9,685 matches
-
relevă faptul că sub termenul mitologie se ascund două referințe total diferite. Astfel, cuvântul trimite: a) fie la un corpus de mituri și figuri fabuloase asociat unei anumite culturi (mitologie greacă, vedică, scandinavă, amerindiană etc.); b) fie la ansamblul studiilor consacrate acestui corpus (școala mitologică evoluționistă, difuzionistă, ritualistă etc.). În felul acesta, termenul denumește două tipuri de fenomene culturale diferite și două corpusuri diferite (unul de texte narative, ficționale, culese și ordonate după criterii istorico-geografice - așa-numitele „cataloage” - și altul de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
mitice propriu-zise Împreună cu numeroase alte componente: credințe, legende, teme din cântece epice sau lirice, frânturi verbalizate din ansambluri rituale sau magice, basme și povestiri etc. Ceea ce Înseamnă că alături de mitologiile „clasice” se pot așeza și diverse mitologii moderne (de la cele consacrate unor vedete până la cele legate de anumite evenimente sau situații), care sunt, și unele, și altele, corpusuri construite, complexe, eterogene, ce sedimentează figuri, scheme epice, toposuri și simboluri din diferite discursuri sociale. Note constitutive ale mituluitc "Note constitutive ale mitului
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pot fi publice sau private (după nivelul de participare) și transcendente sau laice (după gradul de implicare a sacralității), iar R. Bocock (1970, pp. 285-297) subliniază distincția dintre riturile religioase și riturile civice. Pentru C. Bell, autoarea unei ample monografii consacrate sistemului ceremonial (1997, pp. 94-129), „spectrul” manifestărilor rituale poate fi organizat după următoarele clase: a) rituri de trecere: Însoțesc și dramatizează momente esențiale din viața individului; b) rituri calendaristice: „Oferă definiții, semnificative pentru societate, ale trecerii timpului” (p. 102); c
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Sau, În formularea lui G. Lewis (1980, p. 421): „Singurul lucru comun pentru numeroase manifestări pe care noi le numim magie este faptul că nu credem În ele”. Această reacții ne atrag atenția asupra faptului că majoritatea definițiilor și analizelor consacrate magiei au fost elaborate din perspectiva modelelor culturale ale Europei moderne. Cu alte cuvinte, magia a ajuns să definească alteritatea prin excelență, a ajuns să fie gândită drept sistemul cultural care exprimă cel mai bine diferența dintre modern și primitiv
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cele două roluri nu se suprapun niciodată, nici nu interferează: sunt Întotdeauna clare și orice băștinaș te poate informa fără să ezite dacă omul acționează ca magician sau ca lider al muncii grădinii (B. Malinowski, 1993, p. 33). Numeroasele studii consacrate magiei se Împart, după formularea nu foarte fericită, dar devenită termen de referință, a lui J. Skorupski (1976, p. 12), În două mari familii teoretice: modelul literal și modelul simbolic. Pentru primul model, ideea dominantă este că acțiunea magică este
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și de imaginea ei de acțiune transgresivă și violentă, de forță capabilă atât să Încalce granițele dintre persoane și grupuri, cât și să le confirme și Întărească (B. Kapferer, 2002, p. 9). Sistemul binar, elaborat de Evans-Pritchard pe parcursul cercetării sale consacrate populaților Azande din Africa separă sorcery, care ar fi de obicei pozitivă și s-ar datora unei „tehnici” dobândite prin pregătire și exercițiu, de witchcraft, care ar fi negativă și s-ar datora unor puteri Înnăscute: Witchcraft, spre deosebire de sorcery, implică
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de mai sus. Prin aceste acuzații, oamenii, cel mai adesea femeile, sunt asemănați cu vrăjitorii/vrăjitoarele: ei sunt plasați astfel În categoria persoanelor malefice, fără să fi făcut Însă niciun rău anume (W. De Blécourt, 1999, pp. 151-152). Cercetările moderne consacrate magiei arată că, În diferitele civilizații ale planetei, distincțiile acestea nu funcționează ca o marcă absolută, ci doar ca indici ai unor categorii fluide, care se pot transforma una În alta. În general, vrăjitoria este asociată cu un rău făcut
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Saunders, 1995, pp. 93-110). Ideea că vrăjitoria este o chestiune tipic feminină este o consecință a generalizării imaginii europene asupra fenomenului. În Africa, pe continentul american sau În Asia, vrăjitoria este atât apanajul bărbaților, cât și al femeilor. Cele mai multe studii consacrate vrăjitoriei s-au concentrat asupra descrierii amănunțite a practicilor și a credințelor care le justifică, precum si asupra identificării funcțiilor acesteia În colectivitățile cercetate. În esență, formele prin care se exercită vrăjitoria par a fi, dincolo de varietatea civilizațiilor, omogene În plan
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sau de deposedare materială, ci și la exilări sau la execuții rituale. O vastă bibliografie (Barry et alii, 1996; J. Delumeau, 1986, vol. II; C. Ginzburg, 1996; M. Harris, 1974; R. Muchembled, 1978; J.B. Russell, 1981; K. Thomas, 1973) este consacrată fenomenului vrăjitoriei diabolice europene și proceselor declanșate de vânătoarea de vrăjitoare (fenomen considerat de istorici drept „istoric” și de antropologi drept „antropologic”). Vrăjitoria europeană nu a fost cu nimic mai diabolică sau mai puțin diabolică decât alte forme de vrăjitorie
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
M. Murray, 1921, apud M. Eliade, 1997), pentru alții de vechi rituri de fertilitate (M. Eliade, 1992, 1997), iar pentru alții este vorba despre călătoria extatică, poate de tip șamanic, a celor vii către tărâmul morților (C. Ginzburg, 1996). Cercetările consacrate „vânătorii de vrăjitoare”, adică generalizării pe scară largă a acuzațiilor de vrăjitorie, au arătat că Între secolele al XV-lea și al XVII-lea, În Europa, au fost judecate În procese de vrăjitorie peste două milioane de persoane, dintre care un
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
familia” zeilor canonici a unei noi divinități (despre efectul erodant al acesteia, vezi M. Eliade, 1986, pp. 133-135), aducerea obiectului de cult care o reprezintă și plasarea acestuia (și a oficianților religioși străini care cunoșteau tainele cultului) În centrul religios consacrat al Romei: În sfârșit, În anul 204-205 Î.Hr., În ajunul victoriei Împotriva lui Hannibal și urmând sugestia Cărților Sibiline, Roma a introdus prima divinitate asiatică, Cybele, Marea Mamă de la Pessinunt. Celebra piatră neagră care o reprezenta pe zeiță a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de ceapă cu sare puse pe geam etc.) sau pot să apară ori de câte ori este nevoie. Vindecarea magicătc "Vindecarea magică" Tehnicile de Însănătoșire magică sunt strâns legate de celelalte manifestări specifice universului magic: vrăjitorie, divinație, controlarea forțelor oculte ale naturii. Studiile consacrate acestui complex ritual arată că, În societățile simple, oamenii asociază boala trupului cu alte tipuri de evenimente nefericite, plasate la nivelul individului, la cel al societății și chiar la cel al cosmosului. În felul acesta, tehnicile folosite pentru a alunga
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
vedic (sram) care desemna o persoană ce pactică ascetismul și care are puterea de a se Încălzi singură. Termenul vedic este echivalent cu termenul hindus tapas, care semnifică și el căldura și puterea ascetică (M. Stutley, 2003, p. 3). Bibliografia consacrată acestui complex cultural este enormă (sinteze În J.M. Atkinson, 1992; M. Eliade, 1997; G. Harvey, 2003; B. Hell, 1994; M. Perrin, 1995; M. Stutley, 2003; J. Townsend, 1997; M. Winkelman, P. Peek, 2004). La modul general, ...șamanismul reprezintă o tradiție
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de inițiere și consacrare și (În tradițiile europene) pe sacrificii sângeroase ( G. Weckman, 1987, vol. XIII, pp. 151-154); d) aceste comunități organizează Întâlniri, care se desfășoară În locuri și În momente neobișnuite, diferite de cele ale ceremoniilor sau sărbătorilor umane consacrate. Timpul lor predilect este noaptea. Locurile preferate sunt cele din afara spațiului social, zone naturale, sălbatice, necălcate de om sau ambigue În plan simbolic (răscrucile de drumuri); e) puterile lor nu se exercită numai asupra naturii sau corpului social, ci și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
plus, Bruce Kapferer consideră că actele magice au atât rolul de a modifica natura, cât și de a exprima și a comunica anumite aspirații individuale sau de grup: ca și riturile care instituie intervale liminale de negare a ordinii sociale consacrate, actele magice instituie, În practică sau În imaginar, logici sociale alternative, oferind soluții de negare, refuz și, mai ales, schimbare a practicilor și ierarhiilor sociale existente: Acest proces este unul care nu se subordonează niciunui sistem rațional și niciunor reguli
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Interesul (recent) al antropologiilor pentru activitățile magice din țările Lumii a Treia a fost plasat În perspectiva transformărilor declanșate de fenomenele industrializării și de deschiderea acestor societăți, fragile din punct de vedere economic, către tendințele globalizante ale modernității. Numeroasele studii consacrate acestor procese (sinteze În J. Comaroff, J. Comaroff, 1993; P. Geschiere, 1997; P. Kapferer, 2002; H. Moore, T. Saunders, 2001; P. Stewart, A. Strathern, 2004; M. Taussig, 1997) atrag atenția asupra transformărilor și funcțiilor complexe ale magiei moderne: ea se
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
considerabil de imaginile și conceptele dominante ale sferei civile” (pentru relația inversă, vezi, spre exemplu, studiul elaborat În 2004 de Czech et alii, asupra utilizării rugăciunilor În sport). Ca act, rugăciunea poate fi performată individual sau colectiv, În locuri deja consacrate sau În locuri ale vieții profane, de către cel care dorește să comunice cu sacrul sau de către specialiști ai relației cu puterile supranaturale. În măsura În care aceștia preiau controlul asupra comunicării cu lumea divină, religia se instituționalizează, iar rugăciunea devine din ce În ce mai mult subiectul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
este o acțiune care Îi sacralizează pe cei implicați În realizarea ei: „Sacrificiul implică Întotdeauna o consacrare. În orice sacrificiu, un obiect trece din domeniul comun În domeniul religios: el este consacrat ș...ț În sacrificiu, consacrarea iradiază dincolo de lucrul consacrat. Printre altele, ea atinge persoana morală care susține ceremonia” (M. Mauss, H. Hubert, 1997, pp. 49-59). La modul generic, sacrificiul „implică oferirea a ceva unei forțe spirituale, oricare ar fi forma acesteia, În credința că ea este capabilă să binecuvânteze
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
purificare: abstinență alimentară și (uneori) sexuală, Îmbăieri și ungeri cu uleiuri, alegerea unor haine curate și a unor podoabe aparte. Diverse procesiuni se formau, din diferite părți ale cetății, pentru a conduce mulțimea, uneori prin cântece și dansuri, către altarul consacrat. Animalul care urma să fie sacrificat, de obicei un taur, era adus odată cu aceste procesiuni: el fusese spălat și purificat și era Împodobit cu Însemne rituale. ș...ț Ajunși la locul sacrificiului, participanții se așezau În cerc, iar fetele (koreforele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
bunuri ale gospodăriei, precum vesela, uneltele sau mobila, pietre prețioase și bijuterii, arme, monede etc.); b) alimente și băuturi (produse speciale, precum coliva În ceremoniile funerare ortodoxe, sau produse alimentare obișnuite; fructe sau cereale; băuturi și alte lichide, de obicei consacrate, precum uleiurile, băuturile alcoolice sau apa sfințită); c) bunuri vegetale, de obicei flori, dar și frunze (tutunul) sau copaci (bradul de Înmormântare din riturile folclorice românești). Spre deosebire de ofrande, aceste bunuri sunt distruse În chiar actul dăruirii, pentru a fi astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
flori, dar și frunze (tutunul) sau copaci (bradul de Înmormântare din riturile folclorice românești). Spre deosebire de ofrande, aceste bunuri sunt distruse În chiar actul dăruirii, pentru a fi astfel transferate divinității. În ofrande, ele pot fi lăsate Într-un anumit loc consacrat, iar dispariția lor va fi interpretată ca un semn divin, și nu ca furt sau hazard. De asemenea, ele pot fi date altor persoane, pentru consum, astfel Încât dăruirea dezinteresată către semeni funcționează ca o ofrandă pentru divinități (este logica „pomenilor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și ale sacrificatorului. Animal inocent, boul de plug, este totodată un vinovat: garant al hranei cerealiere, el mănâncă cerealele, condamnându-se astfel să fie mâncat la rândul său. În același fel, apropiindu-se de altar pentru a mânca acolo hrana consacrată, boul se desemnează pe sine Însuși ca victimă a sacrificiului. Omul care lovește este tot atât de ambiguu, el fiind „ucigașul boului”, dar, În același timp, și preotul lui Zeus Polieus, sacrificatorul calificat (M. Detienne, 1997b, pp. 145-146). O altă sursă de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În timpul intervalului intermediar, cele mai multe studii s-au concentrat asupra proceselor prin care se produce „modelarea” actorilor trecerii și a formelor culturale prin care este exprimată această transformare. În general, riturile de trecere ale vieții marchează intrarea În rândul ființelor, social consacrate ca membri ai unei colectivități „umane” (riturile de naștere), trecerea de la stadiul infantil (fără drepturi sociale) la cel de persoană matură (riturile de inițiere), Întemeierea unei noi familii (riturile de căsătorie) și trecerea În neființă (riturile funerare). În formula lui
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Păcatele individuale sau de grup sunt mărturisite În public sau sunt denunțate de cetele rituale de tineri (ca purtători ai energiilor vieții) În fața Întregii comunități. Ucideri ritualice de tipul țapului ispășitor sau alte ofrande și sacrificii sunt oficiate În locurile consacrate. Nu o dată, efigii ale răului (mici statui, măști, obiecte care Îl reprezintă sau manechine) sunt arse, aruncate pe ape, sfâșiate În mod ritual. Alteori, distrugerea este Înlocuită prin gonire - zgomote asurzitoare făcute de clopote sau alte instrumente, pocniturile produse de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sa artistică, capacitatea de a rezista „junglei” este apreciată ca o dovadă a faptului că „este artist Înnăscut”. Același mecanisme ale riturilor de trecere cu elemente de probe inițiatice au fost studiate și În alte medii profesionale: spre exemplu, etnografiile consacrate redacțiilor jurnalistice au relevat rolul „consacrator” al etapelor liminare, când nou-venitul este supus la umiliri simbolice și la diverse Încercări referitoare la capacitatea sa de a accepta regulile ierarhiilor formale și informale și exigențele sistemului de lucru din instituțiile mass-media
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]