10,628 matches
-
dar de asemenea și produce mașini de luptă. Până în 1990 compania a realizat produse performante de concepție est-europeană, fiind în același timp și cel mai important producător român de mașini de luptă pe șenile (de concepție românească) - ca de exemplu tancurile românești TR 580, șasiul pentru tancul TR-800 sau obuzierul autopropulsat de calibru 122mm Model 1989. Începând cu anul 1996, a devenit unul dintre partenerii de bază ai Armatei Române pentru produse militare moderne, cum ar fi Mașina Modernizată de Luptă
MFA Mizil () [Corola-website/Science/321072_a_322401]
-
de luptă. Până în 1990 compania a realizat produse performante de concepție est-europeană, fiind în același timp și cel mai important producător român de mașini de luptă pe șenile (de concepție românească) - ca de exemplu tancurile românești TR 580, șasiul pentru tancul TR-800 sau obuzierul autopropulsat de calibru 122mm Model 1989. Începând cu anul 1996, a devenit unul dintre partenerii de bază ai Armatei Române pentru produse militare moderne, cum ar fi Mașina Modernizată de Luptă a Infanteriei - MLI-84M. Acesta este un
MFA Mizil () [Corola-website/Science/321072_a_322401]
-
auto, fișete și dulapuri metalice, diverse construcții metalice prelucrate; - reparații utilaje speciale pentru minerit, foraje, amenajări funciare. Număr de angajați: Cifra de afaceri Compania a fost înființată în 1951 și a avut inițial ca obiect principal de activitate reparația de tancuri și autotunuri. Ulterior a asimilat în producție și piese componente și subansamble pentru tancuri și autotunuri, precum și un pachet de modernizare a tancului T 55, de proveniență sovietică (până în anii '70 asimilându-se în fabricație piese de schimb pentru tancuri
MFA Mizil () [Corola-website/Science/321072_a_322401]
-
foraje, amenajări funciare. Număr de angajați: Cifra de afaceri Compania a fost înființată în 1951 și a avut inițial ca obiect principal de activitate reparația de tancuri și autotunuri. Ulterior a asimilat în producție și piese componente și subansamble pentru tancuri și autotunuri, precum și un pachet de modernizare a tancului T 55, de proveniență sovietică (până în anii '70 asimilându-se în fabricație piese de schimb pentru tancuri și platforme specifice, în proporție de 80%). După 1970, MFA a declanșat un proces
MFA Mizil () [Corola-website/Science/321072_a_322401]
-
Compania a fost înființată în 1951 și a avut inițial ca obiect principal de activitate reparația de tancuri și autotunuri. Ulterior a asimilat în producție și piese componente și subansamble pentru tancuri și autotunuri, precum și un pachet de modernizare a tancului T 55, de proveniență sovietică (până în anii '70 asimilându-se în fabricație piese de schimb pentru tancuri și platforme specifice, în proporție de 80%). După 1970, MFA a declanșat un proces de diversificare a gamei de produse și servicii cu
MFA Mizil () [Corola-website/Science/321072_a_322401]
-
tancuri și autotunuri. Ulterior a asimilat în producție și piese componente și subansamble pentru tancuri și autotunuri, precum și un pachet de modernizare a tancului T 55, de proveniență sovietică (până în anii '70 asimilându-se în fabricație piese de schimb pentru tancuri și platforme specifice, în proporție de 80%). După 1970, MFA a declanșat un proces de diversificare a gamei de produse și servicii cu specific militar, trecând la etapa de dezvoltare a producției de mașini de luptă ușoare pe șenile. Astfel
MFA Mizil () [Corola-website/Science/321072_a_322401]
-
Tancul principal de luptă ("Tanc Românesc 125", numeralul reprezintă calibrul tunului) a fost numele unei serii limitate de prototipuri prin care s-a încercat construirea tancului sovietic T-72 de către industria autohtonă de armament, prin mijloace proprii. Tancul nu a fost
TR-125 () [Corola-website/Science/321169_a_322498]
-
Tancul principal de luptă ("Tanc Românesc 125", numeralul reprezintă calibrul tunului) a fost numele unei serii limitate de prototipuri prin care s-a încercat construirea tancului sovietic T-72 de către industria autohtonă de armament, prin mijloace proprii. Tancul nu a fost acceptat de către Armata Română
TR-125 () [Corola-website/Science/321169_a_322498]
-
Tancul principal de luptă ("Tanc Românesc 125", numeralul reprezintă calibrul tunului) a fost numele unei serii limitate de prototipuri prin care s-a încercat construirea tancului sovietic T-72 de către industria autohtonă de armament, prin mijloace proprii. Tancul nu a fost acceptat de către Armata Română, fiind în prezent cunoscut sub numele de P-125 ("Prototipul 125"). La sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, România a
TR-125 () [Corola-website/Science/321169_a_322498]
-
Tancul principal de luptă ("Tanc Românesc 125", numeralul reprezintă calibrul tunului) a fost numele unei serii limitate de prototipuri prin care s-a încercat construirea tancului sovietic T-72 de către industria autohtonă de armament, prin mijloace proprii. Tancul nu a fost acceptat de către Armata Română, fiind în prezent cunoscut sub numele de P-125 ("Prototipul 125"). La sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, România a importat din Uniunea Sovietică 30 de tancuri T-72. Consiliul Apărării a
TR-125 () [Corola-website/Science/321169_a_322498]
-
de armament, prin mijloace proprii. Tancul nu a fost acceptat de către Armata Română, fiind în prezent cunoscut sub numele de P-125 ("Prototipul 125"). La sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, România a importat din Uniunea Sovietică 30 de tancuri T-72. Consiliul Apărării a decis, în baza raportului din 13.10.1972 privind doctrina națională de apărare, fabricarea unui tanc similar în țară, adaptat posibilităților tehnologice ale industriei de armament din România. La mijlocul anilor 1980 a început proiectarea noului
TR-125 () [Corola-website/Science/321169_a_322498]
-
125 ("Prototipul 125"). La sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, România a importat din Uniunea Sovietică 30 de tancuri T-72. Consiliul Apărării a decis, în baza raportului din 13.10.1972 privind doctrina națională de apărare, fabricarea unui tanc similar în țară, adaptat posibilităților tehnologice ale industriei de armament din România. La mijlocul anilor 1980 a început proiectarea noului tanc. Au fost realizate aproximativ cinci prototipuri (numărul exact diferă în funcție de sursă: 3, 5 sau 10 bucăți). Turela și mecanismul de
TR-125 () [Corola-website/Science/321169_a_322498]
-
T-72. Consiliul Apărării a decis, în baza raportului din 13.10.1972 privind doctrina națională de apărare, fabricarea unui tanc similar în țară, adaptat posibilităților tehnologice ale industriei de armament din România. La mijlocul anilor 1980 a început proiectarea noului tanc. Au fost realizate aproximativ cinci prototipuri (numărul exact diferă în funcție de sursă: 3, 5 sau 10 bucăți). Turela și mecanismul de încărcare automat au fost proiectate de către ICSITEM București, iar șasiul a fost dezvoltat de către ACSIT-P 124 aparținând de Fabrica de
TR-125 () [Corola-website/Science/321169_a_322498]
-
diferă în funcție de sursă: 3, 5 sau 10 bucăți). Turela și mecanismul de încărcare automat au fost proiectate de către ICSITEM București, iar șasiul a fost dezvoltat de către ACSIT-P 124 aparținând de Fabrica de Mașini Grele Speciale a întreprinderii "23 August". Spre deosebire de tancul T-72 și variantele sale, avea șapte galeți la fiecare șenilă. Șasiul a fost astfel extins cu un metru pentru a face loc motorului de 900 de cai putere 8VSA3 (o variantă îmbunătățită a celui folosit la tancul TR-85-800). Din cauza
TR-125 () [Corola-website/Science/321169_a_322498]
-
August". Spre deosebire de tancul T-72 și variantele sale, avea șapte galeți la fiecare șenilă. Șasiul a fost astfel extins cu un metru pentru a face loc motorului de 900 de cai putere 8VSA3 (o variantă îmbunătățită a celui folosit la tancul TR-85-800). Din cauza modificărilor aduse șasiului, agregatului energetic și blindajului, greutatea tancului a ajuns la aproape 50 de tone (față de cele 41.5 tone ale tancului T-72M). TR-125 era dotat cu echipamente moderne: un tun de calibru 125 de mm stabilizat
TR-125 () [Corola-website/Science/321169_a_322498]
-
la fiecare șenilă. Șasiul a fost astfel extins cu un metru pentru a face loc motorului de 900 de cai putere 8VSA3 (o variantă îmbunătățită a celui folosit la tancul TR-85-800). Din cauza modificărilor aduse șasiului, agregatului energetic și blindajului, greutatea tancului a ajuns la aproape 50 de tone (față de cele 41.5 tone ale tancului T-72M). TR-125 era dotat cu echipamente moderne: un tun de calibru 125 de mm stabilizat hidraulic în două planuri, telemetru laser, un mecanism de încărcare automată
TR-125 () [Corola-website/Science/321169_a_322498]
-
loc motorului de 900 de cai putere 8VSA3 (o variantă îmbunătățită a celui folosit la tancul TR-85-800). Din cauza modificărilor aduse șasiului, agregatului energetic și blindajului, greutatea tancului a ajuns la aproape 50 de tone (față de cele 41.5 tone ale tancului T-72M). TR-125 era dotat cu echipamente moderne: un tun de calibru 125 de mm stabilizat hidraulic în două planuri, telemetru laser, un mecanism de încărcare automată a tunului (care avea o cadență de 8 lovituri pe minut), calculator balistic, sistem
TR-125 () [Corola-website/Science/321169_a_322498]
-
laser, un mecanism de încărcare automată a tunului (care avea o cadență de 8 lovituri pe minut), calculator balistic, sistem de avertizare la iluminare laser și instalație de lansare a grenadelor fumigene automată în cazul activării senzorilor laser. În urma testelor, tancul nu a intrat în dotarea Forțelor Terestre ale Armatei Române, nefiind omologat pentru producție. Prototipurile sunt păstrate în rezervă.
TR-125 () [Corola-website/Science/321169_a_322498]
-
inamice. Unitatea de foc a vehiculului constă într-un tun normal sau un obuzier. Primele tunuri de asalt protejate complet de blindaj erau construite prin fixarea piesei de artilerie într-o suprastructura de tip cazemata montată pe un sașiu de tanc. Fiindcă lipsea turela, tunul avea un câmp de tragere orizontal limitat, dar vehiculul era mai simplu de construit, mai ieftin și mai puțin predispus la avarii mecanice. Spațiul interior mai mare și greutatea redusă a construcției vehiculului permitea montarea unui
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
asalt improvizate prin fixarea tunurilor pe sașiul camioanelor sau pe sașiul țancurilor depășite, prin îndepărtarea turelei. Mai tarziu, atât germanii cât și sovieticii au proiectat tunuri de asalt blindate complet, construite special pentru sprijinul infanteriei. Armata Roșie a folosit inițial tancul greu KV-2 pentru a distruge fortificațiile inamice, o variantă a țancului Kliment Voroșilov care avea un obuzier de 152 mm montat într-o turela supradimensionata. Această soluție nu s-a dovedit a fi de succes, fiind înlocuită cu o serie
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
ISU-152. Principalul tun de asalt folosit de germani în timpul războiului a fost Sturmgeschütz III (abreviat StuG III). Înarmat cu un tun de calibru 75 mm, StuG III putea fi folosit atât că tun de asalt, cât și ca vânător de tancuri. Armata germană a folosit și alte modele de tunuri de asalt fără turela, precum StuG IV, StuH 42, Sturmpanzer IV sau Sturmtiger. Batalioanele de "Sturmartillerie" erau folosite adesea că substitut al batalioanelor de tancuri din cadrul diviziilor Panzergrenadier. Batalioanele independente de
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
asalt, cât și ca vânător de tancuri. Armata germană a folosit și alte modele de tunuri de asalt fără turela, precum StuG IV, StuH 42, Sturmpanzer IV sau Sturmtiger. Batalioanele de "Sturmartillerie" erau folosite adesea că substitut al batalioanelor de tancuri din cadrul diviziilor Panzergrenadier. Batalioanele independente de tunuri de asalt StuG erau folosite adesea că întăriri pentru diviziile de infanterie datorită versatilității lor. În cadrul armatei germane, tunurile de asalt aparțineau de artilerie, echipajele fiind instruite ca atare. Marea Britanie și Statele Unite ale
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
că întăriri pentru diviziile de infanterie datorită versatilității lor. În cadrul armatei germane, tunurile de asalt aparțineau de artilerie, echipajele fiind instruite ca atare. Marea Britanie și Statele Unite ale Americii au adoptat o soluție diferită. Pentru a sprijini infanteria, aceste tari foloseau tancuri dotate cu obuziere în loc de tunul normal, precum varianta M4(105) a țancului Sherman înarmata cu un obuzier de 105 mm sau variantele țancurilor Centaur și Churchill înarmate cu un obuzier de 95 mm. Spre sfârșitul războiului, fiindcă blindatele germane erau
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
varianta M4(105) a țancului Sherman înarmata cu un obuzier de 105 mm sau variantele țancurilor Centaur și Churchill înarmate cu un obuzier de 95 mm. Spre sfârșitul războiului, fiindcă blindatele germane erau rare, armata americană a folosit vânătorii de tancuri în sprijinul infanteriei. După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, au existat puține vehicule proiectate special pentru sprijinirea infanteriei. Armata americană a folosit autotunurile M56 Scorpion, M50 Ontos și M551 Sheridan. Totuși, ele nu au fost proiectate că tunuri
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
Mondial, au existat puține vehicule proiectate special pentru sprijinirea infanteriei. Armata americană a folosit autotunurile M56 Scorpion, M50 Ontos și M551 Sheridan. Totuși, ele nu au fost proiectate că tunuri de asalt: M56 Scorpion și M50 Ontos erau vânători de tancuri, iar M551 Sheridan era un vehicul de recunoaștere. Armata sovietică a folosit autotunurile ASU-57 și ASU-85, însă acestea erau vânători de tancuri ușori, meniți să sprijine trupele aeropurtate.
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]