11,293 matches
-
Crăciun, mama a spus, în fața tuturor, lui Mihăiță că automobilul este de la mine”, nota ex-prințul Carol la 1 ianuarie 1929, în însemnările sale. Pentru această perioadă, reținem existența unor disensiuni între bunica și mama Regelui Mihai. Bunica, Regina Maria, se străduia să mențină vie, în memoria regelui Mihai, amintirea tatălui și să perpetueze legăturile afective dintre fiu și tată. În schimb, mama, Principesa Elena, urmărea să șteargă din memoria fiului existența tatălui, să împiedice continuarea legăturilor afective dintre aceștia. Probabil din
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
ar prefera o republică în România”. Iorga a cerut să se mai insiste pe lângă prințul Nicolae și să i se păstreze titlul de principe. În această perioadă, regele ajunge la concluzia că Mihai nu mai e un adolescent și se străduie să-i prezinte mai multe domnișoare de varieteu, fără a ține seamă de timiditatea și sensibilitatea acestuia și fără prea mult tact, ceea ce conduce, în mod firesc, la eșecuri. Mircea Ioanițiu și I. Mocsonyi-Stârcea, în memoriile lor, dau detalii ce
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
aici”. Desigur, a venit, iar tatăl său i-a făcut morală ,,cu privire la viteza în barcă” și l-a pedepsit ,,cu opt zile fără barcă”. Prin urmare, acesta nota că Mihai ,,e tare îmbufnat”. Deși Mihai avea 16 ani, Carol se străduie să-i pondereze pasiunea pentru mașini și concursuri de viteză. Discută cu Preda Fundățeanu, directorul de studii al Școlii Palatine, ,,punând reguli noi pentru băiat”: Mihai nu mai avea voie să folosească automobilul sau barca cu motor decât de două
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
alte situații similare, am învins. Mai târziu am rămas trei din patru frați, părinții rămânând îndoliați o viață. După ani, a venit vremea să mă desprind de familie, plecând tocmai în Bacău unde eram tot străină și singură. M-am străduit să fiu o elevă bună la învățătură. Timpul a trecut, “urcușul” a fost anevoios, dar tot prin lipsuri, suferință și mai cu seamă umilință “m-am format” pentru a pregăti și educa generații de elevi. Câte renunțări! Câte vise au
LACRIMI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Aglaia Chiribău () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1676]
-
și Constantin Ciubotariu de asemenea se numără printre familiile apropiate de sufletul meu. Fiica lor, Cocuța, deși singură la părinți, nu era o fire răsfățată, ci avea un caracter deosebit. Era frumoasă fizic și sufletește. Mi era dragă și mă străduiam s-o "copii" în multe privințe, ea fiind cu vreo trei ani mai mare. Părinții intelectuali, au reușit să-i insufle sentimente nobile de viață. Știa să discernă binele de rău, să-și aleagă prietenii cu grijă și să respecte
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
în prezent, se făcea "iertăciunea" de cineva care știa bine versurile. Lui i se dădea o năframă și un pahar de rachiu sau vin. Nașa rupea un colac și-l arunca în patru părți. Fetele care mai de care se străduiau să prindă o bucată de colac, semn că se vor mărita curând. La luarea miresei, flăcăii cereau mirelui "vulpe" (vin, țuică sau bani) ca să-i dea mireasa. Când venea mirele cu nașii după mireasă, ea trebuia să se ascundă și
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
mai târziu. De asemenea, am știut că adevăratul preț al oricărui lucru, oricât de neînsemnat ar părea, este munca și chinul până la epuizare. Nimic n-am obținut fără trudă, fără perseverență. Când mi-am propus să realizez ceva, m-am străduit să merg totdeauna înainte, până la capăt. Toate succesele mele în viață le datoresc faptului că, în toate lucrurile, am făcut întodeauna cu un sfert de oră înainte" (Nelson). Ca orice om, am fost stăpânită de dorința de-a cunoaște, de-
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
bagaje voluminoase, fiecare încercând să ajungă cât mai repede pe celălalt mal al Prutului și am reușit acest lucru foarte greu, iar după câteva zile am sosit în orașul Vaslui. Aici, tatăl meu a primit serviciu și locuință, familia noastră străduindu-se să se adapteze la noile condiții de viață, cu multe privațiuni. După aproape un an, la 22 iunie 1941, trupele armatei române care se alăturaseră de nevoie celor germane în războiul contra Uniunii Sovietice, au trecut Prutul pentru a
UN REFUGIU TRIST. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Nona Ardeleanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1671]
-
de tot felul. Toată lumea din jurul nostru era săracă, dar noi eram și mai săraci și ne simțeam străini și izolați. În anul 1948, tata s-a îmbolnăvit și l-am pierdut, iar noi am rămas singuri, fără nici un sprijin, mama străduindu-se să ne întrețină cu greu din mica pensie de urmaș, din împletituri și broderii pe care le făcea cu măiestrie și din vânzarea unor obiecte de valoare aduse din refugiu. După un timp, ea a putut să-și găsească
UN REFUGIU TRIST. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Nona Ardeleanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1671]
-
răspândit, se Întreabă: Tot astfel ne Întrebăm și noi după unele vizite pastorale, când petrecem nopți de veche și ne udăm cu lacrimi perna odihnei pentru grija răspunderii față de cele constatate. Îngrijorat de o așa stare pastorală și misionară, ne străduim pentru convingere și atenționare apostolică Încă de la venirea noastră la cârma acestei eparhii care ne-a Îngrozit inconștiența și starea anarhică. Căutăm mereu să verificăm situația religioasă și substratul moral la preoțimei. Am plecat și În Lunea Paștelor a.c. când
BISERICILE DIN SATUL FRENCIUGI, COMUNA DRĂGUŞENI, JUDEŢUL IAŞI by COSTIN CLIT, IONUŢ ALEXANDRU FIGHER () [Corola-publishinghouse/Memoirs/392_a_1315]
-
câteva clipe acesta deschise ochii ca să se Încredințeze că nu visa, că mai era În viață. În cădere, calul Își aruncase călărețul din șa și acum acesta se ridicase șchiopătând și-și pipăia cu grijă mădularele. Era palid, dar se străduia să zâmbească, scuturându-și capul de pe care alunecase o bonețică de catifea albastră. — Am căzut chiar unde trebuia. Câțiva pași mai Încolo aș fi căzut direct În rai, spuse el, dându și aere de om curajos. Simeon privi mirat și-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dând cele mai precise amănunte despre Bizanț, despre tătarii care-i pustiiseră locurile natale și viața. Un instinct sigur Îi spunea că toate acestea sunt nepri mejdioase. În schimb, ultimii doi ani din viață puteau să-l coste capul. Se strădui să-și dea seama, În timp ce descria Întâmplările de groază prin care trecuse, cine ar putea fi călugărul cel rotofei, bogat Împodobit, care se Întâlnise cu un nobil cavaler ce nu părea un Înger al nevinovăției, tocmai aici, În acest colț
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
descria Întâmplările de groază prin care trecuse, cine ar putea fi călugărul cel rotofei, bogat Împodobit, care se Întâlnise cu un nobil cavaler ce nu părea un Înger al nevinovăției, tocmai aici, În acest colț uitat al Pădurii Negre. Se strădui să-și amintească tot ce auzise la Curtea monseniorului epis cop Gebhard, spunându-și În același timp că numele ora șului Konstanz nu trebuia pomenit În nici un fel, atâta timp cât nu știa cine era interlocutorul lui. și, pe măsură ce po vestea, amintirile
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
departe. O s-o găsești la locul unde a fost chemată. În astă vreme, obiectul uneltirilor lor infame călărea cu inima grea spre capela din pădure, făcându-se că nu aude reproșurile timide și pline de spaimă ale Berthei, care se străduise zadarnic s-o Întoarcă din drum pe stăpâna ei. V Cam cu zece ani Înainte de , momentul când Începe povestirea noastră, la Curtea ministerialului din Appenweier, avusese loc un eveniment cu totul deosebit. Hildebrand, credinciosul vasal al ducelui Bertold, care se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
tină, pe care ducele o vorbea cu deosebită plăcere. Între timp, castelana pricepu mustrarea soțului ei și murmură ruși nată cuvin tele pe care și le pregătise pe Îndelete În cursul dimineții. * * * În zilele care au urmat, bătrâna doamnă se strădui za darnic să afle mai multe amănunte de la soțul ei. Ministe rialul era Încăpățânat ca un catâr: „Ce tot vrei să știi? Du cele ți-a spus tot ce trebuia să cunoști. E o orfană pe care o cheamă Adelheid
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
adânc În carne. Nu știa nici Încotro mergeau, nici ce aveau de gând temnicerii săi. Fără Îndo ială, nimic bun. De când se despărțiseră de grosul slujito rilor, care Împreună cu stăpânii o luaseră În direcția opu să, cioplitorul În piatră se străduise să citească fețele Întune cate ale Însoțitorilor săi. Un lucru era sigur: toți erau tică loși, obișnuiți cu felurite treburi murdare. Cu un stăpân ca Eglord, mai mult ca sigur că nu erau la prima fărădelege. Urcară pe un drumeag
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
un talger de argint și bucate proaspete. Ai avut o vânătoare bună, nobile frate? Întrebă el. — Da, minunată. Am hăituit un mistreț care se ținea prin lunca Rinului. Era cât un vițel și nu pot spune că nu m-am străduit din răsputeri ca să-l Împung cu furca. Păcat că n-ai venit și tu! — O, frate, știi că nu prea mă pricep la vânătoare. — știu, știu, ești un om ciudat. Un cavaler strălucit ca tine, luptător nebiruit, căruia nu-i
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
odată limpede: „Nu trebuie să mor. Într-un fel sau altul am să scap de aici. Bodo mi-a trimis semn. Visul meu a fost un semn. Va veni să mă elibereze și eu trebuie să trăiesc pentru el.“ Se strădui să-și recapete puterile și să recâștige noțiunea timpului. Își spuse că disperarea, groaza prelungiseră orele, făcând-o să creadă că era de mult prizonieră, când, de fapt, era prizonieră doar de câteva zile. „Bodo n-a știut de Îndată
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pândă, pentru a prinde cel mai mic semn de primejdie. Toți tăceau, pătrunși de gravitatea situației. Chiar dacă ducele Conrad n-ar fi poruncit liniște deplină, nimănui nu i-ar fi trecut prin minte să sporovăiască. Acesta călărea alături și se străduia să-și amintească cuvinte, gesturi, Întâmplări pe care le cunoștea și care În aparență nu aveau nici o legătură Între ele. Dintr-odată, din toate aceste fapte neînsemnate se Înfiripa un uriaș joc de șah, pe care cei doi prinți Îl
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Conrad și minis terialii pășiră Înăuntru, iar ceata slujitorilor se adăposti Într-un șopron de lângă colibă. Se făcuse foarte frig, și după atâtea ceasuri, oamenii Înghețaseră bocnă. Înăuntru era cald și mirosea puternic a fum. Se vedea că gazda se străduise din răsputeri să facă curat. Laița era așter nută cu fân proaspăt și Conrad se așeză oftând ușor. — Spune-i măritului domn ce ai văzut, i se adresă Johannes gazdei. — Azi-dimineață a sosit o ceată de cavaleri Înarmați până-n dinți
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
scoți din cuibul acesta de vipere. Bodo se Înroși până În vârful urechilor și Încercă să spună ceva, dar Conrad continuă: — Prietene, ai auzit desigur despre pierderea grea pe care am suferit-o cu toții. Dumnezeu mi-e martor că mă voi strădui să domnesc așa cum ar fi făcut-o fratele meu. Doar Într-o privință nu-l voi urma, pentru că sunt Încredințat că a greșit. Viața, obiceiurile, timpurile s-au schimbat și el n-a priceput asta... De Îndată ce voi sfârși cu bârlogul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
niciodată de două ori cu același adversar. Cine boxase o singură dată cu el, refuza să urce a doua oară pe ring în compania lui. Singura "frică" a tatălui meu, când urca în careul magic, era să-și protejeze adversarul, străduindu-se să nu-i aplice o lovitură fatală. Ceea ce l-a și determinat să renunțe la sportul cu mănuși. După stagiul militar, i s-a propus să intre în Poliție, lucru pe care l-a făcut. A urmat câteva luni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
realitate pe care nu o prevăzusem, nu o cunoșteam și pe care ne era greu s-o înțelegem și să o acceptăm ca atare. Stăteam în picioare, unul lângă altul, încercând să ne acomodăm vederea cu semiîntunericul din interior. Ne străduiam să deslușim fețele celor care ocupau deja jumătatea de spațiu mai întunecos, în care nu era gemuleț cu gratii. Mircea, hai să așezăm cumva lucrurile și să ne găsim niște locuri. Da, mama, imediat le punem, acuma. Cu adevărat, Mircea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
dușumea, iar asistentele au rămas fără grai când sora mea a pronunțat de câteva ori la rând un singur cuvânt: Acasă... acasă... acasă... Când mama a intrat în rezervă, Silvia tocmai plecase în călătoria fără întoarcere, iar asistentele, plângând, se străduiau să-i așeze corpul plăpând în pat. Se terminase. Văzând trupul neînsuflețit al Silviei, mama a scos un țipăt sfâșietor și s-a prăbușit alături de corpul fără viață al Silvicăi. Era însă o femeie puternică, o luptătoare ce-și va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
sfâșietor și s-a prăbușit alături de corpul fără viață al Silvicăi. Era însă o femeie puternică, o luptătoare ce-și va dovedi valențele în întreaga sa existență zbuciumată. Tata tocmai se întorsese de a Comisariat și, ajutat de asistente, se străduia să o reanimeze. Încet-încet, mama și-a revenit. 17. BAPȚEA Bunica mea după mamă era o femeie mărunțică, negricioasă, grozav de iute și muncitoare. Rămasă văduvă de timpuriu, purta pe obrazul ei pecetea suferinței. Îți lăsa impresia unei ființe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]