24,560 matches
-
aflu ce s-a petrecut cu adevărat. Dacă a vorbit românește sau păsărește nu voi ști, dar Într-o zi splendidă de octombrie, cu o valiză În care aveam câteva cămăși și haine pentru o scurtă ședere, am ajuns la aeroport, unde domnul Emil Botta a apărut pe neașteptate, la șapte dimineața, să se alăture familiei și prietenilor veniți să-mi ureze drum bun. Mi-am luat rămas-bun de la mama, pe care, crezând că voi reveni acasă după trei luni, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
limbă pe care doar pe alocuri o recunoșteam că ar fi engleză. Aveam doar un geamantan cu câteva lucruri, cât să-mi ajungă pentru durata de trei luni a bursei Fundației Ford. Nu știam cine mă așteaptă la ieșirea din Aeroportul Kennedy, dar Îmi Închipuiam că ori Ellen Stewart, ori un reprezentant al Fundației. Ies și Încerc să recunosc În aglomerația infernală un semn prietenos. Nimic. Mă Îndrept spre ghișeul KLM și În engleza mea aproximativă mă interesez dacă n-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
norocul să-mi Încep cariera americană. Dar În seara aceea mizerabilă de la Chelsea Hotel simțeam că acest oraș, pe care nu știam cât de mult aveam să-l Îndrăgesc, Îmi dădea palme pe post de bun-venit: vacarmul și confuzia de la aeroport, Andy Warhol și fantomele lui, morfinomanul leșinat În toaletă, ziare și gunoaie zburând pe străzi... „Îmi Închipui că te-ai relaxat bine aseară“, m-a Întâmpinat a doua zi surâzătorul Jules, cu dinții lui albi ca ai lui Frank Sinatra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
lui albaștri, plini de Înțelegere, mi-a transmis o stare de calm și liniște. După ce Brook a dispărut În ceața nopții, sentimentul de Încredere cu care am rămas mi-a dat senzația că despărțirea nu a avut loc. Dilemă În aeroportul din Amsterdam La aterizare, după un zbor destul de zdruncinat de la Teheran, priveam pe geamul Îngust al avionului Aeroportul Schipfol, de care mă lega amintirea primei mele escale În drum spre America. Era exact aceeași dată: 24 octombrie, dar doi ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În ceața nopții, sentimentul de Încredere cu care am rămas mi-a dat senzația că despărțirea nu a avut loc. Dilemă În aeroportul din Amsterdam La aterizare, după un zbor destul de zdruncinat de la Teheran, priveam pe geamul Îngust al avionului Aeroportul Schipfol, de care mă lega amintirea primei mele escale În drum spre America. Era exact aceeași dată: 24 octombrie, dar doi ani mai târziu. Cu doi ani În urmă, eram convins că după trei luni aveam să fiu Înapoi acasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
lupt cu sentimentalismul care mă Împingea spre București și să accept clar că În acel moment singurul mod de a nu fugi de mine Însumi era să fug de România. Opt ore mai târziu am ajuns la New York, pe același Aeroport Kennedy, unde nu mă mai aștepta simpaticul Jules cu țigările lui uitate pe tejgheaua KLM-ului. Știam de acum să mă descurc singur, descopeream că eram acasă, atât cât se poate spune vreodată acasă. Am luat autobuzul direct spre „La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
dorit ca rolul Hecubei să fie mai consistent decât era În montajul nostru și, fiind dezamăgită, și-a pierdut interesul să mai finanțeze proiectul. Nu avea nici un rost să mai rămânem În Săo Paolo, așa că am pornit cu Priscilla spre aeroport, Încărcați nu doar cu bagajele proprii, ci și cu textele și recuzita aduse din New York pentru antrenament, cu gemantanul lui Liz, chitara, tobele și tot felul de instrumente achiziționate În Bahia. Ne despărțeam de Brazilia cu inima destul de grea, simțindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Trebuia să zboare spre New York pe 5 martie ’77. Însă În ajun a fost cutremurul. Nu aveam nici o veste despre el, știrile radio și TV erau cumplite, iar Bucureștiul era imposibil de prins la telefon. M-am dus totuși la aeroport și, așteptându-l, am simțit o panică similară cu cea avută mulți ani mai târziu, când, fiind la Paris, pe scena Comediei Franceze, Înaintea premierei cu Neguțătorul din Veneția, am aflat de atacul asupra celor două turnuri din Manhattan. Antony
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de a răspunde atunci când suntem copleșiți de asemenea evenimente. Eu nu am fost În stare să-l găsesc. Încercam disperat să iau contact cu cei dragi, În căutarea răspunsului care să mă liniștească. Liniile telefonice fiind Întrerupte În România, de la aeroport, unde așteptam În zadar avionul, l-am chemat pe Papp, care a reușit prin Arthur Gelb, patronul de la New York Times, să afle de la corespondenții ziarului la București că blocul din Drumul Taberei, unde se afla Papago, nu fusese atins. Tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
esențială Între noi și spectatori. Cum evenimente catastrofice ne amenință din ce În ce mai mult viața curentă, găsesc și mai justificată credința În intuiția care m-a ghidat Încă din copilărie, aceea a teatrului ca loc al speranței, ca antidot Împotriva pesimismului. Pe Aeroportul JFK Îmi regăsisem calmul, dar fără nici un merit personal. Într-o secundă, asigurările pe care le primisem la telefon, că totul era În ordine cu tatăl meu, mă făcuseră să trec de la disperare la liniște. Schimbarea atât de bruscă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cuprins de neliniști necreatoare. Dacă În teatru eram puternic, În viață mă simțeam indecis, slab, confuz. Ce căutam de fapt? Mi-am adus aminte, În toiul acestui zgomot interior ce se derula pe când vedeam contururile Manhattanului la orizont, revenind de la aeroport, de cartea pe care mi-o oferise Peter Brook În grădina persană, la despărțire. O citisem de mai multe ori, de fiecare dată descoperind În ea, formulate cu o claritate extremă, Întrebări care mi se păreau esențiale și care corespundeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
via era smarrita, pe care le recitam altora, Încântat de muzicalitatea metaforei, Începeau să-mi sune mai puțin metaforic și mai mult ca o descriere a propriei realități. La mijloc de drum, mă simțeam adesea rătăcit În „pădurea“ orașelor, a aeroporturilor și gărilor, a restaurantelor și hotelurilor, a teatrelor și a clădirilor de operă. Nicicând nu m-am deplasat mai mult decât În anii ’80. În acești ani m-am obișnuit să balansez, să oscilez, să schimb direcția, să merg În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
să devină În spirit biroul Însorit de la etajul patru. Să sperăm că istoria va face lumină referitor la acest interval sumbru (pe care nu țin să-l comentez) al Teatrului Național dintre 1993 și 2005. Așteptând Îmbarcarea pentru New York În aeroportul vienez, deși părăseam Austria, aveam impresia că părăsesc În același timp și România (al doilea exil, de data asta voluntar!) și mă simțeam, ciudat, destul de Împăcat. Mă număr printre aceia care sunt la largul lor Într-un aeroport, fapt paradoxal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
New York În aeroportul vienez, deși părăseam Austria, aveam impresia că părăsesc În același timp și România (al doilea exil, de data asta voluntar!) și mă simțeam, ciudat, destul de Împăcat. Mă număr printre aceia care sunt la largul lor Într-un aeroport, fapt paradoxal, pentru că nu-mi place să zbor și, cu cât zbor mai mult, cu atât frica sporește. Și totuși, pe aeroport mă simt Întotdeauna bine. E un loc de trecere, un loc unde pot să Îmi dau frâu liber
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
voluntar!) și mă simțeam, ciudat, destul de Împăcat. Mă număr printre aceia care sunt la largul lor Într-un aeroport, fapt paradoxal, pentru că nu-mi place să zbor și, cu cât zbor mai mult, cu atât frica sporește. Și totuși, pe aeroport mă simt Întotdeauna bine. E un loc de trecere, un loc unde pot să Îmi dau frâu liber oricăror utopii mentale, să mă las În voia senzației de a nu fi „niciunde“. Nu eram niciunde și totuși eram undeva, eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
când au venit prințul Charles și Diana la Turandot, defilau prin sală câini asemănători. Dar ceva era nou acum... de afară, din holul de intrare, se auzeau zgomote de construcție. Aflu că se instala un detector de metale, ca la aeroport. Toată opera era Înconjurată de mașini ale poliției. Seara, la spectacol, majoritatea partidelor politice și-au trimis reprezentanții. Tensiunea În sală era una politică, nu artistică. (Tu l’as voulu, Georges Dandin, mi-am zis!) Sala era ca de gheață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În artă și sper că m-am lecuit de această tentație. Am ajuns la Otopeni Întreg și nevătămat. Toba de eșapament a Daciei cu care mă conducea prietenul, deși se clătinase tot drumul, a rămas atașată fidel de caroserie. La aeroport mă așteptau câțiva dintre studenții din figurația la Oedipe. Au apărut și doi-trei actori de la Național, plus Carmen Galin, care, după plecarea mea, a fost prima care și-a dat demisia de la Național. Carmen a susținut și ea din umbră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
era doar opt dimineața). Nu Îl cunoscusem bine, dar gestul lui m-a impresionat. „Doream să vă strâng mâna. Atât.“ E tot ce mi-a spus. Când a decolat avionul, deși aveam iar gustul amar al exilului, aceste Întâlniri de la aeroport, Înainte de plecare, mi-au Îndulcit despărțirea. Scriind cartea, pot să am o atitudine mai detașată față de evenimentele acelui an 1995. Retrospectiv, povestirea plimbării cu limuzina prezidențială spre Otopeni Îmi confirmă că, dacă voiam să mă lupt pentru montarea mea, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pulsul dinamic al Trilogiei. Zeii Olimpului Îmi surâseseră atunci, așadar eram convins că urmau să-mi ofere din nou protecție, mai ales că acum eram În țara lor. Am aterizat la Salonic pe o căldură de 38°C și de la aeroport am fost dus direct la teatru, unde mă așteptau zâmbind toți actorii Naționalului grec. Și așteptările erau mari. Auziseră toți de mine, unii chiar Își aminteau de experiența magică pe care o avuseseră ca spectatori ai Trilogiei la Atena unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cu Încredere un moment mai bun ca să-mi găsesc inspirația, Înțelegând că aveam nevoie de repaus total. După o perioadă calmă la Paris, am ajuns la New York. Vărul meu Nicu, din ramura grecească, a mamei, m-a Întâmpinat afectuos la aeroport, ca apoi să mă ia peste picior, În stilul său caracteristic: „Vezi, dacă Învățai grecește când erai mic, te-ai fi Înțeles bine și cu oamenii, și cu zeii! Dar și așa, eu nu știu ce probleme ai avut, căci am citit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
HYPERLINK \l " Toc133741175" Două Întâlniri esențiale PAGEREF Toc133741175 \h 95 HYPERLINK \l " Toc133741176" Măsură pentru măsură la comsomoliștii din Helsinki PAGEREF Toc133741176 \h 99 HYPERLINK \l " Toc133741177" Ucenicia pe lângă Peter Brook PAGEREF Toc133741177 \h 104 HYPERLINK \l " Toc133741178" Dilemă În aeroportul din Amsterdam PAGEREF Toc133741178 \h 134 HYPERLINK \l " Toc133741179" Medeea la „La Mama“ PAGEREF Toc133741179 \h 136 HYPERLINK \l " Toc133741180" Electra la Sainte-Chapelle PAGEREF Toc133741180 \h 147 HYPERLINK \l " Toc133741181" Pe urmele lui Artaud PAGEREF Toc133741181 \h 149 HYPERLINK \l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ani. Spre cinstea lui, domnul A. n-a acceptat „trocul”, dăruindu-le bucata de pâine atât de mult râvnită. * Cea mai bună bere pe care am băut-o în viața mea nu am băut-o nici la Praga, nici în aeroportul din Montreal, ci în... pădurea de lângă Gruiu, în vara lui 1963, când, până să intru în concediu, la începutul lui august, rămăsesem „în activitate” în comuna în care din ianuarie același an lucram ca profesor. După-amiezile mă duceam să înot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
populară, de loc din Stâncești, județul Botoșani. Îi mulțumesc călduros din toată inima: ei personal, și mamei ei, ca a educat-o așa frumos. Să le dea Domnul sănătate și loc în Rai, că mult bine mi-au făcut amândouă. Aeroportul București -23 octombrie 2003- oră 1550 Acea persoană m-a dus și la aeroport. A mers cu mine, deși în București era frig. Era lapoviță. La oră 13 eram în aeroport. Eram mulțumită și fericită. Radiam de fericire. Simțeam o
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
personal, și mamei ei, ca a educat-o așa frumos. Să le dea Domnul sănătate și loc în Rai, că mult bine mi-au făcut amândouă. Aeroportul București -23 octombrie 2003- oră 1550 Acea persoană m-a dus și la aeroport. A mers cu mine, deși în București era frig. Era lapoviță. La oră 13 eram în aeroport. Eram mulțumită și fericită. Radiam de fericire. Simțeam o bucurie lăuntrica. Nu mai eram eu parcă. Dădusem bagajul la control și mai departe
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
în Rai, că mult bine mi-au făcut amândouă. Aeroportul București -23 octombrie 2003- oră 1550 Acea persoană m-a dus și la aeroport. A mers cu mine, deși în București era frig. Era lapoviță. La oră 13 eram în aeroport. Eram mulțumită și fericită. Radiam de fericire. Simțeam o bucurie lăuntrica. Nu mai eram eu parcă. Dădusem bagajul la control și mai departe ei s-au ocupat să ajungă în avion. Dădusem și pașaportul să-mi pună viza de ieșire
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]