9,583 matches
-
de sunt și mai nenorociți ca tine, eu tot îi primesc bine pe străini, că oaspeții și cerșetorii ni-i trimite Zeus, iar darul ce le facem, oricât de mic, e pe placul lui, că atât pot da slugile, ce tremură când poruncesc stăpânii necopți"137. Ulise, deși mișcat, îl pune la încercare în continuare pe Eumeu pentru a vedea până unde va merge ospitalitatea acestuia. Îl încearcă pe Eumeu: "ca să vadă dacă o să-i dea sumanul lui" (14.459)138
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
adaugă decât o nuanță imperceptibilă de strălucire în ochii noștri, până la zbuciumul și trăirea intensă provocate de groază care ne ține cu gura întredeschisă, cu fruntea palidă, cu chipul încremenit, cu privirea pierdută, cu părul vâlvoi, cu toate membrele care tremură și se zbat este poate o creștere progresivă a unei singure acțiuni în aceleași organe, creștere care are o infinitate de termeni dintre care nu prezentăm decât câțiva prin expresiile vocii; acești termeni sunt în cazul de față: surpriza, admirația
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
spațiul kafkian: sunetul unor multiple sonerii care răsună de peste tot și al căror sens însuși scapă auditoriului sau sunetul pur al unui clopot, în Castelul, pe care K. îl aude: "Un sunet înaripat, un sunet vesel care făcea să-ți tremure sufletul o clipă; ai fi spus, fiindcă avea și un accent dureros, că vă amenința cu împlinirea lucrurilor pe care inima voastră le dorea pe neștiute". Această sonoritate emoționează, pare că vrea să semnifice ceva, fără să o facă totuși
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
plecat. Cu inima cât un purice am urcat scările spre biroul chestorului. Am ajuns În fața biroului În spatele căruia se afla cerberul atot puternic din acele timpuri. Timidă am bătut la ușă, am auzit un puternic „intră” și, mai timidă, aproape tremurând am deschis ușa. Colonelul m-a poftit să iau loc. M-am așezat și mi-am declinat calitatea spundu-i că sunt secretara Comunității evreiești și am fost trimisă la dânsul de către președintele Comunității evreiești și că am să-i predau
Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941 by Jean Ancel () [Corola-publishinghouse/Science/2137_a_3462]
-
să revin, la Arenele din Verona, în primul rând că se adună 30.000 de persoane. Impresionant, când intri în scenă și vezi toată lumea ținând în mână lumânările aprinse, este ceva... Prima dată în viața mea am simțit că-mi tremură genunchii! A.V. Deci, în locul a 30.000 de persoane, ați prefera o sală mai mică, dar care să aibă altă influență asupra psihicului Dumneavoastră? N.M. Foarte mult. A.V. Celor care, poate, încă nu v-au ascultat, spuneți-le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
acesta de aventură îmi place și acum. "Una din căderile noastre este că nu mai credem, nu mai avem același fior când e vorba de cineva în vârstă*. Una dintre valorile pe care le-am pierdut este că nu mai tremurăm, nu de frică... Cineva din colegii mei mai mari, care a studiat, ca și mine, cu domnișoara Florica Musicescu, mai la bătrânețe, mai de curând își amintea plîngând de Domnișoara, de care îi era foarte frică... Eu nu pot să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
taifas despre muzică și despre viață. După un timp, am urcat în dealul Copoului, pentru a doua rundă de idei. Am ales etajul larg al Casei de cultură "Mihai Ursachi". Noua scenografie odihnea privirea atrasă de fereastra imensă în spatele căreia tremurau ramuri înverzite, oferea auzului interior presupuse acorduri inventate de Rahmaninov sau Debussy, ce s-ar fi putut înălța din corzile pianului cu capacul deschis, rămas lângă noi în așteptare. Relația cu tinerii muzicieni pe care îi formez, cred că este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
era deja înconjurată de armată, prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost "da' ce-o fi aici, domnule?" Și m-am gândit, "păi, da' n-o fi din cauza noastră!" Când am ajuns acasă, taică-miu, palid și tremurând, m-a întrebat, într-o isterie totală "unde ai fost, ai înnebunit, mai trăiești?" Iar eu eram într-o stare de spirit... "Lasă, tată, asta, e bine, e important ce facem, o să schimbăm lucrurile în bine." Dar, știți, n-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
ultima întrebare: cum v-ați putea caracteriza într-un singur cuvânt? A.V. Nu știu un singur cuvânt, dar o să spun câteva versuri din Eminescu: "Să smulg un sunet din trecutul vieții Să fac, o suflet, ca din nou să tremuri Cu mâna mea în van pe liră tremur. Pierdut e totu-n zarea tinereții Și mută-i gura dulce-a altor vremuri. Iar timpul crește-n urma mea... mă-ntunec." A.V. Pentru a vă da replica, pentru a vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
trebuit să faceți un efort ca să o învingeți, să vă bazați pe talentul, pe pregătirea Dumneavoastră? L.V. Bineînțeles că totdeauna am emoții, chiar dacă pe scenă nu se văd! Mulți colegi chiar mă întrebau: "dar tu nu ai emoții niciodată?" Eu, tremur toată, dar în interior. Înseamnă că am o capacitate de a trece peste emoții, care nu mă paralizează. A.V. În privința jocului scenic, cu cine v-ați pregătit? Este foarte important. L.V. Extrem de important. A.V. Astăzi nu mai contează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
de bine, să convingă deplin asupra personajului? Mezzosoprana Viorica Cortez a povestit în acest studio că într-un spectacol a fost atât de emoționată de jocul unui partener, încât i-au dat lacrimi adevărate, și vocea a început să-i tremure. L.V. O, de nenumărate ori! Aproape de la începutul carierei mele mi-am dat seama că dacă nu am această încărcătură emoțională, dacă nu sunt implicată total, trădez publicul! Am nevoie de această trăirea intensă. Nu reușesc să stabilesc o asemenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
de 20 000 de dolari. Judith fusese un om de afaceri admirabil, o soție și o femeie minunate. Se afla acum în curte. Zăbovi să închidă poarta după el cu degetele tremurânde și urcă în grabă scările până la ușă. Încă tremurând, introduse cheia în broască. Îl mistuia graba, convingerea că trebuia să intre cât mai grabnic cu putință. Pe măsură ce ușa se închidea ușor în urma lui, văzu că ceasul din hol arăta că trecuse de miezul nopții. Hoinărise mai mult decât avusese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]
-
de deasupra inimii dar cămașa, deși îți îngăduia să ghicești formele de sub ea, nu era dintr-un material netransparent și ascundea acea parte a inimii. Marriott era dezamăgit. Dorise să vadă cicatricea, dorise din răsputeri să o vadă. Cu degetele tremurând, se întinse, făcu să alunece breteaua de pe umărul stâng și trase cămașa de noapte de pe porțiunea cu cicatricea. Nu era nici o cicatrice. Mintea îi fremăta de îndoieli. Intenționat se aplecă peste ea, și probabil că Judith aștepta un sărut, pentru că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]
-
care rațiunea era gonită și înăbușită de instinct, oamenii confirmau misiunile primite, le executau febril sau se ascundeau, retrăgându-se deoparte, după cum, probabil, era firea fiecăruia. Astfel unii soldați trăgeau încruntați, calm, alții se închinau și trăgeau iar arma le tremura în mână, alții trăgeau aiurea, alții chiar evitau să tragă. [...] Cei dinăuntrul magaziilor, îngroziți de chinurile morții, încercau să evadeze sau se ridicau pe geamuri în mijlocul flăcărilor, implorând să fie împușcați. Cei mai mulți dintre ofițerii ce erau la fața locului erau
"Chestiunea evreiască" în documente militare române. 1941-1944 by Ottmar Traşcă () [Corola-publishinghouse/Science/913_a_2421]
-
el se transforma de la un capăt la altul. În public, tensiunea nervoasă nu-l părăsea nici o clipă, în special când era confruntat cu persoane răuvoitoare, cu critici, compozitori sau alții. Îl apuca atunci un tic nervos, gura îi cădea și tremura tragic, ochii lui sărmani iradiau o asemenea deznădejde, că devenea penibil să-l privești... Atunci când eram singuri (nu invita pe nimeni la repetiții atâta timp cât lucrările nu erau gata), devenea un cu totul alt om: calm, concentrat, gata să glumească și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
mai multe decât poți număra, observarea cutremurelor va duce în curând la formularea unei noi teorii referitoare la scoarța pământului. Uimitoare sunt și datele despre natura păduchelui. Mereu al tău, trimite scrisoarea la ziar! S-a asigurat că nu-i tremura mâna. Apoi i-a scris lui Immanuel Kant. Începe să i se contureze conceptul unei noi științe a geografiei fizice. La înălțimi diferite, dar la temperaturi asemănătoare se dezvoltă pe toată planeta aceleași tipuri de plante, astfel încât zonele de climă
Geografiile simbolice ale diferenței ideologice by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
fi credibile. Aceștia sunt șmecherii, oligarhii politicii și finanțelor din România. Acești oameni și lăcomia lor infinită (pe banii noștri și nu pe bani privați) ne lasă fără argumente în fața copiilor și studenților noștri. Istoria scrisă de protestantul căruia îi tremură mâna pe ultimul cent și pe care Max Weber o invocă în lucrările sale nu mai are nici un sens. Valori ca austeritatea, ascetismul, supunerea față de lege, prețuirea banului și cultul muncii, care stau la baza lumii libere sunt golite de
Capitalismul. O dezbatere despre despre construcția socială occidentală by Dorel Dumitru Chirițescu () [Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
securitate. Un stat care să aibă granițe răsăritene cu Ucraina, de exemplu, solide, care să nu fie traversate de orice răufăcător, care să își fi putut rezolva deja problema transnistreană, să aibă o democrație consolidată, o democrație care să nu tremure la orice bătaie de vânt politic și, în fine, o țară care să își propună să prospere, cu alte cuvinte, să facă bun uz de ceea ce i se întâmplă la granița ei de Vest, în speță, apropierea de UE. Cosmin
Întotdeauna loial by Mihai Răzvan Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/2017_a_3342]
-
zare. Cetatea din mare Prin valuri limpezi, toamna, vezi temple licărind, În veacuri împietrite, sub lacăt de tăceri. Sosesc s-aprindă focul vestalele sub seri Și se opresc sub geamuri legendele'n colind. Zarzăr la mare Prin ramuri înflorite bărci tremură petale. Vâslind din crengi de soare s'apleacă'n basm năerii, Ca să sărute-n cântec cosița primăverii Crescută, râu sburdalnic, în tremur de cavale. Bujori sălbatici Pe ruguri verzi ard flăcări în inima pădurii Și înfloresc mărgele nesărutate gene: Ileană
Jocuri poetice by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/11366_a_12691]
-
al bogăției și fericirii, nu-și desfăcuseră petalele. Răzorul cu peonia zăcea, cenușiu și nemișcat, printre straturile strălucitoare. Tînărul grădinar Ciua observă că împărăteasa îi cercetează chipul și îl privește de parcă el ar fi răspunzător de revolta peoniei. întrebă deci, tremurînd, dacă să distrugă plantele cele încăpățînate. împărăteasa suspină, ca trezită din somn. Nu, nu e nevoie să stîrpească bujorii, care au fost aclimatizați la curte la porunca tatălui împărătesei, dar Ciua să scoată plantele, cu rădăcină cu tot, și să
Două proze de Laszlo Darvasi by Georgeta Hajdu () [Corola-journal/Journalistic/11332_a_12657]
-
din cap. Apoi păși atît de hotărîtă pe răzor, încît soldaților din gardă nici nu le-a mai rămas timp să se arunce sub botinuțele ei. Printre bulgării de pămînt înflorea, singuratică, o peonia. Ciua, grădinarul cel tînăr, se prosternă tremurînd la picioarele împărătesei. Dar, în mod cu totul neașteptat, împărăteasa rămase cu desăvîrșire calmă. Privi, serioasă, planta care-și deschidea petalele, floare care nu era nici deosebit de mare și nici din cale afară de frumoasă, care doar înflorea. Singuratică, răzleață. - Ridică
Două proze de Laszlo Darvasi by Georgeta Hajdu () [Corola-journal/Journalistic/11332_a_12657]
-
rămase cu desăvîrșire calmă. Privi, serioasă, planta care-și deschidea petalele, floare care nu era nici deosebit de mare și nici din cale afară de frumoasă, care doar înflorea. Singuratică, răzleață. - Ridică-te, Ciua - porunci împărăteasa Vu }io-tien. Copilul, pregătit să moară, tremura din rărunchi. - La ce te gîndești cînd te uiți la ea? - Că e frumoasă? - bîigui băiatul. - îți mulțumesc, Ciua - spuse împărăteasa scuturîndu-și căpșorul arătos -, îți mulțumesc mult - repetă. Și izbucni subit în rîs. începu din nou să ningă și o
Două proze de Laszlo Darvasi by Georgeta Hajdu () [Corola-journal/Journalistic/11332_a_12657]
-
engleză, o dată la două lecții de literatură. Da, la treisprezece ani. Și ce-i de făcut? Ce poți să faci în cazul ăsta? Dacă-i o iubire care te face să-ți pierzi mințile... El e mort după ea. Îi tremură mâinile când o dezbracă... Rămâi cu gura căscată. Primul bărbat din viața ei. E sigură că nu va mai fi niciodată un al doilea... Să rămână însărcinată? Nu, nu mă tem. Adică nu m-am prea gândit la asta. Dar
Ludmila Ulițkaia - Sfârșitul poveștii by Gabriela Russo () [Corola-journal/Journalistic/11309_a_12634]
-
e neplăcută. E în legătură cu amanta ta, a început abrupt Jenia, pentru că s-a temut să nu se stingă focul indignării stârnite de toată istoria asta dezgustătoare. El a tăcut îndelung. S-a încăpățânat să tacă. Burleți mici de grăsime îi tremurau sub pielea delicată. Se vedea că nu mai e așa de frumos pe cât fusese înainte vreme. Poate că s-a decolorat cu anii... - Jenia, sunt om în toată firea, nu-mi ești nici mamă nici bunică... Spune-mi de ce trebuie
Ludmila Ulițkaia - Sfârșitul poveștii by Gabriela Russo () [Corola-journal/Journalistic/11309_a_12634]
-
-i povestesc o dată cum am văzut, la Craiova, la mătușa mea, o SERAT| MUZICAL|. Era difuzată, strategic, desigur, pe doi. Canalul doi nu se prindea ușor în țară. Se apropia ora. Mă așez în fotoliu, deschid, invitată, Leopoldina Bălănuță. Imaginea tremură, se pierde, apar catralioane de purici... Orele acelei seratei au însemnat ore de gimnastică și echilibristică ale unchiului meu, care își iubea enorm soția, pe mătușa mea și, de aceea, se străduia mereu să-mi facă toate plăcerile atunci cînd
Actualitatea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11378_a_12703]