9,583 matches
-
o strachină mai plină, un pol adăugat la pensie etc. Faptul că stau zilnic la cozi nu i jignește, subestimarea nu-i doare; suspiciunile nu-i deranjează. Mîndrie, demnitate, libertate, astea-s amintiri vagi, visuri deșarte, din tinerețe. În timp ce tu tremuri gîndind și așteptînd semnele noului, „balta” plodește, canalia prosperă. *Ducu și Roxana stau la gazdă, dar „mănîncă de-acasă”. Le trimitem mereu pachete: cu Salvarea și cu trenul. La Salvare, care pleacă ultramatinal, le duce numai A. La 4½ începe
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Pe ultimii metri tîrîi gențile aproape împleticindu-mă. Le aburc în vagonul de marfă, plătesc ceferistului bacșișul, apoi mă întorc acasă pentru a telefona copiilor că le-am lăsat lui cutare (urmează portretul). Cînd pun jos telefonul, mîinile încă îmi tremură de efort. *O ascult pe Monica Lovinescu (un comentariu referitor la faptul că autoritățile nu au dat curs invitației Centrului Beaubourg de a-i avea ca oaspeți pe Ana Blandiana, Sorin Mărculescu, ștefan Augustin Doinaș și Mircea Dinescu) și mă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pictorul ștefan șoldănescu și Mihail Sadoveanu, date precise, trăite de mine, numai de-ți vor folosi Întru câtva. Le-am scris noaptea și grăbindumă, am mai uitat cuvinte, pe care le-am complectat, ca să poți citi. La 88 ani mai tremură mâna, mai treci peste un cuvânt etc. Tinerețea e mare lucru, bătrânețea e grea!! Privitor la conacul Istrate din Rotopănești, acest conac l-au distrus țăranii (...). N-a(u) rămas decât zidurile și camerele de jos, rândul al IIlea 662
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
vă rog să ascultați cele ce urmează, nu sunt părerile unui cerc restrâns, ci ale majorității populației, ale poporului. Pentru ce trebuie să facem noi atâta economie de curent electric, de gaze, de apă, de mâncare etc.? De ce trebuie să tremurăm iarna de frig, iar noaptea să orbecăim pe întuneric pe străzi și în case să folosim câte un bec de 15 W? Așa progresează civilizația în socialism? Probabil că în comunism se ajunge la opaiț. De ce îndurăm atâtea? în alte
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
și suntem fericiți când apucăm? Ca pensionar, nu am ajuns încă să mor de foame, că tot mai putem face o mâncărică de cartofi, cu pâine veche și două gogoși. Mămăliga cu brânză a ajuns o raritate. Iarna trecută am tremurat cu toții de frig, și acasă, și la serviciu, sunt spitale cu doi-trei bolnavi pentru un pat, tot mai puține locuri în școlile cu studii superioare și sute de hectare neirigate. Ni se cere să facem economie la curentul electric, benzină
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
corpuri de frigider, o capitală înecată în beznă, lipsită de apă caldă, o metropolă care se visează, în amețeli bolnăvicioase, buricul mapamondului, dar în care copiii abia născuți mor de frig, la câteva ore ori zile, în care bolnavii așteaptă tremurând ziua operației, în care să funcționeze curentul, căldura și apa; un oraș în care aparate de milioane de dolari nu pot funcționa sub temperaturile firești; în care funcționarii, profesorii, elevii și studenții stau încălcați în bocanci și șoșoni, cu paltoanele
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
am așteptat musafirul În holul de la parter, lângă lift. A apărut la 11 și 20. Un bărbat scund și slab, părul rar, blond, zâmbetul timid. Obrazul palid, ochii albaștri, mereu umezi. Uniforma albastră era, ca de obicei, mototolită, mâinile Îi tremurau ușor. Se clătina sub greutatea genții grele. A Început să scoată teancurile, le-a așezat pe calorifer. L-am lăsat să-și Împartă marfa, să-și termine treaba. Când se pregătea să plece, am ieșit din Întuneric. L-am salutat
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
o citează atâtea dicționare și antologii și care a ofensat, prin detalii mai puțin cucernice, sensibilitatea unui vestit critic. Camera respiră, pentru o clipă, altfel. Abia acum vede cu adevărat tabloul. Cupidonul, adică, așa cum Îl presimțise Cosimo. Zâmbește, poate, sau tremură, cu privirea mărită de Încordare. Se mișcă din loc, nu se mai poate stăpâni... Văzuse Cupidonul speriat, surprinzător, de un iepure! Citise de-atâtea ori despre acest tablou... n-ar fi trebuit s-o șocheze. Știa doar, demult, cum apare
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Într-un loc totul este albastru, iar În altul se adaugă norii. Simțeau toate aceste terțe persoane Înconjurându-i, Învăluindu-i ca acea sferă imensă care ne Împrejmuiește și ne privește uneori cu un ochi străin, sticlos, făcându-ne să tremurăm atunci când zborul unei păsări taie, de-a lungul, o urmă inexplicabil șerpuită. În camera slab luminată se simți deodată o vastă singurătate rece, strălucitoare ca amiaza”. Tocmai această bruscă Însingurare aduce, dintr-o dată, aproape, primejdioasa lume vie din afară, de
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
nu Înseamnă doar făptuirea, nici doar interiorizarea ei. În zvâcnirile acestui ultim balans deasupra oglinzii care acoperă hăul, În pragul desprinderii, „nu mai dorea acum decât să-și cedeze corpul iubitului ei, dar profunda nesiguranță spirituală care o făcea să tremure Îi transformă impulsul În dorință față de străinul care se găsea aici cu ea”. Nu, „nesfârșita nostalgie a iubirii” nu se risipește. „Sentimentul care o lega de soțul ei era ca un glob de lumină caldă În care putea să se
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
autoincriminare. „Ravelstein vroia să știe cu exactitate care era poziția lui Grielescu și i-am explicat că la cină acesta vorbea despre istoria veche, Își umplea pipa și risipea multe chibrituri”, Îi spune Chick soției. „Umpli pipa, nu cumva să tremuri, apoi degetele cu chibritul tremură Încă mai mult. Când pipa nu stătea umplută, n-avea putere În deget să preseze tutunul rebel. Cum putea astfel de persoană să fie primejdioasă?” Chick evocă sarcastic manierele mondene ale savantului Grielescu care ține
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
cu exactitate care era poziția lui Grielescu și i-am explicat că la cină acesta vorbea despre istoria veche, Își umplea pipa și risipea multe chibrituri”, Îi spune Chick soției. „Umpli pipa, nu cumva să tremuri, apoi degetele cu chibritul tremură Încă mai mult. Când pipa nu stătea umplută, n-avea putere În deget să preseze tutunul rebel. Cum putea astfel de persoană să fie primejdioasă?” Chick evocă sarcastic manierele mondene ale savantului Grielescu care ține minte onomasticile fiecăruia, zilele de
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
În a doua dimineață de după, fostul captiv, deschizând ușa așa-numitului spălător și Îndreptându-se spre una dintre chiuvete, se trezește, brusc, În fața unui soldat german! Situație dinainte, parcă nimic nu se Întâmplase, eliberarea fusese doar o Închipuire. Cu genunchii tremurând și ochii măriți de spaimă, captivul așteaptă să fie, ca altădată, lovit, umilit, anihilat. Înainte de a se prăbuși, cu pantalonii umezi de urina groazei, sub loviturile neamțului, prizonierul vede cum santinela Își Întoarce privirea binevoitoare spre el și Îi face
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Cel care venea cu pușca întinsă spre Nicolae Petrașcu, fierbând de furie striga mereu: „Stai! Stai!” -„Iată că stau!” -„Ridică mâinile!” -„Iată că le ridic.” îi răspunde Nicolae Petrașcu apropiindu-se de el. Se apropie și jandarmul, foarte agitat și tremurând de emoție, ținând pușca întinsă spre urmărit. Se apropie mai mult și pune mâna pe Nicolae Petrașcu. În acel moment acesta adunându-și toate puterile, îi dă jandarmului un brânci și acesta cade ca un butuc de-a berbeleacul, puțin
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
-l iau cu mașina pentru a ajunge la Președinție. Nu-mi lăsase timpul necesar să mi schimb pijamaua, ci doar să iau o tunică pe deasupra și să sosesc fără întârziere. Nu puteam înțelege despre ce era vorba, dar din vocea tremurând a lui Mihai Antonescu mi-am dat seama că se întâmplase ceva foarte grav din punct de vedere politic. Ajuns la locuința lui Mișu Antonescu, acesta abia mai putea să articuleze câteva cuvinte. Era într-o stare de om pierdut
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
era perfect, dar trebuia pus în scenă și justificat prin declarații date de cei care erau în mâna lor și anume cei care în primul proces din 1954 fuseseră condamnați la moarte și erau ținuți sub această sabie a destinului, tremurând la fiecare mișcare la vizetă, că vor fi chemați, asemeni celebrului Țurcanu Eugen și a altora, la executarea sentinței. Aceștia și cei care prin tortură, de data asta prevăzută chiar în regulamentul penitenciar, ajunseseră la limita rezistenței și preferau să
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
o sintagmă preferată: „nu mă tem de moarte, însă mă tem de chinurile dinaintea ei”. „Tavi Voinea trecuse prin chinuri îngrozitoare la Pitești și apoi la Rm. Sărat, după condamnarea sa la moarte și neexecutarea sentinței timp de cinci ani, tremurând la fiecare mișcare pe coridor la ușa celulei, crezând că a sosit momentul execuției. Toți care au auzit de această culme a barbariei psihice, se mirau ce rezerve interioare a avut acest om de a putut suporta totul și nu
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Nemai putând să te înfrunte Mișelește te-au ucis Redactând Și semnând Proces-verbal Cât de legal???!!! Cum că tu te-ai sinucis???!!! Tu munte! 1968 Radu Avram După mai bine de cincizeci de ani de luptă și credință, cu mâna tremurând de emoție (la) prelucrarea datelor de (către) noua generație urez să fie de bun augur. Radu Avram, 5 febr 1999 O altă mărturie este a profesorului Radu Mihnea, care în lumina unor documente descrie acțiunea de eliberare a României de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
chemarea. Unele au renunțat reverențios la frunzele de grozamă, altele și-au odihnit copitele pe pietrele de pavaj, încetând să mai tropăie, iar cele somnoroase s-au dezmorțit după siesta de după-amiază. Orice mișcare a înghețat. Numai blana lor aurie tremura ușor în briza de la apus de soare. Oare ce-o fi fost în capul lor în momentul acela? La ce se uitau? Toate priveau în aceeași direcție, încremenite. Au ascultat și n-au clipit până nu s-a stins, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ochii, spuma dispăruse. Copitele erau doar copite obișnuite, iar orașul neschimbat. Animalele se scurgeau, asemenea unui râu, pe străzile pavate, întortocheate. Nu le conducea nimeni. Nu era nici un animal în frunte. Înaintau cu privirile plecate, într-o tăcere desăvârșită. Grebenelele tremurau ușor. Amintirea intimă ce le lega, de altfel indestructibilă, era greu de perceput cu ochiul liber. Au coborât dinspre nord, au trecut podul vechi spre malul de sud și acolo s-au întâlnit cu cele care veneau dinspre est. Au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
făcut curat în ultima încăpere. O grămadă de lucruri erau vraiște. Și mai sunt. O priveam în tăcere. Chipul ei îmi amintea de ceva. Asta era cel puțin senzația mea. Parcă se cufundase în adâncul conștiinței mele și făcea să tremure ușor ceea ce se sedimentase acolo. Nu pricepeam nimic. Ce naiba însemnau toate astea? Cuvintele păreau și ele îngropate într-o beznă îndepărtată. După cum vezi, nu prea vine nimeni aici. De fapt, chiar nimeni în afara Cititorului-de-vise vechi. Am dat ușor din cap
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nori de aburi uriași. Răsuna precum gemetele a nenumărate suflete în agonie. Ea a găsit o bucată de lemn de-o palmă și a aruncat-o spre mijlocul vârtejului. A plutit vreo cinci secunde pe apă, apoi a început să tremure și a dispărut în adâncuri. Nici că am mai văzut-o la suprafață. — Ce ți-am spus? E un vârtej la fundul apei. Acum ți-e clar? Ne-am așezat pe pajiștea care se afla la vreo zece metri de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Poate pentru că existența mea plutea pe un teren nesigur. Încerc să-mi alung gândurile întortocheate și să mă cufund în somn. Când m-am trezit, îmi era frig. Se lăsa seara. Umezeala îmi pătrunsese în toate mădularele. Temperatura scăzuse drastic. Tremuram. Mi-am strâns bine paltonul pe mine. Când m-am ridicat și mi-am scuturat iarba de pe haină, am simțit primii fulgi de nea pe obraji. Am ridicat privirile și am constatat că norii coborâseră mult, că erau mult mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cu mâna stângă elasticul chiloților, dezgolindu-mi penisul. — O să te cam doară un pic, dar trebuie să reziști, zise el. Am simțit un nod, cât o minge de tenis, urcându-mi din stomac în gât. Mi-a transpirat vârful nasului. Tremuram tot. Mi-era frică pentru penis. Dacă-i făcea ceva, nu mai aveam erecție în viața mea. Nu l-a maltratat cu cuțitul. A plimbat lama cuțitului lateral, pe burtă, la vreo cinci centimetri sub buric. Lama încă fierbinte a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
se afla acolo. M-am așezat pe băncuța de lemn, derutat. Nu știam încotro s-o apuc. Am decis s-o aștept totuși. M-am gândit că era cazul să vină pentru că nu găsisem ușa de la intrare încuiată. Așteptam și tremuram de frig. Așteptarea a fost zadarnică, pentru că ea n-a apărut. Se făcuse beznă de tot. Aveam senzația că doar eu și biblioteca mai rămăsesem pe lume și că toate celelalte lucruri dispăruseră. Am fost uitat de toți, aici, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]