9,637 matches
-
invazia Franței de către Aliați sau la aprovizionarea forțelor germane au fost lăsați În funcții, pentru a oferi aceleași servicii regimurilor democratice care au urmat, garantând o anumită continuitate și stabilitate. Probabil că astfel de compromisuri erau inevitabile. Colapsul moral și amploarea distrugerilor din 1945 Însemnau că puținul care mai rămăsese trebuia folosit ca piatră de temelie pentru viitor. Guvernele provizorii din lunile de eliberare erau aproape neputincioase. Cooperarea necondiționată (și plină de recunoștință) a elitelor economice, financiare și industriale era vitală
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
simplu instituții naziste precum organizația muncitorească a partidului (NSDAP) sau gardienii de bloc*, schimbându-le doar numele și conducerea. Dar naziștii erau adaptabili și pentru că erau șantajabili. Autoritățile sovietice erau pregătite să conspire cu foștii inamici, mințind cu privire la natura și amploarea nazismului În estul Germaniei - În versiunea lor, elementele capitaliste și naziste se limitau la zona de vest a Germaniei, În timp ce viitoarea RDG era o țară de muncitori, țărani și eroi antifasciști -, dar știau prea bine adevărul și Îl puteau dovedi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tabere de concentrare din era nazistă, preluate În bloc de noile autorități. Ușurința cu care oamenii și instituțiile au trecut de la nazism sau fascism la comunism nu era apanajul exclusiv al Germaniei de Est, unde fenomenul a avut totuși o amploare aparte. În Italia, mișcarea de rezistență din timpul războiului includea un procent destul de ridicat de foști fasciști de varii orientări, iar moderația postbelică a Partidului Comunist Italian se datora probabil și faptului că mulți dintre potențialii săi suporteri fuseseră compromiși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Paul Addison, Now the War Is Over) Soluția este să rupem cercul vicios și să le redăm popoarelor europene Încrederea În viitorul economic al țărilor lor și al Întregii Europe. George C. Marshall Calamitatea din Europa a avut o asemenea amploare, Încât a deschis noi perspective. Războiul schimbase totul. Aproape nicăieri nu se punea problema Întoarcerii la situația dinainte de 1939. Nu era numai părerea celor tineri și radicali, ci și a observatorilor perspicace din generațiile mai vechi. Charles de Gaulle, care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comunismului și reprezentau preferința politică a majorității electoratului - abia În februarie 1949, la un an după puciul comunist, Comisia de Planificare a fost epurată și redenumită Oficiul Planificării de Stat, cu un mandat foarte diferit. În restul regiunii, naționalizările de amploare, precum cele dictate În Polonia prin Legea Naționalizării din ianuarie 1946, erau opera guvernelor de coaliție dominate de comuniști. Dar și acolo existau rădăcini precomuniste: guvernul autoritar din Republica Poloneză interbelică inaugurase În 1936, prin Planul de Investiții Cvadrienal, un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spunea Morgenthau Însuși, „e vital ca fiecare persoană din Germania să Înțeleagă că, de această dată, Germania e Învinsă”. Pe scurt, ideea era să se evite una dintre erorile majore ale Tratatului de la Versailles: germanii nu fuseseră obligați să conștientizeze amploarea păcatelor lor și nenorocirea care se abătuse asupra lor. Inițial, logica americană În chestiunea germană era așadar demilitarizarea, denazificarea și dezindustrializarea - urmărindu-se privarea Germaniei de resursele militare și economice și reeducarea populației. Măsuri puse În practică, cel puțin parțial
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Britanicii continuau să vadă Europa În termenii unui echilibru al puterilor: În cuvintele lui sir William Strang, de la Ministerul de Externe, „este mai bine să domine Rusia Europa de Est decât Germania Europa de Vest”. Strang scria lucrurile astea În 1943. În 1945, când amploarea dominației sovietice a devenit limpede, liderii britanici erau mai puțin optimiști decât omologii lor americani. După lovitura de stat aranjată de ruși la București În februarie 1945 și, ulterior, amestecul grosolan al Uniunii Sovietice În România și Bulgaria, era evident
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aveau și ei planuri de agresiune În estul Europei, sfera sa de influență. Aceste prezumții și erori de calcul păreau pe atunci fapte indubitabile, iar generalii și politicienii acționau pe baza precedentului istoric și a informațiilor limitate de care dispuneau. Amploarea reînarmării În Occident era Într-adevăr impresionantă. După ce președintele Truman a declarat starea de urgență la nivel național, bugetul apărării americane a crescut de la 15,5 miliarde de dolari În august 1950 la 70 miliarde În decembrie 1951. În 1952-1953
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
europeni. În 1924, economistul francez Charles Gide și alți semnatari de pe tot continentul au lansat un Comitet Internațional pentru o Uniune Vamală Europeană. Trei ani mai târziu, un secretar de stat din Ministerul de Externe britanic se declara „stupefiat” de amploarea interesului continental pentru ideea paneuropeană. Mai concret, primul război mondial a reușit, În mod curios, să-i facă pe francezi și germani să realizeze cât de mult depind unii de alții. După ce confuzia postbelică s-a risipit, iar Parisul a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
următoare și ținuți timp de trei ani În Închisoare. Torturați ca să dezvăluie conspirația „antisovietică”, ei făceau, evident, obiectul unui viitor proces-spectacol. Colonelul de securitate care a condus investigația, Vladimir Komarov, a căutat să ducă acuzațiile până la o conspirație evreiască de amploare Împotriva Uniunii Sovietice, dirijată de la Washington și Tel Aviv. Cum Îi spunea lui Solomon Lozovsky, unul dintre prizonieri: „Evreii sunt oameni josnici, de nimic, evreii sunt toți niște nemernici, toată opoziția e formată din evrei, evreii din toată Uniunea Sovietică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Germania de Est și Polonia, alte două țări În care o facțiune a partidului putea mobiliza sentimentul popular antisemit Împotriva „cosmopoliților” din interiorul partidului. Germania de Est era un teritoriu deosebit de propice. În ianuarie 1953, pe măsură ce „complotul doctorilor” lua amploare la Moscova, evreii est-germani proeminenți și comuniștii evrei au fugit În Vest. Un membru al Comitetului Central est-german, Hans Jendretsky, a cerut ca evreii - „inamicii statului” - să fie excluși din viața publică. Fie din Întâmplare, fie din nesincronizare, fie din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Vest. Un membru al Comitetului Central est-german, Hans Jendretsky, a cerut ca evreii - „inamicii statului” - să fie excluși din viața publică. Fie din Întâmplare, fie din nesincronizare, fie din prudență, toate cele trei state au evitat un proces antisemit de amploare, de genul celui plănuit la Moscova și realizat la Praga. Procesul Slánský, așa cum avea să fie cunoscut, este procesul comunist clasic. A fost pregătit meticulos timp de trei ani. Primii care urmau să fie „investigați” erau câțiva lideri comuniști slovaci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
intre În partid, mulți artiști și scriitori, mai ales În Franța și Italia, „se prosternau În fața clasei muncitoare” (Arthur Koestler) și idolatrizau „proletariatul revoluționar” (imaginat de regulă, În spirit realist-socialist/fascist, drept masculin, sever și musculos). Deși fenomenul avea o amploare europeană și nu se limita la comunism (cel mai cunoscut exponent intelectual al „muncitorismului” era Jean-Paul Sartre, care nu a intrat niciodată În Partidul Comunist Francez), el a avut consecințe reale mai ales În Europa de Est. Studenți, profesori, scriitori și artiști
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
brațele comunismului („Am chef de revoluție!” exclama scriitorul Ludvík Vaculík În fața prietenei lui când s-a Înscris În partid) nu micșorează cu nimic responsabilitatea Moscovei pentru ceea ce era, până la urmă, anexarea acelor țări de către URSS. Dar ne ajută să Înțelegem amploarea deziluziei care a urmat. Comuniștii puțin mai În vârstă, precum Djilas (născut În 1911), au Înțeles probabil dintotdeauna că „manipularea fervorii e sâmburele servituții”. Dar adepții mai tineri, În special intelectualii, au fost uimiți să descopere rigorile disciplinei comuniste și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
asupra Europei. „Epoca postbelică” a durat, așadar, multă vreme; mult mai mult decât susțin unii istorici când Înfățișează dificila perioadă de după război În lumina avantajoasă a deceniilor de prosperitate care au urmat. Puțini europeni de atunci, informați sau nu, anticipau amploarea transformărilor ce aveau să urmeze. Experiența ultimilor cincizeci de ani le indusese multora un scepticism amar. Înainte de primul război mondial, Europa era un continent optimist: politicienii și jurnaliștii priveau cu Încredere spre viitor. Treizeci de ani și două războaie mondiale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Din acest motiv, politicienii Europei postbelice, care cunoșteau numai astfel de oameni, nu erau la curent cu Întețirea rapidă a sentimentului național la tinerii activiști de pe Întreg cuprinsul imperiilor (poate cu excepția Indiei, Însă și acolo ei au subestimat multă vreme amploarea și seriozitatea acestuia). Astfel, nici britanicii și nici celelalte puteri coloniale europene nu au anticipat colapsul iminent al posesiunilor și influenței lor maritime. După cum atestă istoricul englez Eric Hobsbawm, sfârșitul imperiilor coloniale europene le părea foarte Îndepărtat În 1939 chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
VI): a existat rezistență chiar și În avanposturile imperiale obscure și terorizate ca Bulgaria, unde lucrătorii din industria tutunului s-au răsculat În mai-iunie 1953. Deși dominația Moscovei nu era nicăieri pusă În pericol, autoritățile sovietice au luat În serios amploarea nemulțumirii publice. Misiunea lui Hrușciov și a colegilor săi era acum să-l Îngroape pe Stalin cu tot cu excesele lui, păstrând Însă intact sistemul pe care teroarea stalinistă Îl construise și avantajele pe care partidul le acumulase prin monopolul puterii. Strategia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
săi de rang inferior (printre care Hrușciov se numărase Încă de la Începutul anilor ’30) erau astfel absolviți de responsibilitate atât pentru excesele lui criminale, cât și, mai important, pentru eșecurile lui politice. Hrușciov și-a asumat un risc calculat dezvăluind amploarea defectelor personale ale lui Stalin (șocând astfel și rănind sensibilitatea cadrelor obediente din audiență), cu scopul de a Întări și chiar de a păstra reputația neîntinată a lui Lenin, sistemul de guvernare leninist și, bineînțeles, pe urmașii lui Stalin. „Cuvântarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
duce artiști și spectacole În provincie. În toate colțurile Franței au apărut ca ciupercile după ploaie muzee, galerii, teatre și festivaluri. Cel mai faimos, festivalul de teatru de la Avignon sub direcția lui Jean Vilar, debutase În 1947, dar a luat amploare În anii ’50 și ’60, când producțiile lui Vilar au revoluționat teatrul francez. Mulți dintre cei mai buni actori - Jeanne Moreau, Maria Casarès, Gérard Philipe - au trecut pe la Avignon. Acolo și În alte locuri neașteptate, precum Saint-Étienne, Toulouse, Rennes sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
două decenii postbelice. În Lituania, jumătate din populație trăia În 1970 la oraș, față de numai 28% cu douăzeci de ani În urmă. În Iugoslavia, unde populația agricolă s-a Înjumătățit de la eliberare până În 1970, s-a produs o migrație de amploare de la sat la oraș: Între 1948 și 1970, Zagreb și-a dublat numărul de locuitori, de la 280.000 la 566.000; la fel și capitala țării, Belgrad, care a crescut de la 368.000 la 746.000. Bucureștiul a crescut de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu tot ce părea important pe moment a intrat În istorie. Impulsul arogant și iconoclast, În vestimentație sau În gândire, s-a demodat rapid; În schimb, transformările revoluționare din politică și viața publică Începute spre sfârșitul anilor ’60 au atins amploarea maximă abia În deceniul următor. Iar geografia politică a deceniului e Înșelătoare: cele mai importante evenimente nu s-au produs Întotdeauna În cele mai cunoscute locuri. Spre mijlocul deceniului, impactul social al exploziei demografice postbelice se simțea pretutindeni. Europa era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
până În Asia de Sud-Est. Lumea „a Doua” a comunismului sovietic era stabilă doar În aparență, și nici ea pentru mult timp, după cum vom vedea. Iar cea mai mare putere occidentală, zguduită de asasinate și conflicte rasiale, se implica Într-un război de amploare În Vietnam. Bugetul Înarmării americane a crescut constant În anii ’60, cu un vârf În 1968. Războiul din Vietnam nu era un subiect de controversă În Europa - era dezaprobat de Întreg spectrul politic -, dar a fost elementul catalizator al mobilizării
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
până la sfârșitul lunii mai, au paralizat Franța. Primele proteste - cele ale reporterilor de la radioteleviziunea franceză, bunăoară - vizau cenzura, la comandă politică, a informațiilor despre mișcarea studențească și mai ales despre brutalitatea excesivă a unor jandarmi. Dar, pe măsură ce greva generală lua amploare, extinzându-se la uzina aeronautică din Toulouse, industria energetică și cea petrochimică și, cel mai Îngrijorător, la giganticele uzine Renault de la marginea Parisului, devenea clar că nu este vorba doar de câteva mii de studenți turbulenți. Grevele, manifestațiile, ocuparea birourilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ocultate. Procesul lui Adolf Eichmann, desfășurat la Ierusalim În 1961, urmat În perioada 1963-1965 de așa-zisele „procese Auschwitz” din Frankfurt, au atras Într-un târziu atenția publicului german asupra crimelor regimului nazist. La Frankfurt, 273 de martori au dovedit amploarea și gravitatea crimelor Împotriva umanității comise În Germania, fără a se limita la cei 23 de acuzați (22 de membri SS și un șef de lagăr). În 1967, Alexander și Margarete Mitscherlich au publicat studiul extrem de influent Die Unfähigkeit zu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe baptiști - o formă de disidență culturală care se bucurase de o anumită libertate după căderea lui Stalin. Însă Hrușciov, dacă nu și colegii lui, era constant imprevizibil. Al XX-lea Congres al PCUS, ținut În octombrie 1961, a revelat amploarea schismei dintre URSS și China (În luna următoare, sovieticii și-au Închis ambasada din Albania, locum european al Beijingului), iar În competiția pentru influență globală, Moscova a demarat o campanie de imagine pentru mulțimea confuză și volatilă a adepților de peste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]