12,849 matches
-
ai fi unde ești, căci el nu te-ar fi lăsat pentru nimica-n lume. Dar eu, sărmană văduvă, ce să fac? Plâng și mă rog lui Dumnezeu să-ți poarte de grijă și să te apere și să-ți lumineze sufletul și cărările vieții... Acum barem de-ar veni odată pacea, să mai scape oamenii de chinuri și de groază. Că de când a intrat și România în război parcă viața noastră e și mai amară, și mai întristat ni-e
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu groază că, în adâncul inimii, gândurile acestea îi erau dragi și le tăinuia acolo ca pe niște odoare prețioase. ― Domnule căpitan..., murmură Apostol, uitîndu-se în ochii lui, rugător. Din privirea și glasul lui, Klapka sorbi un îndemn care îi lumină fața frământată. Ca și când ar fi pornit să-și golească dintr-o dată tot sufletul, oftă greu și zise: ― Mă înăbușe lașitatea, Bologa! Nu mai pot! Am crezut că, tăinuind-o, voi scăpa de ea, și acuma mă gâtuie... Ai văzut privirea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
poate! 8 ― Știi vestea, Petre? zise a doua zi Apostol către ordonanța care, ghemuit într-un colț al adăpostului, citea cu râvnă și evlavie Visul Maicii Domnului. Peste o săptămână, cel mult două, mergem acasă, în Ardeal... ― Bogdaproste! făcu soldatul, luminat de bucurie și începînd să se închine. Bine c-a dat Dumnezeu și Maica Precista, că alții au mai fost cîte-o săptămână, unii și mai mult, numai noi parcă suntem ciumați... Bologa zâmbi aproape răutăcios văzând fericirea omului și urmă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Nu viața, ci moartea înseamnă lașitate pentru omul care are un ideal în lume. De a doua zi gândurile au început să se mulcomească, punîndu-se toate în slujba liniștii lui, ca niște servitori credincioși. Împreună cu liniștea însă i s-a luminat în suflet mai vie și ura împotriva tuturor străinilor dimprejurul lui. Ura pe medicii care-l îngrijeau, pe surorile de caritate, pe ofițerii convalescenți și se bucura că, din pricina ranei la plămâni, era osândit să tacă. În ziua când un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tare de treabă și cuminte, ei, și am socotit că ai trecut în țară, la ai noștri, doar auzisem pe-aici că ați venit să vă bateți cu românii, Doamne, ferește-ne și iartă-ne... Bine însă că te-a luminat Dumnezeu și ai stat pe loc, că de puneau mâna pe tine, mândrul mamei, vai, Doamne! Pățeai și tu ca bietul protopopul nostru, ba poate și mai rău... Ce noroc că nu ne-am culcat, zău așa! De obicei pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai uită o clipă în ochii lui Apostol, apoi se duse la el cu mâna întinsă, rostind apăsat: ― Mare cinste ne faci, domnule locotenent... De-acu numai să fie într-un ceas bun și cu noroc și să trăiți. Apostol, luminat de bucurie, se apropie de Ilona, care își acoperise obrajii cu șorțul, plângând mereu înăbușit. ― Ilona! șopti el mișcat. Vrei să fii mireasa mea, Ilona? Ea își dezveli fața și-i răspunse printr-o privire fierbinte, izvorâtă din plâns și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ziuă să isprăvească liturghia! ― Mai bine prea devreme decât să n-ai loc nici măcar în curtea bicericii, răspunse altul cu imputare. Oamenii se îmbulzeau, șopteau. Ici-colo se stăpâneau râsete înăbușite. Întunericul începea să se îmblînzească. În sfârșit ușa bisericii se lumină și, peste câteva minute, preotul, cu Evanghelia pe braț și cu o lumânare aprinsă în cealaltă mână, se ivi în prag. Zeci de lumânărele se întinseră nerăbdătoare spre preotul în odăjdii strălucitoare și în curând curtea bisericii se umplu de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Acum sunt șapte... șapte... șapte... 8 Apostol Bologa își zicea și simțea că acuma cea mai mare nenorocire pentru el ar fi despărțirea de Ilona. I se părea că viața lui începe undeva, departe, dar de-abia de la Ilona se luminează, ca o odăiță plină de soare și de bucurie. O fericire simplă, tumultuoasă și copilărească îi sălășluia în suflet... Stătea în cancelarie, lucra cu râvnă de slujbaș conștiincios, și vremea îi trecea repede, pentru că la sfârșit îl aștepta Ilona. Iubindu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ușa. Întunericul de afară i se păru atât de amar, că se înfricoșă. Merse spre poartă, ajunse în uliță și porni spre sat. Casele îl priveau cu ochi galbeni, mirați. Drumul mijea ca o chemare stăruitoare. Nici un gând nu-i lumina în minte, inima însă îi poruncea întruna: "Înainte!... Înainte!..." ca un comandant care nu îngăduie nici o șovăire. Îi lipăiau pașii pe uliță, parc-ar fi fost desculț, iar pintenii zăngăneau regulat, subțire și dulce, ca niște clopoței de argint într-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să-i dau drumul! zise Varga nervos, mai ales pentru că aghiotantul vorbea de față cu Bologa. Eu mi-am făcut datoria... ― Datoria, datoria, murmură ursuz ofițerul. Ziua, noaptea, datoria... La vreo treizeci de pași intrară cu toții într-un adăpost larg, luminat cu o lampă mare de petrol. In fața unui multiplu telefonic moțăia un sergent cu receptorul în cap, ca un bandaj de urechi. Pe un pat de scânduri horcăiau alți trei subofițeri, toți cu burta în sus, cu gura căscată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
prizonierului. În fundul ogrăzii aceleași două automobile și parcul de motociclete, lângă hambarul cu arestații, parcă aceeași santinelă, în coridor și înaintea ușii din stânga, aceeași îngrămădire de soldați... Și pomii înfloriți în spatele acaretelor, și fântâna cu cumpănă în mijlocul curții... Numai soarele lumina mai vesel, și oamenii, din ogradă, din ferestre și chiar din uliță, se opriseră în loc, uitîndu-se la ofițerul între baionete, cu hainele murdare și rupte, cu fața tăbăcită de osteneală și de emoții... Apostol simțea toate privirile ca niște săgeți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o să-mi mulțumești!... Pentru tine am trecut peste suspiciunile care mă înconjoară... Nu-mi pasă!... Numai să nu-mi pui bețe-n roate! Atâta te rog... Va veni pretorul... ajută-mă! Te implor!... Rămâi cu bine și Dumnezeu să-ți lumineze gîndurile!... Îi strânse amândouă mâinile, privindu-l lung în ochi, cu îndemn și căldură, ca un părinte pe un copil nesocotit. De la ușă îi mai șopti: ― Voință, Bologa! Plutonierul salută și, îndată ce coborî Klapka, se repezi în odăiță, se uită
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
își priveghea melancolică morții pe melodia gậndurilor mele care mi-au anticipat existența. Vălul tristeții acoperea parcă întregul sat, iar eu mă retrăsesem iarăși în forul meu lăuntric. Cele două lumi antagonice, atật cea exterioară, cật și cea interioară erau luminate acum de același soare neputincios al toamnei plăpậnde. Aș fi vrut să îmi notez impresii agreabile, dar tristețea și melancolia nu-mi dădeau voie, căci satul meu era în mine cu tot cu Yon al lui, iar drumul cel tainic ducea acum
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
ei. Ceasul predestinat despărțirilor pậndește mereu și nu știu dacă trebuie să-l privim cu bucurie, cu tristețe sau cu șovăială. Cu ochii noștri lăuntrici, deslușim viitorul pe care încercăm să-l înfrumusețăm și un zậmbet vag de fericire ne luminează chipul la gậndul că poate ne vom bucura de bunăstarea lucrurilor. Suntem mereu încrezători, ne simțim abili și agili, nu putem crede într-un eșec, și, de fapt, de pretutindeni ne pậndește neantul. Simțim că niciodată nu vom atinge perfecțiunea
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
fără voia noastră și se duc, se duc... Le dăm uitării. Altele însă, chiar dacă s-au desprins, rămận în arhivele memoriei, cum ar fi de pildă cea de azi, cậnd ți-am mậngậiat părul albit înainte de vreme, cậnd ți-am luminat ochii dedați trădării și cậnd am descoperit fascinată că-ți șade bine ca spion, că joci dur, uneori mai dur chiar decật mine. M-am trezit brusc din reveria mea bolnăvicioasă. Gậndul că ai putea fi asul de pică și
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Între Gore și Gicu, aruncă pachetul de Dunhill negru, superlong printre pahare și oftează. Apoi apucă din nou pachetul de țigări, scoate una și o aprinde. Și-a luat o brichetă nouă, metalică, anti-vânt, din aceea care are leduri care luminează atunci când apeși butonul cu pricina. Trage un fum și comandă inevitabila sticlă cu vin. Spre surprinderea sa, Gicu se declară absolut nemulțumit. Băi, Sandule, te-ai prostit, pe onoarea mea! Bricheta ta, după ce că e de prost gust, iartă mă, dar
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
se umflă... Gore nu mai rezistă și se ridică de la masă. Sandule, eu mă duc dacă nu terminați! Un` te duci așa de tânăr, Gore, tu știi cât costă azi o-nmormântare? Stai potolit, e criză, ai răbdare până se luminează financiar. Ia-o ușurel, și-așa ai prins o culoare de-i place popii, măcar plătește consumația. Că și noi vom vărsa lacrimi pentru tine, În urma dricului. Bă, să fie cu cai mascați și cu pampoane, să nu mori cu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
tu de mândră și frumoasă Când râzi, când plângi, când mă săruți, când - ah! Cuprind în mâni eu capul tău - geloasă! Și sărut ochi-ți plini de lacrimi, ah! Ei strălucesc ca stelele focoase Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina! Și te iubesc, și te sărut, te-ador Amorul meu, nespusul meu amor! O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită, C-atunci în veci prin noapte-aș rătăci - Mi-aș sfărma viața-n jalea cea cumplită Și de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mă lasă. În somnul morții m-or neliniști, Pătrunde-vor cu raza lor focoasă Chiar în sicriul unde voiu dormi. Ei au pătruns prin pături neguroase Ce viața mi-a urzit până aci - De-ați putut sparge negurile acele, Veți lumina în veci, iubite stele! Oh, nu-mi muri, te rog! Căci tot ce-n lume Eu am iubit murit-au prea curând - Orice amor ce n-a luat drept glume Al meu amor e astăzi în mormânt. Dar astăzi văd
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de bătălie. Cîntam: Trararah! Ah! v-ați dus visuri, v-ați dus! Mort e al meu frate. Nimeni ochii-i n-a închis În străinătate - Poate-s deschiși și-n groapă! Dar ades într-al meu vis Ochii mari albaștri Luminează - un surâs Din doi vineți aștri Sufletu-mi trezește. Eu? Mai este inima-mi Din copilărie? ............................... Ah! îmi îmblă ades prin gând O cântare veche. Parcă-mi țiue-aiurind Dulce în ureche: Lume, lume și iar lume! {EminescuOpIV 77} AVEAM O
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-i bolta de granit, de cauți Prin streșina de codru până sus, Unde în ceruri lin plutește luna. Ea-i o regină tânără și blondă În mantia-i albastră constelată, Cu mînile unite pe-al ei piept De neauă... Trece luminând cu ochii Albaștri, mari, prin straturi înflorite De nori, ce înfoiate îi oferă Roze de purpur, crinii de argint; Din când în când cu mîna-i argintoasă Ea rupe cîte-o floare și-o aruncă Jos pe pământ ca pe-o gândire
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mele Cu o lumină dulce, albă, caldă. Stâlpii sclipesc, bolțile-s strălucite, Cărările-s de pulbere mai albă. Ca-argintul cel de viu. - Un aer Blând argintiu îți va îmfla tot părul, Vei răsufla miroase dulci de crin, Talarul tău va lumina în noapte - Prin hale vei zări blîndele-mi zâne, Și-atunci să cânți. Vei ști, ce e frumos". O vorbă zice - murii cei albaștri Ai mării, desfăcuți în două-mi lasă Privirea într-un labirint de neauă Coloane nalte, bolți arcate
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Cădea pân-la călcâie, haina-i albă Udă părea de moale - strălucită Cuprindea membrii ei dulci și svelți, Mînile-i mici, ca doi crini albi, încearcă În van a împleti părul de aur, Gura-i o roză surâzând deschisă, Ochii-i albaștri luminau ca stele, Iar pe-a ei umeri albi abia se ține {EminescuOpIV 108} Haina cea lungă și bogată. - "Vino, Odin îi zice - blând copil al mării. Un bard sătul de-a lumii lungi mizerii S-au coborât în noaptea noastră
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
are, care sună-n orice noapte, Nilu-fund grădine are, pomi cu mere d-aur coapte? Sub nisipul din pustie cufundat e un popor, Ce cu-orașele-i de-odată se trezește și se duce Sus în curțile din Memphis, unde-n săli lumină luce.? Ei petrec în vin și-n chiot orice noapte pîn-în zori. Vezi Iordanul care udă câmpii verzii Palestine: Dintre vii cu struguri de-aur se ridic mândre coline, Pe Sion, templul Iehovei, o minune îl privim; Codrii de măslin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-i plină noaptea. A lor dulci și moi icoane Împlu văile de lacrimi, de-un sclipit împrăștiet. Ale focurilor raze cearcă neguri să străbată Și de dunge de lumină umbra văii e tăiată, Cari trec prin întuneric râuri și isvoare-albind; Luminând în ochi de codri, scăpărând pe repezi unde, Vântul c-o suflare plânsă codrii negri îi pătrunde Și vrăjește lin din frunze, și vorbește aiurind. Pe un vârf de munte negru rari în lună stau stejarii, Iar Traian pare că
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]