12,849 matches
-
lași lehamite. Să nu stai cu bărbatul ce-ți cere vorbă pentru fiecare pas făcut. D’apoi nici tu să nu-l cauți, să vă iubiți liber. Ia haida până afară. Zi-mi ce vezi tu? - Curățenie, văd că-i lumină și curat în orice casă din sat. Hambare pline, unele mai puțin, uite colo a lui Urâtu Olgăii, maică...nu au mai nimic. Dar e frumos și la ei. - Ei vezi, Saveto dragă, asta e dragostea celor ca voi pentru
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
el să tocmească ușile și geamurile. Soarele scăpăta ultimele raze. Se va lăsa întunericul cât de curând. Noaptea îi va aduce iarăși vise, vedenii, si o să revadă, o să retrăiască iar și iar tot ce a simțit în aceea noapte. Luna lumina odaia mică, iar colțurile în care nu ajungea erau scoase din umbră la iveală de lampa dosită după scaun. Polixenia nu vroia ca nimeni să vadă că îi este teamă la ea acasă. Auzi cum Leu se foia prin tindă
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ploaia și să vină la masa ei cu capul plecat. Grăbi pasul spre odaie. Ațâțase focul, puse de mămăligă, se întoarse spre dulap și scoase toate cele ce să așeze masa. Cerul se despica din când în când în două, luminând tot de prin prejur. Dacă s-ar fi uitat mai atent, ar fi văzut prin despicătură Poarta Raiului. Își făcu o cruce, poate că nu-i de ea. Se așeză pe scaun lângă plită așa cum mama ei era în acea
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
noapte. Nu mai auzi nimic din sat. Era mut. Doar sforăitul din camera de curat îi aminti că nu e singură. Păși ușor în odaie și ajunse la marginea patului, unde visa așteptarea ei. Razele moi ale lunii de dimineață luminară scurt lama care tăia aerul în căutarea cărnii. Pentru prima dată după război, baioneta bunicului își făcu din nou treaba. Polixenia hotărî atunci când își căra crucea că fără mama ei viața nu mai este la fel, și trebuie să rămână
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
-i tot ce ți se cere. Apoi o să te poți întoarce la elevii tăi și la viața liniștită de până acum. Dincolo de zid, calul sforăi și lovi cu copita în dușumea. Daru privea pe fereastră. Vremea se îmbunătățea, cerul se lumina văzând cu ochii deasupra podișului nins. Când zăpada se va fi topit, soarele va stăpâni iarăși, dogorind ca și mai înainte, câmpiile de piatră. Și iarăși, zile de-a rândul, o lumină uscată se va revărsa, din cerul încremenit, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în fereastra unde cerul fără stele vibra stins. Învățătorul desluși curând trupul culcat din fața lui. Arabul nu făcea nici o mișcare, dar părea că ține ochii deschiși. Un vânt slab dădea târcoale școlii. Poate că va izgoni norii și soarele va lumina iarăși. În timpul nopții vântul se înteți. Găinile dădură semne de neliniște, apoi se potoliră. Arabul se răsuci pe o parte, întorcându-se cu spatele la Daru, căruia i se păru că-l aude gemând. Stătu la pândă, urmărindu-i respirația, mai puternică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
albă, în mijlocul căreia Jonas scrisese, cu litere foarte mici, doar un singur cuvânt, ce putea fi descifrat, dar care nu știai dacă trebuie citit solitar sau solidar. PIATRA CARE CREȘTE Mașina coti cu greu pe drumul de argilă clisoasă. Farurile luminară în noapte, de o parte a șoselei, apoi de cealaltă, două barăci de lemn acoperite cu tablă. Lângă cea de-a doua, pe dreapta, se zărea, în ceața ușoară, un turn construit din grinzi cioplite grosolan. Din vârful turnului pornea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
crescu și mai mult, apoi se preciza, pe măsură ce lanterna se apropia. Acum se putea vedea bine cercul de lumină gălbuie care o înconjura. Nimbul acesta se lărgi treptat, apoi se micșoră din nou, în timp ce lanterna strălucea în ceață, începând să lumineze, deasupra și în jurul ei, un fel de acoperiș pătrat din ramuri uscate de palmier, sprijinit la cele patru colțuri pe niște bețe groase de bambus. Acest adăpost rudimentar, pe lângă care se agitau umbre nedeslușite, înainta domol către mal. Când ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
acord răsare câte o pasăre și înflorește o floare, în apă, lebedele, rațele sălbatice se răsfață, iar bobul de grâu se coace în trilul ciocârliei. Iubesc fiecare firicel de iarbă care te face să fii optimist, lanurile de floarea soarelui, luminându-mi chipul, albinele care știu să fructifice timpul... Când pleacă vara simt că pierd ceva din mine, mi se pare că am ratat iubirea pe care o caut deo viață... Iar se strâng dorurile în piept la granița verii cu
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
și mă resemnam. Acum, când ești atât de apoape de mine vreau să-mi crească brațe uriașe, lungi de 356.578 de km să te pot îmbrățișa, să închei un contract mutual cu tine, să-mi promiți că o să-mi luminezi potecile pline de dor iar în primăvara aceasta îmi vei da nopțile de dragoste înapoi". Luna s-a făcut mică de tot și mi-a răspuns: “stai, nu mă îmbrățișa, s-ar produce un cutremur devastator de la atâtea emoții! Așteaptă
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
cercuri, ca un pieptar, pe bluza de gheață ninsă a frumoasei doamne cu enormă pălărie de pai verde, fotoliul și canapeaua din piele roșie, primind, în colț, docilă, trupurile, în acea jumătate de oră de preludiu, când invitata se lăsase luminată de ochii mari și albaștri ai gazdei, explodând, uneori, cum se întâmpla și acum, ca niște proiectile, din apele oglinzii, spartă parcă, pentru o clipă, în jurul a două focare fierbinți, mișcătoare, crescând în zeci de cercuri alergând, concentrice. O grindă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
atât de riguros, pictorul de demult... Un impuls neașteptat, atingerea, uneori din greșeală, a unui circuit secret declanșează asemenea apropieri. Cum pornesc adesea, provocate, și visele, viziunile de o fantastică exactitate și coerență, amplificându-și misterul, la adevărații artiști. Soarele lumina atunci, pe brațul canapelei roșii, o pată prelungă de praf și bărbatul zâmbise. — Dintr-o pată de praf, care e, ca acum, și o pată de soare, răsar capetele de demoni, lebede ninse, dinții roșii de sânge ai pruncilor, gâtul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
lui Piero când era bătrân, păstrase de la dânsul și un foarte izbutit tablou reprezentând-o pe Simonetta Vespucci, cu o viperă înfășurată în jurul gâtului. ...Pentru Giovan Vespucci, care locuia peste drum de biserica San Michele, pictase Piero cadrul unei încăperi, luminată de bacanale, fauni, satiri și silvani... cu zece ani înainte împodobise casa unui negustor de lână bogat, dar nonconformist, Francesco del Pugliese, cu alegorii care înfățișaseră doctrina lui Vitruviu despre trecerea civilizației umane de la aera ante Vulcanum la aera sub
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
porniri spre luxură. Iepurele ce ar însemna ? Chipul prelung și oval, cu nasul drept și aer sever, dar delicat al lui Iuliu Cezar semăna, se spunea, cu un cal. Marele Zeus al grecilor avea fruntea lată, sub o coamă puternică, luminată de orbite adânci, ca un leu : adică generos și puternic ? Vitellius părea o bufniță, spun istoricii : recalcitrant și năuc. Cine aduce a urs este puternic, cei drepți sunt comparați cu elefanții. Furioșii cu mistrețul, cei stupizi cu caprele. Nimeni însă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se mai afla, însă, nimeni. Ieșise, de presupus, în timp ce ea se opintea să deschidă fereastra. Scaunul era perfect aliniat în spatele biroului. Ca și cum nimeni nu l-ar fi mișcat vreodată din loc ! Telefonul mort. Dispăruseră și sticla plată, căpăcelul metalic care luminase de-atâtea ori, în decursul nopții, ca un mic semn de viață, încăperea. Voia să-și întindă, să-și dezmorțească picioarele. Să se lase în uitarea și moliciunea unor perne groase. Renunță să ajungă la fotoliu. Se ghemuise, frântă, pe
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pânze subțiri de aer și coroana verde a unui copac uriaș, ca un nor, și curba albă a unei frunți de femeie. Carnea de argilă în care soarele devenea câmp, pământ. Cerul vânăt al zorilor, zidurile caselor albăstrii, panglicile străzilor, luminate de ochii galbeni și roșii ai insectelor alergând, rătăcite, una după alta, faruri după faruri. Soarele, în toate acestea, așa ar fi gândit, amintindu-și cuvintele, desfășurate în jurul ei și pe care încă le primea, plină de strălucirea care îmbrăcase
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de cruci și oase albe de morți. Moartea gigantică se desfășura, stăpânind, cu coasa ei lungă, peste peisajul sutelor de morminte. Când cortegiul se oprea, lespezile se ridicau. De sub ele, se înălțau fantome, fluturând mânecile negre și lucioase ale mantiilor, luminate de albul sinistru, de var, al oaselor pictate pe mătase grea, legănându-se, în falduri. Oase albe, de mort, ale pieptului, brațelor și picioarelor, în lumina făcliilor ridicate de cavaleri slujitori, și ei, ai Morții. Șirurile de călăreți purtau măști
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
sau cununie ? Încerc să-mi reamintesc reacțiile ei abrupte, gata s-o năruie. Restrânsă la orice atac al urâțeniei și iar elansată, mereu pe un tăiș fierbinte, prea fragilă pentru cenușiul compact al zădărniciei. Imprevizibilul înveliș alb, delicat, extrem de alb, luminat de cearcăne adânci, albăstrii, părul îngroșat în tuș negru. Un anotimp firav, maladiv, spulberat poate dintr-odată, cine știe. Mă scutur, în sfârșit, trezit din coșmar, parcă trezit : mă aflu într-un tren leneș și pustiu. Am înțeles : e încă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ninse. Închid ochii, să uit vecinătatea nopții din care încerc să mă smulg, cruzimea zilei care va mai înghiți un cadavru. Revăd visătorii, luptătorii, vinovații, trădătorii fără scrupule. Împovărat de deznădejdea trenului fără țintă. Dintr-odată : un birou lung, lucios, luminat de chelia roșiatică a omulețului care se leagănă, agitat, ca lichidul din sticla gălbuie și plată pe care o tot înfige între buzele livide. Cristalul mesei perforat de privirea sa, aprinsă de patimă și viclenie. Mă scutur, să scap... încerc
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
umede. — Măreție, măreția ta ! Măreția n-are nevoie de cuvinte. Cei vechi te-au ales pivot al calendarului. Neîncrezători în uniformitatea și permanența soarelui. Te schimbi doar pentru a tutela schimbările sufletului nostru slab. Capul alb al asinului nu mai luminează cerul. Se aud totuși sfintele copite... Calcă în străchini, calcă în străchini, repetă somnambulul, bolborosind, cu privirea între des chisă, sau doar ascultându-și gândurile, amețit de legănarea nopții în care cutreieră, din nou, întinerit, țărmul asediat de furtuna mării
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în copitele din față, ba în cele din spate, prea grăbit, emoționat... Erbivorul reapăruse, iată, într-un elegant frac violet și nu i se vedea chipul. Capul adânc împovărat, ascuns în reverele fracului care fulgeră, la fiecare mișcare a aripilor, luminând drumul. Fidel interlocutor, într-adevăr, de neînlocuit ! Stimabile, Eminența Voastră, Prea Fericirea Voastră, striga după distinsul asin. Așteaptă, așteptați-mă, am găsit ce să-ți spun ! Dar fantasma se restrânse iar, de negăsit. Autobuzul duhnește a benzină și sudoare. Carcasa
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în marginea dulapului, regăsește robinetul chiuvetei înguste și adânci ca o oală. Apa curge îndelung pe degete, pe palme, pe păr și urechi și frunte. Se apropie de fereastra deschisă. Se reazemă de pervaz. Luna s-a depărtat, dar încă luminează. Tăcere adâncă, adâncă, adâncă, până în adâncul iadului. Cornelia Matei sau Matei Cornelia... de câte nu l-ar fi scutit vizita bibliotecarei ! De n- ar fi fost atât de leneș, dacă ar fi răspuns la telefon, dimineață, demult, acum un veac
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și călcată în picioare de oameni. 14. Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte, nu poate să rămînă ascunsă. 15. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. 16. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. 17. Să nu credeți că am venit să stric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
lumina lumii. O cetate așezată pe un munte, nu poate să rămînă ascunsă. 15. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. 16. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. 17. Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
decît cea dintîi." 65. Pilat le-a zis: "Aveți o strajă; duceți-vă de păziți cum puteți." 66. Ei au plecat, și au întărit mormîntul, pecetluind piatra și punînd straja." $28 1. La sfîrșitul zilei Sabatului, cînd începea să se lumineze înspre ziua dintîi a săptămînii, Maria Magdalina și cealaltă Marie au venit să vadă mormîntul. 2. Și iată că s-a făcut un mare cutremur de pămînt; căci un înger al Domnului s-a coborît din cer, a venit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]