10,832 matches
-
măcelurile perpetuate de avari, triburile locale slave s-au revoltat și au pus bazele regatului lui Samo (623-658), cea mai veche entitate politică slavă. În secolul al IX-lea, castelele de la Bratislava și Devín erau centre importante ale statelor slave Principatul Nitrei și Moravia Mare. Cel mai vechi document care atestă existența orașului este din 907, și face referire la căderea Moraviei Mari sub presiunea atacurilor ungare. În secolul al X-lea, teritoriul Bratislavei de astăzi a trecut sub stăpânirea regatului
Bratislava () [Corola-website/Science/297232_a_298561]
-
1901, "Löwenthaler"), denumiți astfel deoarece aveau gravat pe revers un leu rampant. Chiar și după ieșirea din uz a talerilor, numele de „leu” a fost păstrat ca termen generic pentru monede. În 1867 leul românesc a devenit unitatea monetară a Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești. Cea mai veche monedă atestată pe teritoriul românesc este drahma de argint în greutate de 8 grame, emisă de pólisul (orașul) grecesc Histria în anul 480 î.Hr. Ea a fost urmată și de alte
Leu românesc () [Corola-website/Science/297256_a_298585]
-
a deveni parte a provinciei Belgica a Imperiului Roman. În secolul al V-lea francii cuceresc teritoriul și acesta va face parte din regatul acestora; în continuare a fost parte a Sfântului Imperiu Roman sub forma a numeroase ducate și principate - până în anul 1793. În 1792 trupele revoluționare franceze ocupă tot teritoriul din vestul râului, inclusiv teritoriul actualului land Saarland. Acesta este organizat sub forma unui departament francez numit regiunea Sarre. După înfrângerea lui Napoleon Bonaparte teritoriul acestuia este divizat între
Saarland () [Corola-website/Science/297275_a_298604]
-
din nord precum și din resturile din epoca migrațiilor popoarelor provenite din estul Europei s-a format populația bavareză, vorbitoare de dialecte germanice și creștinată începând din secolul al VII-lea, în urma misionariatului unor călugări irlandezi. Din anul 555 este amintit principatul dinastiei de principi ziși "Agilolfinger", peste care au venit francii în timpul dinastiei merovingiene. Monarhul merovingian cel mai de seamă, Carol cel Mare, îl înfrânge în 788 pe prințul Bavariei Tasilo III, ceea ce înseamnă sfârșitul acestui principat.Dezmembrarea Imperiului carolingian dă
Bavaria () [Corola-website/Science/297272_a_298601]
-
anul 555 este amintit principatul dinastiei de principi ziși "Agilolfinger", peste care au venit francii în timpul dinastiei merovingiene. Monarhul merovingian cel mai de seamă, Carol cel Mare, îl înfrânge în 788 pe prințul Bavariei Tasilo III, ceea ce înseamnă sfârșitul acestui principat.Dezmembrarea Imperiului carolingian dă din nou posibilitatea prinților bavarezi să devină independenți, procesul fiind grăbit de atacurile ungare începând cu anul 862. Principele Bavariei, "markgraf"-ul (margraf, marchiz) Luitpold von Bayern, cade în Bătălia de la Pressburg (907), fiind învins în
Bavaria () [Corola-website/Science/297272_a_298601]
-
unor teritorii ce aparțin astăzi părții vestice a Austriei, Istria și Craina. Conflictele cu împărații germani ottoni (dinastia fondată de Otto cel Mare) duce din nou la o dependență a Bavariei față de monarhia germană. În 976 Bavaria se separă de principatul Carintia (Kärnten)."Ostarrîchi; prințul de Babenberg" caută să redobândească și reușește în parte să obțină suveranitatea Bavariei prin crearea "Marcha orientalis". Începând din 1070, în timpul dinastiei Guelfilor ("die Welfen"), poziția principilor bavarezi se reîntărește. Conflictul dintre Guelfi și dinastia Stauferilor
Bavaria () [Corola-website/Science/297272_a_298601]
-
saxonă a Guelfilor. Istria și Steiermark nu mai fac parte din Bavaria. În perioada dintre anii 1180-1918 dinastia domnitoare în Bavaria a fost cea a familiei Wittelsbach. Perioada dntre 1255-1503 a fost o perioadă tulbure de fărâmițări a Bavariei în principate mai mici. Pentru o perioadă scurtă împăratul Ludovic al IV-lea de Bavaria reușește să reunească teritoriile separate, în 1328 el devenind chiar rege al Germaniei. Prin înțelegerea din Pavia (1329) Bavariei i-au fost alipite provinciile Oberpfalz (franconă), Tirol
Bavaria () [Corola-website/Science/297272_a_298601]
-
chiar rege al Germaniei. Prin înțelegerea din Pavia (1329) Bavariei i-au fost alipite provinciile Oberpfalz (franconă), Tirol (din Austria) și Brandenburg (din jurul Berlinului), precum și ținuturi din Olanda. Ulterior (1363) Bavaria pierde Tirolul în favoarea Habsburgilor, iar Brandenburg trece în posesia principatului Luxemburg. Prin Bula de Aur (1356) principele Bavariei a pierdut demnitatea de principe elector, aceasta fiind preluată de principii din Palatinat ("Pfalz"). În 1503 Albrecht al IV-lea a reușit reunificarea celor trei linii ale Casei de Wittelsbach. Bavaria a
Bavaria () [Corola-website/Science/297272_a_298601]
-
s-a așezat în teritoriul actual al Slovaciei în secolul V d.Hr., ce s-a amestecat cu celți, români și germanici, traco-daci. Slovacia de vest a fost centrul Imperiului lui Samo din secolul VII. Un stat slovac, cunoscut ca Principatul Nitra, a apărut în secolul VIII, si conducătorul lui, Pribina, a consacrat prima biserică creștină de pe teritoriul Slovaciei în 828. Împreună cu Moravia învecinată, a constituit nucleul Moraviei Mari, incepand cu anul 833. Apogeul acestui imperiu slavonic a fost găzduirea sfinților
Slovacia () [Corola-website/Science/297289_a_298618]
-
863, în timpul domniei prințului Rastislav, precum și expansiunea teritorială din timpul regelui Svatopluk I. După dezintegrarea Moraviei Mari, la începutul secolului X, maghiarii au anexat treptat teritoriul actual al Slovaciei. La sfârșitul secolului X, Slovacia de sud-vest a fost încorporată în Principatul Ungar, aflat pe atunci în expansiune (după anul 1000 devine Regatul Ungariei). Mare parte din Slovacia a fost integrată în Regatul Ungariei până în c.1100, iar regiunile din nord-est până în c.1300. Datorită nivelului sau de dezvoltare economică și culturală
Slovacia () [Corola-website/Science/297289_a_298618]
-
până în c.1100, iar regiunile din nord-est până în c.1300. Datorită nivelului sau de dezvoltare economică și culturală ridicat, Slovacia și-a menținut o poziție importantă în cadrul noului stat. Timp de aproximativ două secole, s-a bucurat de autonomie că Principatul Nitra, în cadrul Regatului Ungariei. Așezările slovace s-au extins până în zona nordică și sudestică a Ungariei actuale, în timp ce maghiarii au început să se stabilească în sudul Slovaciei actuale. Compoziția etnică s-a diversificat prin așezarea germanilor carpatici (din secolul XIII
Slovacia () [Corola-website/Science/297289_a_298618]
-
() a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, si mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol. A fost unul
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
partidei naționale din Moldova" din 1860. Kogălniceanu a fost numit în diverse poziții guvernamentale la nivel înalt, în același timp continuându-și contribuțiile sale culturale și a devenit figură principala a grupului "Partida Națională", care a solicitat fuziunea celor două Principate Dunărene sub o singură administrație. În 1867, reflectând implicarea să, el a declarat: Și-a inaugurat carieră legislativă sub conducerea Prințului Ghica. Pe 22 decembrie 1855 a lucrat cu Petre Mavrogheni la legislația privind abolirea robiei romilor care a fost
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
alegeri pentru Divan, Kogălniceanu a fost capabil să-l promoveze Cuza în Moldova pe 17 ianuarie 1859, ceea ce a dus la alegerea lui Cuza în aceeași postura în Țară Românească (5 februarie) - unirea de facto a celor două țări că Principatele Unite. În octombrie 1858, el a făcut o propunere clară în ceea privind unificarea, pe care, după cum a menționat, a trecut de vot cu numai cu numai două voturi împotriva (Alecu Balș și Nectarie Hermeziu, locțiitorul de episcop de la Român
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
facțiunile din tabăra unionista, promovând în același timp lui candidatura în București - prin urmare, profitând de ambiguitățile din Tratatul de la Paris. La 24 ianuarie 1859, în urma dublei alegeri că domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza se realizează de fapt unirea Principatelor. Noul domnitor este întâmpinat cu entuziasm la 29 ianuarie 1859 de bucureșteni. În ziua în care Cuza a ajuns "domnitor", Mihail Kogălniceanu l-a primit cu un discurs emoționant. La sfârșitul anului 1859, Mihail Kogălniceanu susține ideea că București să
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
întâmpinat cu entuziasm la 29 ianuarie 1859 de bucureșteni. În ziua în care Cuza a ajuns "domnitor", Mihail Kogălniceanu l-a primit cu un discurs emoționant. La sfârșitul anului 1859, Mihail Kogălniceanu susține ideea că București să devină capitala a Principatelor motivând prin faptul că țările europene și Turcia considerau Bucureștiul drept capitală, aici erau reședințele consulatelor străine, începuse deja transportarea arhivelor cancelariilor de la Iași către București, spunând printre altele: Din 1859 până în 1865, Kogălniceanu a fost numit de mai multe
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
că țările europene și Turcia considerau Bucureștiul drept capitală, aici erau reședințele consulatelor străine, începuse deja transportarea arhivelor cancelariilor de la Iași către București, spunând printre altele: Din 1859 până în 1865, Kogălniceanu a fost numit de mai multe ori liderul cabinetului Principatelor Unite, fiind responsabil pentru multe din reformele asociate cu domnia lui Cuza. Cele mai importante sunt secularizarea averilor mânăstirești din 1863, un pas spre reforma agrara din 1864 (care a venit în același timp cu abolirea "corvezilor"). Deși opoziția politică
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
ca persoana responsabilă pentru modul în care a fost în cele din urmă realizată de Cuza. După multe reforme, schimbările legislației au venit la finalul unui proces început în 1860, atunci când instituția de reglementare a proiectelor legislative pentru cele două principate, Comisia Comună din Focșani, dominată de conservatori, a refuzat să pună bazele reformei agrare. În schimb, a pus capăt "corvezilor", permițând și țărânilor să aibe control asupra propriilor case de pe pământurile boierești și o parcela de pășune. Cunoscută că "Legea
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
domnitorul Cuza a fost detronat de o coaliție de conservatori și liberali în luna februarie 1866; după o perioadă de tranziție în care s-au făcut numeroase manevre pentru a evita separarea din nou a Moldovei și Țării Românești, un Principat unit al României a obținut recunoaștere internațională, avându-l că monarh pe Carol de Hohenzollern, și fiind guvernat după o nouă constituție. În perioada noiembrie 1868-ianuarie 1870, Kogălniceanu a fost din nou ministru de interne în guvernul lui Dimitrie Ghica
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
de dezvoltare. Luată din sociologia lui Gabriel Tarde ("Les lois de l’imitation"), ideea imitației e aplicată la fenomenul românesc, și din cercetarea actelor politice și culturale Lovinescu deduce că civilizația română modernă începe în clipa în care pătrund în Principatele Române primele semne ale spiritului occidental. Procesul de formație debutează, așadar, printr-o imitație a formelor, odată cu penetrația ideelor înnoitoare ale Apusului. Societatea românească întoarce atunci spatele inerției orientale și, împrumutînd formele, creează premisile pentru a apărea fondul. Fenomenul fomelor
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
a poporului român, dar au susținut dispariția prin exterminare și alungare a dacilor. Susțin că nu au găsit compatibilități dintre civilizația romană și daci. Aceștia au pus bazele școlii latiniste, care din Transilvania și-a schimbat nucleul spre cele două principate. August Treboniu Laurian susținea că istoria românilor începea cu fondarea Romei. Școală latinistă a publicat în 1871 și 1876 un dicționar în două volume și un glosar al limbii române, latinizată. Dicționarul a declanșat reacții împotriva stâlcirii limbii române. Lumea
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
de "oaspeți regali", inclusiv puternica cetate a Hustului. Dupa victoria otomană de la Mohács (1526) asupra regatului ungar, Maramureșul a fost integrat în Voievodatul Transilvania (1538). În 1599, întregul Maramureș a ajuns în stăpânirea lui Mihai Viteazul, odată cu unirea celor trei principate. După 1688, Maramureșul a devenit parte a Imperiului Austriac, odată cu Transilvania. În Maramureș nu a avut loc o trecere la unirea religioasă cu Roma ca în Ardeal. Grecocatolicismul în Maramureș a fost prezent prin apartenența religioasă a românilor la episcopia
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
chestiuni militare (inclusiv un volum de memorii de pe prima linie a frontului), membru de onoare al Academiei Române și decorat cu Ordinul Mihai Viteazul. a fost o figură atipică pentru viața politică a României interbelice. S-a născut lângă Ismail, in Principatele Unite. Cariera sa militară a avut o traiectorie constant ascendentă. A urmat cursurile Școlii Superioare de Război din Torino, Italia, al cărei absolvent devine în 1886. După întoarcerea în țară are o remarcabilă carieră militară. Între 1894 -1896 a fost
Alexandru Averescu () [Corola-website/Science/297353_a_298682]
-
fiind prefect al poliției în guvernul provizoriu al acelui an. După restaurarea rusească și otomană, la puțin timp după aceea, s-a mutat în exil, refugiindu-se la Paris, dorind să influențeze opinia publică franceză în favoarea uniunii propuse și autonomia principatelor dunărene. A fost inițiat în francmasonerie ca și fratele său, Dumitru Brătianu în 1846 la Paris, în Loja Ateneul Străinilor, după care se afiliază Lojii Trandafirul Perfectei Tăceri, în care i se acordă, la 14 iulie 1847, gradul de Maestru
Ion C. Brătianu () [Corola-website/Science/297349_a_298678]
-
oraș din nord-vestul Greciei (Munții Pindului) cu o populație majoritară aromână. Este un centru pastoral și fructifer prosper. Mai multe mânăstiri se ridică în împrejurimi. Este și unul din centrele culturale ale aromânilor. În anii 1941-1944, Aminciul a fost centrul „Principatului de la Pind și Meglen, Voivodie a Machedoniei”, un așa-zis „stat” autoproclamat de Alcibiade Diamandis sub ocupația italiană și „moștenit” de baronul ungur de origine aromână Gyula Cseszneky când italienii au lăsat locul ocupanților germani. Populația locală nu a susținut
Mețovo () [Corola-website/Science/297367_a_298696]