9,454 matches
-
Citate cu valoare de giuvaeruri. Un orizont limitat, burghez. Totul cu măsură și pe măsură." Este potrivit deci pentru Brecht să introducă o "distanță" între spectator și spectacol. Conceptul de "distanțare" se naște din analiza politică a lui Brecht care denunță, în Germania prenazistă a anilor treizeci, procedeul teatral prin care Hitler, în perversitatea lui, hipnotizează mulțimile. Politica teatralizându-se atunci într-un mod neliniștitor, Brecht dorește deteatralizarea teatrului, pentru a menține în mod constant simțul critic al spectatorului în stare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
De Moïse à Mao este produsul creației colective. Influența lui Brecht este încă și mai puternică asupra autorilor dramatici germani, elvețieni sau austrieci. Max Frisch (1911-1991), elvețian german, scrie, după exemplul lui Brecht, piese parabole ca Andorra (1961), operă ce denunță într-un mod visceral antisemitismul. Peter Weiss (1916-1982), evreu german exilat în Suedia, scrie Instrucția (1965), piesă despre lagărele de concentrare. Friedrich Dürrenmatt (1921-1990), care s-a explicat într-un mod strălucit asupra concepțiilor sale scenice în Scrierei despre teatru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
își conservă o miză personală și autenticitatea de document al unei stări de spirit. Sticla de lampă reunește texte eterogene - scurte eseuri, mai ales memorialistice, unele pe teme minore (fluturi, flori, riduri), literare sau morale (Dizidenții apostați sau Manierismul neputinței, denunțând „falsul” autorilor de parabole din anii ’60-’70), portrete (Telefonul, Redactorul), pagini de sociologie a literaturii. Eseistica lui V. se distinge prin aceeași discreție elegantă, de un lirism tandru când e vorba de evocarea copilăriei (Sticla de lampă), sau de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290603_a_291932]
-
simbolicul, miticul (Kellens, 1991a, pp. 64 sqq.), din care ritul se hrănește natural și intrinsec. Aceeași escatologie va fi simțită ca fiind legată intim de rit (M. Molé, H. Humbach, J. Kellens), deși cu diferite nuanțe și maniere, cu riscul, denunțat de mai multe ori (Duchesne-Guillemin, 1961; Widengren, 1968, pp. 112 sqq.), de a suprapune În mod anacronic peste interpretarea scrierilor gathice datele unei religiozități mai târzii și diferite, prezente În Avesta târzie și, În special, În literatura pahlavi. În concluzie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din care s-a inspirat, dar mai ales în stilul lor cuceritor. El nu se urcă la amvon doar pentru a săvârși un ritual. Vrea să instruiască, să educe, să deștepte conștiințele somnolente. Cu indignare, vehemență sau cu mustrări părintești, denunță păcatele obștei, îndeosebi ireligiozitatea și nesupunerea în fața cârmuitorului. În fond, A.I. e un moralist, auster, veghind cu ochi de Argus la păzirea bunelor moravuri și irumpând tonitruant când i se pare că neregulile au întrecut măsura. O utopie creștină a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
sine zvonul și sfidarea altei lumi. Erou al lumii repaosului (sub regnul căreia agenții destinului ar fi declarați bolnavi), leneșul este bolnav numai prin relativitatea sistemului de referință. Acest aristocrat al lumii parmenidiene se lasă ucis în numele unei teoreze care denunță relativitatea hărniciei și o primejduiește în chiar esența ei. Leneșul care acceptă să meargă la spânzurătoare rămâne astfel în chip sublim fidel esenței sale și moare demn, scăldat în voluptatea repaosului absolut, pe care nici o altă dorință nu l-a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
acest caz decât suprimarea neconcordanței între neființa mea autentică (prin dispariția celuilalt, în care eu eram, eu nu mai sunt) și neautenticitatea ființei mele actuale (singur, eu nu sunt cu adevărat; deci rămânând singur, sunt un simulacru de ființă). Sinuciderea denunță astfel falsa pretenție de ființă a eului izolat: din moment ce „eu sunt doi“, eu singur sunt o minciună ontologică. Adevărul acestei morți este confirmat prin faptul că iubita reiterează experiența inconsistenței lui „a fi“ ca „a fi singur“ și, trezindu-se
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ce e „jos“ și ne cade sub simțuri. Ambiguitatea noastră se bazează pe însăși ambiguitatea simbolurilor pe care le folosim la tot pasul: ne despărțim în permanență de sensibil rămânând în același timp prizonierii bogăției a cărei natură precară am denunțat-o. Scrise, după cum spune autorul, într-o vreme în care „voința de cultură“ însemna mai mult decât o simplă preocupare culturală, paginile acestei cărți născute din dorința disperată de a înfrânge istoria ni se înfățișează astăzi, după mai bine de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în urma celui actual, activ, devenit avut. În alți termeni, operele „făcute” sunt, în cel mai bun caz, produsul autoimitației, când nu adoptă norme și formule consacrate sau în vogă la un moment dat. Fără să întrebuințeze cuvântul, cei trei interlocutori denunță epigonismul, dar dezaprobă și inovatorismul gratuit, practicat din dorința de a epata. Opunând „născutul” „făcutului”, Mai Știutorul nu omite să precizeze că aceste categorii nu se exclud, ci se completează reciproc. Nașterea include facerea. „Nici identitatea primară (cu sine și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
al lui Giurescu constituia deja o mănușă aruncată lui Iorga 155. Iorga l-a etichetat prompt drept "agresiune" științifică 156. Nu pentru că Giurescu ar fi semănat cu Bayard, le chevalier sans peur, sans reproche. Așa cum am văzut, el și-a denunțat colegii comuniști de la Universitatea din București, deși acest lucru nu l-a oprit să se pună ulterior în slujba comuniștilor. Știa întotdeauna cum să-și atingă țelurile. Ca student al lui Iorga la Văleni, a scris de mai multe ori
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Încurajarea informatorilor În stil iacobin și obiceiul revoluționar (francez) de a pune la Îndoială loialitatea altora au Înflorit nestingherite. Pe scurt, toată lumea se temea de toată lumea - și pe bună dreptate. Pe fondul unei suspiciuni generale, oamenii se grăbeau să-i denunțe pe ceilalți pentru presupuse abateri sau avantaje ilicite. Autoritățile nu ofereau protecție; cei aflați la putere nesocoteau ei Înșiși legea. Pentru mulți europeni, În anii 1939-1945, drepturile - civile, legale, politice - nu mai existau. Statul a Încetat să mai fie garantul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
foloseau de prezența lor În Berlin - despre care URSS susținea că aparține zonei sovietice - pentru a se amesteca În treburile est-germane. Zece zile mai târziu, la o Întâlnire a Comisiei Aliate de Control În Berlin, la 20 martie, Sokolovski a denunțat din nou „acțiunile unilaterale” ale Aliaților occidentali, „luate În vestul Germaniei, contrar intereselor altor țări pașnice și populației germane doritoare de pace, care vrea unitate și democratizare”. Apoi a ieșit furtunos din Încăpere, urmat de delegația sovietică. Data următoarei Întâlniri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alăture. Mai exact, să-i facă pe socialiști să li se alăture lor. Era o strategie comunistă clasică. Între 1918 și 1921, tactica lui Lenin a fost scindarea partidelor socialiste, coalizând facțiunile de extremă stângă În noi mișcări comuniste și denunțându-i pe ceilalți ca reacționari depășiți de mersul istoriei. Când partidele comuniste s-au trezit În minoritate În următoarele două decenii, Moscova a schimbat abordarea, iar comuniștii le-au prezentat socialiștilor (mai numeroși) perspectiva unificării stângii sub egida comunistă. După
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
termenul comunist era deliberat omis de proaspăta formațiune). Fiindcă Încurajaseră fuziunea, un număr important de foști lideri social-democrați din Germania de Est au primit posturi onorifice În noul partid și În guvernul corespunzător. Socialiștii care s-au opus au fost denunțați, excluși din partid și, În cel mai bun caz, marginalizați În viața publică sau constrânși să se autoexileze. În 1948, „uniuni” comunist-socialiste cu o structură similară au Împânzit blocul sovietic: România În februarie 1948, Ungaria și Cehoslovacia În iunie, Bulgaria
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
evreilor”. Procesul Slánský a fost o mascaradă criminală, un asasinat juridic transformat În reprezentație publică 13. Ca și procesul Comitetului Antifascist din Moscova, evenimentele de la Praga se voiau o uvertură la arestul medicilor evrei din URSS, a căror „conspirație” fusese denunțată de Pravda la 13 ianuarie 1953. Acești medici evrei - o „bandă de teroriști sioniști” acuzați de asasinarea lui Andrei Jdanov, de conspirație cu „burghezia anglo-americană” și de susținerea „naționalismului evreu” alături de Comitetul Mixt de Distribuție Americano-Evreiesc (precum și cu răposatul „naționalist
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În afara Algeriei. Cu toate acestea, tulburările au continuat, culminând În aprilie 1961 cu un puci militar eșuat care fusese inspirat de nou-formata OAS (Organisation de l’Armée Secrète). Conspiratorii n-au reușit să-l descurajeze pe de Gaulle, care a denunțat pe postul național de radio „proclamația militară a câtorva generali În retragere”. Principalele victime ale puciului au fost moralul și imaginea internațională (ce mai rămăsese din ea) ale Armatei Franceze. Majoritatea covârșitoare a francezilor, dintre care mulți aveau fii Înrolați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a patra (și, În viziunea lui, ultima) fază a reformelor controlate: ruptura de Stalin Însuși. Cadrul adecvat l-a constituit al XX-lea Congres al PCUS, În februarie 1956, la care Hrușciov a ținut faimoasa „cuvântare secretă” În care a denunțat crimele, erorile și „cultul” secretarului general. Deși această cuvântare a căpătat cu timpul o aură mitică, importanța sa epocală nu trebuie exagerată. Nikita Hrușciov era un comunist, un leninist și un apostol la fel de dedicat cauzei partidului ca oricare dintre ceilalți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Jacek Kuroñ și Karel Modzelewski, au schițat o critică academică a sistemului politic și economic din Polonia populară. Deși disertația lor era impecabil marxistă În ton și conținut, ei au fost excluși din partid și din Uniunea Tineretului Socialist și denunțați În cercurile oficiale pentru propagandă Împotriva partidului. În replică, ei au publicat o „Scrisoare deschisă Partidului”, Înaintată secției de partid de la Universitatea din Varșovia În martie 1965. În scrisoare, autorii Înfățișau un regim birocratic, absolutist, surd la interesele tuturor În afară de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al XIX-lea luptând Împotriva asupririi), piesa a atras un public vioi și remarcabil de implicat. În ianuarie, autoritățile au anunțat că spectacolele trebuie anulate. După ultima reprezentație, sute de studenți au mărșăluit spre monumentul lui Mickiewicz din capitala Poloniei, denunțând cenzura și cerând un „teatru liber”. Doi dintre studenți, Henryk Szlajfer și Adam Michnik, au relatat situația corespondentului Le Monde din Varșovia, iar reportajul acestuia a fost transmis de „Europa Liberă”. Michnik și colegii lui au fost excluși prompt din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În replică, un val de petiții studențești către parlamentul polonez, expresii de simpatie emise de filiala din Varșovia a Asociației Scriitorilor Polonezi și discursuri ținute de Ko³akowski și de alți profesori și scriitori remarcabili În apărarea studenților. Un scriitor a denunțat public tratamentul aplicat de comuniști culturii, numindu-l „dictatura proștilor”. La 8 martie, un miting studențesc de protest organizat la Universitatea din Varșovia Împotriva excluderii lui Michnik și Szlajfer a fost dispersat violent de poliție. Au urmat, după trei zile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din era stalinistă au rămas neschimbate și pe poziții. Precum liderul comunist francez Maurice Thorez, prim-secretarul Antonín Novotný a așteptat mulți ani ca să afle exact din ce parte bate vântul, Înainte de a urma exemplul lui Hrușciov și a-l denunța pe dictatorul sovietic. Experiența cehă a terorii staliniste la apogeul său era atât de recentă și de brutală, Încât șefii partidului ezitau să admită și cea mai mică „eroare”, de teamă să nu provoace reacții ce ar fi făcut să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
forța de muncă industrială de acolo, predominant protestantă, avea un viitor incert. Dar În afară de asta se poate spune că autoritățile britanice nu se gândiseră de zeci de ani la problema Irlandei de Nord. IRA devenise o sectă politică marginală care denunța Republica Irlandeză incompletă și, prin urmare, nelegitimă, reiterându-și În același timp aspirația „revoluționară” de a crea o Irlandă nouă, radicală și unită. Retorica Îmbâcsită și anacronică a organizației nu avea succes la o generație mai nouă de recruți (printre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Până și alura lor subversivă mustea de ironie, iar vulgaritatea era afectată: „Mai țineți minte anii ’60?” păreau să zică. „Vă place, nu vă place, noi suntem ce a mai rămas din ei.” Rebeliunea muzicală consta În piese furioase ce denunțau „hegemonia”, al căror fals conținut politic masca eviscerarea cronică a formei muzicale 14. Dacă politica și muzica generației punk erau contrafăcute, cinismul lor, În schimb, era cât se poate de real și cinstit dobândit. Ei constituiau doar extremitatea Înverșunată și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
chirii mici, În propriile lor apartamente. Deși urâte și ineficiente, acestea le asigurau oamenilor de rând un grad de intimitate și securitate necunoscut generațiilor anterioare: ei nu mai erau chiar atât de expuși informatorilor și nu mai riscau să fie denunțați autorităților de rude sau colocatari. Pentru cei mai mulți, epoca terorii trecuse și, cel puțin În generația lui Gorbaciov, arestările În masă și epurările de partid erau de neconceput. Pentru a scăpa din strangularea exercitată de aparatul de partid și a-și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țara. Pentru a domoli protestele fără precedent, care se Întinseseră Între timp de la Timișoara la București, Ceaușescu și-a Întrerupt vizita oficială În Iran. Pe 21 decembrie, el a apărut la balconul sediului central al partidului cu intenția de a denunța Într-o cuvântare „minoritatea” de „huligani”, dar a fost nevoit să renunțe la discurs, șocat și amuțit de huiduielile mulțimii. A doua zi, după Încă o tentativă nereușită de a se adresa mulțimii adunate În fața sediului partidului, Ceaușescu și soția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]