urmărim viața timp de aproape două secole, cu precădere În epoca ramsidă. În ansamblu, colonia se afla, prin definiție, Într-un mediu impregnat de religia oficială, având În vedere că era menită să se ocupe de pregătirea mormântului regal, În care litaniile solare, ghidurile pentru lumea de „dincolo”, textele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o zeitate memphită (Ptah este zeul din Memphis) chiar Într-un moment În care Memphis este din nou capitală și propune o concepție de un materialism mai puțin brutal decât cel prezentat În alte părți. Însă interesul cultural rezidă cu precădere În faptul că acest text, ilizibil din cauza vechimii și a condițiilor În care a fost transmis, este redescoperit și eternizat prin scrierea lui În piatră, căutându-se intenționat elementele arhaice (sau prezentate ca atare), aceasta fiind caracteristica Întregii culturi a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
l³ târi, „ținutul fără Întoarcere”. Așadar, cum este posibil să afirmăm că Inanna/Iștarxe "Iștar" a Înviat după moarte și a reușit să scape din infern? Spre deosebire de alte vremuri, avem astăzi posibilitatea, datorită faptului că dispunem de unele izvoare cu precădere sumeriene, să dăm un răspuns adecvat la două probleme care se dovedesc a fi foarte legate una de alta. Răspunsul este următorul: zeița nu a putut părăsi infernul fără să plătească, ci a lăsat un Înlocuitor: este vorba despre eroul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zeului furtunii și a fiicei lor Mezzulla, statuile și simbolurile zeilor cetăților Învinse, printre care trebuie amintiți zeul furtuniixe "zeul furtunii" de la Alep, zeița Allatumxe "Allatum", zeița Lilluri și zeița ¾epatxe "H~epat", al cărei cult se va afirma cu precădere În perioada imperială. Și ¾attușilli, la fel ca Anita, aducând prada de război În templele din capitală, confirmă importanța și rolul politic al celor trei divinități venerate aici. Totuși, În acest caz, În locul divinității solare din cele trei texte mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Echilibrul dificil și precar Între cultele locale și cultul oficial al statului, creat În prima parte a imperiului, Începe să se altereze odată cu domnia lui Muwatalli, inițial În favoarea componentei religioase luviano-hurrite și, mai apoi, În favoarea componentei propriu-zis hurrite kizzuwatneene, cu precădere din centrele religioase de la Kummannixe "Kummanni" și Lawazantiya (termenii Kizzuwatna, Kummanni și Lawazantiya sunt utilizați adesea pentru a desemna aceeași realitate teritorială În munții Taurus sud-orientali). Muwatalli, care a mutat capitala statului În regiunea meridională Tar¿untașșa, dovedește o devoțiune
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să se pună și În cazul altor animale, precum leul, asociat zeilor războiului, felinele (pantere?), suport al unei divinități feminine, maimuța, ajutorul zeiței ¾anna¿annaxe "H~annah~anna", porumbelul, atribut al zeiței Iștarxe "Iștar". Totuși, divinitățile hitite sunt reprezentate cu precădere În formă umană: În descrierile imaginilor cultuale se vorbește clar despre zei care sunt „bărbați” și „femei”; În acest fe sunt reprezentați și În iconografie. Din acest motiv, nu putem face Întotdeauna distincție Între imaginea zeului și cea a regelui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Aqhatxe "Aqhat", care Îi scot În evidență caracterul de tutore al ordinii etico-sociale. Spre deosebire de un deus otiosus sau de un zeu În declin, zeul El ocupă un rol central În sistemul sacrificial ugaritic, apărând drept una dintre divinitățile venerate cu precădere de către credincioși; nu trebuie uitată influența profundă pe care figura și mitologi au avut-o asupra formarii personalității lui YHWHxe "YHWH". Soția lui El este zeița Athiratxe "Athirat", a cărei participare activă la opera creatoare ne este dezvăluită de epitetul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
investiți de cei vii cu o serie de puteri benefice de protecție și vindecare, ba chiar și facultăți profetice și oraculare folositoare celor care Îi interpelează ritualic. Mitul lui Baalxe "Baal" și al lui Motxe "Mot" a fost citit cu precădere În cheie exclusiv naturalistă: vara, ploaia dispare și natura pare pe punctul de a muri; totuși, apa binefăcătoare se condensează În nori deasupra munților pentru a recădea providențial În anotimpul ploios, redând viață pământului și reactivând procesele vitale. O astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sanctuare ridicate pe Înălțimile munților este problematică, funcția lor cultuală a apărut ca indiscutabilă. Este vorba despre temena, un fel de incinte cu terasă clădite pe Înălțimile muntelui deja din prima fază a minoicului de mijloc. Forma lor era cu precădere circulară sau ovală ori de potcoavă, În timp ce era variabilă structura construită În interior. Un rhyton 1 de la Zakros ne furnizează o ilustrare eficace a exteriorului, arătând edificiul care iese În relief pe stâncă, Înconjurat de capre sălbatice și Împodobit cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai simplu, posesori de pământuri. Învăluită În mister rămâne și karawiporo, „purtătoarea de cheie”. O descriere exactă a formelor celebrării nu este Încă posibilă, dar iconografia pare să conducă, În cea mai mare parte, la modelul minoic. Tăblițele vorbesc cu precădere despre ofrande vegetale, catalogate după luni, nu după cicluri festive. Termenul reketoterijo face, poate, aluzie la o ceremonie de „pregătire a paturilor” care putea avea ca scop o hierogamie, ca În antesteriile ateniene, sau pregătirea „paturilor” pentru un banchet comun
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
credincioși”, „frați” și „fii” fără prezența unui oficiu care să reunească În sine funcțiile mijlocitorului, maestrului și părintelui spiritual. Așadar În religia romană din epoca republicană și imperială există relativ puține grupuri (collegia) care urmăresc În primul rând și cu precădere scopuri religioase. Credincioșii zeiței Bona Deaxe "Bona Dea" Caelestisxe "Bona Dea Caelestis", de exemplu, se adună Într-un collegium cultorum propriu (CIL, 10, 4849). Numai În cazul În care cultores/cultrices, un thiasus, o spira se reunesc regulat pentru celebrări
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fidelității politice și religioase totodată. În evoluția profundă a obiceiului și a sentimentului religios al veacurilor următoare, acest rit accentuează conotațiile catarctice și, din rit public pentru salvarea comunității sociale În persoana celui mai mare reprezentant al ei, devine cu precădere un rit privat, cu scopul de a-l purifica și a-l mântui pe credincios, care, prin el, Într-un avânt de pietate personală, se poate recunoaște ca „renăscut pentru veșnicie” (CIL, VI, 510 din 376 d.Hr.). În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Împotrivea fățiș unei religiozități tradiționale foarte ritualiste, apropiată Într-o oarecare măsură de cea indiană vedică. Urme destul de evidente ale unei astfel de religiozități arhaice pot fi deslușite În amestecul religios care a urmat, reflectat, pe ansamblu, În Avesta, cu precădere, dar nu exclusiv, În imnurile dedicate diferitelor entități considerate demne de cult, absorbite de noua religie și oarecum purificate În spiritul viziunii sale etice. Asemenea urme sunt mai mult sau mai puțin reperabile și În alte mărturii care ne-au
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
celor două ramuri ariene din India și Iran, totuși valoarea specifică și puternic abstractizată a noțiunilor gathice iese la iveală cu o forță aparte, În toată originalitatea sa, transferându-se dintr-un plan cosmic și ritual Într-un plan cu precădere, deși nu exclusiv, etic, dominat de conceptul alegerii (cf. mai jos, subcapitolul 2.6). Pornind de aici, apar interconexiunile cu alte concepte abstracte, care dau substanță diverselor experiențe ale divinului și umanului, constituind, prin Împletirea lor și a relațiilor reciproce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
presupunem că Zand a fost transmis În aceeași limbă ca Avesta și că doar mai apoi, În plină epocă sasanidă, a Început să fie folosită În pahlavi. În orice caz, cu timpul, prin Zand a Început să se Înțeleagă, cu precădere, versiunea propriu-zisă și comentariul acesteia, amândouă În pahlavi, alături de alte lucrări considerate utile pentru o cunoaștere enciclopedică conformă doctrinei religioase: tratate de medicină, astronomie, despre mișcare, creștere etc., pe care o fraudă pioasă a dorit să le răspândească În India
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
versiuni, una scurtă și una mai puțin scurtă („micul” și „marele” Sșh-r½zag), enumeră entitățile demne de cult (yazataxe "yazata"), care stăpânesc, fiecare dintre ele, cele treizeci de zile ale lunii. Yașt, „imnuri” (cf. Panaino, 1993) sunt douăzeci și unu de texte cu precădere poetice, dedicate diferitelor yazataxe "yazata", foarte diferite unul de altul atât prin lungimea și structura lor, cât și prin epoca din care provin. Unele dintre acestea au o importanță aparte pentru reconstituirea primei etape a dezvoltării noii religii și pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
infra, subcapitolul 2.2) și, În mod special, al XIV-lea, către Verethraghnaxe "Verethraghna", și al XVI-lea, către Vayuxe "Vayu" (cf. infra, subcapitolul 2.2). Wid¶wd³d, „legea renegării da¶v³, cunoscută În mod obișniut ca Vendidad, este cu precădere un manual catehetic - un fel de Levitic al zoroastrismului - În care Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>" răspunde la Întrebările lui Zoroastruxe "Zoroastru". Atenția cade În principal pe regulile de purificare și de ispășire, iar stilul este pedant și repetitiv. Limba
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cunoștințe dobândite tocmai prin contactul cu culturile străine. D¶nkard, o enciclopedie (Menasce, 1958) În nouă cărți, din care s-au pierdut primele două și prima parte din cea de-a treia, este o mare summa a cunoașterii epocii, cu precădere primele cărți, rod al unei compilări eterogene, care se ocupă de apologetică, exegeză, morală, medicină, filozofie. Lucrarea prezintă importante dificultăți de Înțelegere, din cauza unui stil nu tocmai clar și linear, de fapt foarte complex, și, de multe ori, obscur. Cartea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și doar În mică parte o poziție de susținere deschisă. Datorită forței economiei și marii lor capacități de adaptare, parsii au reușit totuși să se reintegreze pozitiv și activ În noua realitate a Indiei contemporane, fiind favorizați de educația cu precădere occidentală pe care elita lor o dobândise În ultimul secol și jumătate (Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 374; cf. Menant, 1898, p. 292 sqq.) Un fenomen analog de urbanizare caracterizează acum comunitățile zoroastriene din trei țări asiatice În care sunt prezenți Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
climatul intelectual din India, unde prinde contur dșn-i il³hș, „religie divină”, a Împăratului Akbar (Smith, 1919, pp. 116 sqq., și mai ales Bausani, 1971b, pp. 254-260). În ultimul timp Însă, spiritualitatea occidentală a fost cea care și-a pus cu precădere amprenta asupra culturii și mentalității religioase a parsilor, printre care s-a răspândit teozofia și spiritismul, importate mai ales din America și Anglia. Teozofia, prezentată În comunitățile din Bombay de către Henry S. Olcott, a avut mare succes (K.R Kama
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
expresivă În mod particular. Cele mai multe structuri psihiatrice, sănătoase sau morbide și diverse ipostaze aferente pot fi desprinse Încă din literatura veche. Ele au evoluat, firesc, odată cu evoluția limbajului, dar sinteza lor a contribuit la formarea terminologiei psihiatrice. Mă refer, cu precădere la aceste aspecte, așa cum se prezintă ele În Țările românești: Un termen de utilizare veche și foarte generală este „firea”. Prin fire (arh. hire) se Înțelege constituția, structura (psihică) de fond. În timp ce Miron Costin spune „nesățioasă-i hirea
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
se situeze în atemporalitate și vede „amforele stelare” ca niște depozite misterioase de amintiri. Poeziile din Iubește clipa de față (1994) aparțin tot liricii naive, caracteristică arătându-se și de această dată sinceritatea rostirii. Dominantă este conduita epicureică, aplicată cu precădere erosului, iubirea fiind elogiată ca esență a existenței, dătătoare și de suflu poetic. Poemele din culegerea Pe scara unui gând (2000) „adaugă un cerc nou de vârstă” (Constantin Cubleșan), marcând cultivarea timbrului reflexiv, a dialogului cu divinitatea. SCRIERI: Amfore stelare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290729_a_292058]
-
trăiți,/ dar în bucurii niciodată,/ odihnesc aici”. Cu acul pe săpun este o carte de poezie densă, mărturie, rugă, blestem și litanie, rod al unor ani de încercări inimaginabile. Versul se menține expresiv și în celelalte secțiuni ale volumului, cu precădere în cea numită Cadrilater, care înmănunchează un șir de poeme cu parfum oriental, indicibil: „Merg pe drum de țară, printre lanuri coapte,/ carul cu turcoaice peste snopi culcate,/ turcul mână caii, picotind în noapte,/ ele tot cu gândul către lumi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288646_a_289975]