10,163 matches
-
moment dat ocazia fericirii - familie, copii, dar, pe rând, Christiane și, respectiv, Annabelle, se sinucid În urma unor maladii care le amputează feminitatea. Bruno se internează Într-un azil psihiatric, dar Michel devine un fizician revoluționar, descoperind soluția genetică a vieții veșnice, replicarea celulelor (omul devine astfel un perpetuum mobile). Hormonal, neoexistențialist, Particulele elementare sînt, În ton cu și parcă mai mult decât alte romane contemporane (vezi Rouaud, Chevillard, Echenoz) o meditație asupra morții ca punct terminus absolut, În absența divinității. Moartea
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
din lume și cea mai puternică instituindu-se ca singură cale redemptivă pentru puținii oameni dezamăgiți de religiile tradiționale ale căror discursuri Îsi făcuseră veacul care nu Întelegeau să renunțe la credință. și totuși, succesul real al promisiunilor de viață veșnică, În viitorul postuman imaginat de autor, nu aduce cu el fericirea. Neo-omul este o ființă ataraxică, Înstrainata de ceea ce se cunoaște prin conceptul de pasiune, cu praguri de durere și rezistență mai ridicate, a cărei moarte nu provoacă nici un fel
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
el fericirea. Neo-omul este o ființă ataraxică, Înstrainata de ceea ce se cunoaște prin conceptul de pasiune, cu praguri de durere și rezistență mai ridicate, a cărei moarte nu provoacă nici un fel de angoasă, atîta vreme cît destinul ei este reîncarnarea veșnică (desigur, trebuie avut grijă cu termenul de veșnicie, nici Pămîntul nu e veșnic, nici sistemul solar dar, În fine, la scară umană, timpul cosmic este infinit). Persistă În neo-uman o nostalgie a umanului chemarea sîngelui nu a putut fi definitiv
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
urmă); să se abandoneze cînd și cînd În favoarea unor subtile Întoarceri la sine scripturale, să reprezinte creșterea exponențială a posibilelor Într-o lume tot mai precară și astfel tot mai permisivă, atît de multe Încît timpul devine orar aflat În veșnic stadiu de bruion iar spațiul hartă În mișcare: nu-i de mirare atunci că obiectele În funcție de care timpul și spațiul se produc dau impresia de vitalitate, iar actorului nu-i rămîne decît să se retragă Într-un stoicism local sardonic
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
în lumina noilor realități: într-un nou Pătru Opincă, „noaptea când pe uliți trec domol,/ nu mai așteaptă pe nici un podmol/ fete mari cu țâțe ca de piatră/ pe cei flăcăi ce nu se mai întoarnă/ din a Siberiei grea, veșnică iarnă” (subliniată - noutatea adusă prin rescriere). Limbajul îl continuă și dezvoltă (în sensul proclamației și îndemnului incendiar) pe cel interbelic; inedit este apelul la prozodia populară, a doinei, a cărei muzicalitate atenuează reliefurile colțuroase ale expresionismului și fluidizează versul eliptic
COTRUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
juxtapuse două teze: „cea a diferenței și incompatibilității dintre ordinea eternului și cea a efemerului și cea a eternității formelor sau a tiparelor efemerului. Iar aceasta din urmă e dezvoltată cu variații infinite, ca o formă de poetică iubire pentru veșnica înnoire din universul pieirii. Or, aceste două teze nu pot figura în cadrul aceluiași discurs demiurgic decât cu condiția ca ele să fie explicit puse în relație. Acest lucru lipsind, textul rămâne eliptic până la obscuritate, dacă nu chiar până la fractură logică
CREŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286486_a_287815]
-
Eminescu (Eminescu în Blaj. Amintiri de ale contimporanilor, 1914), Gheorghe Șincai (1939), Timotei Cipariu (1937), „savantul graiului românesc” și despre „cruciatul luptelor pentru limbă”, Ioan Micu Moldovanu (1937). Lui Cincinat Pavelescu, cunoscutul epigramist și „poet constructiv”, lui Vasile Militaru, poetul „veșnic risipitor de cântec românesc”, doctorului Amos Frâncu, „stegarul ideal”, lui Vasile Lucaciu, „preotul luptător și prigonit”, și pictorului Nicolae Grigorescu le închină volumul Busturi sufletești (1937). D. rămâne un reprezentant tipic al spiritului ce domnea în școlile blăjene la începutul
DAIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286656_a_287985]
-
gherlă, așa cum, prin excepție, lasă să le scape și câte un puseu de lirism elegiac (stârnit de priveliștea zilelor de toamnă). Scrutând mediul promiscuu, în care iese la iveală și ce e rău, și ce e bun în fiecare, scriitorul veșnic în răspăr ajunge la părerea că de multe ori cei închiși sunt victime ale societății și că, în orice caz, închisoarea nu-l îndreaptă pe păcătos, ci îl poate strica definitiv și pe cel recuperabil. Încondeind factorii represivi, adică bruta
DAMIAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286664_a_287993]
-
interioare, C. comentează opera înaintașului cu fervoarea și interesul cu care își observă propria existență: „Bacovia era suferind. [...] Începuse a trăi în moarte. Într-un sfârșit continuu. Într-o inchiziție care nu-și execută victimele, însă le transformă în ulcere veșnice, în chin. Chinul anulării noimelor. Al nașterii golului, produs fără întrerupere, asediind și degradând. O autoinchiziție.” Poetul devenit critic procedează cu o atenție și meticulozitate exemplare, pornind de la analiza statistică a vocabularului liric bacovian, trecând prin decelarea influenței eminesciene asupra
CARAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
a Luceafărului emiescian”. O altă carte, Răpirea (1978), este prezentată cu căldură de Nichita Stănescu; el vorbește de o conceptualizare a imaginii la C.: „Textul cărții este dur și penetrant ca o lacrimă înghețată”. Poetul se crede un damnat, în veșnic abandon. Solitar insolit, va fi mereu un incomod protestatar în forme poetice voalate, dar care uneori frizează pamfletul: „o mână spălând-o pe cealaltă, / o față acoperindu-se cu alta / și-ntre ele vipera-mi mursecă / irozi ca-n marea
CHIVU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286219_a_287548]
-
mari ale patristicii orientale, precum Sf. Iustin Martirul și Filosoful (care vorbește despre o "filosofie dumnezeiască" și pentru care, rezumă Vasile Adrian Carabă, "filosofia este cunoașterea lumii create de Dumnezeu și căutarea Lui, iar răsplata pentru această filosofie este fericirea veșnică"), Clement Alexandrinul (pentru care filosofia înseamnă "preocuparea înflăcărată pentru înțelepciune; înțelepciunea, însă, este cunoașterea lucrurilor dumnezeiești și omenești și a cauzelor lor. Ca atare, înțelepciunea este stăpână peste filosofie...", dar care pune întreaga filosofie grecească pe seama unei inspirații divine 21
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
20) este cel care legitimează acest mod de a privi lumea ca pe o permanentă rețea de semne și simboluri care mărturisesc nu doar intenția divinității, ci și măreția lui Dumnezeu: Încă de la facerea lumii, cele nevăzute ale Lui adică veșnica Sa putere și dumnezeirea prin cugetare se văd din făpturi"12. Această perspectivă a devenit, pentru o perioadă îndelungată, care ține cel puțin cât Evul Mediu, normativă. Teologii, cărturarii creștini, autorii bestiarelor, sculptorii, pictorii, miniaturiștii, în fine, întregul sistem de
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
a verifica și a desăvârși virtutea, pentru că [ca n.m.] ce este bun să fie dat ca exemplu de răbdare, pentru desăvârșirea altora și omul însuși se cunoaște [să se cunoască n.m.] mai bine în ispitiri și cu dreptate mântuirea cea veșnică, care este pierdută prin plăcerea imorală, să fie redobândită cu curaj prin durere."16 Animalul are, deci, un rol fundamental, care îl umbrește pe cel firesc, natural: de a sluji drept exemplu omului. Animalelor le revin, în această logică, două
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
asumându-și astfel riscuri considerabile; Lupul se scutură de imaginea sa de animal "diabolizat" de creștinism și devine un înțelept care cultivă prudența și amestecă natural cinismul și stoicismul; Castorul, simbol al stăpânirii, al renunțării la vicii pentru câștigarea vieții veșnice, adevărat model de conduită creștină este un simplu frustrat sexual; Filul (elefantul), simbol al cumpătării, al înțelepciunii, al religiei, al abstinenței devine efigia lăcomiei, a iubirii de putere și a prostiei; nevăstuica, simbol al Sfintei Fecioare sau, după caz, al
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
42. Or, perpetuarea acțiunilor, prelungirea lor în eternitate, dincolo de timpul scurt alocat fiecărei existențe individuale, nu poate fi asigurată decât în cadrul națiunii. Credința omului nobil că munca lui va dura veșnic pe acest pământ se sprijină [...] pe nădejdea în durata veșnică a poporului din care el s-a dezvoltat și în caracterul propriu al acestui popor, așa precum i l-a dat legea tainică [...] Viața, numai ca viață - simplă dăuinuire a schimbăcioasei existențe - nici așa n-a avut vreodată preț pentru
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
naționale intră în inventarul mai larg al legilor divine și morale. Popor și patrie în acest înțeles - în înțelesul adică de purtătoare și chezașe ale veșniciei pământești și considerate ca unele ce, deși din lumea asta pot avea totuși existență veșnică [...]. Ce vrea iubirea de patrie și anume: să înflorească în lume veșnicul și divinul astfel ca, în mersul lor fără sfârșit, să fie tot mai pure, mai perfecte, mai înfăptuite 44. În acest sens viața națiunii se conectează cu viața
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
necontenit din ei înșiși și găsindu-se în întregime sub o lege cu caracter special, potrivit căreia se dezvoltă divinul din această colectivitate. Faptul că legea de mai sus cu caracterul ei special le este comună; iată ce în lumea veșnică, precum și în lumea vremelnică, strânge această mulțime și face dintr-însa un tot firesc și pătruns de sine însuși [...]. Legea aceasta determină întrutotul și desăvârșește ceea ce s-a numit caracter național la un popor. E legea după care evoluează ceea ce
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Așa cum am arătat, toți autorii care funcționează rizomic în sfera genialității sunt definiți prin raportul specific cu "apelul" național. Ei sunt cei care răspund chemării naționale până la identificarea totală. Fichte spusese despre misiunea națională că e "o ordine de lucruri [...] veșnică în sine și în stare de a cuprinde în ea veșnicul"143. Tematizarea genialității se raportează direct la această caracteristică a conceptului național, la convingerea mistică în existența unei realități ascunse dar obiective a destinului național. Există o idee fixă
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
sunt definiți prin raportul specific cu "apelul" național. Ei sunt cei care răspund chemării naționale până la identificarea totală. Fichte spusese despre misiunea națională că e "o ordine de lucruri [...] veșnică în sine și în stare de a cuprinde în ea veșnicul"143. Tematizarea genialității se raportează direct la această caracteristică a conceptului național, la convingerea mistică în existența unei realități ascunse dar obiective a destinului național. Există o idee fixă a națiunii, o lege de dezvoltare, un viitor ferm înscris în
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
vă amintiți, de la cei care îndrăzneau să poarte pălărie sau să aibă gulerul călcat la cămașă), care nu se împăcau cu ideea că un partid de o mie de membri (atât avea când a pus mâna pe țară) va rămane veșnic la putere vor fi omorați, închiși, bătuti, urmăriți, hărțuiți, în cel mai bun caz marginalizați. Cruzimea represiunii "în prima etapă" a fost, după cum bine știți, terifiantă. Și ea a durat până când atomii fricii au pătruns în ultimul pliu al societății
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
ianuarie 1913, Carol, prin Înaltul ordin de zi, adresat ostașilor, „vrednici fii și urmași ai eroilor care, la Plevna, la Rahova și la Vidin, cu sângele lor, reînviaseră renumele românesc", le spunea: „În amintirea luptelor glorioase din acele vremi de veșnică amintire, Măria Sa Împăratul Rusiei a binevoit a-Mi remite, prin A.S. I Marele Duce Nicolae Mihailovici, bastonul de mareșal al armatei rusești, spre a cinsti bărbăția și virtuțile militare care au fost atunci, cum vor fi și în viitor, fala
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
cât de emoționat a fost când a aflat de la soție că Mungiu a câștigat la Cannes), directorul CNC, Eugen Șerbănescu (mulțumit că a reușit să finanțeze atâtea filme bune în ultima vreme) și ministrul Iorgulescu, luat pe sus de o veșnică avalanșă de promisiuni și rosteli nesfârșite („Cine a făcut revoluția română? Tinerii. Cine face acum revoluția în cinematografia românească? Tot tinerii.“ Etc.). Premii pentru întreaga carieră au primit Irina Petrescu și Franco Nero, iar cel pentru o tânără speranță a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
catolică, stâncă neclintită în veci. El își înalță fruntea către valurile amenințătoare și de aici revarsă siguranța senină din belșug, unde de lumină asupra întinsului apelor nestatornice și agitate. În lumina proiectată de el, corăbierul înaintează fără primejdie spre limanul veșnic. Aceasta e menirea Farului nou"389. Acest scurt mesaj metaforic a înlocuit clasicul articol-program. Succint, el a surprins prin metaforele folosite (prin simbolistică) scopul apariției ziarului în capitala țării,dar și unele viziuni referitoare la dezvoltarea publicației. Autorii au subliniat
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
pentru o perioadă scurtă de timp, în orașe din țară unde impactul nu era la fel de vizibil. Denumirea ziarului nu a fost întâmplătoare. Farulul care răspândea acea "undă de lumină" menită să îndrume credincioșii catolici(nu doar din România) spre "limanul veșnic", reprezenta sursa prin care Biserica transmitea mesajul său credincioșilor. Redacția și administrația se aflau în București, pe strada General Berthelot, nr. 19390. Prețul unui număr a fost stabilit la 2 lei și a rămas neschimbat o perioadă îndelungată de timp
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
de la sate. În revistă au apărut o serie de articole care au avut ca subiect "mântuirea oamenilor"; ele explicau cum trebuiau credincioșii să-și trăiască viața pentru a nu ajunge în iad: "cine nu crede, nu poate ajunge la fericirea veșnică", "omul nu se poate mântui decât în religia cea adevărată", "Despre păcat și urmările lui"670. Primele două numere ale buletinului au fost destinate exclusiv parohiei Săbăoani. Începând cu al treilea număr, redactorul a dat revistei un caracter inter-parohial și
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]