95,269 matches
-
circulație în masă ai presei liberale. La 13 martie 1920, sîntem deci martorii dizolvării Adunării prin decret regal, sub pretextul că Averescu și partidul său nu participaseră la alegeri. Atunci cînd edictul regal a fost citit în Cameră, aproape toți deputații au avut o reacție violentă; mulți dintre ei s-au ridicat în picioare cîntînd: Deșteaptă-te Române! Cu cîteva zile înainte de dizolvare, Iorga, acționînd cu o nesăbuită dexteritate politică, a introdus proiectul de lege al Reformei Agrare. Mihalache, ministrul agriculturii
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de stînga tot mai violente din 1920; la 9 octombrie 1920 a fost declarată greva generală (eșuată, în cele din urmă), iar la 9 decembrie, un evreu dement a plasat o bombă în Adunarea Națională, ucigînd și mutilînd mai mulți deputați. Era ceva simptomatic pentru spiritul anarhist predominant faptul că vînzătorii de ziare își făceau reclamă strigînd: "Au început să-i termine pe șobolani!", adică pe politicieni 47. În perioada aceasta și-a făcut debutul la Ministerul de Interne sinistrul Constantin
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
următoarele două decenii, oamenii (mai ales intelectualii) îl ascultau cu respect pe Iorga. Orice intelectual străin îl vizita în mod ritual cînd vizita România, ca și aproape orice ambasador străin. Familia regală îl invita permanent la Palat, deși, cu puțini deputați în Cameră și fără bani (în "Parisul Balcanilor" aveai nevoie de bani ca să faci politică) Iorga nu avea nici o pondere. Politicienii foști "Iorghiști" se înclinau plini de grație și, ca să-l cităm pe Șeicaru, "îl părăseau pe Iorga cu durerea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a lui Iorga că va accepta puterea numai dacă va beneficia de sprijinul poporului. Iorga l-a făcut senator pe Sadoveanu, descoperirea lui literară. Și-a reluat relațiile personale cu A. C. Cuza, făcîndu-l și pe acesta senator. L-a făcut deputat chiar și pe propriul lui frate, Gheorghe. Programul guvernului lui Iorga era ambițios în privința reformelor lui educaționale. Acestea au fost zădărnicite de Depresiune și de lipsa de fonduri. Iorga a fost nevoit să emită un moratoriu pentru țărănimea înglodată în
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
alți cîțiva istorici tineri mai puțin importanți care au participat la confruntarea aceasta și un istoric mai vîrstnic, Demosthene Russo. O parte din acești istorici tineri au devenit și ei politicieni, ca Gheorghe Brătianu sau C. C. Giurescu, care a devenit deputat liberal "gheorghist" și ulterior, în timpul dictaturii regale, o înaltă oficialitate. Toți cei trei protagoniști Panaitescu, Giurescu și Gheorghe Brătianu fuseseră studenții lui Iorga. Doi dintre ei (Panaitescu și Giurescu) au urmat cursurile școlii din Franța a lui Iorga și toți
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
despre profesorul său, dar specifica: Sigur că l-am insultat pe Iorga... în gînd..." S-a lăudat în fața Camerei de la București cu actele sale de cruzime antisemite. După spusele lui Giurescu, evreii voiau să "colonizeze Basarabia". În calitatea lui de deputat, Giurescu "a intervenit prompt și a împiedicat acest lucru". "Mă-ntreb ce ochi vor face "jidanii"", scria el după intervenția sa. O altă absurditate era în opinia lui Giurescu faptul că evreii voiau să exporte pămînt mănos din Basarabia în
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
celor implicați în ea. În Europa central-răsăriteană, mulți dintre evreii persecutați, deși aveau o mentalitate profund capitalistă, optau pentru comunism nu de bunăvoie, ci din instinct de conservare. Ei erau aidoma arabilor din Nazaret, care îi aleg cu nonșalanță pe deputații comuniști sau negrilor din Africa de Sud, care sprijină Congresul Național African dominat de comuniști. Extrem de mulți evrei din zona aceasta (mai ales tinerii lipsiți de viitor) nu prea aveau ce pierde atunci cînd au sosit sovieticii 15. Dar acesta era unghiul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
care intenționau să plece în Rusia, i-au cerut lui Iorga să elimine pasajul la reeditarea discursului, dar Iorga a refuzat. O viață de om..., vol. II, p. 254 62 Memorii, vol. I, p. 16 63 Discurs pronunțat în fața Camerei Deputaților a României (Iași, 1917) 64 "Neamul românesc", 16 decembrie 1916 65 O viață de om..., vol. II, pp. 261-262 66 "Neamul românesc", 7 decembrie 1916 67 Dna Liliana Pippidi-Iorga către autor 68 O viață de om..., vol. II, p. 252
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
vol. 281, doc. 149. Politicienii își fac dosare unul altuia. Supunerea și cooperarea murdară a lui Vasile Goldiș cu ungurii cum reies ele din aceste documente, contrastează cu vorbele rostite de el la Alba Iulia. Șeicaru a numărat 300 de deputați în această Adunare Națională care erau studenți ai lui Iorga, deci "iorghiști". Șeicaru, op.cit., p. 62. Vezi și Memorii, vol. II, p. 303 26 Șeicaru, op. cit., pp. 63-65 și Supt trei regi, p. 335 27 Memorii, vol. III, p. 323
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
absolută În alegerile naționale din noiembrie 1945. Cu sprijinul socialiștilor (al căror lider, Anna Kéthly, refuza să creadă că aliații lor comuniști s-ar Înjosi Într-atât Încât să falsifice alegerile), comuniștii au reușit să dea afară din parlament câțiva deputați, pe care i-au acuzat În februarie 1947 de conspirație și, În cazul liderului Béla Kovács, de spionaj Împotriva Armatei Roșii (Kovács a fost trimis În Siberia, de unde s-a Întors În 1956). La noile alegeri din august 1947, falsificate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca Renania-Westfalia În nord-vest, rezultaseră din unirea sau Împărțirea unor unități teritoriale mai vechi În vederea unei administrări mai ușoare. Berlinul de Vest a devenit Länd În 1955, fiind reprezentat În Bundesrat (camera superioară a parlamentului, formată din delegații regiunilor), deși deputații săi În Bundestag (camera inferioară, ai cărei membri sunt aleși prin vot direct) nu aveau drept de vot În sesiunile plenare. Pe de o parte, puterea guvernului central era considerabil redusă În comparație cu cea din trecut, Întrucât Aliații au pus ascensiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a Întâmplat sub al Treilea Reich” (21%). Când acordul de reparații a fost dezbătut În Bundestag la 18 martie 1953, comuniștii au votat Împotrivă, liber-democrații s-au abținut, iar Uniunea Creștin-Socială și partidul lui Adenauer au avut păreri Împărțite, mulți deputați opunându-se oricăror Wiedergutmachen (reparații). Pentru ratificarea acordului, Adenauer a avut nevoie de voturile opoziției social-democrate. Nu o dată, Adenauer a exploatat nervozitatea internațională față de o posibilă resurecție a nazismului pentru a-i Împinge pe aliații Germaniei de Vest În direcția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
primul partid protestatar din Europa dedicat unei cauze unice: țelul său era să apere des petits, des matraqués, des spoliés, des laminés, des humiliés - pe cei mici, chinuiți, jefuiți, mințiți, umiliți, lăsați În urmă de istorie. Cincizeci și doi de deputați antisistem „poujadiști” au câștigat fotolii În parlament la alegerile naționale din 1956. Dar, mai presus de toate, prima republică franceză de după război a fost trasă În jos de luptele sale coloniale. Aidoma Vechiului Regim, a Patra Republică a fost schilodită
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de garanția de securitate americană, fără de care statele membre nu și-ar fi permis niciodată să se ocupe de integrarea economică În detrimentul apărării. Chiar și În statele membre, nu toată lumea era pe deplin mulțumită de noile propuneri. În Franța, mulți deputați conservatori (inclusiv gaulliști) au votat Împotriva ratificării Tratatului de la Roma pe considerente „naționale”, În timp ce unii socialiști și radicali de stânga (inclusiv Pierre Mendès-France) s-au opus formării unei „Europe mici”, fără prezența liniștitoare a Marii Britanii. În Germania, Ludwig Erhard, ministrul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stabilit definitiv la Paris, plutind cu grație peste frontierele lingvistice și estetice. La Începutul anilor ’60 se putea vorbi deja despre un teatru „european” sau, cel puțin, un teatru care avea ca temă subiecte europene curente și controversate. Der Stellvertreter (Deputatul) al lui Rolf Hochhut, care Îl condamna pe papa Pius al XII-lea pentru că nu-i ajutase pe evrei În al doilea război mondial, s-a jucat În premieră În Germania În 1963 și, la puțin timp după aceea, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
numărul femeilor din parlamentul Finlandei a crescut de la 23% la 39%, În Suedia de la 21% la 38%, În Norvegia de la 16% la 36%, iar În Danemarca de la 16% la 33%. Mai la sud, În parlamentele Italiei și Portugaliei, doar un deputat din 12 era femeie În 1990. În Camera Comunelor din Marea Britanie, ele reprezentau doar 7% din total, iar În Assemblée Nationale, un biet 6%. Ecologiștii, bărbați și femei deopotrivă, și-au transpus mai bine sentimentele În politica electorală. La un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
14. Din multe puncte de vedere, era cel mai bun rezultat posibil: victoria lui Suárez Îi asigura pe conservatori (din care majoritatea votaseră pentru el) că nu urma o cotitură bruscă la stânga, În timp ce lipsa unei majorități clare impunea colaborarea cu deputații de stânga care Împărtășeau astfel responsabilitatea pentru noua Constituție pe care Adunarea urma să o redacteze. Această Constituție (validată printr-un al doilea referendum În decembrie 1978) era În multe privințe foarte convențională. Spania devenea o monarhie parlamentară; nu exista
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
partidul nu promovează reforma, avea să-și piardă rolul conducător În societate. La Conferința partidului din iunie 1988, Gorbaciov și-a reiterat atașamentul față de reformă și relaxarea cenzurii, cerând organizarea de alegeri libere În anul următor pentru un Congres al Deputaților Poporului. În octombrie 1988, el i-a Îndepărtat din funcții pe câțiva dintre principalii săi oponenți - printre care vechiul său adversar Igor Ligaciov - și a fost ales președinte al Sovietului Suprem (adică șef de stat) În locul lui Andrei Gromîko, ultimul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
candidaților din partid, iar competiția internă pentru ele nu a fost permisă. Cu toate acestea, Congresul rezultat includea multe voci critice independente. Lucrările sale au fost vizionate de 100 de milioane de telespectatori, iar cererile lui Saharov și ale altor deputați de a se continua schimbarea - prin detronarea partidului, din ce În ce mai discreditat, din poziția sa privilegiată - nu puteau fi ignorate, chiar dacă Însuși Gorbaciov a șovăit la Început. Comuniștilor le aluneca printre degete monopolul puterii: la sugestia lui Gorbaciov, În februarie anul următor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
recunoscut În mod oficial Solidaritatea drept partener de discuții și au Început „negocierile la masa rotundă”, care au durat până pe 5 aprilie. În acea zi (la o săptămână după un alt eveniment major din Uniunea Sovietică - alegerile libere pentru Congresul Deputaților Poporului), toate părțile au ajuns la un acord privind intrarea În legalitate a sindicatelor independente, elaborarea unei legislații economice avansate și, cel mai important, alegerea unei noi Adunări Naționale. La o analiză ulterioară, rezultatul convorbirilor de la masa rotundă a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
conducător” al partidului, au fost programate alegeri pluripartite pentru luna martie a anului următor, iar pe 7 octombrie comuniștii - Partidul Muncitoresc Socialist Ungar - și-au schimbat numele În Partidul Socialist Ungar. Pe 23 octombrie, parlamentul, compus Încă În majoritate din deputați comuniști aleși sub vechiul regim al partidului unic, a votat schimbarea numelui țării În Republica Ungară. „Revoluția” maghiară din 1989 a avut două trăsături distinctive. Prima, așa cum am văzut, este că a fost singurul caz În care tranziția de la un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Lituaniană recent constituită, care a criticat deschis Partidul Comunist Lituanian pentru obediența față de Moscova, arborând pancarte cu inscripția „Armata Roșie să plece acasă”. În februarie 1989, Sajüdis devenise un partid politic la scară națională. Luna următoare, la alegerile pentru Congresul Deputaților Poporului, el a câștigat 36 dintre cele 42 de locuri care Îi reveneau Lituaniei. Alegerile din toate cele trei republici au adus o victorie clară a candidaților independenți, reliefând o traiectorie comună a statelor baltice. Fapt reconfirmat simbolic pe 23
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
punct crucial, Elțîn, care avusese destule ocazii să constate cum orice schimbare reală era Înăbușită În fașă de birocrația de partid și de stat, a avut inteligența politică de a se reinventa ca politician rus: remarcându-se mai Întâi ca deputat reprezentând Federația Rusă după alegerile din martie 1990 și apoi ca președinte al Sovietului Suprem rus (Parlamentul rus). De pe această poziție influentă și vizibilă, Elțîn a devenit primul reformist al țării, părăsind demonstrativ Partidul Comunist În iulie 1990 și folosindu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
surprins și supărat de cererile interlocutorului, Însă ele nu erau un secret pentru nimeni, după nenumăratele discursuri ținute de Mečiar pe această temă. De fapt, Klaus Îl Împingea pe liderul slovac spre sciziune, și nu invers. Prin urmare, deși majoritatea deputaților slovaci din Consiliul Național Slovac și din Adunarea Federală erau dispuși să aprobe un tratat care acorda fiecărei jumătăți autonomie deplină și un statut egal În cadrul unui stat federal, ei au fost puși În fața unui fait accompli. Negocierile au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alte posibilități. În 2004, rata șomajului În fosta RFG era de 8,5%; În fosta RDG, el depășea 19%. În luna septembrie a acelui an, Partidul Democratic Național, o grupare neonazistă, a obținut 9% din voturi, adică 12 fotolii de deputat În parlamentul saxon. Un abis al ranchiunei Îi separa pe Wessies de Ossies În Germania și el nu ținea doar de slujbe sau șomaj, de bogăție sau sărăcie, deși, din perspectiva esticilor, acestea erau simptomele cele mai vizibile și mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]