10,251 matches
-
nul Turtu- reanu se pronunță însă en connaisseur asupra chestiunii, un om format la școala unui empirism care nu are nevoie de documentare. „Așa, femeile rabdă mai mult, sunt mai piloase decât barbații. Dintre bărbați, bulgarii întrec pe toți la răbdare ; mai puțin ca toți rabdă țiganii și țigancele mai puțin de cât toate : cum le strângi puțin în corset, «stai că spui, mânca-te-aș !»” Este opinia unui profesionist cu o lungă experiență, prin urmare, dificil de contrazis. Între bărbați
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
prin prezența altcuiva în preajmă-i. Astfel, pentru prima oară în viață, am asistat la întreg procesul de creație artistică, în care sunt incluse atât spaimele cât și căutările, atât bucuria cât și dezolarea creatorului. Un tablou este născut din răbdare, muncă și încredere. Răbdarea de-a-l concepe, munca depusă pentru a-l scoate la lumină și încrederea în strălucirea finală pe care o sclipire a pictorului i-o poate da. Am comparat procesul acesta cu cel al viermelui de mătase
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
preajmă-i. Astfel, pentru prima oară în viață, am asistat la întreg procesul de creație artistică, în care sunt incluse atât spaimele cât și căutările, atât bucuria cât și dezolarea creatorului. Un tablou este născut din răbdare, muncă și încredere. Răbdarea de-a-l concepe, munca depusă pentru a-l scoate la lumină și încrederea în strălucirea finală pe care o sclipire a pictorului i-o poate da. Am comparat procesul acesta cu cel al viermelui de mătase. La început totul este
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
pe săracul măgar de microbuzul nostru? Să-l plimbăm și pe el pe la Sucevița că alt premiu de consolare nu cred că va avea!”. Uite așa se nasc dictatorii! Merciutkina - Cehov Joi, 6 noiembrie 2003 Încetul cu încetul, plină de răbdare și înțelepciune (dacă mai am) va trebui să mă redau bucuriei creației. Este o datorie pe care o am în primul rând față de mine însămi și în al doilea rând față de Liviu. Alung toate spaimele și chiar dacă știu că-mi
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
hotărât să intru? Oare atunci când am prins curaj și mi-am propus să intru după ce-am văzut că a venit S., am văzut-o pe doamna aceasta (T. A.) venind și m-am oprit? Dar oare mi-am piedut răbdarea și n-am mai așteptat să iasă cucoana? Oare auzind râsete și zgomote îmi spun: „Ăsta e momentul! La atac!”? Te pomenești (îmi zic) „cucoana pleacă cu S. și eu pierd halca”. 13 noiembrie 2003 - Sala Pruteanu Eu nu înțeleg
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
pregătită să-l învăluie cu zâmbetul ei unic, să-i dăruiască aleasă gingășie și tandrețe din inepuizabila rezervă de lumină a ființei sale. Cu siguranță, ultimul și cel mai tragic rol al său, a fost acceptarea suferinței trupești cu nesfârșită răbdare și creștinească temeritate, ca element esențial purificării. Apropiindu-se tot mai mult de marea trecere, Ada conștientiza cu luciditate, că ivită din umbră se va reîntoarce în umbră, că a fost un timp în care n-a existat și va
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
axată În special pe activitatea mea profesională). Un alt titlu ar fi putut fi Un echilibrist Între două lumi. Un bun prieten, Basarab Nicolescu, l-a găsit cu ani În urmă și a Încercat pentru un timp, dând dovada unei răbdări unice, să mă convingă să scriu o carte, oferindu-mi chiar un contract cu o importantă editură pariziană, unde coordona o colecție. Nu eram Încă destul de pregătit să scriu, dar mi s-a părut nostim titlul și, gândindu-mă mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
dar nu-și uită Începuturile la teatrul „La Mama“. Fie că au devenit sau nu celebri pe Broadway ori staruri de cinema, toți cei care făceau parte În acel moment din grupul alcătuit la „La Mama“ au contribuit cu pasiune, răbdare și concentrare la crearea acestui prim spectacol al Trilogiei de mai târziu. Medeea era un colaj din două piese: a lui Euripide, În greaca veche, și a lui Seneca, În latină, alternarea corespunzând stărilor complementare create de structurile specifice fiecărei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
fost atenționat că trebuie să aștept ca Întâi să dau socoteală de cât am muncit. Și În zen se practică zicala: nu muncești, nu mănânci, chiar dacă uneori munca ia forme invizibile. În plus, așteptarea era legată de un exercițiu al răbdării, care impunea ca toți (În jur de o sută) să fie serviți Înainte să Începem și apoi să mâncăm În același tempo, pentru a lua ultima Înghițitură simultan. După masă, făceam parte repetat din echipa care trebuia să spele dușumelele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Eu Încercam să-i aduc În atmosfera duioasă și sensibilă a lanurilor de grâu și a câmpiei slave nesfârșite, pe care o sugerau decorul și muzica, ei se jucau cu spicele ca la grădiniță și hohoteau de râs. Pierzându-mi răbdarea, m-am hotărât să mă arăt sever și strict, așa cum mi s-a spus că trebuie să fii la operă ca să te impui, și am descoperit că uneori prinde bine. Dar majoritatea coriștilor, În special bărbații, dintre care unii foști
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
scena enigmelor din actul II. Când Gwyneth se Îndreaptă spre el cu brațele Întinse să-l strângă de gât, Franco vociferează: „Ma non è possibile. Vreau spațiu, nu pot să cânt acuta dacă te apropii de mine“. „Dar, Franco, ai răbdare. N-o să te strâng de gât. Îți cad la picioare imediat cum aflu că tu ai ghicit ghicitoarea!“ „Dar e momentul meu favorit. Toată presa a scris laudativ! Non mi piacce, anzi, mi dispiacce completamente.“ Pe moment, Franco a avut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
acte de caritate particulare asigurau prelungirea vieții autorilor vârstnici. Scriitorii mai tineri, mai puțin cunoscuți, dar mai adaptabili, Își suplimentau subvențiile ocazionale cu diverse slujbe. Îmi amintesc că eu am dat lecții de engleză și de tenis. Am combătut cu răbdare perseverența cu care oamenii de afaceri din Berlin pronunțau cuvântul „business“ În așa fel Încât să rimeze cu „dizziness“; și ca o mașinărie perfectă serveam minge după minge peste plasă, fiicelor lor bronzate, tunse băiețește, pe terenuri pline de praf
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
normal este cel care găsește o soluție pragmatică exaltării zadarnice a unei transe obscure. Tu n-ai făcut nimic ca să Îngrădești sau să raționalizezi acele opriri de o oră pe poduri bătute de vânt, când, cu un optimism și o răbdare ce nu cunoșteau limite, copilul nostru aștepta să clipească un semafor sau să prindă contur o locomotivă ce tot creștea, Într-un punct Îndepărtat, unde numeroasele șine se uneau Între dosurile goale ale caselor. În zilele friguroase era Îmbrăcat cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
urmă, tot am ridicat capul! Așa a fost vrerea Domnului. Poate m-a pedepsit pentru păcatele mele, se smerește Ștefan. Cum poate să vrea Domnul izbânda păgânului?! protestează el apoi. Și... și pentru ce să răbdăm?! Până când să răbdăm?! Și răbdarea are o margine! Împotriva acestei sorți m-am ridicat! Era nedreaptă! se înfierbântă el, dar, după ce face câțiva pași adâncit în sine, se domolește și prinde mâinile bătrânului, i le strânge febril. Înțeleptule... Oamenii vorbesc că ești "Omul lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mânios. Lâncezesc în Cetatea Sucevei! Nu mai pot răbda! V-am rugat să stăruiți! Stăruiți! Să-mi dea odată oștenii făgăduiți! Cu ce-oi elibera Mangopul din ghearele lui Isac, vândutul turcilor?! Vreau Mangopul! Vreau Mangopul! E dreptul meu! Alexandre! Răbdare, Alexandre! îl domolește Țamblac. A făgăduit. Și când Ștefan făgăduiește... Dar, știi și tu, cum să se mai împartă? Când va socoti el, cu vântul în pânze vei pluti spre "Pământul făgăduinței". Dee Domnul să fie bine, oftează Maria și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zâmbet, se plesnește peste frunte: Era să uit! Principe! Am hotărât în Sfatul de taină! Trei steaguri de oștire, viteji tot unu' și unu' -, îndeajuns ca să dezrobești Mangopul! Alexandru scoate un chiot de bucurie: Trăiască Domnul Ștefan! Când?! Când?! Zbor!! Răbdare. Toate la timpul potrivit. Deocamdată, sapă! Apără Suceava, precum Suceava apără Mangopul! Sapă! Apăr Suceava! strigă Alexandru cu entuziasm și iese cu cazmaua. Maria îl îmbrățișează pe Ștefan. Îți mulțumesc Ștefane! M-ai făcut fericită! De când visez clipa asta! Ce-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
domol, trist chiar: Poate... poate și eu, da, și eu sunt de vină. N-am găsit cheia inimii tale. Ești atât de zbuciumată, de mândră, de, de complicată... Și eu... eu n-am avut timp. N-am avut timp și răbdare. Suntem două pietre tari... Uite din ce ne-am luat și unde-am ajuns, Maria, spune el cu părere de rău. Ce știi tu, Ștefane, și în glasul ei e o disperare ascunsă. Tu nu știi, tu nu vezi... nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
al neamului moldovenesc". Ce v-ați spus: "Ștefan e la pământ! A sosit clipa!"... E o zicere: În leul doborât, lovesc cu copita toți măgarii". V-ați grăbit să-l prohodiți, dragilor... "Soarele" n-a apus încă... Dacă aveați puțintică răbdare, cădea și singur... N-a lipsit mult să mă trimiteți la Putna cu picioarele-nainte. Și ce-ați mai fi spălat lespedea cu lacrimi de crocodil... De mă gândesc bine, poate ar fi trebuit să vă mulțumesc: mă scuteați de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe jumătate iertat." Ștefan zâmbește șăgalnic: Cinstit... Mai fâlfâi arareori din aripi; recunosc, mândria e unul din păcatele mele:... Mi-s aripile obosite însă, rămân pe pământ. Timpul lui Ștefan Vodă nu s-a sfârșit! se aruncă cu elan Daniil, Răbdare fiule! Nici o împărăție n-a durat numai prin sabie. Istoria ne-a tăbăcit cu atâta suferință, că avem tăria de a îndura, de a răbda... Timpul meu n-are răbdare! spune Ștefan plin de neastâmpăr. N-am stofă de mucenic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vodă nu s-a sfârșit! se aruncă cu elan Daniil, Răbdare fiule! Nici o împărăție n-a durat numai prin sabie. Istoria ne-a tăbăcit cu atâta suferință, că avem tăria de a îndura, de a răbda... Timpul meu n-are răbdare! spune Ștefan plin de neastâmpăr. N-am stofă de mucenic să aștept "Plinirea vremii"... Eu vreau ca vremea aceea să vină aici, azi, acu! Să te audă Dumnezeu. Am visat catedrale... Da' bisericuțele noastre ce au? ridică el fruntea cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pereții, atât de cunoscuți și ei, nezugrăviți în întregime, cu destule suprafețe albe, mă uit și încerc să ascult și simt cum picioarele mi-au amorțit și tot trupul mă doare. Când mi se pare că am ajuns la capătul răbdării, mă aplec spre tata și îi șoptesc că „nu mai pot”. El mă ceartă, tot în șoaptă, dar nu la modul „clasic”, îndemnându-mă, pur si simplu, să stau liniștit, ci dându-mi-l de exemplu pe Iisus, a cărui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
acea povară. Nu reușeam să ies din impas. Într-o dimineață însă, de-abia plecat de acasă (spre redacție), aflându-mă încă pe Gura Ialomiței, simt parcă mijind o rază de speranță. Viața, viața va rezolva totul, trebuie să am răbdare, îmi spun, înțelegând, în chiar acea clipă, de ce enormă putere transformatoare dispune ea, cea veșnic curgătoare, dușmana staticului: că viața presupune mișcare, schimbare, prefacere, că ea exclude imobilismul, stagnarea; și că așa fiind, ea mă va scoate până la urmă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
bine păzit secret: acela al nomenclaturii morților... * Mama, care numai leneșă nu era, plângându-se de îmbrăcatul și dezbrăcatul zilnic, dimineață de dimineață, seară de seară. Se săturase, se plictisise de acest ritual interminabil. Pentru „treaba” asta nu mai avea răbdare... La sfârșitul anului în care (azi, 12 martie 1991) scriu rândurile de față se vor împlini zece ani de când mama a scăpat de această corvoadă. Pe care, iată, se pare că am preluat-o eu. De la o vreme, nici mie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
15 (când am ieșit prima oară din casă în acea zi, de joi, zi de apariție a revistei România literară și de „relâche” redacțional). Până astăzi mă obsedează fețele, evocate de Doina, ale acelor muncitori din autobuze, ajunși la capătul răbdării și în pragul unor mari, disperate hotărâri interioare. Pentru mine revoluția din București a început cu ei. * Extraordinara, imensa bucurie a acelei zile, de 22 decembrie 1989... Mă întorceam, pe la orele 14-14,30, acasă, după ce avusesem norocul să mă găsesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Central și să prind, ca martor ocular și umil participant la ceea ce se petrecea atunci acolo, momentul istoric al fugii dictatorului. Ieșisem din metrou la stația Sălăjan (azi Nicolae Grigorescu), undeva, în una din zonele periferice ale Capitalei și, neavând răbdare să aștept tramvaiul, o pornisem năprasnic pe jos, pe Șulea, în direcția Ozana, și tocmai acest segment al drumului întoarcerii „victorioase” mi-a rămas fixat în memorie, scăldat de o mare lumină. Mașinile, camioanele circulau cu farurile aprinse, claxonând aproape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]