9,501 matches
-
aproximativ un sfert. Filologia modernă distinge În Avesta următoarele părți: Yasna, Wisprad, Khorda Avesta, Sșh-r½zag, Yașt, Wid¶wd³d și diferite fragmente. Yasna, „venerație, slujire divină, jertfă”, este compusă din șaptezeci și două de capitole (h³ti), recitate În timpul ceremoniei omonime, dedicate sacrificiului haomei (cf. supra, „Religiile Iranului antic și Zoroastrului”, subcapitolul 2.1). Această scriere este compusă În două dialecte diferite: avestico-gathica, numită și avestică veche, limba folosită În G³th³ (șaptesprezece capitole), În „Yasna celor șapte capitole”, În unele rugăciuni tradiționale (cf.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o religie cu un ritualism puternic, care a reabilitat ofranda haomei, și jertfa animală, păstrând mai departe practici esențiale ale liturgiei, care apar, În complexitatea lor, În perioada religioasă reflectată În Avesta târzie. Abia În secolul XX parsii au abandonat sacrificiul animal, considerându-l derivat dintr-o contaminare a credinței și a cultului cauzată de o influență străină (Boyce, 1984b, p. 16). Cultul și practica rituală zoroastriană, a căror reconstrucție este posibilă cu ajutorul izvoarelor antice și moderne, sunt un amestec de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
total, prezintă totuși analogii formale, fiind dezvoltate din rădăcina indo-europeană *bher-, „a aduce”, căreia i se adaugă un prefix deictic „spre” sau „În fața”: În mesapică tabaras, În umbriană arsfertur, În avestică frab?r?tar-. O structură analoagă are termenul pentru „sacrificiu”: În vedică prabh•ti-, brabharman-, În avestică frab?r?ti, În galeză abert, În irlandeza veche idbart. Pare deci posibilă reconstituirea, dacă nu chiar a semnificației exacte a celor două lexeme indo-europene, cel puțin a formei lingvistice interne: preotul este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Dacă, dimpotrivă, reflectăm asupra naturii pur ideologice a Împărțirii tripartite indo-europene, atunci pare mult mai probabil ca sacerdoțiul să fi existat nu ca o realitate socială, ci ca o activitate a fiecărui individ În momentul aducerii jertfei. 6. SACRIFICIULTC "6. SACRIFICIUL" Populațiile indo-europene cunosc două tipuri de jertfă: sângeroasă și nesângeroasă. Începem cu cea din urmă. Aceasta consta În libație, adică În oferirea de băuturi zeului. Termenul grec care desemnează acest act este spèndo; din punct de vedere formal este pur
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
plasată, fără prea multe preocupări logice, Într-un spațiu și un timp anterioare existenței, În aria nebuloasă a non-ființei, care nu este lipsită de forțe active și figuri personale. Pornind de la această premisă, jertfa se configurează ca o reiterare a sacrificiului primordial În care Își are originea toată realitatea: această reiterare nu are totuși semnificația unei simple celebrări și amintiri, ci este un act care, prin natura sa, are puterea de a Întări și păstra Întregul cosmic. Dar concepția implică obligatoriu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
această ucidere rituală ar putea fi Încadrată În cruzimile „obișnuite” ale războiului. Alături de jertfele umane din care rămâne doar amintirea, În Grecia se Întâlnesc jertfe umane chiar În plină epocă istorică: În zonele periferice ale lumii grecești se practica un sacrificiu cu caracter de ispășire, În care victima, indiferent dacă Își dădea sau nu consimțământul, era un sărac, care, după ce era hrănit timp de un an pe cheltuială publică, era Încărcat cu toate păcatele orașului și ucis cu barbarie. Hipponax vorbește
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de un an pe cheltuială publică, era Încărcat cu toate păcatele orașului și ucis cu barbarie. Hipponax vorbește despre acest rit ca despre unul foarte bine cunoscut cititorilor săi. Chiar și la Roma, În plină epocă istorică, se mai practicau sacrificii umane. Știm de la Plutarh că, În 288 Î.Hr., În atmosfera de teroare determinată de invazia galilor, au fost sacrificați doi gali și doi greci. Uciderea galilor ar putea fi Încadrată În represaliile de război, Însă faptul că același tip
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
doar la policefalie); acest fenomen a favorizat, fără Îndoială, și consolidarea structurilor sacerdotale. Celxe "Cel" mai adesea, zeilor li se ofereau jertfe nesângeroase constând În carne, pâine, lapte, băuturi alcoolice și primele roade ale câmpului. Putem să presupunem și existența sacrificiilor umane, după cum reiese, În general, din informațiile lăsate de Ibn Fadl³n legate de puterea preoților, care puteau cere de la rege chiar și victime umane, și de femeile ucise cu ocazia riturilor funerare. În plus, știm că În perioada creștinării regiunilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și victime umane, și de femeile ucise cu ocazia riturilor funerare. În plus, știm că În perioada creștinării regiunilor slave victime umane au fost și prizonierii creștini, cu toate că nu se știe dacă În aceste cazuri a fost vorba despre autentice sacrificii cu motivații religioase sau, mai probabil, de pedepse aplicate celor care practicau evanghelizarea cu forța armelor. 2. RELIGIA BALTICILORTC "2. RELIGIA BALTICILOR" 1. Izvoareletc "1. Izvoarele" Dacă izvoarele pentru religia slavilor sunt puține, cele legate de religia balticilor sunt și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Cezar oferă mai multe detalii: Întregul neam al galilor este foarte superstițios. De aceea, cei atinși de boli foarte grave sau cei care Își riscă viața În bătălii sau Înfruntă primejdii jertfesc sau promit că vor jertfi oameni. La aceste sacrificii se folosesc de ajutorul druizilor. Ei cred că nu pot Îndupleca voința zeilor decât dacă oferă o viață omenească În schimbul altei vieți omenești. Și pentru binele obștesc obișnuiesc să facă asemenea sacrificii. Unele triburi au un fel de manechine de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sau promit că vor jertfi oameni. La aceste sacrificii se folosesc de ajutorul druizilor. Ei cred că nu pot Îndupleca voința zeilor decât dacă oferă o viață omenească În schimbul altei vieți omenești. Și pentru binele obștesc obișnuiesc să facă asemenea sacrificii. Unele triburi au un fel de manechine de o mărime colosală, Împletite din nuiele, În interiorul cărora pun oameni vii; manechinelor li se dă foc și oamenii mor Învăluiți de flăcări. Galii socotesc că zeilor nemuritori le este mai plăcută sacrificarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În cazul În care lipsesc asemenea victime, recurg la sacrificarea unor nevinovați (De bello galico, VI, 16.). După cum am observat deja, referitor la tăierea rituală a capetelor este bine să punem Încă de la Început În evidență două aspecte legate de sacrificiile umane: În primul rând, acest obicei, care contraria atât de mult conștiința autorilor greci și romani, nu este, În realitate, deloc necunoscut civilizației lor; iar În al doilea rând, faptul că și aici este vorba despre supraviețuirea În rândul celților
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
trecut. Se poate și mai rău: știm de la Plutarh că, În 228 Î.Hr., În atmosfera de teroare determinată de invazia galilor insubri, au fost jertfiți doi greci și doi gali. Există impresia clară că guvernul roman Împlinea astfel de sacrificii În momente de mare dificultate și că acestea nu erau mereu publice, ci numai atunci când era considerată necesară Întărirea poporului: nu mai avem Însă nici o informație clară despre sacrificii umane ulterioară celei din 216, la care face aluzie Titus Livius
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
doi gali. Există impresia clară că guvernul roman Împlinea astfel de sacrificii În momente de mare dificultate și că acestea nu erau mereu publice, ci numai atunci când era considerată necesară Întărirea poporului: nu mai avem Însă nici o informație clară despre sacrificii umane ulterioară celei din 216, la care face aluzie Titus Livius. Un exemplu de sacrificiu uman se găsește și În Grecia, referitor la Întâmplările din războiul troian, În cartea a XVIII-a din Iliada, unde Ahilexe "Ahile" spune: Iară acuma
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mare dificultate și că acestea nu erau mereu publice, ci numai atunci când era considerată necesară Întărirea poporului: nu mai avem Însă nici o informație clară despre sacrificii umane ulterioară celei din 216, la care face aluzie Titus Livius. Un exemplu de sacrificiu uman se găsește și În Grecia, referitor la Întâmplările din războiul troian, În cartea a XVIII-a din Iliada, unde Ahilexe "Ahile" spune: Iară acuma, Patrocluxe "Patroclu", de vin după tine sub glie, Nu voi griji de mormântu-ți Înainte să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dată jertfi-voi, Fii de troieni luminați, cu mânie și chin pentru moartea-ți1. Faptul că uciderea tinerilor troieni are legătură cu un rit funerar demonstrează că nu ne aflăm aici În fața unui act „normal” de cruzime războinică, ci În fața unui sacrificiu ritual care folosește ca materie primă prizonieri de război: este exact ceea ce făceau germanii În codrul Teutoburg, după cum vom vedea În capitolul despre religia germanică. Vom mai vorbi, Într-un paragraf următor, despre un alt tip de sacrificiu uman practicat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În fața unui sacrificiu ritual care folosește ca materie primă prizonieri de război: este exact ceea ce făceau germanii În codrul Teutoburg, după cum vom vedea În capitolul despre religia germanică. Vom mai vorbi, Într-un paragraf următor, despre un alt tip de sacrificiu uman practicat la marginea lumii grecești. Și În India era practicat sacrificiul uman: dacă Aitareya-Br³hmana (2, 8) stabilește ca victime sacrificiale, În ordinea crescătoare a valorii: capra, oaia, boul, calul și omul, aceasta demonstrează că În tradiția sacerdotală indiană se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este exact ceea ce făceau germanii În codrul Teutoburg, după cum vom vedea În capitolul despre religia germanică. Vom mai vorbi, Într-un paragraf următor, despre un alt tip de sacrificiu uman practicat la marginea lumii grecești. Și În India era practicat sacrificiul uman: dacă Aitareya-Br³hmana (2, 8) stabilește ca victime sacrificiale, În ordinea crescătoare a valorii: capra, oaia, boul, calul și omul, aceasta demonstrează că În tradiția sacerdotală indiană se păstrează Încă amintirea unei epoci În care se practicau jertfele umane. În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
membre Își au originea toată realitatea fizică, socială și morală; iar unii cercetători sunt de părere că, În lumea indo-europeană, jertfele umane reproduc tocmai această jertfă primordială și cosmică. O confirmare indirectă provine din cultura iraniană care cunoștea și practica sacrificiul uman, iar În această privință avem mărturii numeroase. De exemplu, știm de la Herodot (VII, 114) că Xerxes, În timpul traversării Traciei, ajuns la râul Strimon, pune să fie Îngropați de vii câțiva tineri și tinere din locul respectiv, pentru a atrage
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
culturală a popoarelor celte este evaluată În funcție de termenii culturii greco-romane. 7. PHARMAKÒS ÎN RELIGIA GALICĂTC "7. PHARMAKÒS ÎN RELIGIA GALICĂ" Am amintit deja mai sus că, În plină epocă istorică, la marginea lumii grecești se practica o formă aparte de sacrificiu uman, despre care avem informații clare din șase fragmente de la Hipponax (5-10, Masson ed.) care făceau parte dintr-o epodă Împotriva dușmanului său Boupalos, păstrate și comentate pe larg de Tzetzes Într-una din Istorisirile sale, numită Tí tò kátharma
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În jos. Așa a scris Petronius. La rândul lor, Adnotationes super Lucanum (cu referire la X, 334) precizează mai clar sensul acelui misterios „era aruncat În jos”: pharmakòs sau țapul ispășitor era aruncat de pe un munte. Este clar că acest sacrificiu nu se referă la cetatea greacă Marsilia, din secolul I d.Hr. (trebuie să se țină cont că primul izvor este Petronius), ci mai degrabă la neamurile galice care locuiau În jurul cetății (de altfel, Servius vorbește despre un obicei al galilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ca Petronius care nu avea vreun interes aparte pentru etnografie. Se poate presupune că se păstra intenționat tăcerea, pentru că prea ușor amintea oricărei persoane culte de practica ionică identică, pomenită În satirele lui Hipponax. Este ocultat astfel un tip de sacrificiu uman care nu era potrivit pentru a demonstra barbaria specifică și exclusivă a celților. De altfel, poate nu este o Întâmplare nici faptul că izvoarele clasice nu vorbesc despre ritualul decima, bine atestat de diferite inscripții galice din Galia Narbonensis
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
două categorii de oameni care au o oarecare Însemnătate și se bucură de o anumită considerație. ș...ț Una dintre cele două categorii amintite este formată de druizi, cealaltă de cavaleri. Druizii iau parte activă la cult, se Îngrijesc de sacrificiile publice și private, explică practicile religioase; la ei vine un mare număr de tineri să Învețe. Druizii se bucură de mare cinste În fața galilor. Ei hotărăsc În aproape toate dezbaterile publice și private; dacă s-a comis vreo crimă, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dvim³tar, „care are două mame” (lucru spus de două ori despre Agnixe "Agni"), trim³tar-, „care are trei mame” (atribuit unei divinități neidentificabile cu certitudine), saptam³tar-, „care are șapte mame” (atribuit lui Așvinxe "Așvin" și onorariului divinizat plătit preoților care Împlineau sacrificiul - dakÌiñ³) și ihehm³tar-, „care are mame oriunde” (lucru spus despre Agni și Indraxe "Indra"). După cum spuneam, exegeții, perplecși, au recunoscut sincer că nu Înțeleg sensul epitetelor sau au Încercat să le explice de la caz la caz, Într-un mod desigur
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lăsa cale liberă exprimărilor claselor inferioare. 6. PREOȚIITC "6. PREOȚII" Cezar (De bello galico, VI, 12) nega existența preoților (și a actelor de cult) la vechii germani: „Nu au druizi care să conducă cultul și nici nu se Îngrijesc de sacrificii”; această afirmație este cu siguranță eronată, iar la Tacitus există multe dovezi contrare. Într-adevăr, vorbind despre puterile comandanților militari, el spune: Căpeteniile comandă mai mult cu fapta decât cu porunca și, dacă sunt curajoși, În văzul tuturor, dacă se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]