9,572 matches
-
stat la baza „declinului”, „crizei” literaturii. Nihilismul, specific post-structuralismului, ajunge la ideea că literatura este o „reprezentare a negării” în măsura în care „realitatea” lipsită de iluziile ordinii și ierarhiei ar fi o imanență, a cărei conștiință nu poate decât să ducă la disperare. Adevărata literatură este, din perspectivă nihilistă, revelarea lipsei de adevăr. Perspectiva e demitizantă. Solipsismul revine la numirea poeticii expresivității „pe cât e de respingătoare lumea, pe atât este sinele de fascinant”. E o concentrare maniacală asupra propriului eu, cu toate preocupările
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
aparentă despre viață; răul este negarea oricărei expresii a iubirii, izolarea de ceilalți se învecinează cu moartea. Mesajul „religios” al basmelor, după Tolkien, constă într-un îndemn semnificativ: nu negarea suferinței și a durerii, a posibilităților unei înfrângeri, ci refuzul disperării și negarea înfrângerii finale. În reflecția noastră de până acum am relevat câteva interpretări neadecvate, aproximative, care refuză să vadă Cartea Apocalipsului în globalitatea ei. De aceea avem de-a face cu o cheie de lectură tipologică sau tendențioasă care
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
da contur luptei de clasă și de a evidenția "rolul statului republican ca instrument de opresiune socială aflat în mâna burgheziei"74. Fiecare răzvrătire servea ca repetiție pentru marea seară a revoluției. Desigur, în afară de astfel de strategii cinice, "exasperarea, furia, disperarea, sentimentul de neputință, mânia au jucat în cazul celor mai mulți manifestanți un rol la fel de mare în cazul celor mai mulți manifestanți, ca și atracția spre încăierare, dorința de a sfâșia cu unghiile, ura față de polițiști a celor mai exaltați"75. Dedramatizarea raporturilor sociale
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
ca o durere. Suferința este ultima legătură care ține îmbinată viața sufletească. "N-aveam nici o bucurie" îl pune Sibbern să spună pe Gabrielis al său "nici una care ar fi putut să dea continuitate existenței mele; din această pricină, durerea și disperarea erau cele care îmi țineau reunită existența și mă fereau să-mi las cu totul pradă sufletul sfărîmării în țăndări". De aceea învățăm atît de bine să ne cunoaștem la durere și la necaz. Dacă am putea îndepărta și uita
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
băiețel, ca să-și ia rămas bun de la cei care pleacă. Îl ține pe băiețel deasupra digului, ridicîndu-l și coborîndul în chip de salut pentru cei carepleacă și strigînd: "Gustav vă spune adio, adio!" Ea îl scapă în apă. Consternare și disperare generală. Un marinar sare însă după el, prinde băiețelul și, încă în apă fiind, îl înalță și strigă: "Gustav vă spune bună ziua, bună ziua, bună ziua!" Un val de rîsete jubilante, de eliberare înlocuiește tensiunea și spaima. Sînt cuprinse în el, în
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
pătrunzătoare experiență psihologică cea mai strălucită lucrare din tot ce a dat87 Kierkegaard a prezentat relațiile contradictorii de care ne-am ocupat în prezentul capitol. Amintesc aici cuvintele sale privind cele mai de seamă contradicții și piziția humoristului față de ele. "Disperarea infinitului, aceea că sîntem lipsiți de finitudine" se naște atunci cînd nu vrem să ne declarăm satisfăcuți cu finitudine căreia i se supune orice realizare a ceva măreș. Dispunerea posibilității, aceea că sîntem lipsiți de necesitate" se naște cînd ne
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
satisfăcuți cu finitudine căreia i se supune orice realizare a ceva măreș. Dispunerea posibilității, aceea că sîntem lipsiți de necesitate" se naște cînd ne încurcămîn dorințe și speranțe goale, sau de asemeni în spaimă și melancolie. De această formă de disperare ne eliberează marele humor. Și același lucru este valabil și despre cele două forme contradictorii "despre lipsa de infinit a finitudinii" și "despre lipsa de posibilitate a necesității". Pentru că humorul ne arată orizonturi mai largi și prin asta mai multe
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
găsise ulcica îngropată, așa cum la Molière, Harpagon păzește cu sfințenie caseta cu galbeni și dorește partide bogate pentru copiii săi, și va fi de acord cu căsătoriile acestora după ce își va recăpăta banii furați de către sluga fiului său. Scena de disperare a avarului, în momentul când nu mai găsește ulcica la locul ei, a devenit celebră: “Sunt pierdut... m-au ucis... am murit! Unde să alerg? Unde să nu alerg? Stai! Stai! Dar pe cine să opresc? Nu știu, nu mai
Caleidoscop by Gicuța Elena Agheorghiesei () [Corola-publishinghouse/Science/91786_a_93242]
-
Nimeni nu a furato? Mă sufoci, mă omori... Spune, spune o dată, cine e? ... A, nu știi? Vai, vai nenorocitul de mine! Sunt pierdut. S-a sfârșit cu mine!...”. Actul final din Avarul îl surprinde pe Harpagon în cea mai adâncă disperare, încercând să-și recupereze caseta eu cei zece mii de galbeni : “ Hoții ! Hoții ! Asasinii ! Ucigașii ! Dreptate sfântă, Cerule drept ! sunt pierdut, m-au omorât, mi-au tăiat beregata, mi-au furat banii ! Cine poate să fie ? Unde s-a dus ? Unde
Caleidoscop by Gicuța Elena Agheorghiesei () [Corola-publishinghouse/Science/91786_a_93242]
-
de AchM, mijlocașul, și alți pescari cinstiți (...). Autorul a izbutit să creeze câteva tipuri de neuitat. Așa sunt, de pildă, bătrânul Păruș (...) sau Macamol (...). Macarie, chiaburul, prezentat când mieros, căutând să câștige încrederea oamenilor, când în prada unor scene de disperare cumplită (...) are darul să câștige toată ura cititorului. Bine construit e și Kerciulescu, cu toate că nu apare decât la începutul și sfârșitul romanului (...). Dar dacă autorul a excelat în crearea unor chipuri de moși hâtri și glumeți, și în conturarea unora
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
la noi despre țărani. A urmat, în creația lui Marin Preda, Întâlnirea din Pământuri. S-a discutat despre momentele naturaliste, despre descrierile de aspecte brutale, aproape neomenești, despre preocuparea pentru forme de conștiință inferioare, sau bolnave, pe marginea nebuniei, a disperării, a stărilor sufletești fără nume, neliniștitoare, întunecoase, la eroii unora din povestiri. Dar nu acelea erau elementele de viitor, germenii dezvoltării de mai târziu a scriitorului. Nu din Colina sau Calul, s-a dezvoltat autorul Desfășurării. În primele lui nuvele
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
Într-un final. — Îhîm. Dau din cap că da. Armaggedon, dacă e băiat, și Pomegranate, dacă e fată. Un moment, Elinor e atît de șocată că nu e În stare să zică nimic. Îmi dau seama că Își dorește cu disperare să ridice din sprîncene, să se Încrunte, sau ceva. Aproape că Îmi pare rău pentru chipul ei real, storcoșit sub Botox, ca un animal prins În cușcă. — Armaggedon? Îngaimă Într-un final. — Nu-i așa că-i minunat? Încuviințez. Macho, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
stimă, Kenneth Prendergast, Specialist În investiții familiale ȘAPTESPREZECE Naiba să-i ia de pantofi nenorociți. N-a mai rămas nici măcar o singură pereche În toată Londra. Mai ales pe verde. Nu-i de mirare că Fabia și-i dorește cu disperare, sînt ca Sfîntul Potir sau ceva de genul ăsta, doar că nu există nici un tablou În care să găsesc vreun indiciu ascuns care să mă ajute În căutările mele. Toată ziua de ieri mi-am Încercat norocul cu toate contactele
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
Babeți, Anamneze, O, 1987, 31; Cristea, Fereastra, 47-68; Craia, Fețele, 39-48; Popovici, Eu, personajul, 155-170; Raicu, Descoperirea, 135-167; Negoițescu, Ist. lit., I, 245-247; Lovinescu, Sburătorul, I-II, VI, passim; Pamfil, Spațialitate, 58-68; Zaciu, Clasici, 164-184; Corina Ciocârlie, Fals tratat de disperare, Timișoara, 1995, 198-232; Micu, Scurtă ist., II, 162-168; Carmen-Ligia Rădulescu, Hortensia Papadat-Bengescu, marea europeană a anilor ’30, București, 1996; Dicț. analitic, I, 46-48, 83-85, 219-220, 329-331, II, 56-58, IV, 17-20; Glodeanu, Poetica, 169-184; Hortensia Papadat-Bengescu, DCS, 21-25; Dicț. esențial, 605-610
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
respectau comunitatea și convențiile ei. Modernismul e o mare interiorizare și o mare grabă. Dintr-odată autorul descoperă că gândește prea mult, prea năvalnic pentru a mai avea timp să pună totul în cuvinte, deci convenția limbajului e dărâmată (vezi disperarea pre-verbală a lui Joyce de a găsi un alt fel de limbaj pentru a exprima inexprimabilul, în fond). În același timp, autorul descoperă că povestea poate domina cronologia, putem începe cu viitorul (oare va mai întreba copilul "si, și?") și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pentru sine, fiecare un curent în sine. Aș numi această epocă de însingurare și maximă temeritate literară, de creație în care face fiecare cum îl taie capul și ia publicul ostatec, tratându-l după bunul lui plac, străduindu-se cu disperare să-l dea gata, Epoca Desperado. Voi încerca să sugerez trăsăturile esențiale ale literaturii Desperado, pe categorii, fără a avea pretenția să elaborez o teorie totală. Poate doar actul de naștere al unui nume ce poate caracteriza timpul literar, timpul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
din demolarea tuturor convențiilor cunoscute. Romanul distruge happy end-ul, romanțiozitatea, perceperea afectivă a istorisirii, chiar accesibilitatea. Textul e inconștient preocupat să radă orice procedeu deja folosit, deci tocit, de pe fața pământului. Povestirea sinucigașă îl aduce pe lector în pragul disperării, dar și al încrâncenării de a relua urcușul, de a descoperi din ce se trage și încotro merge această acțiune Desperado, această intrigă care, spun majoritatea interviurilor cu autori, nu vrea decât să amuze, când, de fapt, contrariază. Personajul După ce
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
rotițele gândului incipient. Sentimentul rămâne nerostit, el se ghicește. Sfiala Desperado merge mână în mână cu îndrăzneala verbală. Aluzia la sentiment înlocuiește certitudinea cu intuiția. Autorul complică lucrurile prin maniera lui indirectă, dar se ascunde în spatele unui stil clar. Din disperarea de a complica, ce se conjugă cu hotărârea de a fi pe înțeles, rezultă paradoxul Desperado. Relația cu criticul Autorul Desperado e foarte atent la modul cum e primit. Visul lui, mai mult ca oricând, este bestseller-ul, rețeta succesului
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
dintre frumos și urât, nu mai există decât existența. Distopia este un rezultat al intenției Desperado de a contraria și șoca lectorul. Prin defamiliarizare, lectorul se deprinde cu o multitudine de alte lumi. Mesajul nu e unul de spaimă ori disperare; eroii se adaptează ca și lectura la universul distopiei, printr-un exercițiu de supraviețuire. Autorul Desperado își croiește drum prin disperare către speranță. A fi Desperado nu are nicio legătură cu a dispera. Din contră, creatorul Desperado este în plin
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lectorul. Prin defamiliarizare, lectorul se deprinde cu o multitudine de alte lumi. Mesajul nu e unul de spaimă ori disperare; eroii se adaptează ca și lectura la universul distopiei, printr-un exercițiu de supraviețuire. Autorul Desperado își croiește drum prin disperare către speranță. A fi Desperado nu are nicio legătură cu a dispera. Din contră, creatorul Desperado este în plin proces de descoperire a unor moduri literare inedite și a unui nou model existențial. 1.3. Ficțiunea Desperado Adevăr sau ficțiune
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
neîndoielnic că există în critica literară contemporană ceva ce-i indispune pe autori. Dacă-l credem pe cuvânt pe Malcolm Bradbury cu Mensonge, oaia neagră a autorilor Desperado e critica universitară. A fi autor Desperado n-are nicio legătură cu disperarea. Dacă există totuși ceva comun între cele două noțiuni, atunci aceasta nu poate fi decât nevoia acută, tipic Desperado de a fi ocrotit. Sunt romancieri care anunță că nu vor decât să-l amuze pe lector, sunt poeți care născocesc
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
vorbi cititorului despre sărăcia, corupția, nedreptatea și umilințele din propria lui țară. În Cenzura în Romania (Central European University Press, 1998) am publicat o serie de interviuri și traduceri care explicau acest proces. Dacă un poet scria un poem despre disperarea dea trăi în condiții inumane și voia să-l publice, încercând să comunice cu lectorul printre rânduri (comunicarea directă a unor astfel de idei era exclusă), trebuia să păcălească cenzura cumva, și unul dintre procedee era să pună la sfârșitul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nu avea nevoie să se sincronizeze, pentru că ea era prototipul independent al oricărei culturi posibile. Socialismul putea recrea universul fără ajutorul divinității ori oamenilor de altundeva. Comunismul putea exista singur în univers. Cățile scrise în aceste condiții erau urlete de disperare și extraordinare acte de ingenioziate. Principalul refugiu al scriitorilor era istoria literară secolele moarte nu fuseseră încă interzise și probabil acesta este motivul pentru care, studentă fiind, am citit cu atâta încântare acele două cărți pe care un profesor curajos
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
încredere în acest sentiment ca verigă esențială a istoriei lui. The Golden Notebook de Lessing nu vede altceva decât absența iubirii, timp în care proclamă eliberarea femeii de bărbat (motiv pentru care a și devenit acest roman Biblia feministelor, spre disperarea autoarei). Waterland e o imagine a îmbătrânirii, presărată cu vagi amintiri ale necazurilor aduse de o dragoste adolescenttină, demult pierdută. Teoretic Fluxul conștiinței discredita iubirea, dar reușea să se atârne de ea cu ancore nebănuite (v. V. Woolf, care nu există
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
să facem din aceste urmări o cauză și nu un efect. Răsturnând vechea convenție, conform căreia trecutul e cauza prezentului, iar prezentul generează viitor, ne confruntăm cu concluzii hilare, care ar fi comice dacă n-ar avea conotații de o disperare tragică. Titlurile capitolelor nu capătă sens decât după ce terminăm cartea. Ele trebuiesc citite abia după ce ne-am familiarizat cu logica răsturnată a textului. What goes around comes around (Ce trece vine) vrea să spună că vârsta poate fi dată înapoi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]