9,824 matches
-
chiar dintre noi, au mai dispărut. S. P.: - Dumnezeu să-i odihnească. Mulți ? A.M.: - Mulți, chiar mulți, chiar ne mirăm când auzim „uite, c-o murit cutare”. Câteodată, ne mai învoim de-aici și mai ne ducem să-i petrecem [șoptit], da’ câteodată... Și rămânem cu regret. S. P.: - Am înțeles... Vreau să îmi mai spuneți câte ceva, să-mi povestiți cum decurgeau sărbătorile oficiale în Nicolina ? 1 Mai, 23 August ? A.M.: - A, ce frumos era, mai frumos, nu știu. Făceam pancarte
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
de 5 stele" în decembrie 2008! Hotelul este situat în apropierea Ambasadei noastre, în odată elegantul cartier Vedado, acolo unde într-un restaurant avea să-și încheie periplul cubanez marele Lucky Luciano. Peste drum de Ambasadă bustul lui Eminescu, maestrul șoptindu-mi parcă "ce e val, că valul trece"! În calea furtunilor In secolul XX Cuba a fost atinsă de 100 cicloane și furtuni tropicale, iar în a doua parte a anului 2008, trei uragane devastatoare au cauzat în insulă pagube
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
Mergeam cu metroul, pîndind fiecare pe cîte-o parte, pînă cînd ocheam o „căzătură” adormită pe-o bancă. Atunci ne dădeam jos. Stăteam În fața băncii cu un ziar deschis și-l acopeream pe Roy, care scotocea prin buzunarele bețivului. Roy Îmi șoptea indicații - „un pic mai la stînga, prea mult, un pic Înapoi, așa, rămîi acolo” - și eu mă mișcam ca să-l acopăr. Adesea ajungeam tîrziu, cînd bețivul zăcea deja cu buzunarele Întoarse. Operam și În vagoane. Eu mă așezam lîngă bețiv
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
întreba. „Singur de tot“, îi răspun deam, neștiind de ce insistă asupra acestui fapt. Târziu numai, când porni cu Lia în Moldova, la plecare, sărutându-l și vorbindu-i cum o să găsească pe tată-său, mă luă de gât și îmi șopti în ureche: „Dar tata nu e mic? O să pot să mă joc cu dânsul?“ Înțelesei că el își închipuia pe Vintilă după măsura fotografiei atârnate la patul lui, ca o păpușă mică cu barbă. Școala de ingineri îl fascina, o
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
opera lui Nițulescu de autorul operei, care a fost el însuși o capodoperă complexă, complexitate mascată de discreție, aproape timidă, de o delicatețe despre care, într-un moment de sinceritate, pe când mă bucuram de oarecare amiciție din partea sa mi-a șoptit odată în franceză (iarăși reticență... iarăși discreție) ) "par délicatesse j'ai raté ma vie"; prin delicatețe, și-a ratat, oare, viața, într-adevăr, academicianul Jules Nițulescu? Răspunsul devine, în sine, nedelicat. Ce viață ratată, ca academician, ca profesor adulat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Când ne-am întors, bătrânul profesor s-a ridicat, l-a examinat, i-a privit pupilele și i-a întins carnetul în care însemnase deja o notă de trecere. Apoi, încurcat cumva, poate de sentimentalismul necontrolat, a evacuat întreaga grupă, șoptindu-i asistentului, doctorul Purice: "Aista era lihnit de foame... vai de capul "nostru"". Mutat de mulți ani la Timișoara, profesorul Nubert a murit acolo în 1975. Înainte de a se sfârși, a participat la o sesiune festivă de întâlnire a unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
anii '70-'75; ne aflam acolo un grup de români, printre care doctorii Coric, Vancea (junior) și alții. Vancea seniorul întârziase, ședința începuse, dar la apariția sa în amfiteatru mulțimea de specialiști, de toate națiile, a fremătat venise Cineva. Se șoptea, cu admirație, "Voilà Vancea"... Era un clasic, un bun al tuturor. Opera lui este imensă. Ea trebuie căutată în toate marile periodice de specialitate și în cărțile de oftalmologie pe care le-a scris singur; nu mai puțin în cărțile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
de a fi 171 grăitoare. S-a considerat că acest procedeu - larg utilizat în unele specii ca basmul sau balada - ar fi un caz particular al metaforei și anume o metaforă verbală, deoarece termenul înlocuit este un verb. („mângâie vântul”, „șoptește pădurea”). T. Vianu și-a manifestat rezerve față de această idee și a arătat că pot exista și personificări statice - în care termenul înlocuit este un substantiv sau un adjectiv - citând în acest sens o frumoasă expresie poetică a lui V.
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
cultivăm, acolo unde există multe deșeuri, În special animale, contribuind astfel la protejarea mediului. “Radiosfera”, 7 august 1995, ora 9,21 43. Etanolul Între bețiv și automobil Dacă Alexandru Andrieș ar fi trăit pe vremea lui Țepeș-vodă, i-ar fi șoptit și lui la ureche, deși pe atunci nu exista Încă o criză ambientală: “De aceea propun să facem țepele din lemn de prun/Vor fi bețivi mai puțini, iar lemnul e destul de bun”. Eu i-aș fi șoptit ceva Întrucâtva
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
ar fi șoptit și lui la ureche, deși pe atunci nu exista Încă o criză ambientală: “De aceea propun să facem țepele din lemn de prun/Vor fi bețivi mai puțini, iar lemnul e destul de bun”. Eu i-aș fi șoptit ceva Întrucâtva diferit; adică capitolul de față. Nu știu dacă Brazilia are astăzi mai puțini bețivi decât acum 20 de ani când le-a găsit un concurent: automobilul. Cert este Însă că are mai puține probleme cu poluarea. Din ce
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
asta a mea contribuia din plin și spitalul. Îmi aduc aminte de Marian, care avea o chestie interesantă. Îl cercetau doctorii și el striga profesorului și armatei de însoțitori, corpului ansamblu, ce faceți, vreți să mă împăiați? După operație, îi șoptise doamnei Aduța că îl deranjează ceva, nu, nu acolo unde-i e voinicului mai greu! Până la urmă, am văzut cu toții că avea un termometru înfipt în fund, fisură anală, vase plesnite. Chestii grele. În plus era atâta cinsim acolo în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
până găseai un grătar bun, când trebuia să te ajute puțin și Întâmplarea, mai mare peste toate bunurile lumești, să bați străzile, maidanele și ora șele, ziua, noaptea, pe viscol, ploaie sau arșiță, să fii la curent cu ultimele descoperiri șoptite la ureche Între inițiați și să te Înțeleagă numai din ochi birtașul și grataragiul, care vor nea părat să știe cu cine au de-a face și dacă ești vrednic de atenția și de ofrandele lor. Regulă generală: o friptură
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ei cel prost. Unul din acești reformatori sociali, un mucos, un neisprăvit fizic și moral, un analfabet (spunea „accesor“ la ascensor), coco țat de un politician altfel inteligent, Grigore Iunian, În scaunul de prim-ajutor de primar al Capitalei, Îmi șoptea la ureche, fără pic de rușine fiindcă abia Îl cunoscusem: „Nu mă las până n-oi face milionul!“ și să știți că l-a făcut! Începând, adică, Îndată după Înscăunare, să reglementeze bordelurile, Închizându-le cu mare zgomot prin presa
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
trecut câteva minute. Până a urcat etajul au trecut altele, timp destul pentru ca noi să intrăm în posesia tezelor și să le schimbăm cu cele originale. Când a intrat profesorul de jos gâfâind în clasă și a început să-i șoptească ceva la ureche lui Hâncu, noi am știut despre ce-i vorba si până să se dezmetecească bine lucrurile, ne-am sculat din bancă și am predat tezele, punându-le pe catedră, unde le mai pusese și alți colegi, înaintea
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
focul. Lemnele pârâiau, săreau scântei, se înălțau flăcări aurii, mari, din care se răspândea o căldură binecuvântată, îndestulătoare, care le intra în oasele rebegite și îi întrema nesperat. -Fericirea poate să ia diferite forme, de pildă forma acestui foc, a șoptit către tata un preot pe care atunci îl cunoscuse și pe care îl chema Stuparu. Tata a dat din cap în semn de încuviințare. Primele zile petrecute la Punctul de lucru 57 au fost de groază. Frig, foame, regim de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cancelarie, a răspuns secretara, el l-a cerut pe profesorul de literatură Istrate, era cel mai bun prieten al său din școală, recomandându-se o rudă a acestuia. A avut șansă, Istrate era acolo. Sunt eu, Valeriu, Valeriu Vodă, a șoptit tata. Linia telefonică era proastă, în aparat răsunau tot felul de pârâituri: tata abia a înțeles ce i-a răspuns colegul său, mai degrabă a ghicit: Valeriu, ești în viață, pe aici nimeni nu mai știe nimic despre tine! Tata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dacă fusese anunțat și el sau nu. N-a reușit să-și dea seama: Stan era liniștit, nimic nu se putea citi pe obrazul său. -Aș vrea să ne întâlnim după ore, am ceva important să-ți comunic, i-a șoptit Victor camaradului său, când coborau scările din clasă spre curte, în recreația aceea... Stan nu s-a arătat mirat: -Bine, a zis el cu glas stăpânit, te aștept în colț, lângă chioșcul de ziare. La șapte seara, când s-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
muțește: rezolvăm toarșul prim, în pașopt de ore, raportați că rezolvăm, îi ia mama dracului, îi belim, paștele mamii lor... -În pașopt de ore rezolvăm situația toașe prim, rezolvăm..., a mai găsit puterea Gârmoci să repete mecanic ce i se șoptise. -Bine, pașopt de ore, atât. Apoi sunteți niște oameni morți. Morți, bă, și tu, și Fanache, șmecheru ăla, futu-vă muma-n cur de boi... Telefonul s-a închis. Gârmoci s-a prăbușit pe fotoliul lui de șef. Nu-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Buharin sau Tomski contra lui Troțki, Zinoviev și Kamenev, apoi colectivizarea forțată a agriculturii, industrializarea accelerată cu accent pe industria grea, apoi curățirea Partidului bolșevic cu pedepsirea deviaționiștilor de stânga, ca și a celor de dreapta, execuțiile în masă, se șoptea pe la colțuri că Stalin ordonase omorârea câtorva milioane de oameni, de ruși, de compatrioți de-ai săi, iar alte cine știe câte milioane fuseseră trimiși în închisoare, în gulag, apoi războiul, rezistența eroică, apoi impunerea comunismului triumfător în Europa de Est, cortina de fier
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a ivit băiatul ei, nu mai încăpea nici o îndoială, rugăciunea ei a fost ascultată! Fratele meu Vlad avea o față mai senină decât ar fi fost firesc, după ce trecuse prin ce trecuse. Dar mama n-a observat amănuntul ăsta. A șoptit: -Vlad!... Și Vlad a răspuns: -Gata, mamă, s-a terminat... Mama l-a îmbrățișat și și-a dat drumul la lacrimi în voie: de data asta plângea de fericire - i se întorsese acasă băiatul, cel mai prețios, fiindcă era singurul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în jurul îngerului, mergea cu grijă, parcă încercând să nu cumva să-l deranjeze. Pe urmă s-a retras, tot așa, cu băgare de seamă și s-a așezat pe o piatră, în locul unde începea panta împădurită a malului. I-a șoptit lui Gârmoci, care se ținea după el ca o umbră: -Atenție, bă, Gârmoci, liniște, calcă, bă, încet, să nu-l trezim... Și-a aprins o țigară și a rămas așa pierdut, cu ochii țintă la omul acela de lumină, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
proces de descompunere. Tovarășul Cameniță s-a ridicat și s-a apropiat de înger, să se convingă despre ce e vorba. Într-adevăr, ceva nu era în regulă cu îngerul. L-a auzit, undeva în spatele său, pe profesorul de latină șoptind: -Îngerul piere ca o rochie mâncată de molii. Se topește în aerul nostru ca o bucățică de zahăr pusă în ceai... Tovarășul Cameniță a întrebat răstit: -Nu se poate face nimic să oprim asta? Gârmoci l-a privit neputincios, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nu visa niciodată, a visat. A visat îngerul acela de lumină, imens, nesuferit. În vis, se zărea pe sine dormind în patul lui sculptat, de prim-secretar, și zărea îngerul apropiindu-se de el tăcut și zgâlțâindu-l ușurel și șoptindu-i să nu mai sforăie. Visul era mai degrabă caraghios, n-ar fi avut motive să-l sperie, și totuși tovarășul Cameniță s-a speriat de moarte și s-a trezit ud de transpirație, iar inima lui care nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
5%, iar dumneata ai și dublat prețul la ciorbă. Păi, e corect?“ „Corect, necorect - i-o scurtează femeia -, fiecare mănâncă după buzunar.“ Vasile B. e smuls din scaun de trei zdrahoni și e dus direct la centrala telefonică. „Putin, Putin - șoptește sufocat de emoție un ins în civil, pe care nu-l cunoaște nimeni, dar căruia adjunctul cel mare îi spune mereu: «Să trăiești!» - grăbește-te, Vasile. Vrei să ne nenorocești?“ Vasile B. duce receptorul la ureche, face de câteva ori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
recunoștință, orchestrei i s-a ordonat să cînte imnul național al Spaniei. În timpul primelor acorduri, pălăria roșie a episcopului a rămas nemișcată, În timp ce acesta dădea din mîini ca o marionetă. „Opriți-vă, opriți-vă, s-a comis o confuzie“, a șoptit el, pe cînd spaniolii prezenți vociferau În gura mare: „După doi ani Întregi de muncă, ei ne cîntă așa ceva!“. Orchestra Începuse să cînte imnul republican al Spaniei - nu pot spune dacă cu bună știință sau din greșeală. După-amiaza, Își părăsește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]