KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...375 376 377 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905

a mai fi avut timp să-și împrăștie acidul corporal. Gorman era inconștient. Burke îl trase înăuntru în timp ce Vasquez căuta ceva pentru astuparea deschizăturii. VTT-ul urca pe rampă, urmat de o dâră de foc și de fum. Ripley era aplecată peste comenzi, iar transportorul se răsuci și se năpusti printr-o sală de control. Niște pupitre și secțiuni ale pereților explodară adăugând plastic și fibre compozite în siajul mașinii. Se apropiau de ieșire și vor fi în afara stației de epurare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
îl lăsă pe locotenent care dădu cu capul de planșeu. După care, se întoarse cu spatele înjurând întruna. Ripley bănuia că, fără intervenția caporalului, operatoarea de criblor ar fi făcut terci capul lui Gorman. Acum că Vasquez plecase, Ripley se aplecă deasupra ofițerului paralizat și-i deschise tunica. Un semn roșu era vizibil pe umărul deja cicatrizat. ― Se pare că creatura l-a înțepat. Interesant. Habar n-aveam că aveau un ac. ― Hei! Strigătul provenea din postul de operații și ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Vasquez. I-ar fi fost ușor să-i spună: Te-am prevenit. Oricum era inutil. Tot ce aveau să-și spună era conținut în această privire. Și, de această dată, cea care-și coborî privirea fu Vasquez. 9 Bishop era aplecat peste un microscop. În laboratorul secțiunii medicale. Sub obiectiv se găsea o lamelă fină adăpostind o prelevare din cadavrul unuia dintre paraziți, specimenul, din tubul de stază cel mai apropiat. Deși moartă, creatura disecată păstra un aspect amenințător, astfel așezată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
putea diferenția de ceilalți sinteți dacă-i vorbeai: și nu era neplăcut să ai într-un grup de fanfaroni un coleg și curtenitor. Ajunsese pe rampa de încărcare a navetei, împingând căruciorul, și atunci alunecă. Își recăpătă echilibrul și se aplecă să examineze pata umedă de pe sol. Dat fiind că nu exista nici cea mai mică scobitură în care s-ar fi putut strânge apă de ploaie, crezu că spărsese vreun recipient cu prețiosul fluid de conservare de-al lui Bishop

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
încă și mai îndepărtată. O felie de viață totuși atât de importantă, pierdută și uitată. O iubire din tinerețe, victimă a lipsei de maturitate, o scurtă explozie de fericire înăbușită de asprele realități cotidiene. Hipersomnul. Timpul. Se răsuci și se aplecă pentru a lua un calorifer portabil. Nu era frig în interiorul blocului operator, dar, oricum, va fi mai plăcut cu puțină încălzire. Aparatul aducea cu o placă de plastic, dar când apăsă întrerupătorul emise un zumzăit și un vag halou, degajând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
altor pleoape întredeschise, alți ochi se mișcau intermitent: unicul indice, demonstrând că locotenentul Gorman era încă în viață. Se puteau considera aceste semne ca o ameliorare a stării sale, un prim pas ezitant al ieșirii din paralizie totală. Ripley se aplecă deasupra mesei pe care stătea întins ofițerul. Îl studie, întrebându-se dacă putea s-o recunoască. ― Cum mai merge? Constat că a deschis ochii. ― Tare mi-e teamă că este un efort suficient pentru a-l epuiza. Era vocea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
rămase pustie. Ripley ajunse la blocul operator, acolo unde o lăsase pe Newt. Lumina era slabă, dar tot putea să vadă patul gol. O cuprinse teama și începu să se uite disperată prin sală. Apoi își dădu seama și se aplecă pentru a se uita sub pat. Se liniști: fetița era ghemuită lângă perete. Se strecurase cât mai departe acolo jos și dormea, ținând-o strâns în mânuța ei pe Casey. Ușurarea lui Ripley fu și mai mare la vederea expresiei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
programarea lor. Dincolo de zona de aterizare, se ridica în nori un turn metalic. Antenele parabolice regrupate în vârf aduceau cu niște păsări care au poposit pe un copac amorțit în iarnă. La poalele acestui turn se zărea o siluetă stingheră aplecată sub un panou deschis, cu spatele în bătaia vântului. Bishop blocase capacul în poziție ridicată și izbutise să branșeze consola portabilă la emițătorul turnului. Se considera satisfăcut, deși lucrurile începuseră destul de prost. Ajunsese târziu la turn, deoarece subestimase timpul necesar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
pe sol. Simultan, ridică arma și trase în cel de-al doilea parazit. Acesta nu avusese timp să se degajeze de masa care-l strivea. Corpul artropodului explodă într-o jerbă de acid care atacă numaidecât pupitrul, podeaua. Gorman se aplecă peste Ripley și prinse capătul cozii monstrului. Asemenea unui herpetolog în fața unui boa constrictor încolăcit în jurul crengii lui favorite, el îndepărtă apendicele caudal de pe gâtul femeii. Ripley horcăi înghițind aer și apă, dar nu eliberă creatura pe care o țineau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
raza de lumină. Nu avu nevoie de un detector de mișcare pentru a simți o prezență în spate și se răsuci brusc. Lampa îi relevă un extraterestru la vreun metru înapoi. Creatura se năpusti asupra figurii sale și el se aplecă. Niște gheare capabile să rupă metalul râcâiră apărătoarea trunchiului. Se lăsă jos în centrul de exploatare; monștrii își dădură drumul. Curând plafonul păru să explodeze, iar o ploaie de forme de coșmar și bucăți de dale căzură în sală. Newt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
mai corpolenți decât mine. N-au cum să te urmeze. ― Nu e același pasaj, explică fetița, nerăbdătoare. Mai e unul. O gură de aerisire desena un dreptunghi sumbru pe perete. Newt descuie grila de protecție și o deschise. Ea se apleca deja pentru a plonja în conductă când Ripley o reținu. Copilul îi aruncă o privire iritată. ― Știu ce fac. ― Sunt convinsă, Newt. Dar acuma n-o să mai fii prima. ― Am fost mereu prima. ― Fiindcă nu eram eu cu tine și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
grup se făcu mai rapidă. Femeia se lovea mereu de partea superioară a cilindrului, dar se simțea atât de ușurată încât nici nu-i păsa. Iuțiră pasul; Newt se ținea de ei fără dificultate. Acolo unde adulții trebuiau să se aplece, ea rămânea dreaptă și alerga. Infanteriștii se izbeau cu zgomot de marginile tunelului, dar acum se gândeau mai mult la rapiditate decât la discreție. După câte își dădeau seama, adversarii lor erau dotați cu un auz mediocru și că își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
metal. Placa se îndoi. Reluă operația și aceasta cedă. Fără să-i pese ce era dincolo, își luă pușca și se aruncă. Se pomeni într-un mic culoar cu multe canale. Fără să-i pese nici de marginea fierbinte, se aplecă pentru a o prinde pe Newt și a o trage într-un loc sigur. Ripley îi urmă și se răsuci pentru a-l ajuta pe Gorman; el ezită văzând aruncătorul de flăcări al lui Vasquez în pană de napalm. Operatoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
și simți mirosul de carne arsă. O apucă de ținuta de luptă și începu să o tragă spre deschizătură. Prea târziu. Unul dintre monștri ajunsese deja la deschizătura realizată de Hicks și trecuse de ea. Gorman o lăsă și se aplecă pentru a-i examina piciorul. Osul palid se arătă în locul în care pantalonul și carnea fuseseră roase de acid. Ea își ridică spre el ochii sticloși. Glasul nu-i mai era decât un murmur răgușit: ― Aveam dreptate când spuneam că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
de infiltrație și erodată de elementele corozive conținute de atmosfera neprimitoare a Acheronului, treapta cedă sub greutatea ei. Copila alunecă dar izbuti să se agațe de o asperitate. Lipindu-și corpul de suprafața netedă a conductei, Ripley reuși să se aplece spre Newt. Lanterna îi căzu și se rostogoli în puțul inferior. Lumina ei liniștitoare dispăru. Femeia întinse brațele și le tot întinse până când avu senzația că i se vor desprinde din umăr. Degetele-i căutau pe cele ale lui Newt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Lanterna îi căzu și se rostogoli în puțul inferior. Lumina ei liniștitoare dispăru. Femeia întinse brațele și le tot întinse până când avu senzația că i se vor desprinde din umăr. Degetele-i căutau pe cele ale lui Newt. Degeaba se aplecase, mâinile lor erau separate de câțiva centimetri buni. ― Ripley... Newt își dădu drumul. Aluneca în jos când Hicks se aruncă lângă puț. Degetele înhățară gulerul hainei largi pe care o purta fetița și se încleștară. Numai îmbrăcămintea îi rămase în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
se îndrepta într-acolo. ― Newt! Newt! Auzi un geamăt îndepărtat. ― Mamă... unde ești? Strigătul abia se auzea. Newt căzuse oare în cealaltă conductă? Puțul se termina întivo fundătură verticală. Lanterna se afla pe jos, întreagă, dar copilul, nicăieri. Ripley se aplecă pentru a-și recupera lanterna când auzi un alt strgăt, ricoșând de pereții pasajului strâmt. ― Mamăăă! Ripley porni din nou prin tunel. N-avea decât să spere că se-ndrepta în direcția cea bună. Din cauza rapidității coborârii își pierduse simțul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
deja aparatul de sudură. Ripley văzu aparatul și-și coborî vocea pentru a întreba: ― Și gazul? Ea-și amintea că aruncătorul de flăcări al lui Vasquez se stinsese într-un moment critic. ― Merge, făcu omul, întorcându-și privirea. Apoi se aplecă și începu să taie prima bară. Peste Newt cădea o ploaie de scântei orbitoare. Acolo jos era foarte frig și apa-i ajungea iar până la brâu. Își mușcă buzele și își stăpâni lacrimile. Nu văzu apariția vâscoasă care ieșea tăcută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
chesoane. Chiar dacă mai trăia, Bishop nu avea oricum nevoie. Ripley merse prin culoar însoțită de Newt. Copila o trase de mână pentru a o întreba: ― Acum o să dormim? ― Așa-i Newt. O să dormim. ― Și n-o să visăm urât? Ripley se aplecă spre fața luminoasă ridicată spre ea și zâmbi. ― Nu, draga mea. Cred că vom avea amândouă niște vise foarte frumoase. SFÂRȘIT

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911

persoanele din eșalonul superior..." Acesta i-ar putea fi în continuare scopul: să afle, să găsească să capete detalii. Femeia vorbea din nou: - Gata acum cu jocul. Enin. Este timpul să-ți faci lecțiile. Haide, du-te dragule. Ea se aplecă și-l sărută pe obrazul drept. - Lasă-l pe domnul Gosseyn aici. Aș vrea să stau de vorbă cu el. - Bine. mamă. Vocea băiatului era supusă. El se întoarse apoi către Gosseyn și spuse pe un ton aproape de scuză. - N-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
de nori de deasupra - arătă cu degetul - și copacul de aici. Dă-i foc! Copacul spre care arătase era un schelet răsucit, înalt de vreo douăzeci de picioare, dezgolit de iarnă. Cu crengile sale desfrunzite, răsfirate ca niște gheare, atârna aplecat peste stâncă și părea să spânzure acolo, gata să se răstoarne. Așteaptă până ce băiatul observă copacul; apoi își aruncă privirea spre nor. - Există fulgere, iarna? întrebă Enin cam nedumerit. - Oh, făcu Gosseyn. Era o întrebare care nu-i trecuse prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
mai înainte: ce planetă era aceasta? Ce fel de oameni se aflau acolo în clădirea care ardea? Ce nivel de tehnologie? ...Evident, nu putea afla imediat. Gosseyn avu acest gând conștient, care cerea amânare. Și văzu că băiatul se vârâse aplecat pe sub copacul care ardea mocnit și umbla încolo și încoace de-a lungul marginii aflată sub el, și-și arunca când și când ochii peste margine. Brusc Enin îl strigă e - Cred că am putea coborî mai bine pe-aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
cum reușise Lyttle s-o strecoare, neobservat, printre farfuriile pentru micul dejun, se putea explica prin faptul că, în ceea ce-l privea, fusese preocupat cu propriile gânduri. Iar intrușii fuseseră înșelați de banalitatea imaginii unui om care mănâncă. Lyttle se aplecă din nou spre el, și, de data asta, șopti: - Acela este Mașina Jocurilor! Identitatea lui! - Hei! Era un strigăt venit dinspre purtătorul de cuvânt al musafirilor nepoftiți. Gosseyn și Lyttle reacționară imediat. Gosseyn spuse: - Dacă mai vreau ou, zici? Apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
oară. Nu primise încă nici un răspuns la remarca sa de început. Gosseyn zăcu întins cât dură tăcerea prelungită, amintindu-și fără plăcere că ultima oară când Blayney stătuse în picioare, ca acum, privind în jos spre corpul lui Gosseyn, se aplecase brusc și. fără vreun motiv aparent, lovise puternic de câteva ori. Părea un moment potrivit pentru o încercare de conciliere. - Aș putea spune, spuse el, ca urmare a marelui tău succes că atunci te-am judecat greșit. La aceste cuvinte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
surâs de pe fața netedă se stinse. Fața luă iarăși o expresie încruntată. Blayney scutură din cap. - Jocul politic, spuse el, este strict Aristotelian. Idealiștii nu au ce căuta în el. Deasupra lui, fața aspră își schimbă iar expresia. Când se aplecă, Blayney părea iar nedumerit și, cu mâna dreaptă, pipăi sfoara cu care erau legați genunchii lui Gosseyn. - Am tot încercat să-mi imaginez, spuse individul cu vocea lui moale, de ce ai lăsat să ți se întâmple asta din nou? Întrebarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]