11,393 matches
-
o lățime de de la est la vest și de la nord la sud, cu o adâncime de până la . În iulie 1942, Joint Chiefs of Staff a aprobat o serie de operațiuni împotriva fortificațiilor japoneze de la Rabaul, care blocau orice avans al Aliaților de-a lungul coastei nordice a Noii Guinee înspre Filipine sau spre nord către principala bază navală japoneză de la Truk. În acord cu strategia de ansamblu a Aliaților care dădea prioritate Europei, scopul imediat al acestor operațiuni nu era înfrângerea
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
de operațiuni împotriva fortificațiilor japoneze de la Rabaul, care blocau orice avans al Aliaților de-a lungul coastei nordice a Noii Guinee înspre Filipine sau spre nord către principala bază navală japoneză de la Truk. În acord cu strategia de ansamblu a Aliaților care dădea prioritate Europei, scopul imediat al acestor operațiuni nu era înfrângerea Japoniei, ci doar reducerea amenințării vaselor și avioanelor japoneze de la Rabaul asupra comunicațiilor maritime și aeriene dintre Statele Unite și Australia. Prin acordul țărilor aliate, în martie 1942 teatrul
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
sud este „plin de japonezi”. Apărarea Insulelor Amiralității a intrat în atribuțiile Armatei a Opta japoneză, cu baza la Rabaul și aflată sub comanda generalului Hitoshi Imamura. În septembrie 1943, ca rezultat al eșecului în tentativa de a stopa avansul Aliaților în Noua Guinee și în Insulele Solomon, Cartierul General Imperial a hotărât să restrângă perimetrul defensiv al Japoniei din Pacificul central și sudic la o nouă linie ce se întindea de la Marea Banda la Insulele Caroline. Imamura a fost însărcinat cu
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
și păstrarea lor cât mai mult timp posibil pentru a permite marinei și armatei japoneze să se pregătească pentru un contraatac decisiv împotriva forțelor Aliate. Păstrarea controlului asupra Insulelor Amiralității era crucială pentru planurile defensive japoneze, întrucât ocuparea lor de Aliați ar fi plasat importanta fortificație japoneză de la Truk în raza bombardierelor grele. Neașteptându-se ca Aliații să acționeze atât de rapid, Cartierul General i-a lăsat lui Imamura timp până la jumătatea lui 1944 să-și termine pregătirile. În acest moment
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
se pregătească pentru un contraatac decisiv împotriva forțelor Aliate. Păstrarea controlului asupra Insulelor Amiralității era crucială pentru planurile defensive japoneze, întrucât ocuparea lor de Aliați ar fi plasat importanta fortificație japoneză de la Truk în raza bombardierelor grele. Neașteptându-se ca Aliații să acționeze atât de rapid, Cartierul General i-a lăsat lui Imamura timp până la jumătatea lui 1944 să-și termine pregătirile. În acest moment, cea mai mare unitate japoneză din insule era Regimentul 51 Transporturi, care sosise în Los Negros
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
mare de această unitate. Marina Imperială Japoneză a respins sugestia lui Imamura de a trimite în insule o forță navală specială de debarcare. În ianuarie 1944, s-a acceptat, însă, trimiterea Regimentului 66 pentru a întări capabilitățile defensive în urma debarcărilor Aliaților la Arawe și Saidor la jumătatea lui decembrie, respectiv începutul lui ianuarie. Această mișcare a fost și ea, însă, anulată, după ce o navă ce transporta întăriri pentru regiment a fost scufundată de cu pierderi mari de vieți omenești în ziua
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
750 de soldați din Batalionul 2, Regimentul 1 Mixt Independent a sosit în noaptea de 24-25 ianuarie. O nouă tentativă de a trimite un batalion de infanterie și unul de artilerie a fost împiedicată de atacurile submarine și aeriene ale Aliaților; totuși, 530 de soldați din Divizia 38, Batalionul 1, Regimentul 229 Infanterie au sosit acolo în noaptea de 2 februarie. Mare parte din aceste mișcări de trupe au fost detectate de serviciile de informații ale Aliaților. La momentul debarcării Aliaților
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
submarine și aeriene ale Aliaților; totuși, 530 de soldați din Divizia 38, Batalionul 1, Regimentul 229 Infanterie au sosit acolo în noaptea de 2 februarie. Mare parte din aceste mișcări de trupe au fost detectate de serviciile de informații ale Aliaților. La momentul debarcării Aliaților, forțele armate japoneze din Insulele Amiralității constau din Regimentul 51 Transporturi condus de colonel Yoshio Ezaki, comandantul întregii garnizoane; Batalionul 2, Regimentul 1 Mixt Independent; Batalionul 1, Regimentul 229 Infanterie și unele părți din Forța Navală
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
Aliaților; totuși, 530 de soldați din Divizia 38, Batalionul 1, Regimentul 229 Infanterie au sosit acolo în noaptea de 2 februarie. Mare parte din aceste mișcări de trupe au fost detectate de serviciile de informații ale Aliaților. La momentul debarcării Aliaților, forțele armate japoneze din Insulele Amiralității constau din Regimentul 51 Transporturi condus de colonel Yoshio Ezaki, comandantul întregii garnizoane; Batalionul 2, Regimentul 1 Mixt Independent; Batalionul 1, Regimentul 229 Infanterie și unele părți din Forța Navală 14. G-2 identificase pentru
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
forțele armate japoneze din Insulele Amiralității constau din Regimentul 51 Transporturi condus de colonel Yoshio Ezaki, comandantul întregii garnizoane; Batalionul 2, Regimentul 1 Mixt Independent; Batalionul 1, Regimentul 229 Infanterie și unele părți din Forța Navală 14. G-2 identificase pentru aliați prezența tuturor acestor unități în arhipelag, deși nu se cunoștea în toate cazurile cum se numeau ele. Deși Batalionul 1, Regimentul 229 Infanterie era veteran al mai multor campanii, îi lipsea echipamentul și tunurile de artilerie. Batalionul 2, Regimentul 1
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
denumit aerodromul Momote, pe Plantația Momote de pe Los Negros. Lorengau a fost utilizat ca punct de oprire pentru aeronavele ce circulau între Rabaul și aerodromurile din nord-estul Noii Guinei. Importanța Insulelor Amiralității pentru japonezi a crescut ca rezultat al avansului Aliaților în Noua Guinee și în Noua Britanie, ceea ce le-a blocat celor dintâi celelalte rute aeriene. De la Palau au plecat întăriri în decembrie 1943 dar ele au fost atacate de submarine și obligate să se întoarcă. De la Rabaul au fost
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
starea apeductelor care deservesc Roma spre sfârșitul secolului I d.Hr., primul raport oficial al unei anchete cu privire la lucrările de inginerie care a fost publicat vreodată. În această calitate el a urmat un alt oficial distins de statul roman, Agrippa, prieten, aliat și ginerele lui Augustus, care a organizat în 34 î.Hr. o campanie de reparații și îmbunătățiri publice, inclusiv renovarea apeductului Aqua Marcia și o extindere a acesteia conducte pentru a acoperi mai mult din oraș. Prin acțiunile sale, după ce a
Frontinus () [Corola-website/Science/320148_a_321477]
-
Franței, Regatului Unit și SUA aveau poziții diferite cu privire la soarta Imperiului Otoman, relevate în timpul Conferinței de pace de la Paris din 1919. Poziția comună era aceea conform căreia „bolnavul Europei”, Imperiul Otoman, era pe moarte. Opinia publică a fost surprinsă atunci când Aliații au declarat că erau de acord cu păstrarea conducerii de la Constantinopole , orașul fiind în continuare desemnat drept capitală a imperiului, sub rezervele condițiilor din tratat. Tratatul stabilea expulzarea Imperiului Otoman din Europa. De asemenea, tratatul servea intereselor politice britanice. Se
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
facto idependență din cadrul Imperiului Otoman (unde forma vilayetul Hajaz) cu sprijinul britanic. Republica Democrată Armeană a fost recunoscută internațional prin semnarea părților contractante. Aceasta a fost prima recuoaștere internațională. Armenia și-a asumat responsabilitățile financiare care decurgeau din transferul teritorial Aliații și-au rezervat dreptul să controleze finanțele otomane. Controlul financiar presupunea aprobarea și supervizarea bugetului național, legilor și regulamentelor fiscale cât și controlul total asupra Băncii Naționale. „Administrația Datoriei Publice Otomane” și „Datoria Publică Otomană” au fost reorganizate, fiind încadrate
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
Datoria Publică Otomană” au fost reorganizate, fiind încadrate doar cu funcționari britanici, francezi și italieni. Capitulațiile Imperiului Otoman au fost restaurate la situația de dinainte de anul 1914. Capitulațiile au fost abolite în primul an de război de către Talaat Pașa. Controlul Aliaților s-a extins și asupra exporturilor și importurilor, a reorgazinării sistemului electoral și a sistemului reprezentării proporționale ale raselor din imperiu. Imperiul Otoman a fost obligat să asigure libertatea tranzitului persoanelor, bunurilor, vapoarelor pe teritoriul lui, bunurile aflate în tranzit
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
16 martie 1921, cu Franța prin semnarea Acordul de la Ankara și tratatele de la Alexandropol și Kars cu RD Armeană, respectiv RSS Armeană, RSS Azerbaidjan și RSS Georgiană, prin care se rezolva problema graniei de nord-est. Aceste evenimente au silit foștii Aliați din primul război mondial să revină la masa negocierilor și să semneze în 1923 Tratatul de la Lausanne, care a pus căpăt în mod oficial prevederilor Tratatului de la Sèvres și a permis Turciei să recupereze o bună parte a Anatoliei și
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
puterilor occidentale, deoarece bulgarii au văzut că acestea nu au făcut nimic pentru a-i ajuta. Guvernul lui Vasil Radoslavov a semnat tratate de alianță cu Germania și cu Austro-Ungaria, chiar dacă acest lucru a însemnat că Bulgaria va deveni un aliat și al otomanilor, dușmanul tradițional al Bulgariei. Dar Bulgaria nu mai avea acum nicio pretenție împotriva otomanilor, în timp ce Serbia, Grecia și România (aliați cu Marea Britanie și Franța) erau în posesia unor ținuturi percepute în Bulgaria ca aparținând bulgarilor. Bulgaria, care
Bulgaria în timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/320188_a_321517]
-
declarat război României. Armata bulgară a intrat în Dobrogea și i-a învins pe români care erau sprijiniți de trupe ruse. La sfârșitul anului, datorită ordinelor primite din partea feldmareșalului August von Mackensen două divizii bulgare au forțat Dunărea și, împreună cu aliații săi ajung la București. Bulgarii ajung în curând în Delta Dunarii, unde au învins trupe ruso-române. Prin urmare toate Dobrogea ajunge sub ocupație bulgară. Dar în fața lor, în nord, se afla o linie de apărare puternică. La începutul anului are
Bulgaria în timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/320188_a_321517]
-
s-a realizat ca urmare a eșecului campaniei din 1916, deși problema s-a pus și mai devreme, după Campania din 1913. Aliații au forțat intrarea României în război, într-un moment în care înzestrarea armatei române încă nu se finalizase. Dotarea armatei cu tehnică modernă de luptă s-a accelerat dupa evenimentele de la Sarajevo, când Francisc Ferdinand, arhiducele moștenitor austriac și soția
Înarmarea României () [Corola-website/Science/320186_a_321515]
-
un blindaj ușor, fiind echipate cu un motor de camion obișnuit. Infanteria trebuia să mențină ritmul și să sprijine tancurile, conform doctrinei militare Blitzkrieg. Semișenilatele SdKfz 251, utilizate de Wehrmacht, împreună cu semișenilatele M2 și M3 folosite de armata americană și aliații ei, au reprezentat precursoarele transportoarelor blindate din prezent. Cu toate acestea, pe măsură ce Aliații înaintau spre Berlin, vulnerabilitățile semișenilatelor au devenit evidente. Blindajul subțire al acestora și numărul mare de soldați transportați în interior au făcut ca pierderile să fie mari
TranSportor blindat pentru trupe () [Corola-website/Science/320194_a_321523]
-
să mențină ritmul și să sprijine tancurile, conform doctrinei militare Blitzkrieg. Semișenilatele SdKfz 251, utilizate de Wehrmacht, împreună cu semișenilatele M2 și M3 folosite de armata americană și aliații ei, au reprezentat precursoarele transportoarelor blindate din prezent. Cu toate acestea, pe măsură ce Aliații înaintau spre Berlin, vulnerabilitățile semișenilatelor au devenit evidente. Blindajul subțire al acestora și numărul mare de soldați transportați în interior au făcut ca pierderile să fie mari. În plus, deși erau mult mai mobile decât camioanele, semișenilatele aveau o mobilitate
TranSportor blindat pentru trupe () [Corola-website/Science/320194_a_321523]
-
al grecilor”, un titlu recunoscut de papă, dar nerecunoscut de patriarhul ecumenic ortodox. A fost recunoscut ca „Împărat (țar) al bulgarilor” de către împăratul și patriarhul bizantin abia la sfârșitul domniei sale. Între 894 și 896, i-a învins pe bizantini și aliații lor, maghiarii, în așa-numitul „Război comercial”, al cărui pretext a fost mutarea pieței bulgărești de la Constantinopol la Solun. După bătălia decisivă de la Bulgarofigon, a urmat un tratat de pace, încălcat adesea de Simeon I. În 904, a capturat Solun
Țaratul Bulgar () [Corola-website/Science/320215_a_321544]
-
regiunea bizantină Exarchatus Africae de către Abdallah Ibn al-Sa'ad. Tripolitania, ceea ce este acum Libia, a fost cucerită. Guvernatorul bizantin local Gregorios Patricianul a declarat independența față de Imperiul Bizantin a teritoriilor imperiale din Africa de Nord și i-a chemat pe toți aliații săi în ajutor. El a inițiat o confruntare cu musulmanii, dar a fost înfrânt în bătălia de la Sufetula, un oraș la cca. 175 km. sud de Cartagina. Odată cu moartea uzurpatorului Gregorios întreaga Africa de Nord a fost cucerită de Califatul Rashidun căreia
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
alăturat soldați și nave din Sicilia precum și un puternic contingent de vizigoți din Hispania. Bizantinii au forțat armata arabă să se retragă în Kairouan. În primăvara următoare arabii au lansat un asalt pe mare și pe uscat, forțând bizantinii și aliații lor să evacueze Cartagina. Orasul a fost ars din temelii, astfl încât zona a devenit pustie pentru următoarele două secole. O altă bătălie a fost dată în apropiere de Utica și arabii au fost din nou victorioși, forțând bizantinii să
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
sub conducerea lui a Egiptului cu Siria a fost rezultatul final al celei de-a treia cruciade. Între timp, alianța s-a încheiat odată cu moartea lui Manuel în 1180; Manuel fiind ultimul împărat bizantin care a fost cu adevărat un aliat al cruciaților. Ca orice război de o asemenea amploare și durată, conflictul bizantino-arab a avut efecte pe termen lung, atât pentru Imperiul Bizantin cât și pentru statele arabe implicate. Bizantinii au suferit pierderi teritoriale uriașe, în timp ce arabii au obținut un
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]