9,501 matches
-
După ofrandă Începe masa. Știm puține despre formula și caracterul acestei paranteze: participanții la sacrificiu trebuiau să mănânce carnea, sau puteau să ia parte la masă și cei care nu erau nici Însărcinați, nici participanți (1 Cor. 8,10)? După sacrificiu, carnea era profanată: ce grad de sacralitate mai rămânea Încă În ea? În ultima fază, resturile animalului sunt arse sau Îngropate, În timp ce locul și instrumentele sunt purificate. În cazuri speciale, carnea care nu a fost consumată la masă putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
purificate. În cazuri speciale, carnea care nu a fost consumată la masă putea fi vândută măcelarilor (macella). Dacă acest ritual s-ar fi desfășurat Într-un templu, instrumentele, locul și timpul ar fi trebuit plătite. Cu cât durează mai mult sacrificiul, cu atât costă mai mult. Așadar arderea de tot este mai scumpă decât un sacrificiu obișnuit. Tarifele unui templu roman dovedesc că sângele nu era considerat material sacru. Este așezat În aceeași categorie cu pielea (CIL, VI, 820). În cultul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
măcelarilor (macella). Dacă acest ritual s-ar fi desfășurat Într-un templu, instrumentele, locul și timpul ar fi trebuit plătite. Cu cât durează mai mult sacrificiul, cu atât costă mai mult. Așadar arderea de tot este mai scumpă decât un sacrificiu obișnuit. Tarifele unui templu roman dovedesc că sângele nu era considerat material sacru. Este așezat În aceeași categorie cu pielea (CIL, VI, 820). În cultul adus pentru fratres Arvales În epoca imperială, sângele era gătit și mâncat; poate din el
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prosiciem) dare (reddere, porricere); extorum redditio (porrectio) *35 rugăciune: mactus(-e) esto his extis 36 vinum Cereri (*ulei pe exta, În foc) *37 rugăciune pentru libația cu vin *38 formulă de Încheiere V masa VI „reparația a) vinderea cărnii de sacrificiu ulterioară” b) acțiuni de purificare 3. Cea mai mare parte a unităților cultuale ce alcătuiesc acest ritual se bazează pe schema „R dat D”: obmovet thus, vinum Iano pater familias immolat strues ferctum Iovi libat porcae exta Cereri dat Modelul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cuvintele nu sunt imnuri sau litanii, ci formule care verbalizează acțiunea cultuală În timpul desfășurării ei. Variațiile sunt date de schimbarea materialului cultual, a instrumentelor, a modului de a se mișca și a destinatarilor. „Semnificația” acestui ritual și, În general, a sacrificiului roman de animale constă așadar În ofranda măruntaielor (porrectio extorum) și În recurentul model „R dat D” a majorității unităților cultuale. Printr-o reproducere mimetică, ritualul reflectă niște acte: a dărui, a hrăni, a mânca. Semnificația ritualului nu stă, așadar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o comedie a lui Plaut, Înainte de a merge la casa lui Venusxe "Venus" ca să jertfească un animal, tinerele se Întreabă: Sunt haec omnia quae ad deum pacem opportet adesse?/„Sunt aici toate lucrurile trebuincioase pentru pacea cu zeii?”, adică „pentru sacrificiul nostru” (Plaut, Poenulus 252 sqq.). Scopul special pe care oamenii doresc clar să-l atingă prin ritualul pentru Ceresxe "Ceres" poate fi dedus din Împrejurarea de dinainte de culesul recoltei, În care se găsesc ei, și din zeii care sunt invocați
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
romane (a oferi și a hrăni)1. Integrarea rituală care se realizează aici Înseamnă că (a) economia (producerea hranei și a animalelor), (b) religia (dăruirea acestor bunuri) și (c) hrana (masă) sunt reunite toate Într-o acțiune simbolică. c) Teologia sacrificiului Romanii sacrificau animale și, din acest motiv aveau nevoie de ritualuri și de explicația lor. Tocmai de aceea, cred eu, nu au elaborat o teologie și o filozofie a sacrificiului 1. Doar arareori au folosit metaforele limbajului sacrifical În domeniul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
masă) sunt reunite toate Într-o acțiune simbolică. c) Teologia sacrificiului Romanii sacrificau animale și, din acest motiv aveau nevoie de ritualuri și de explicația lor. Tocmai de aceea, cred eu, nu au elaborat o teologie și o filozofie a sacrificiului 1. Doar arareori au folosit metaforele limbajului sacrifical În domeniul moralei și al politicii, dar niciodată nu au stilizat moartea În război ca un sacrificiu consumat pe altarul națiunii. Numele folosite pentru acest gen de acțiune cultuală sunt puțin tehnice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lor. Tocmai de aceea, cred eu, nu au elaborat o teologie și o filozofie a sacrificiului 1. Doar arareori au folosit metaforele limbajului sacrifical În domeniul moralei și al politicii, dar niciodată nu au stilizat moartea În război ca un sacrificiu consumat pe altarul națiunii. Numele folosite pentru acest gen de acțiune cultuală sunt puțin tehnice. Oferirea unui animal nu Înseamnă altceva decât „a face un lucru sacru” (rem divinam facere); diferența Între jertfirea unui animal și jertfa vegetală nu se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ucide”, ci Înseamna, la origine, „a cere”, „a ruga” (cf. grecescul litè „rugăciune” și lìssomai, „a se ruga”). Lipsa unui jargon fascinant și a unor ornamente mitologice poate explica motivul pentru care teoriile cele mai recente despre originea și natura sacrificiului neglijează Într-o asemenea măsură religia romană. Civilizația romană este faimoasă pentru cunoscutul ei potențial de violență interioară și exterioară. Însă ucigând animalele, romanii au elaborat nu violența 3, ci mai curând niște realități simple, lipsite de spectaculozitate, dar esențiale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
potențial de violență interioară și exterioară. Însă ucigând animalele, romanii au elaborat nu violența 3, ci mai curând niște realități simple, lipsite de spectaculozitate, dar esențiale pentru viață: faptul de a dărui, a hrăni, a lua masa În comun. În sacrificiul roman, moartea animalului jertfit este un fapt, nu un factor (Yerkes, 1952, p. 5). 4. ISTORIA INTELECTUALĂ A RELIGIEI ROMANETC "4. ISTORIA INTELECTUALĂ A RELIGIEI ROMANE" 1. Mit („fabula”), literatură, artătc "1. Mit („fabula”), literatură, artă" a) Intenția Studiul „istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mit, dacă exista vreodată vreun mit de reprezentat. Prin pompa theatralis se stabilește un raport Între templu și teatru 1: ad scaenam a templis et aris. Pe scenă pot apărea zei sau fii ai zeilor; se fac rugăciuni, se povestesc sacrificii. Seneca Îl romanizează pe Oedipus al său, introducând În operă o amplă scenă de divinație; Troadele lui vorbesc despre cultul morților și despre un mitic sacrificiu uman; Hercules Oetaeus vorbește despre suferința și urcarea la cer a fiului zeului. Aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Pe scenă pot apărea zei sau fii ai zeilor; se fac rugăciuni, se povestesc sacrificii. Seneca Îl romanizează pe Oedipus al său, introducând În operă o amplă scenă de divinație; Troadele lui vorbesc despre cultul morților și despre un mitic sacrificiu uman; Hercules Oetaeus vorbește despre suferința și urcarea la cer a fiului zeului. Aceste texte sunt mituri livrești ce se corelează cu religia practicată numai prin medieri multiple. După ce Împărații creștini au interzis cultul roman, În special a sacrificiului sângeros
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mitic sacrificiu uman; Hercules Oetaeus vorbește despre suferința și urcarea la cer a fiului zeului. Aceste texte sunt mituri livrești ce se corelează cu religia practicată numai prin medieri multiple. După ce Împărații creștini au interzis cultul roman, În special a sacrificiului sângeros, și după ce marele interes pentru teatrul roman a fost demonizat și abolit definitiv În antichitatea târzie, aceste texte au supraviețuit ca un bun cultural, iar mai târziu s-au putut insera Într-un nou context istoric sub numele de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
această structură. Instrumentele principale prin care se exprimă această gândire sunt etimologia (În nume este conținută natura lucrurilor), alegoreza și demitologizarea 1, analogia și identificarea 2, speculația asupra numerelor 3 și, În sfârșit, spiritualizarea: „zeii adevărați nu au nevoie de sacrificii, nici nu le doresc” (I fr. 22). Imaginile de cult, chiar și cele ale religiei de stat, nu oferă o „adevărată” imagine a divinității, pentru că aceasta nu are formă omenească, nici sex; dar teologia naturală o poate justifica pe cea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a lui Antoninus Pius (138-161 d.H.), este instituit marele ciclu festiv din martie (15-27) care celebrează public cruda istorie a lui Attis, cu izbucniri orgiastice tipice riturilor Gallilor. Începând din 160 d.Hr. tot Imperiul cunoaște celebrarea unui rit de sacrificiu În cinstea Marii Mamexe "Mame", taurobolul (sacrificiul unui taur), adesea Însoțit de un criobol (sacrificiul unui berbec) care, săvârșit de către simpli indivizi și de comunități orășenești pentru sănătatea Împăratului și a familiei sale, constituie o manifestare a fidelității politice și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
instituit marele ciclu festiv din martie (15-27) care celebrează public cruda istorie a lui Attis, cu izbucniri orgiastice tipice riturilor Gallilor. Începând din 160 d.Hr. tot Imperiul cunoaște celebrarea unui rit de sacrificiu În cinstea Marii Mamexe "Mame", taurobolul (sacrificiul unui taur), adesea Însoțit de un criobol (sacrificiul unui berbec) care, săvârșit de către simpli indivizi și de comunități orășenești pentru sănătatea Împăratului și a familiei sale, constituie o manifestare a fidelității politice și religioase totodată. În evoluția profundă a obiceiului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
celebrează public cruda istorie a lui Attis, cu izbucniri orgiastice tipice riturilor Gallilor. Începând din 160 d.Hr. tot Imperiul cunoaște celebrarea unui rit de sacrificiu În cinstea Marii Mamexe "Mame", taurobolul (sacrificiul unui taur), adesea Însoțit de un criobol (sacrificiul unui berbec) care, săvârșit de către simpli indivizi și de comunități orășenești pentru sănătatea Împăratului și a familiei sale, constituie o manifestare a fidelității politice și religioase totodată. În evoluția profundă a obiceiului și a sentimentului religios al veacurilor următoare, acest
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru care stă martor tot Lucian (De morte Peregrini) și cel al unui anume Neryllinus, căruia apologetul creștin Athenagoras Îi amintește cultul celebrat În Troada. O statuie a personajului dădea răspunsuri și săvârșea vindecări, iar În cinstea lui se celebrau sacrificii publice și se ofereau daruri prețioase (Solie pentru creștini, 26, 3). Figura ce răsare vie din paginile micului și prețiosului pamflet al lui Lucian, motivat În misiunea lui denigratoare și de extraordinara faimă obținută de noul oracol, atrage atenția istoricului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care se inspiră acțiunea reformatoare a Înțeleptului din Tyana sunt ilustrate de mărturiile convergente ale lui Porphyrios și Eusebiu din Cezareea. Celxe "Cel" dintâi face apel În forme aluzive la Învățătura unui Înțelept ca să Își sprijine propria teză a refuzului sacrificiului sângeros și, În legătură cu el, refuzul consumului de carne cu scopul mântuirii sufletului (Porphyrios, Despre abstinență, II, 34). El parafrazează deci un pasaj al tratatului „Despre sacrificii” care va fi citată ca operă a lui Apollonius din Tyana de către autorul creștin
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În forme aluzive la Învățătura unui Înțelept ca să Își sprijine propria teză a refuzului sacrificiului sângeros și, În legătură cu el, refuzul consumului de carne cu scopul mântuirii sufletului (Porphyrios, Despre abstinență, II, 34). El parafrazează deci un pasaj al tratatului „Despre sacrificii” care va fi citată ca operă a lui Apollonius din Tyana de către autorul creștin (Eusebiu, Praeparatio evangelica, IV, 13, 1). Aici se afirmă că singura formă de cult cu care poate fi cinstită divinitatea supremă este pura rugăciune interioară, care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
două tendințe fundamentale ale spiritualității antice târzii. Pe de o parte, nevoia de a afirma transcendența divinului și, simultan, de a depăși acele aspecte ale religiilor tradiționale, cum ar fi conținuturile mitice cu antropomorfismul lor, câteodată necizelat, și practicile de sacrificiu, aspecte ce apăreau incompatibile cu acel ideal; de cealaltă parte, voința de a proteja aceleași tradiții În valoarea lor specifică de oglindă și fundament al propriei identități culturale, de a le proteja de critica creștinilor, amenințare pentru Însăși supraviețuirea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ale realităților inteligibile. Tot de instanțe ideologice și religioase este inspirată și polemica deschisă a lui Porphyrios Împotriva creștinilor și Încercarea lui de a propune, În tratatul Despre abstinență, o formă purificată a cultului tradițional, cu refuzul, din partea Înțeleptului, a sacrificiului sângeros și parțiala lui justificare ca practică „politică”, adică activitate proprie comunităților citadine. Este cunoscută intensa acțiune anticreștină a Împăratului Iulian, cu tentativa paralelă de restaurare a practicilor religioase păgâne, supuse, alături de fundamentele mitice legate de ele, unui proces de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este exprimată, pe urmele lui Platon, În termeni misterici (Enneade, IV, 9, 11). În fața unei utilizări a formulei misterice pentru reprezentarea naturii inexprimabile a extazului mistic se află o importantă atitudine de reținere față de formele devoționale materiale (practici de cult, sacrificii etc.) și Îndeosebi pentru acele forme rituale magice și teurgice la modă În atmosfera contemporană. Dacă, În virtutea noțiunii de „simpatie” universală, de sorginte stoică, dar devenită de acum communis opinio, Plotin nu neagă existența și eficacitatea practicilor magice, el le
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
secundar, dezvoltat În mod deosebit de S. Wikander și de G. Widengren. Este vorba despre teza existenței unor comunități cultuale indo-iraniene organizate ca niște comunități de bărbați, „Männerbünde”, și caracterizate de venerarea, aproape exclusivă, a uneia sau alteia dintre divinități, cu sacrificii și rituri specifice: așadar, un fel de grupuri sociale sau confrerii susținute de etica aristocratico-războinică, tipică pentru pătura socială căreia, În Împărțirea tripartită a lui G. Dumézil (1969), i-ar corespunde cea de-a doua funcție. Despre acestea și despre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]