12,551 matches
-
secol, imaginea unui avânt nobil, dar nerealizat. Menționăm că, în aceeași perioadă, la Sibiu, Koloman Pandy încă nu reușise să-și realizeze ospiciul în sensul visat de Grigorescu, care privea aceste metode ca fiind potrivite "desrăirii spiritului". O altă figură remarcabilă a ospiciului a fost doctorul Ulea, unul dintre întemeietorii "Nosographului", revistă despre care vom mai vorbi. Personalitatea doctorului Ulea a fost bine prezentată de Gh. Brătescu în 1959. Numărul de paturi, deși insuficient, reprezintă 1/3 din totalitatea paturilor afectate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Neamț, spital care avea și el tot 80 de paturi. Ambele funcționau în cadrul Epitropiei Sf. Spiridon. Prima serie de documente la care ne referim reflectă semnificativ activitatea ospiciului, prin prisma unor inspecții efectuate de reprezentanții Epitropiei, dintre care unele personalități remarcabile. Menționăm că, în spitalul tradițional al Epitropiei Sf. Spiridon, exigentă cu administrarea instituțiilor sale, inspecțiile erau de obicei revizii severe, complete, meticuloase, deloc complezente. Din lunga serie de revizii făcute acestui ospiciu de diferiți epitropi, mai semnificativă este inspecția făcută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
erau de obicei revizii severe, complete, meticuloase, deloc complezente. Din lunga serie de revizii făcute acestui ospiciu de diferiți epitropi, mai semnificativă este inspecția făcută de Anastase Fătu, câteva zile la rând, începând cu data de 11 septembrie 1876. Personalitate remarcabilă, cunoscător erudit al organizării asistenței sanitare din cele mai importante centre europene, A. Fătu avea idei foarte precise despre organizarea unui spital psihiatric. Constatările sale sunt deosebit de valoroase. La data inspecției lui Fătu, Ospiciul, care adăpostea și trata un total
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
de varianta cazurilor, începând cu leziuni tumorale și infecțioase, cu localizări și complicații astăzi rare și terminând cu intoxicația plumbică ("saturnică") a unui sergent de stradă, prea conștiincios în utilizarea instrumentului său de semnalizare (fluier de plumb). Autorii demonstrează o remarcabilă vivacitate stilistică și convingeri demne de epoca lor, anatomo-clinică: jurnalul nostru se va baza mai mult pe anatomia patologică, fără care medicul devine nu o știință pozitivă, după cum trebuie să fie, ci una speculativă. "Nimica fără cauză" era deviza redactorilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
pe anatomia patologică, fără care medicul devine nu o știință pozitivă, după cum trebuie să fie, ci una speculativă. "Nimica fără cauză" era deviza redactorilor. Calificarea bună a acestor medici, ambii doctori ai facultății de medicină din Paris, numărul de paturi, remarcabil la acea dată, instrumentarul pe care îl menționează, printre care microscop, sfigmograf, termometru și "alte aparate de investigare", ne confirmă posibilitățile relativ importante ale centrului existent atunci la Târgu și mănăstirea Neamțului. Ca și alte instituții similare, Ospiciul nu s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
unele interesante elemente de patologie psihiatrică, reflectând moravurile vremii. Se prevedea, de exemplu, divorțul în cazul alienării unuia din soți ("de va nebuni bărbatul, să se împartă acea casă"), prevăzându-se totuși un termen de observații de la data îmbolnăvirii, lucru remarcabil, avându-se în vedere evoluția deseori surprinzătoare și remisiunile sau vindecările neașteptate. Alienarea motivează și desfacerea legală a logodnei ("dacă unul din viitorii soți se va bănui de dracul și se va îndrăci"). Judecătorul se poate pronunța și singur dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
acestor clinici, profesorii C. Bacaloglu, Gh. Tudoranu și Ion Enescu, au creat, în acest cadru organizatoric, o importantă școală de medicină internă. Din 1943, Clinica medicală semiologică a revenit eminentului profesor C. C. Dimitriu, care, până în 1953, a desfășurat o activitate remarcabilă, în special, pe plan didactic și ca autor de tratate și monografii de referință. Clinica de pediatrie a fost condusă de Șt. Gracoski, între 1920 și 1939, și, ulterior, până în 1953, de marele pediatru Ion Nicolau, unul dintre cei mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
de dermatologie s-a dezvoltat progresiv sub îndrumarea profesorului Gh. Nastase, eminentă personalitate a medicinii contemporane românești, care, timp de peste patru decenii, a desfășurat o admirabilă activitate din punct de vedere didactic, prolifică sub aspectul cercetării științifice. A fost un remarcabil animator al cercetărilor de istoria medicinii. Din 1930, Catedra de neuropsihiatrie a fost atribuită profesorului Leon Ballif, care s-a remarcat ca organizator desăvârșit și ca cercetător; contribuțiile sale în domeniul sifilisului sunt consacrate pe plan mondial. Leon Ballif, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
planul activității practice și de cercetare. Toate sectoarele de activitate s-au extins deosebit de mult. Vechile tradiții universitare au cunoscut noi forme calitative și direcții noi de cercetare; școli aferente acestui institut au onorat în continuare spiritul universitar ieșean. Personalități remarcabile sunt legate de dezvoltarea disciplinelor fundamentale: J. Nițulescu, A. Țupa, I. Nubert, P. Condrea, L. Wasserman, I. Selmiciu, N. Zaharia, C. Ghimicescu, Maria Sibi, Elena Gaiginschi, Ioan Iancu, Ernest Ungureanu. Eminenți clinicieni au dezvoltat Școala de medicină internă, de pediatrie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
înmagazinare de aparate. În douăzeci de ani (timp scurt, chiar în condițiile societății accelerate de astăzi, dar mult mai lung pentru anii la care ne referim), la Iași s-a realizat totuși, cu hărnicie, inteligență și noroc, o școală medicală remarcabilă prin realizări care aui persistat ca modele până astăzi și prin personalități de prestigiu și anvergură universale. De la primul student înscris până la doctorii autentici care erau confirmați în anii 1900 la Facultatea de Medicină din Iași, această școală a beneficiat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
anatomia a constituit, pentru studenți, o probă de confirmare a calităților profesionale ale viitorilor medici. * Referindu-ne le perioada menționată, se impune să-l evoc pe Francisc Rainer, mare anatomist, cu vederi originale, cu o filozofie și cultură cu totul remarcabile, care a înnobilat anatomia ieșeană în perioada 1913-1920. Francisc Rainer (1874-1944), născut în Bucovina (Rehozna), a urmat cursurile secundare și Facultatea de Medicină din București. Încă din timpul studiilor se remarcă în laboratoarele profesorului Obregia și în cel al prof.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
1886, liceul și facultatea fixându-l definitiv la Iași. Concomitent cu activitatea de anatomist, a fost un apreciat oftalmolog. Uriașa activitate didactică la catedrele de anatomie (descriptivă și topografică) i-a ocupat timpul, dar s-a impus și ca un remarcabil cercetător. Rezultatele studiilor sale anatomice au fost consacrate prin includerea lor în celebrul tratat "Testut", o adevărată biblie modernă a anatomiei. Studenții ieșeni erau mândri descoperind numele Nubert, profesorul lor, în ediția a IX-a a tratatului, alături de cei mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
în sufletul celor ce vor veni și vor iubi Iașul. Medicină și cultură". GHEORGHE ZAMFIR Relativ recent, în 2004, a dispărut Gheorghe Zamfir, titular al catedrei de Igienă, director, în două rânduri, al Institutului de Igienă din Iași, un om remarcabil prin distincția sufletească rară, care i-a fost hărăzită de la natură, și printr-o erudiție impresionantă în domeniul, atât de cuprinzător, al igienei. Nu știu cum poate fi caracterizat Gheorghe Zamfir: "Personalitate marcantă a școlii ieșene de medicină", așa cum îl numește într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
reputați igieniști. Nu vorbea de aceste succese. El, un povestitor înnăscut, era mai degrabă fascinat de universul în care se afla. Avea calitatea, esențială pentru un om de știință, de a fi un bun spectator al lumii. Era și un remarcabil poliglot. Nu l-am avut profesor, dar am ascultat lecțiile sale predate la învățământul postuniversitar. M-au impresionat, de asemenea, cursurile pe care le ținea la liceul sanitar, unde, cu câteva vorbe simple, în locul forfotei se făcea o liniște fermecată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
lucrări cu tematică diversă, Elena Pușcariu s-a afirmat un savant de autoritate incontestabilă în cele mai multe domenii de cercetare oftalmologică: leziuni oculare traumatice, infecțioase, neuropatologice, tumori etc. A fost un chirurg desăvârșit, unind erudiția de specialitate cu o abilitate operatorie remarcabilă. Autoare de tratate, publicate în cele mai mari centre universitare europene, organizatoare a activității practice și profesor ilustru, Elena Pușcariu a onorat în mod exemplar învățământul universitar românesc. I. MIRONESCU (1883-1939) Școala de dermatologie conturată în cadrul Facultății de Medicină din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Școala de dermatologie conturată în cadrul Facultății de Medicină din Iași s-a distins printr-o serie de realizări de mare importanță medico-socială. Printre cei care au ilustrat-o se distinge doctorul I. Mironescu, prestigios profesor și cercetător, om de cultură remarcabilă și, totodată, un reputat scriitor. Clinica dermatologică a fost preluată în 1923 de profesorul I. Mironescu, titular până atunci al Catedrei de farmacologie. Sub conducerea sa, condițiile organizatorice ale clinicii s-au ameliorat, atât sub aspectul funcționalității spitalicești, cât și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Activitatea de medic și profesor nu poate fi desprinsă de aceea de scriitor. A fost cel mai mare scriitor dintre numeroasele talente ale Facultății de Medicină din Iași. Umorist savuros, având, însă, și o profundă duioșie, Mironescu era un povestitor remarcabil "cel mai mare mucalit", după expresia lui Topîrceanu. Făcând parte din fruntașii "Vieții Românești", mai târziu colaborator al "Însemnărilor ieșene, opera sa nu s-a demodat, se citește și astăzi cu același interes. După patru decenii de la apariție, se bucură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
de ediții noi, succesive. Unele conțin aspecte de spital, în majoritate, medicul este dominat de artist. MIHAI CIUCĂ (1884-1969) Originile învățământului medico-social ieșean, conturat în cadrul Facultății de Medicină, sunt legate de primii ani ai acestei școli și, în special, de remarcabila activitate cu caracter de pionierat, desfășurată de profesorul Gh. Rojniță, care a profesat între 1882 și 1900. Ulterior, o serie de succesive supliniri au împiedicat formarea unei școli medico-sociale în sensul deplin al noțiunii, în pofida unei orientări, limpede schițate, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
i-au adus Premiul "Lazăr" al Academiei Române (1935) și Premiul I al Oficiului Internațional al Viei și Vinului (1935-1938). O bună parte din micrometodele pe care le-a propus au fost adoptate ca metode oficiale în țară și în străinătate. Remarcabile sunt și cercetările sale din domeniul biochimiei și toxicologiei, ca și ale chimiei teoretice, prin care a introdus noi concepții în explicarea desfășurării unor reacții chimice, mai ales în domeniul redox. S-a preocupat și de studiul alcoolismului de la metoda
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
o originală alchimie psihologică, într-o legendă. ION TĂNĂSESCU (1875-1954) Facultatea de Medicină din Iași este ilustrată de o importantă Școală de chirurgie. Unul dintre cei mai prestigioși reprezentanți ai acesteia a fost doctorul Ion Tănăsescu, eminent chirurg practician și remarcabil profesor. Cu Ion Tănăsescu, Școala ieșeană de chirurgie și-a consolidat și și-a sporit prestigiul, bucurându-se de mare prețuire pe plan internațional. Se poate admite că, în epoca activității profesorului, valoarea școlii din Iași a atins parametrii cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
când se pensionează. Profesorul Ion Tănăsescu a fost ales, de două ori, decan al Facultății de Medicină, iar în 1908 a fost rector al Universității din Iași. A îmbinat o abilitate manuală excepționala cu o rară erudiție. Posedând calități didactice remarcabile, diagnostician desăvârșit, chirurg de o tehnicitate unică, I. Tănăsescu avea o capacitate de muncă deosebită și un rar spirit organizatoric. A creat o școală de înalta ținută, care-i poartă numele. Ca profesor de chirurgie, era de o exigență deosebită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
nespecifice. Studiile sale sunt menționate în tratate celebre, ca cele semnate de Kolle și Kraus. A efectuat cercetări referitoare la faza a treia a digestiei gastrice. A desfășurat o activitate susținută și în balneologie, domeniu în care a obținut rezultate remarcabile. De asemenea, s-a distins cu studii privind tuberculoza pulmonară, bolile hepatice etc. Încununarea activității a realizat-o prin cercetările efectuate în domeniul hematologiei, asupra granulațiilor toxice limfocitare. A studiat etapele coagulării sanguine, elucidând aspecte ale acestui mecanism, în special
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
perioade din istoria noastră. Cred că activitatea lui de decan a fost, cu adevărat, o "operă", un admirabil fapt de energie, pricepere și omenie. Această latură a carierei sale a impus în lumea medicală românească imaginea unui om întru totul remarcabil. Autor de tratate și lucrări, clinician talentat, dincolo de acestea, rămâne și prin ceea ce a însemnat el în administrarea și conducerea Facultății de Medicină și a fostului Institut de Medicină și Farmacie, căruia i-a închinat talentul, omenia și deosebita sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
dintre cei care i-au fost elevi, prelungesc ceea ce a fost o existență ca o flacără. A murit răpusă de o suferință torturantă. Cărți, lucrări publicate de-a lungul vieții, care a fost deseori foarte grea pentru dânsa, un laborator remarcabil și o echipă în care s-a dezvoltat, dezvoltându-și colaboratorii... Toate acestea pot însemna mult pentru o existență pilduitoare. GR. T. POPA Am ales special acest spațiu de sfârșitul capitolului, cel din urmă nefiind însă ultimul. Dimpotrivă, este Primul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
putut fi acordat și lui Popa, care murise -, a pus în valoare importanța capitală, nebănuită până atunci, a vascularizației porthipofizare, cheie a cifrului endocrin. Aceeași temperatură interioară, tainică lumină a ființei sale complexe, l-a purtat spre o operă culturală remarcabilă, în capul cărei opere se înscrie, fără îndoială, celebra "Însemnări ieșene" (revistă acum, recent, resuscitată). Aceeași combustie luminoasă l-a împins la acte de curaj considerat, la timpul lor, de unele savante mediocrități, "curată nebunie": scrisoarea către Mareșalul Antonescu, istorică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]