10,875 matches
-
caut altă văgăună pentru înnoptat și scris, o altă capsulă cosmică, vorba cuiva. Iar lucrul acesta nu prea-mi surâdea, mai ales în situația în care eram io. Mai ales că ei, cum deschideam o discuție politică, așa debutează orice conversație între oameni care au prea puține în comun pentru un negoț verbal acceptabil, cum debuta discuția zic, cum începeau să-l plângă pe Ceaușescu și ce bine era p-atuncea. Ea, cel puțin, s-ar fi putut să aibă dreptate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ceva interesant! Și ea începe, bine, mă rog, pot retracta! N-am spus nimic! Te rog să uiți! E posibil să fie bigotă, deși n-am văzut la ea vreun însemn ecumenic. Nici vreo bijuterie, nimic. Nu putem avea decât conversații de talkshow. Ce mai citim se discută acum. Bălănescu n-a mai pus mâna decât pe cotații bursiere în ultimul timp. Registre contabile și alte prostii. Miruna își oamoară timpul cu Martin Eden. Pif a citit-o și el. Îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
la 1,95 ai lui, au făcut părinții experimente genetice pe el. Poate de-aia nu mai merge în centru. E o explicație pragmatică, nu ideologică, așa cum încerca el să convingă. Stăm zilnic aici. Silă. Senzația că mă risipesc în conversații. Că vorbesc chestii care mă epuizează. Uneori sunt ciufut pentru a mă menaja. Pentru a putea scrie. Faptul că faci pe sclipitorul pe la mese te consumă. Te costă. Spui o poveste și, cu ocazia asta, lași baltă și o parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
să vezi că, atunci când vorbești, omul din fața ta nici nu bănuie că poate cuvintele tale au un sens, ci se gândește doar ce replică îți va da. Cum să te jignească mai cu spor. - Și, oricum, a pus punct Farmacistu conversației, am vorbit cu Olguța, cu cumnată-mea, care e profesoară de română la Giurgiu, și a zis că cartea ta e foarte slabă! Și i-ai jignit pe toți din satul ăsta. Și eu tocmai aveam în plan un roman
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
la restaurant, cu prietenii, îi plăcea să bea un pahar și să poarte interminabile discuții, pe teme complicate, adeseori mă lua cu el, comanda o halbă, mie îmi lua un țap cu sirop de căpșuni sau de zmeură și începea conversațiile aprinse, care nu se terminau niciodată cu o concluzie limpede, conversațiile cu domnul Panduru, sau cu domnul Cosmescu, sau cu domnul Stamatiad. Cu acesta din urmă, un domn cu lavalieră, înveșmântat totdeauna în negru, se prindea în cele mai complicate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să poarte interminabile discuții, pe teme complicate, adeseori mă lua cu el, comanda o halbă, mie îmi lua un țap cu sirop de căpșuni sau de zmeură și începea conversațiile aprinse, care nu se terminau niciodată cu o concluzie limpede, conversațiile cu domnul Panduru, sau cu domnul Cosmescu, sau cu domnul Stamatiad. Cu acesta din urmă, un domn cu lavalieră, înveșmântat totdeauna în negru, se prindea în cele mai complicate și fără de sfârșit dialoguri, pentru mine aceste dialoguri erau ca mersul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a vorbit și despre pasiunile sale. Iar ea l-a ascultat atent. Această atenție și această încredere pe care și le arătau unul altuia erau semnele clare că între ei era vorba de altceva, mai mult decât simpla plăcere a conversației dintre două cunoștințe întâmplătoare. Și încă un amănunt care întărea această impresie: când a ajuns în dreptul casei unde locuia, doctorița l-a anunțat Aici stau eu cu chirie, dar nu s-a oprit, ci a continuat să pășească alături de el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
seama că el îi ascunde ceva, că există o zonă în sufletul lui în care ei nu-i este permis să pătrundă și asta o umplea de ciudă, de amărăciune, o arunca în depresie. Tata, atras altădată de lecturi, de conversațiile intelectuale cu amicii la cafenea, nu mai manifesta acum nici un interes pentru asemenea îndeletniciri: devenise un singuratic și cu aerul său absent își petrecea tot mai mult timp în lungi peregrinări prin munții din preajma șantierului. În timpul preumblărilor, el își luase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
-i întrebe ce era mai bine: să le expedieze pâinea prin poșta rapidă sau să-și cumpere ei alta. La un an, așadar, de la misterioasa dispariție a profesorului, despre care s-a scris mult în toată presa, chestorul are o conversație ca de la bărbat la bărbat cu asistentul. Povestea cu pâinea e destul de încurcată. Soția l-a mințit pe anchetator. Din această ultimă cercetare, care nu va fi consemnată la dosarul cauzei, rezultă că nu profesorului i-ar fi zis ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
să le spun. Vorbesc însă cu necunoscuți despre iubirea dintre oameni, dintre bărbați și femei, într-un fel în care nu mi-am permis niciodată, nici cu cei ce-mi sunt apropiați. E mai degrabă o dublă spovedire decât o conversație sau o dezbatere de idei. Ce ne aseamănă pe noi, cei care discutăm despre iubire cu străinii, e nevoia de a ne lămuri asupra sentimentului, dar nu pentru câini, ci pentru oameni. Datorită cățeilor, datorită relațiilor tandre pe care le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cățeii lor. Dialogul e doar ocazia de a o povesti pe-a noastră cu cățeii noștri. Ni-s dragi câinii din motive prea multe și prea diferite ca să încercăm să le sistematizăm, însă iubirea pentru cățelul meu e de nepovestit. Conversațiile întâmplătoare cu tot felul de lume despre iubirea pentru cățeii noștri au ceva dintr-o parolă de conjurație. De câteva ori, străinii mi s-au destăinuit într-un mod exagerat de sincer, genul de sinceritate care induce și o stare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
răzbească odată și-odată. Îi venea să mugească la femeile mai înalte decât el. Îl enerva faptul că, deși pe planetă exista circa un miliard de femei la care ar fi avut succes, că nu era urât și putea face conversație, mai existau vreo cinci sute de milioane mai înalte. Interesantă a fost și mărturisirea lui Ovidiu T. „Am dat cu pumnul în burlanele de tablă - a zis el - până pe 14 decembrie 1996, orele 18:32. De ciudă. Când nu-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de răzbunare. Semnul de întrebare De la un fost coleg de serviciu, pe care nu-l mai văzusem de douăzeci de ani, mi-am notat telefoanele altor doi, pe care nu-i mai văzusem de treizeci. L-am întâlnit pe stradă, conversația a fost convențională, iar telefoanele colegilor stabiliți de multă vreme în Franța și Germania le-am notat, fiindcă omul m-a întrebat dacă vroiam să le am și n-ar fi fost frumos să spun nu. S-a întâmplat mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
legate de omul alb care le-a adus atîta nenorocire În trecut, iar acum continuă să-i exploateze. Răspundeau la Întrebările noastre despre pămînturi și despre munca lor ridicînd din umeri și spunînd „nu știu“ sau „poate“, punînd repede capăt conversației. Am avut ocazia să ne Îndopăm cu vișine, Într-un asemenea hal Încît, cînd a venit rîndul prunelor, a trebuit să mă Întind ca să pot să diger totul. Alberto a mîncat un pic, cît să nu pară nepoliticos. Urcați În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
de necrezut! Ca din senin, toate visurile mele Îndreptate spre acasă, legate de ochii care mă petrecuseră În Miramar, s-au făcut una cu pămîntul, aparent fără nici un motiv. M-a cuprins o epuizare totală și, pe jumătate adormit, ascultam conversația vioaie a unui deținut care bătuse lumea Întreagă, născocind o mie de urzeli exotice, garantate de ignoranța audienței sale. Îi citeam pe buze cuvintele calde, seducătoare, În vreme ce fețele care Îl Înconjurau se strîngeau tot mai aproape, ca să-i audă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
care ne-a făcut ceainicul de mate să arate ca nou; un bețiv, un mapuche∗ greu de cap care arăta ca un ucigaș; doi clienți mai mult sau mai puțin normali și regina adunării, Doña Rosita, care era cam nebună. Conversația se desfășura În jurul unei Întîmplări macabre la care asistase Rosita; se făcea că ea - și numai ea - văzuse cum un bărbat cu un cuțit mare o Înjunghiase pe biata ei vecină. — Și vecina țipa, Doña Rosita? — Și normal că țipa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Atunci m-am dus să fac o plîngere și mi-au spus că sînt nebună, că dacă nu Încetez cu inventatul de lucruri de-astea mă Închid, imaginați-vă! Nu, ălora nu le-aș mai spune pentru nimic În lume! Conversația a alunecat Înspre „mesagerul lui Dumnezeu“, un om din oraș care folosea puterile date de Domnul ca să vindece muțenia, surzenia, paralizia etc., trecînd apoi pe la toți cu cutia milei. Pare o afacere la fel de bună ca oricare alta și, cu toate că se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
și mările lumii. Mereu curioși, cercetînd tot ce ne trecea prin fața ochilor, adulmecînd fiecare colțișor, dar numai cîte puțin - neprinzînd rădăcini niciunde și nerămînÎnd cît să vedem dincolo de suprafața lucrurilor; limitele exterioare ale lumii ne erau de ajuns. Pe măsură ce În conversația noastră Își făceau loc toate temele sentimentale inspirate de mare, luminile din Antofagasta au Început să strălucească la orizont, spre nord-est. Acesta era sfîrșitul aventurii noastre de pasageri clandestini sau, cel puțin, sfîrșitul acestei aventuri, căci vasul nostru se Întorcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
cu mîna și invitîndu-ne să urcăm; n-a fost nevoie, bineînțeles, să zică de două ori. Indienii aymara care se găseau În spate ne priveau curioși, dar n-au Îndrăznit să ne Întrebe nimic. Alberto a Încercat să lege o conversație cu cîțiva, cu toate că spaniola lor era cam stricată. Camionul continua să urce, printr-un peisaj cu totul dezolant, unde doar cîteva tufișuri cu țepi care se luptau să supraviețuiască mai dădeau senzația de viu. Apoi, brusc, huruiala cu care camionul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
altă parte, nu i-am băgat În seamă, dar după cîteva ore călătoria plictisitoare de-a lungul cîmpiei interminabile ne-a forțat să schimbăm cîteva vorbe cu singurii oameni albi din mașină, singurii de altfel cu care puteam să facem conversație, din moment ce indienii, precauți, abia dacă se Învredniceau să ne ofere cîte un răspuns monosilabic la Întrebările noastre. De fapt, băieții aceia din Lima erau destul de normali, voiau doar ca diferențele dintre ei și indieni să fie cît mai clare. În timp ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
cam așa: Spunem ceva cu voce tare, identificabil ca fiind În argentiniană, ceva care să aibă un che În el și alte cuvinte din argou, vorbind tărăgănat. Cel vizat mușcă momeala, Întrebînd aproape imediat de unde sîntem; Începem să legăm o conversație. Începem să vorbim despre greutățile vieții, dar nu facem prea mare caz de ele, În tot acest timp păstrînd o privire pierdută În distanță. Intervin și Întreb În cît sîntem azi; cineva ne răspunde, iar Alberto oftează, spunînd: „Ce coincidență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
formidabile, ținînd cont de claritatea, de metoda de organizare și, de asemenea, de detaliile lor cuprinzătoare. Seara, desigur, am plecat spre casa doctorului Pesce pentru a lua cina, iar el, ca de obicei, și-a dovedit măiestria În a anima conversația. Duminică, o zi importantă pentru noi. Am asistat la prima noastră coridă și, În ciuda faptului că se numea novillada, fiind o coridă cu mai puține reguli pentru toreadori și pentru tauri, eram foarte entuziasmați; atît de mult Încît nu am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
deoarece Alberto intrase cu o miză inițială de doar un sol, În bani locali. În acea primă zi, nu am prea avut ocazia să schimbăm impresii cu ceilalți pasageri, așa că am fost oarecum rezervați și nu ne-am implicat În conversații generale. MÎncarea era puțină și proastă. Barca nu naviga noaptea, deoarece rîul era scăzut. Abia dacă erau cîțiva țînțari; chiar dacă ni s-a spus că acest lucru era normal, nu prea ne-a venit să credem, pentru că pînă În acest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
nu vom mai fi În raza lor de acțiune. Aveam impresia unei nopți fără de sfîrșit, plină de plesnituri frenetice și de scîncete ascuțite, de jocuri nesfîrșite de cărți asemănătoare cu efectul narcoticelor, de fraze aruncate aiurea pentru a Întreține orice conversație și pentru ca timpul să treacă mai repede. Dimineața, febra debarcării a făcut ca un hamac să rămînă liber, iar eu m-am așezat În el. Ca sub o vrajă, mă simțeam de parcă În mine ar fi scăpat din strînsoare un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
CÎteva mîțe numai pielea și osul și un cîine răpciugos se joacă cu trei copii negri complet goi. Mama, negresă, cu părul cîrlionțat și sînii lăsați, gătește, ajutată de o fată de vreo 15 ani, care e Îmbrăcată. Începem o conversație În ușa colibei și, după ceva timp, le Întreb dacă vor să-mi pozeze pentru o fotografie, ceea ce ele refuză categoric, decît dacă le-o las lor, atunci, pe loc. Degeaba Încerc să le explic că mai Întîi fotografia trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]