11,066 matches
-
că haina zăcea acum pe podeaua observatorului, lângă telefon, acolo, în America de Sud. În acest caz, nu era o problemă să aducă și haina după ce-l adusese pe individ. Așadar, după doar câteva clipe. Gosseyn trecu pe lângă Gorrold și Dan. Se aplecă. Luă de jos haina. Și i-o dădu proprietarului. Urmă un moment de tăcere, timp în care rotofeiul își îmbrăcă haina. Fața lui, de om la cincizeci de ani. reflecta o serie de reacții interioare. Apoi, după ce termină de îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
spartă în cele din urmă de zgomotul pe care-l produseră cei de față mișcându-se în scaune, vechiul obicei, uman - de a-și trece un picior peste celălalt, ceea ce produse un fel de foșnet. Apoi... purtătorul de cuvânt se aplecă înainte. Nu se ridică, dar când vorbi, tonul lui era acuzator: - Să nu crezi nici o clipă că poți să ne prostești pretinzând că ești cooperant. Noi știm foarte bine că nu știi cum să te descurci cu dereglarea care ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
stătea acolo, simțea cum dispozitivul de vizualizare îi era ajustat în partea din spate a capului, puțin în lateral. Nu mișcă și nici nu dădu din cap când bruneta Leej trecu pe lângă el și ocupă o poziție de unde se putea apleca să privească, prin dispozitivul de vizualizare, la nervul afectat din capul lui. La dreapta lui Gosseyn Trei stătea Enro, pe un scaun înalt și privea fix la peretele din fața lui. Probabil că era pregătit pentru a contribui cu abilitatea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
lui de moment: Ceva conectat ...această formă neregulată, mare cam de cinci picioare, conectată cu un spațiu echivalent aflat la o distanță imensă între cele două galaxii. Vocea lui Gosseyn Doi pătrunse în gândurile celuilalt: - Trei, este rândul tău. Se aplecă în față și vorbi în microfon: - Și tu Yona, comandant Troog, fă-ți datoria. ...Stătea întins pe spate în întuneric. Deși știa că de data aceasta venise intenționat și cu ajutorul ființelor Troog, ajunsese exact în poziția care trebuia; Gosseyn remarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
și sarafan albastru; iarna, îmbrăcau pantaloni de lână pe dedesubt. Cămășile noastre se zăreau de departe, în carouri bleu cu bleumarin; peste ele fâlfâia mândră cravata de pionier, brodată cu tricolorul (și pe-ăsta trebuia să-l iubim). Ți se-apleca de-atâta armonie. Tot cu ce vroiau ei s-a întrerupt brusc, fără avertisment: într-o zi, m-am hotărât să nu mai pună nimeni mâna pe mine. Străluceam ca un bibelou, lustruit cu săpun. Dacă urma să fiu admirat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lipit de una dintre uși, imaginile rulau limpede pe geam: o mână mă buzunărea prudent. Puțin mai în spate, o femeie leșinase, iar în stânga mea, un tip în trening se împingea cu sexul într-o doamnă, ca și cum s-ar fi aplecat metroul la curbe. Când s-au deschis ușile, mulțimea a năvălit spre scările rulante: femei, bătrâni, copii, lovindu-se cu plase, umbrele și jucării ascuțite. Am fost trântit într-o parte; nici nu-mi doream altceva. Odată cu sutele de călători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
într-un fel, iar în al meu altfel, făcându-ne străini și diferiți, ca doi imbecili care se întâlnesc și nu se recunosc. Mă depășea în viteză cu bicicleta, râzând în altă parte. Îl priveam cum își vede de drum, aplecat pe cadrul cu litere albe cojite, de import: MYPYCM. Pe omul ăsta mă hotărâsem să-l spionez, să-i cotrobăi prin momentul zilnic de liniște, când se-așeza în fața calculatorului, devenind moale și vulnerabil. Era ca un homar ce năpârlește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ieșire pe Londra?“ „Bănuiesc că nu ne-ai chemat aici doar ca să ne-arăți tubul. Ce-i înăuntru?“ Nu păream singurul interesat. Cum stătea Mihnea așa, cu brațul în sus, ziceai că-i Statuia Libertății, înconjurată de curioși. Maria se aplecase peste mine, să-l studieze mai bine. Până și Brutus îl adulmeca, tocmai de pe dulap. Poate tubul mirosea totuși a cârnați. „Ce-i înăuntru e mult mai important decât cutremurul ăsta! Fiți atenți aici!“ Tubul a coborât teatral, ca brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
te mai prosti, desfă odată hârtia!“ Mihnea a tras o măsuță lângă pat, departe de sticlă și pahare. A suflat peste niște particole imaginare de praf, apoi a întins hârtia. Avea dreptate. Nu era un plan de bloc. Ne-am aplecat cu toții peste măsuță. Hârtia arăta obosită, o culoare murdară, de pergament pătat. Mihnea ținea bine de capete, să nu se ruleze la loc. Era o hartă, și încă una veche. Am tras veioza mai aproape. Parcurgeam toată Europa, de la Mediterană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Nu mi-ar fi păsat de nimic: nici de lumina chioară, nici de ciorapi, nici de sexul meu deja umed de nerăbdare, nici de genunchii ei juliți. Maria își purta sexualitatea cu mândrie, dar fără aroganță. Călca demn, apăsat, puțin aplecată în față. Când întorcea capul, te întâmpina o privire intensă, serioasă, de femeie cuminte și nesupusă. Desenul cădea suplu, îmbietor, scos dintr-o prezentare de modă sau poate din mâinile unui afacerist turc. Mai târziu, când am atașat și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să mângâie, cartografiind tot ce se-afla sub întinderea de haine. Discriminările nu-și aveau locul acolo, nici o porțiune a cărnii nu trebuia neglijată, nici un petic de piele uitat sau abandonat. Acum nu-mi ardea însă de joacă. M-am aplecat din nou pe laptop și-am deschis al doilea document. Scria doar două lucruri în el: Van Eick. Nu, nu descoperisem numele vreunui pictor flamand preocupat de gutui și potârnichi. Îmi dădeam limpede seama ce vroia Lepidopteros să-mi transmită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
spus cu voce tare. „Și-acum, uită-te mai bine!“ M-am apropiat și Maria s-a lipit de gâtul meu. Îi simțeam respirația încălzindu-mi ceafa. Se ridica pe vârfuri, să privim împreună, cu un singur ochi. M-am aplecat peste cutia luminoasă și, printre pete sau poate chiar din ele, din alăturarea lor care acum nu mai era întâmplătoare, am observat cum apare chipul unei fete. O tânără, poate brunetă, poate roșcată, cu gura cărnoasă și sprâncene stufoase peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Luchian, iar intensitatea luminii din sală crescuse brusc. Într-un cuvânt, păream de-a dreptul suspecți. M-am așezat între cucoane și Maria, prefăcându-mă interesat de-alt tablou. Stăteam cuminte, cu mâinile la spate; din când în când, îmi aplecam capul, mimând descoperirea unui detaliu prețios. Era un Țuculescu, recunoșteam pătratele portocalii ale florilor, aproape îmi intrau în ochi, dar privirea curgea în altă parte, discret, periferic, spre mișcările Mariei. Maria a extras o pudrieră din gentuță și a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cum mă pricepeam mai bine. Maria a intrat triumfătoare, cu-o poză în mână. Se dezbrăcase și ea, purta doar un halat alb sau roz deschis (nu se vedea prea bine și-oricum nu prea nimeream culorile). Halatul s-a aplecat spre mine, dezvelind o jumătate de sân. „Victorie! Ia uite-aici!“ Mă uitam la sân, nu la poză. „Nu fi porcovan! Aici, în colțul din stânga!“ În colțul din stânga nu se zărea nimic. Sau poate aveam eu clăbuci în ochi. „Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
multe: nu ți-l imaginai ocupându-se cu mângâiatul. Am oprit și eu și-am lăsat jos geamurile. Între timp, mașina din spate a întors fără zgomot și s-a pierdut în depărtare. Bumbaru a venit spre Maria, s-a aplecat și i-a sărutat mâna prin geam. De trei ori, rusește. Apoi mi-a făcut un semn spre drum, ca o invitație: „Rezolvat problem’.“ Atât. După care a mers înapoi la mașină, a întors-o și el și-a plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
trecusem și de nudiști, și de pescari. Între noi și tabăra de copii de la Năvodari se întindea doar nisipul, spart ici-colo de tufe țepoase și necunoscute. Doi kilometri de scoici, cranii miniaturale pisate definitiv. Maria a deschis ochii. M-am aplecat peste ea, depărtându-i ușor picioarele. Era un gest firesc, intens, ca între iubiți vechi și, desigur, devotați. I-am mângâiat apoi fesele. Mușchii au tresărit, picăturile de apă au lunecat unde n-ar fi trebuit s-o facă. Le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de mândrie. Gura se desfăcuse, îi simțeam respirația, cu urechea lipită de buze. Îmi venea să-i despart aerul de corp, să-l comprim, după care să mi-l injectez o dată pentru totdeauna, ca o doză de Speed. Capul se aplecase, nu de supunere. Al meu rămânea deasupra, împingându-i umărul. Eram puțin neîngrijit, ca întotdeauna, așa că o înțepam cu bărbia pe omoplat. Mâna mea stângă se încorda pe nisip, urmăream ligamentele întinse, venele subțiri desenate pe cafeniul deschis al pielii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
realitate printr-o pojghiță subțire și rece. „Nimic prin ziare. Nu suflă o vorbă despre cutremur.“ În timp ce mă asculta, Maria a îmbrăcat un tricou alb. O piesă simplă, cuminte, fără inscripții; i se lipea de sfârcurile ude. „Hmm...“, am zis, aplecându-mă respectuos, „Miroși proaspăt, a șamponuri alese.“ „Ylang-ylang, avocado și merișor. Mulțumit?“ Nu i-am răspuns, în schimb am sărutat-o pe gură, răpindu-i și ultimele picături de apă. Stropii n-aveau ce căuta acolo, carnea nu trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și unde e: la Balcic, în clădirea vechii Primării, sub piatra cu numele lui Bonceff.“ „Mă rog, unde era.“ Spunând asta, tânărul Lupu a mai zâmbit o dată, triumfător, cu toată fața. Doar în cărți întâlnești asemenea surâsuri. Apoi s-a aplecat sub masă și-a ridicat de-acolo o sacoșă de piele. Știam toți trei ce este în ea. IV. Tuzla. Noiembrie 2005 Camil Petrescu nu era autorul meu preferat. Eu n-aveam autori preferați, literatura nu-mi spunea nimic prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
gara, șoseaua trecea chiar printre port și stația ei de taxiuri. „Știți povestea cu tribunalul...“, s-a avântat Mihnea. Vorbea tare, gesticula, se agita ca o clătită în tigaie. Încă puțin, și dădea cu capul de tavan. Se mai și-apleca spre noi în față, să auzim mai bine. Picăturile de salivă săreau în toate direcțiile; nu se vedeau, dar le simțeai. Am tras cu ochiul spre tânărul Lupu; părea scârbit. „N-o știm.“, l-am anunțat. Maria mi-a tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mâna în ladă și-a scos de-acolo o sticlă de țuică și una de borviz. Parcă le-avea pregătite. „Acum ne scoate și-un vapor de-acolo...“, l-am înțepat. „Un vapor nu, dar asta, da.“ Mihnea s-a aplecat și-a tras un laptop afară, cu tot cu cabluri. Chiar că era cutia cu minuni. Mi-am adus și eu aminte de laptopul nostru, îl lăsasem în portbagaj. L-am anunțat imediat pe Mihnea. „Dă-mi cheile, mă duc eu.“ A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și-a scos cizmulițele, după care s-a vârât sub plapumă; peste plapumă, a tras și-o pătură. Tânărul Lupu s-a uitat la mine. „Da.“, i-am confirmat, „Poți să te descalți. Până dimineața, rămânem pe loc.“ S-a aplecat, și-a descheiat șireturile, apoi și-a aranjat pantofii, sub pat: vârfurile egale, spatele lipit la linia parchetului. „Șanuri nu sunt pe-aici?“ L-am ignorat, dar îmi plăcea întrebarea. Oameni de-ăștia, care întreabă de șanuri, nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Verzui, apos, cu o mică scrijelitură în partea stângă; avea dimensiunea unui timbru. Parcă semnase cineva pe el cu un stilet sau o șurubelniță fină. Tânărul Lupu a apăsat repede pe câteva taste și ecranul s-a luminat. Ne-am aplecat, și eu, și Maria. Nu băgai de seamă ceva deosebit, doar culoarea părea puțin mai deschisă și pâlpâia, ca becurile românești de 40 de wați. Lupu mi-a făcut semn să-i las fotografia. Am ezitat o fracțiune de secundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
apă și ulei. Doar șervețelele lipseau, nu le mai găseai din ’79. Ospătărițele purtau bluze albe și fuste negre, incerte, ca profesoarele de liceu. Miroseau a prăjeală și lămâie, îți venea să ceri încă o porție doar ca să se mai aplece o dată deasupra mesei. La sfârșit, îți aduceau nota pe-o tavă micuță, cu două toarte. Lista fusese trecută de mână, cu litere mari și rotocoale școlărești: borșul, mămăliguța, peștele, neapărat berile. Scriitorii făceau cinste, masa era subvenționată, ca la „Autoservire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am plătit pe rând: care cu monede, care-n bancnote, cât șterpelise cu-o seară înainte de la părinți. Mulțumit, Doru a numărat banii, apoi a desfăcut generos revista, fără s-o lase din mână: „Doar aici, la mijloc.“ Ne-am aplecat peste pagini, holbându-ne la secțiunea indicată. Ce pot să spun? Impresia generală a fost plăcută, ca atunci când mergi cu bunicii la măcelărie și te nimerești chiar în față, printre primii. Poza fusese mărită, aproape gigantic, nu se mai distingeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]