9,824 matches
-
lăuntrice duhovnicești. Tot timpul cât dură această arătare sau cu puțin înainte de începerea ei - căci a durat mai multe zile - îi veni în minte un gând stăruitor care îl tulbură înfățișându-i greutatea vieții lui2. Era ca și cum i-ar fi șoptit cineva în suflet: „Cum vei putea îndura această viață cei șaptezeci de ani câți mai ai de trăit?”. Dar la acest imbold pe care îl simțea ca venind de la dușman, răspunse tot în mod lăuntric, cu multă hotărâre: „O, spurcatule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
în minte evenimentul petrecut. Deodată, el se opri din mers, trecu în fața ei și încercă s-o sărute. Ea se împotrivi, dar nu atât cât ar fi vrut. Era primul lor sărut, un sărut mai mult furat și grăbit. Îi șopti la ureche un „te iubesc” și ridicându-și totodată o șuviță de păr parcă lăsată intenționat să cadă. Tăceau amândoi. El avea privirea tăioasă ca a unui diamant, iar tăcerea lor spunea foarte mult. Carlina simțea că obrajii îi iau
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
aș mai fi fost cu tine acum? Sunt singură, răspunse Carlina. - Acum nu mai ești. M-ai găsit pe mine. - Da, așa este, dar pot fugi de iubirea ta. - De ce spui asta? Nu-ți sunt pe plac? Glasul lui era șoptit și se frânse în cuvinte amare, privind parcă departe în gol, răscolindu-i sufletul și trecutul, în căutarea unor răspunsuri. Se aplecă asupra ei, o îmbrățișă și îi sărută obrajii îmbujorați. Carlina ar fi vrut în momentul acela să-i
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
căutarea unor răspunsuri. Se aplecă asupra ei, o îmbrățișă și îi sărută obrajii îmbujorați. Carlina ar fi vrut în momentul acela să-i spună toate secretele ei, să fie realistă și nu subiectivă, dar cineva din interiorul ei parcă-i șoptea „Trezește-te, gândește-te prin ce ai trecut și tu, ești pregătită să începi o nouă relație? Nu ți-a ajuns prin câte ai trecut? Ai fost o victimă.” Ar fi vrut săi spună atunci că avusese și ea o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Rămase surprinsă. Nu stabiliseră nici o întâlnire. La vederea ei, bărbatul o salută așa cum numai el știa s-o facă, într-un mod plăcut. Îi sărută mâna așa cum o mai făcuse și altădată. O apucă ușor de un obraz și-i șopti aproape de ureche: ,,Ești așa de frumoasă! Te iubesc mult...mult...ca pe o stea deosebit de strălucitoare.” Când își lăsase mâna jos, îi atinse sânii fără să vrea, iar ea avu o tresărire și se îmbujoră foarte tare, iar ochii îi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în jurul său. Valentin îi prinse o mână pe care i-o strânse ca-ntr-o menghină și o trase mai aproape de el. Umerii lor se atinseră simținduși răsuflarea și bătăile inimii. O sărută pe furiș aproape de lobul urechii și-i șopti ca adierea unui vânt cald: „Te iubesc...mult...mult !” Ea rămase tăcută, tremurând de emoții, zâmbind și privind spre el într-un extaz de fericire. Într-un bloc, cineva asculta muzică și volumul era dat la maxim. Cânta Tom Jons
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
sau valurile unei mări ce se lovesc vertiginos unele de altele. Bărbatul se lipi cu trupul lui încins de ea. Închise ochii, iar ultima percepție fusese aceea de a aștepta să simtă plăcerea de dinaintea actului. Sfâșiat de patima iubirii îi șopti : „Carlina, ești a mea, mi-ai promis să-mi fii soție! Ești iubirea mea, a vieții mele”, mai spuse cu măreție în glas. Cu draperiile trase în dormitor, cei doi făceau dragoste și nu se auzea decât gâfâitul lui nerăbdător
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
se întâlniră și se topiră precum se topește roua unei dimineți în arșița soarelui, sau spuma unei mări în amurgul serii. Duse un deget ușor de pe buzele lui pe buzele ei, după ce îl sărută, apoi se aplecă aproape de tâmpla ei șoptindu-i la ureche : „Te iubesc! Te iubesc așa de mult... cum nu am iubit vreodată! N-ai să mai pleci niciodată, nicăieri de aici. Ai să stai cu mine toată viața.Vom avea copii, iar când vom fi bătrâni, copiii
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
arăți, cum te îmbraci, îmi place totul la tine, mai ales vocea ta! Îmi place că simți totul, iar gustul pielii tale are un miros deosebit de plăcut! Grație lui Dumnezeu că team cunoscut! ” Carlina oftă. La aceste cuvinte îl îmbrățișă șoptindu-i pentru a nu știu câta oară „Te iubesc.” - Am să fac tot ce îmi va sta în putere să fii fericit. Valentin oare avea să-i îndeplinească visul ei de a fi iubită așa cum mama sa nu apucase să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
nou cu disperare gura ei și nu se mai gândi la nimic altceva. Ea se împotrivi și opuse o oarecare rezistență. I-ar fi plăcut foarte tare să-l hrănească cu picătura. - Te rog, nu-i corect așa ! - Nu contează, șopti el zâmbind. Și-n momentul următor, mâinile sale îndrăznețe îi confirmară spusele. O luase în brațe mai mult forțat ca pe o jucărie acoperând-o cu sărutări. Ea avusese o reacție și se retrase din jocul lui făcând câțiva pași în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ar fi putut face atătea ravagii în acel moment. Îi atinsese o coardă sensibilă, știută numai de ea, iar acum ar fi vrut să își deschidă sufletul dar nu îndrăznea. Cineva din ineriorul ei părea că avea mai multă îndrăzneală, șoptindu-i: vei îmbătrâni cândva. Nu o să te mai ia nimeni în seamă. Nimănui nu-i vei trebui. Vei fi ca o frunză desprinsă dintr-un copac și dusă de vânt departe de toate privirile lumii. Într-o perioadă de timp
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
puterea necesară să iasă la noua sa viață, ea îl aștepta ca pe un copil bolnav, depistat fiind cu malformații congenitale de cord. Într-o stare de delir, obosită, epuizată de durere și efort avusese încă puterea de a-i șopti lui Valentin că ea va muri neputând naște. În acele clipe de disperare toată lumea din spital se transformase, în imaginația lui, într-un grăunte de mizerie, alergând totuși după un medic. Intrase pe o ușă pe care era lipit un
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
sine și zise: „Trebuie să mă descurc singură într-o lume străină, altă cale nu am de ales.” I se păru că cineva din interiorul ei o sfidează cu ironii ascunse făcând-o totodată mai curajoasă, mai puternica, în timp ce-i șoptea : „Ai venit într-o țară străină departe de locul unde te-ai născut și crezi că te vei întoarce bogată fără să plătești vreun preț?!”. Suliți reci și mici îi străpungeau fără cruțare ceafa, le simțea în tot corpul ei
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
face plăcere să cinez alături de un domn tânăr și prezentabil. Dar bănuiesc că aveți un motiv pentru care doriți să luați cina alături de mine. Îl pot cunoaște și eu? Alin se uită în dreapta, în stânga, se apropie de dânsa și-i șopti: - Vreau să descopăr o taină. - O, m-ați făcut și mai curioasă. Despre ce taină vorbiți? - Taina frumuseții tale, zise el surâzând. - Vi se pare că sunt o persoană frumoasă? - Nu mi se pare deloc. Chiar ești! Frumusețea ta poate
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cu sfială așezând-o în a lui ca într-un căuș după care o ridică grațios până la gura sa și o sărută cu delicatețe, aruncându-i în același timp o privire senzuală. Apoi, cu glasul lui armonios și cald îi șopti cuvinte de dragoste care nu puteau fi auzite de altcineva, cuvinte pe care cei doi nu aveau să le uite vreodată. Nicole își ridică privirea asupra lui ca într-o reluare dintr-un scenariu de dragoste, cercetându-i expresia și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
a lui. Alin, era de o eleganță ce depășea limita oricărui tânăr de acea vârstă. - Ai precizat cu nonșalanță că m-ai căutat, dar de unde știai că ai să mă găsești aici?, întrebă ea, curioasă ca un copil. - Mi-a șoptit o păsărică ce stătea pe o frunză de ficus și care ciugulea o picătură de apă rămasă după o rafală de ploaie din timpul nopții. - Nu ți-a spus și horoscopul?, zise Nicole cu un surâs dintre cele mai dulci
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
gura incendiată de buzele lui. Răsuflarea lui trecea uneori în răsuflarea ei și vice-versa. Gura lui Nicole avea gust de fructe coapte, proaspete, abia rupte din copac. Uitase de timiditate, sfială și frică. Trăiseră un vis numai al lor. Nicole șopti: - Mă auzi, Alin? Te iubesc, te iubesc mult! Dacă aș putea te-aș sorbi ca pe o picătură de apă ca să rămâi în permanență un balsam în sufletul meu. - Da! Și eu te iubesc, zise Alin căutând cu mâinile înfierbântat
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și cel pentru scurtmetraj (Lampa cu căciulă al lui Radu Jude în loc de Marilena de la P7 al regretatului Cristian Nemescu). Dar Mădălina Ghițescu (Marilena din filmul celui care nu mai este) ia totuși premiul pentru debut sau tânără speranță. (Mădălina îmi șoptește cochet la ureche că are 29 de ani !) Premiul pentru cel mai bun film european se duce spre Volver, superbul film al lui Almodovar, pe care l-am și nominalizat, și votat. Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii raflează mai
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
și sfârșește cealaltă?” Prin actul scriptural lumea este mereu reinventată. Timpul scriiturii se materializează, într-o formulă caricaturala : ,,(...)devine accesibil și vulgar, capătă chiar o formă, o ființă uriașă acoperită cu păr care imi flutură prin fața ochilor un contract și șoptește în urechea mea (ciudat, voce blândă, un glas de aur, prietenos, aproape umil) dă-i drumul, ce mai aștepți, scrie, nu te opri ...”. Timpul narațiunii intra într-o legendă ce desacralizează: ,, Vremea trecu, cine i se poate împotrivi? Poetarul Tănase
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
înguste, hornuri zvârlite spre cer, beci căscat spre lumină și, neapărat, un brâu cenușiu care le îmbrățișează delimitândule de sol, casele au specificitatea zonei Hușilor. Lipsite de pretenții arhitecturale, casele au expresii umane, emană căldură, prietenie, te cheamă, au de șoptit o poveste în care sunt părtașe ca martori. Poartă în ele farmecul unei lumi apuse. Curtea are poartă somptuoasa („Poartă de la vie”), este împrejmuita de gard împletit din nuiele ori făcut din scânduri („Peisaj”, pp. 100, 103, 189, închisă între
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
de uzină? Tot. Clar! spune Cezara. E tot despre uzină. Scrie, Mihai, mai scrie. Am auzit că se fac noi reduceri de personal TESA... Lasă-l în pace, nu-l mai speria, îi zice Petre, apoi, întorcîndu-se spre mine, îmi șoptește, să nu audă și cei pe lîngă care trecem: Mihai, dacă filmul va avea o scenă ca asta, arată el spre mulțimea din stație și spre cei ce se înghesuie la scara unui autobuz, mă duc să-l văd de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
urcăm cu toții. De pe un scaun, lîngă care m-am oprit, cineva îmi face semn să fiu atent: e Fulvia. Bună! surîd eu. E și jumătate, îmi spune Fulvia, ai întîrziat. Hai să intri pe la șantier. Doar nu-s nebun! îi șoptesc. De la șantier și pînă la mine la secție fac jumătate de oră. Cum vrei, surîde Fulvia în timp ce eu sînt împins mai spre ușa din față. La șapte treizeci și două de minute cobor din autobuz și mă-ndrept, odată cu ceilalți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dar de ce mă-ntrebi? Așa, surîde ea, strîngînd colțul gurii, fără să-și deformeze frumosul contur al buzelor. Te-am văzut de cîteva ori cu ea și m-am bucurat de fiecare dată. Vă stă foarte bine împreună. Mulțumesc! îi șoptesc. Tamara îmi ocolește privirea, strînge mai bine dosarele sub braț, vrea să facă un pas pe treapta următoare, dar se oprește și spune încet, mai mult ca pentru sine: M-aș bucura să te știu căsătorit... Ți-e teamă, Tamara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
precum și-n ură,/ Eu sînt statornică, nu-nșel"... Tac și înghit în sec, simțind cum tot sîngele mi se urcă în obraji. Îmi aranjez fularul la gît, schimb mănușile dintr-o mînă în alta, aștept să-mi recapăt cumpătul, apoi șoptesc: Bine, Tamara, bine... Observ cum ochii ei senini se aprind, apoi strălucirea lor dispare sub o pînză subțire și transparentă, ca un licăr de stele în apă. A fost adevărat, Mihai? mă întreabă ea, cu disperarea celui care caută un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu daruri aduse de Moș Crăciun și cu multă zăpadă... Surîde înseninîndu-se, coboară cele două trepte care ne despart, întoarce capul spre mine, și-l scutură din nou, deschide încet buzele, lăsînd să zboare reflexele albe ale danturii și-mi șoptește: Mulțumesc, Mihai... Mulțumesc! Pornește repede pe scări, strîngînd mai bine sub braț dosarele, și eu înțeleg în fuga ei teama de-a nu se întoarce să-mi spună că-i pare rău. Urc cîteva trepte, pînă la primul palier și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]