11,500 matches
-
în care soarta ne-a adunat și ne-a legat pe viață, până la acest moment fatal. Iarăși am rămas singur cu marea mea durere! Nu de puține ori m-am întrebat de ce e posibilă o suferință atât de mare! O rană adâncă cu cicatrizare de la suprafață spre interior - spre acel interior unde nu se va vindeca decât la dispariția mea! O mare mângâiere și înțelegere am avut din partea tuturor, dar mai ales din partea colegului Negură din Brăila, însă cu timpul relațiile
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
mine și ostașii mei! Au căzut destui răniți și morți, dar n-am auzit pe nimeni văitându-se când glonțul ucigaș l-a secerat. În momentul impactului cu glonțul vrăjmaș, șocul fiind prea puternic, n-am simțit durerea și dacă rana ar fi fost de altă natură, aș fi trecut în lumea de dincolo, mirându-mă și întrebându-mă - ce-i cu mine?, așa cum fiecare din cei căzuți au trecut pragul acestei lumi în liniște spre pacea eternă, cu mulțumire că
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
nemăsurată, iar Lefter are acces la sublim, cuvântul pe care-l descoperă în voca- bularul său și care caracterizează o formă a excesului, un moment apogetic, cel al degradării maxime a civilizației, anunțând ceea ce ce anunțau nu puțini dintre contempo- ranii săi prin fin de siècle, și anume un fin du monde. Condiția pe care Lefter o asumă nu mai este una banală, oricât de ridicolă ne apare postura. Ceea ce descoperă Lefter este un principiu de funcționare al lumii. Asemeni unui
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lungă”?: venirea în teatru a lui Pompiliu la terminarea facultății. I-am spus că nu-i frumos să gândească astfel, deoarece este nevoie de oameni noi, proaspeți; așa trebuie să fie peste tot. Parcă i-aș fi pus sare pe rană. De ce să ne temem de copii? Și noi putem întineri în preajma lor, precum și ei pot învăța alături de noi. Trenul este lung, cu multe compartimente, fie el de cls. I sau cls. a II-a, sunt mai multe locuri. Chiar și
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
și noi, sârbe și hore, tot ce se poate face la o astfel de adunare unde toată lumea putea răsufla, în sfârșit, liniștită, căci - vorba lui Shakespeare - totul e bine când se termină cu bine. Marți, 9 iulie Ne-am lins rănile cu toții după orgia din ajun. Miercuri, cu siguranță Ecaterina și Zgripți s-au trezit singure, mirate, bănuiesc eu, că nu mai zumzăie nimic în jurul lor. A fost cea mai inedită tabără la care am participat vreodată, dar nici nu mă
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
7 ai unui spițer, îl găsim la 1570 ca soldat la Neapole. În această calitate participă la 7 octombrie 1571, la bordul navei "Marquesa", la bătălia de la Lepanto, a "Sfintei Ligi", patronate de Papa, contra turcilor. Se alege cu trei răni, una mai gravă ducând la amputarea mâinii stângi (de aici și porecla sa, "ciungul de la Lepanto"). După 6 luni de spitalizare, revine la regimentul din Neapole, pe care-l părăsește în 1575. În septembrie 1575, se îmbarcă pe nava "Sol
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
copii, ajuns președinte, și-a dorit realizarea unei reședințe somptuoase. N-avea să se bucure prea mult de ea, fiind la al doilea mandat prezidențial ținta unui atac pe când se afla la teatru. A plecat să-și trateze în străinătate rana de la față și la întoarcere nu a mai fost primit în Uruguay, murind în exil, la Buenos Aires, în 1889. Palatul a fost vândut de văduvă, iar din 1920 a intrat în proprietatea statului, fiind sediu al Ministerului de Interne, al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
în cercetările sale. Are contribuții importante în ceea ce privește creșterea și iernarea puietului de crap în unele iazuri din Moldova. Urmărește, în mod special, cunoașterea larvelor de Odonate din punct de vedere taxonomic și ecologic și aprofundează unele aspecte din biologia broaștei Rana temporaria. Deja formată ca cercetător, Taisia Boișteanu se orientează spre studiul hidrobiologic al tinoavelor din zona Dornei. Începe cu tinoavele de la Poiana Stampei (Pilugani, Căsoiă și își alege apoi ca teză de doctorat tema Cercetări ecologice și faunistice asupra tinoavelor
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
cu profilul Istorie. Încorporat și ajuns pe front înfruntă numeroase vicisitudini și pericole, fiind grav rănit. Din Regimentul 18 Roșiori Botoșani, din întreaga unitate au supraviețuit doar 8 ostași. Ieșit din spital este trimis pe frontul de Apus unde suferă răni grave la torace după care se reface foarte greu în mai multe spitale. Urmează greutățile materiale prin care trece întreg poporul român și ocupă un post de profesor în județul Botoșani. Prof. Al. Boldur care îl apreciase în anii de
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
urm)rînd vreun scop social său politic, este un adev)rât record. Numai În cazul arabilor patriotismul rural a fost ridicat la rang de cauz) sfânt)”1. Este un adev)r evident faptul c) și alții au str)mutat ț)răni de pe p)mânturile lor. Totuși, argumentul tu quoque este insuficient și trebuie recunoscut faptul c) s-au comis nedrept)ți. În 1967 au fost mai mulți refugiați - cum r)mane cu ei? Aceste nedrept)ți sunt o surs) de suferinț
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
aceea mai tulburător. Pescărușul la Tokyo Cu Pescărușul, deși l-am montat de două ori, aș dori să am o a treia șansă. Se spune des că Cehov se uită la personaje ca un doctor la pacienții săi. Le observă rănile, le vede boala, dar nu distant, ci cu delicatețe, nu Îi tratează cu răceala științifică de laborator, ci cald, plin de compasiune. Îi vede și Îi Înțelege așa cum sunt, fără să-i acuze. În scrisori, Cehov insistă mereu că personajele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
fi știut că citesc În globuri de cristal, aș fi putut vedea o odaie, oameni, lumini, copaci În ploaie - o Întreagă perioadă a vieții de emigrant, care va fi plătită cu acel inel). Îmi citea povești cu cavaleri ale căror răni miraculos de aseptice erau spălate În grote de niște domnișoare. Din vârful unei stânci bătute de vânturi, o fecioară medievală cu pletele În vânt și un tânăr În ciorapi lungi Își aținteau privirile spre rotundele Insule ale Preafericiților. În Neînțelegere
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Vodă n-a fost Țepeș Vodă. Era el iute la mânie, necruțător cu ticăloșii, dar niciodată fără dreptate. A vrut o Moldovă dreaptă, curată, liberă-liberă, și a avut-o! Cu orice preț! Medicul italian Matei Muriano, care i-a îngrijit rana de la picior, l-a caracterizat astfel: "...Un om foarte înțelept, vrednic de laudă, iubit mult de supușii săi pentru că era îndurător și drept, veșnic treaz și darnic". Putem, oare, cu mentalitatea secolului XX, să-l judecăm pe Ștefan Vodă în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să-și scoată tunica udă. A rămas într-o cămașă albă, de mătase, sfâșiată la piept, pătrunsă de sudoare și sânge. Bătrânul îi pune mâna pe frunte și clatină din cap cu îngrijorare: Prea cald. Arzi...Ți s-au obrintit rănile... Mai bine "prea cald" decât "prea rece", îngână străinul cu un zâmbet chinuit. Doamne ferește! bombăne bătrânul scuturând tunica, stropind în jur. Tragi rău... zău așa! Să nu... să... să... dar cuvântul îi rămâne în gâtlej. Mă... Măria sa... bolborosește uluit și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
un gând, zâmbește el sarcastic, tot am pus-o de mămăligă cu "Scaunul cela de la Suceava"... Ce-ar fi să mă pustnicesc? îl întreabă pe bătrân, dar acum zâmbetul său e mai mult rânjet. Mă curăț de păcate... Îmi ling rănile... Mă lepăd de trufie... Mă lepăd de "Scaun"... Nu-i vorbă:... m-au lepădat alții... Zău-așa. Nu cunoști prin preajmă, niscaiva peșteri... au, vreo scorbură mai micșoară, așa, pe... "pe măsura mea?" Daniil surâde, cu bucurie. Cum să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-i cununa mea de spini! La așa "Mântuitor" așa coroană! râde el sarcastic și începe să se agite de colo-colo târșind piciorul. Buba-i aici, Sihastre! spune și își înșurubează un deget în tâmplă. Ai tu cataplasmă pentru aiastă nevăzută rană. Ai?!... Arhimandrit!... Mitropolit te fac! Am!!... Am!! se repede bătrânul îmbiindu-l cu o ulcică de pe policioară... Ce-i aicea? Afion ... Îți alină durerile toate ... Toate?! Toate! Fantastic! Ia ulcica cu mâinile tremurânde, o duce la buze.... Șovăie... O sucește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Îți alină durerile toate ... Toate?! Toate! Fantastic! Ia ulcica cu mâinile tremurânde, o duce la buze.... Șovăie... O sucește.... O răsucește. Încet, o pune pe masă: Durerile zici? Toate?... Toate! Lasă-le! Să mă doară! Ale mele-s! Le merit! Rana aiasta-i prea adâncă și n-are leac de tămăduire. Lui i-au dat să bea oțet cu fiere, arată el cu degetul spre Iisus. Și... și n-a băut, a vrut să sufere durerea toată... Bea! Zău-așa! se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
De bună voie și nesilit de nimeni"... Din prisosul nostru că suntem îndeajuns de pricopsiți să facem parte și celor vrednici și celor oropsiți... Și... și negustorimea să dea! Și breslele, că, har Domnului, au de unde. Mai oblojim și noi rănile, cârpim țara stricată... Ce ziceți? Dăm?! Boierii, cu voci mormăite în bărbi, anonime, șovăielnice: Apăi... om da ... Ce să facem? De-i poruncă... Ștefan, cu elan, filozofând: De te gândești bine, cine suntem? Vremelnici pribegi pe ăst pământ... Și câtă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mănâncă! Să fie ajutați! încheie el și face câțiva pași șchiopătând. Șendreo, îi poruncește hatmanului, trei zile benchetuim! Nu! Două! Ajunge! Deci, vineri în zori, purcedem în Țara de Jos să cătăm pe unde au stricat-o, să-i oblojim rănile, ce-om putea obloji cârpeală! Prinșii puși la popreală; cele cinci mari pașale, se roagă de Măria ta... începe Duma. Aaa! Ce mai fac turcaleții mei, "Strălucitele pașale ale Împărăției?" Plăcutu-le-a lor păsatul moldovenesc?! Zac în temniță, tremură și-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o nesfârșită milă și bunătate: Sărăcuța de tine, ți-a fost dat să atingi hotarul ultim al suferinței omenești... Poate... poate, numai Patimile, Răstignirea... Dar a trecut! Aparține trecutului... Trecutul? îngână ea chinuită. Trecutul e în mine. E viu. E rană vie. Trăiesc în el. E singura mea viață. Nu pot scăpa... Nu pot uita... Eu sunt rănită pe viață. De moarte sunt rănită. Ce putem face, Maria? oftează el. Asta ne-a fost viața... Soarta... Destinul... Timpul... Poate timpul... Uitarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Lumii", s-a stins cu durerea în suflet că nu și-a văzut visul cu ochii. Vlad Țepeș Drăculea, "Spaima turcilor", trădat, părăsit, putrezește de zece ani în temnițele Vișegradului de lângă Buda. Uzum-Hassan, șahul Persiei Leul Pustiului înfrânt, își linge rănile la Bagdad. Matei Corvinul se războiește el cu turcii, dar mai mult cu gura... Nu s-a ridicat la dimensiunea europeană a tatălui său, Iancu. E tânăr, mai are timp să crească... L-am rugat pe Mateiaș ca pe Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
puțin a lipsit să ne bucurăm de cinstea și onoarea de a-l avea pe Măritul rege "oaspete" în Cetatea Sucevei... Crasnaș a plătit cu capul. Au plătit ei mai mulți... Sunt sigur că-l durea nu atât spinarea, cât rana umilinței, disperarea înfrângerii; n-aș fi vrut să fiu în pielea lui, îl căinează Ștefan. Altfel am visat eu unirea noastră.... Pe vremea aceea eram la Veneția, povestește Țamblac. Săgeata aceea, zdrobirea falnicei oștiri a stârnit mare vâlvă și mirare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
e, povestește Stanciu. Pribeag fiind, am aflat că seva ne-o tragem din pământul pe care l-am călcat cu piciorușele, dintâi... Înstrăinat, rupt de rădăcini, mă uscam pe ram. Orice dezrădăcinat, că recunoaște au nu -, are în el o rană ascunsă ce doare. Să vă povestesc cum a fost la mine... Căzusem într-o grea lingoare de credeam că dau ortu popii, îmi făcuseră și maslu. Am vrut ca somnul din urmă să nu-l dorm în pământ străin. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să-l urmăm până la moarte", încremenisem locului. "Singur împotriva unei oștiri întregi", bolborosește Ștefan. Dumnezeule! Ce luptă! N-o să uit niciodată... Lovea! Tăia! Și râdea... Zburau capetele osmanlâilor câte două odată! Deschisese cărare în turcime! Cu părul vâlvoi, plin de răni, orbit de sânge, lupta și hohotea! Era fantastic! N-am mai pomenit asemenea luptă. Poate Leonida la Termopile... Nu mai era om, era un arhanghel! Turcii, înspăimântați de așa arătare fantastică ce-i secera ca pe spice, au început să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am gândit, suspină Voichița, dar în glas își face curaj singură. M-am sfătuit și cu Ea. O să plec la mănăstire, la bolnița pe care ai zămislit-o la mânăstirea Neamțului. Acolo, aș fi de folos. Mă pricep să leg rănile. Nu mi-i silă de sânge. De mică, taica m-a pus să grijesc răniții din războaie... Deci, vrei să pleci la bolnița Neamțului... spune Ștefan cu tristețe. Un gând de adevărată domniță... De vrei tu... reia el chinuit după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]