9,526 matches
-
În cinstea lui Dionysosxe "Dionysos", așa cum erau dionisiile rurale, În luna posideon, Între decembrie și ianuarie, În cea mai mare parte rezervate spectacolelor reluate sau vreunei „avanpremiere”, și leneele, În luna gamelion, Între ianuarie și februarie, În care se reprezentau comediile și În care numai către sfârșitul secolului al V-lea Î.Hr. a fost introdusă și o competiție tragică. Deschise de o procesiune care muta de la Akkademie la templul lui Dionysos Eleutheros, la baza Acropolei, unde se Înălța teatrul, o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care țăranul lui Cato voia să le atingă prin intermediul acestui ritual: satisfacere et placare/volens et propitius: „a satisface și a Îmblânzi/a face binevoitor și favorabil”; În concluzie: a ajunge la o situație ordonată și pacifică (pax). Într-o comedie a lui Plaut, Înainte de a merge la casa lui Venusxe "Venus" ca să jertfească un animal, tinerele se Întreabă: Sunt haec omnia quae ad deum pacem opportet adesse?/„Sunt aici toate lucrurile trebuincioase pentru pacea cu zeii?”, adică „pentru sacrificiul nostru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
restrâns al personalului consacrat cultului zeiței Mater Magnaxe "Mater Magna". Mult mai labil era raportul Între cult și ludi circensis, În ziua sărbătorii principale a zeiței (10 aprilie) și ludi scenici (4-9 aprilie), În care, după câte știm, se reprezentau comedii care nu aveau nici o legătură cu mitul Cybelei și al lui Attisxe "Attis" (Beare, 19552; Forti, 19702; Hanson, 1959). Dar se făcea În așa fel Încât zeița să poată asista la ele. Simbolurile ei erau aduse În Circ cu pompa
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să poată asista la ele. Simbolurile ei erau aduse În Circ cu pompa circensis; reprezentările scenice aveau loc Înaintea templului, chiar În fața Marii Mamexe "Mame" (Arnobius, 7, 33; Augustin, De civitate Dei, 2, 4). 2. La Roma se reprezentau tragedii, comedii sau farse și În timpul sărbătorilor celorlalți zei, În timpul jocurilor: ludi Apollinares, Cereales, Floreales, Megalenses, Romani și Plebei. Elementul specific este, În mod clar, legătura largă și variabilă Între cult și mit, dacă exista vreodată vreun mit de reprezentat. Prin pompa
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o sinteză a istoriei universale, avându-l pe Zoroastruxe "Zoroastru" În centru; cărțile a VIII-a și a IX-a sunt expuneri ale conținutului Avestei sasanide, În funcție de diferitele nask pe care le conține. Ard³ Wșr³z n³mag a fost numită „Divina Comedie iraniană” (cf. Vahman, 1986). Chiar dacă influența directă asupra operei dantești se poate exclude, este posibil totuși ca această lucrare să fi influențat tradițiile islamice ale mi’r³j-ului sau ale ascensiunii lui Mu¡ammad, deci și ale Cărții Scării (cf. Cerulli
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1976), Contributions on Akbar and the Parsees, Patna. Andreas, F.C. (1904), Die Entstehung des Awesta-Alphabetes undsein ursprünglicher Lautwert”, În Verhandlungen des XIII. internationalen Orientalisten-Kongresses, Hamburg, September 1902, Leiden, pp. 99-106. Asín Palacios, M. (19432), La escatologia musulmana en la Divina Comedia, Madrid, Granada ștrad. it., L’escatologia islamica nella Divina Commedia, Parma, 1994ț. Asmussen, J.P. (1961), „Das Christentum in Iran und sein Verhältnis zum Zoroastrismus”, În Studia Theologica, nr. 16, pp. 1-22. Asmussen, J.P. (1965), X”ăstvănîft. Studies in Manichaeism, Copenhaga
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Paisie cel Mare. Operă de maturitate, scrierea este inspirată de viețile sfinților, în care - cum spune S. - „se găsesc atâtea posibilități de poezie cât de pietate”. Aparținând artei, ca și religiei, autorul a voit-o „un răspuns bizantin la Divina comedie”. Preia ceva din epopeea dantescă - împărțirea în cânturi (în număr de 31), utilizarea terținei (fiecare cânt are douăsprezece triple terține), cizelarea cu grijă maximă a versurilor (perfectă stăpânire a meșteșugului arătând în special rimele) -, dar îi opune un „itinerar spiritual
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
figurează în numărul ultim al R.t. Publicația găzduiește numeroase fragmente traduse și comentate din piesele Wilhelm Tell de Schiller, în tălmăcirea lui St. O. Iosif, și Înainte de răsăritul soarelui de Gerhart Hauptmann. Numărul final semnalează și detaliază subiectul unei comedii a lui Ioan Slavici, Toane sau Vorbe de clacă. Alți colaboratori: A. Ciortea, Ion Broșu. D.B.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289265_a_290594]
-
Ana Maria Narti (o evocare a începuturilor cinematografului), Marius Teodorescu (50 de ani de la realizarea primului film românesc), Valerian Sava (un reportaj la Buftea), Atanasie Toma (un portret Silvia Popovici), Al. Racoviceanu (retrospectivă filmului Tudor), Dorian Costin (un argument pentru comedia cinematografică). Acumulând an de an experiență, profitând și de consolidarea producției cinematografice românești, C. a atins recorduri de popularitate spre sfârșitul deceniului al șaptelea (când tirajul a ajuns la 200 000 de exemplare), pentru că - și din punct de vedere calitativ
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286232_a_287561]
-
întreprins și nu poate întreprinde nimic pentru a obține acest temei și nu și-a câștigat dreptul să facă din limita lui o limită de depășit. Spațiul care se întinde între limita de depășit și limita de atins generează fie comedia pretențiilor, fie o dramă a neputinței. Dacă ratatul își supra conștientizează o limită falsă, ajungând să creadă că ea e limita lui, bovaricul își ignoră limita adevărată, ajungând să creadă că ea nu-i aparține. Legitimă, în cazul ratatului, e
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
16. Somerset Maugham scria undeva: "Uneori, un om supraviețuiește timp de o perioadă considerabilă dintr-o epocă în care își avea locul într-una străină lui, și atunci celor curioși li se oferă unul dintre cele mai neobișnuite spectacole din comedia umană". În ultimul deceniu al vieții sale, Iorga a oferit de multe ori un asemenea spectacol. Înainte de aceasta i se spunea în mod curent "Apostolul", iar alteori "profesorul națiunii". În final, acest intelectual naționalist al secolului al XIX-lea și-
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
niciodată cum a făcut Franța acest lucru. Date fiind împrejurările, cel mai probabil este că Iorga pur și simplu nu putea admite că Basarabia fusese redată României cu ajutor german. La București, guvernul Marghiloman trebuia să continue să joace o comedie conform manualului de istorie. Iorga nu a făcut politică în timpul războiului și cu atît mai puțin a participat la tragicomedia unui guvern colaboraționist; a rămas la Iași. Ca să capete legitimitate, guvernul Marghiloman a organizat alegeri sub ocupație inamică. Cuza a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
politice, ca și cum ar fi fost încă indecis. Iorga și aliatul său politic Maniu au fost și ei invitați la această întrunire de la Palat. Regele Ferdinand a refuzat să-i primească împreună pe Iorga și pe Maniu, consultîndu-i separat. După ce toată comedia aceasta a luat sfîrșit, liderii politici au putut auzi pe străzi strigătele vînzătorilor de ziare făcînd reclamă edițiilor speciale care anunțau formarea guvernului Averescu. Guvernul Averescu a fost o "interpunere" plasată de Brătianu în vidul de putere pînă cînd el
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
participe la alegeri frauduloase, ceea ce ei au refuzat. "Românii din Transilvania au o singură datorie: să lase apele învolburate să treacă pe lîngă ei și peste marmura neclintită a existenței lor naționale și să nu participe la o astfel de comedie", spunea Iorga. Iorga nu admitea o comparație între evreii din Moldova și românii din Transilvania. Românii aflați acolo de două milenii aveau drepturi organice, în timp ce recent veniții evrei nu aveau nici un drept. Dar dacă se vrea asimilarea unei naționalități, trebuie
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
luxul și strălucirea pe care le infuzau În lumea cenușie În care erau vizionate, ci și prin „calitatea” lor. Erau bine făcute, pe o peliculă inaccesibilă ca preț producătorilor europeni. Nu erau Însă filme de „evaziune”, precum fanteziile romantice sau comediile „țăcănite” din anii ’30. Cele mai populare filme americane din anii ’40 aparțineau unui gen botezat ulterior de admiratorii de pe continent film noir. Pretextul era o dramă socială sau o poveste polițistă, dar atmosfera - și textura cinematografică - erau mult mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
neorealiste realizate Între 1945 și 1952 i-au propulsat, pe el și pe Vittorio de Sica - autorul celebrelor Sciuscià (1946), Ladri di biciclette (Hoții de biciclete, 1948) și Umberto D. (1952) -, În prim-planul cinematografiei mondiale. Ca și cele câteva comedii englezești filmate În aceeași perioadă În studiourile Ealing (mai ales Passport to Pimlico, 1949), filmele neorealiste au găsit În orașele devastate de război un decor și, În oarecare măsură, un subiect pentru cinematograful postbelic. Dar filmele englezești, chiar și cele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
penicilina, proiectaseră motorul cu reacție și multe altele. Tonul acelor ani - „noua epocă elisabetană”, cum se spunea, cu un oarecare exces de entuziasm - este bine reflectat de cinematografia vremii. Cele mai populare filme britanice ale primei jumătăți a anilor ’50 - comedii ca Genevieve (1953) sau Doctor in the House (1954) - descriu un sud al Angliei exuberant, tineresc, prosper și sigur de sine. Cadrele și personajele nu mai sunt cenușii sau chinuite, dar În alte privințe totul rămâne puternic tradițional: toți sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și din ce În ce mai absurd, la care regina a renunțat În cele din urmă, În 1958), unde unul din cinci parlamentari conservatori studiase la Eton și unde procentul de studenți proveniți din clasa muncitoare era În 1955 același ca În 1925. Pe lângă comediile sociale benigne, cinematograful englez a Înflorit printr-o producție constantă de filme de război: The Wooden Horse (1952), The Cruel Sea (1953), The Dam Busters (1954), Cockleshell Heroes (Comando În ape inamice, 1955), The Battle of the River Plate (1956
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
camaraderiei ce unea personajele dincolo de rang și ocupație. Dacă se făcea vreo aluzie la tensiuni sociale sau diferențe de clasă, tonul era sceptic-isteț, nu resentimentar. Numai În The Lavender Hill Mob (1951) al lui Charles Crichton, cea mai caustică dintre comediile filmate În studiourile Ealing, transpare o umbră de comentariu social - un sortiment englezesc de poujadism: visurile și resentimentele celor mici și oropsiți. Din 1956, nuanțele au Început să se Întunece simțitor: filme de război ca The Bridge on the River
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de resursele Hollywoodului, nu puteau spera să concureze ca ritm sau standarde tehnice cu filmele americane, așa Încât s-au limitat tot mai mult la producții ce reflectau „viața obișnuită”, fie că era vorba de „noul val”, „drama de bucătărie” sau comedia domestică. În Europa, cinematograful decădea: dintr-o activitate socială, el a devenit o formă de artă. În timp ce spectatorii din anii ’40 și ’50 mergeau să vadă orice rula la cinematograful local, acum oamenii intrau doar dacă erau atrași de un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cererea publicului: dacă ar fi fost după spectatori, francezii ar fi rămas cu dramele istorice „de calitate” de la Începutul anilor ’50, nemții cu romanticele filme Heimat turnate În Pădurea Neagră, iar englezii cu un amestec de filme de război și comedii din ce În ce mai aluzive și mai ușoare. și, oricum, publicul larg prefera În continuare filmele americane de succes. Culmea este că și ideile revoluționare ale noului val de cineaști francezi s-au născut tot din admirație pentru producțiile americane, În special pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
presa scrisă, reducând mult proporția știrilor externe. În consecință, televiziunea europeană prezenta la sfârșitul secolului XX un paradox curios. Programele de divertisment variau foarte puțin de la o țară la alta: constantele programului, de la un capăt la altul al continentului, erau comediile și filmele străine, „reality show-urile”, jocurile și concursurile. Diferea doar traducerea emisiunilor importate: dublate (În Italia), subtitrate sau difuzate În original (În statele mici sau multilingve). Stilul de prezentare - la jurnalele de știri, de exemplu - era remarcabil de similar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Pentru Literatură, București, 1967. VATAMANIUC, Dimitrie, Lucian Blaga. Bibliografie, Editura Științifică și enciclopedica, București, 1977. 2. 8. Leș traducteurs de Blaga. Créations littéraires. Autres ouvrages traduits Miorița, édition bibliophile, Orion, București, 1997. DE BALZAC, Honoré, Proscrișii și alte povestiri din Comedia umană, volume collectif, Polirom, Iași, 1998. BEZA, G., Între două lumi/Entre deux mondes, român autobiographique, Editura Niculescu, București, 1994. BIRĂU, I., Poèmes, Editura Ștefulescu, București, 1999. CARAGIALE, Ion Luca, Une lettre perdue, Spicon, Târgu Jiu, 2002. CARRÉ, Jean-Marie, Rimbaud
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
Miclău, Editura Omegapres, București, 1991 ; Céline Varenne, Libertate/Liberté, recueil bilingue, traduit par Paul Miclău, Editura Omegapres, București, 1991 ; Thierry Jonquet, Mygal, paianjen veninos, traducere de Paul Miclău, Editura Omegapres, București, 1992 ; Honoré de Balzac, Proscrișii și alte povestiri din Comedia umană, volume collectif, Polirom, Iași, 1998. 1117 V. Paul Miclău, Ulysse, proza în limba franceză, Editura Prietenii Cărții, București, 1992 ; Paul Miclău, Miorița, proza în limba franceză, Editura Prietenii Cărții, București, 1993. 1118 V. Paul Miclău, Roumains déracinés, Éditions Publisud
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
combustie lăuntrică, M. - care și-a încununat cariera cu o magistrală creație în Hamlet - a fost unul dintre cei mai de seamă actori ai teatrului românesc. Pentru repertoriul trupelor pe care le-a condus, a transpus din franceză și italiană comedii (cum ar fi Căsătoria silită și Don Juan de Molière), dar mai ales farse și vodeviluri. S-a încumetat să traducă piese ca Hamlet (împreună cu State Dragomir) și Romeo și Julieta de Shakespeare, e adevărat că apelând la un text
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287987_a_289316]