10,134 matches
-
inspirație catolic]): contribuie nu numai la îndep]rtarea tuturor formelor de rațiune bazate pe consecințe, ci și la acceptarea complet] a punctului de vedere moral al Bisericii Romano-Catolice asupra unor probleme delicate precum contracepția și masturbarea. Includerea acestei cerințe printre exigențele rațiunii practice și al]turarea ei la cerințe ireproșabile, precum grijă pentru binele comun și nejustificarea preferințelor arbitrare pentru valori sau printre indivizi, au însemnat aducerea teoriei la linia doctrinei romano-catolice și renunțarea la plauzibilitatea general]. Aceasta nu înseamn] c
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
aproape niciodat] pentru a lua decizii morale. Dar aici se exagereaz]. Mulți dintre noi, si nu doar filosofii, sunt împinși s] evalueze sistematic propria teoretizare moral] și cea a altora. Aceste evalu]ri merg adesea dincolo de ceea ce e cerut de exigențele situației imediate. Unele dintre aceste evalu]ri dau naștere la teorii sau fragmente de teorii. Dac] acestea dou] pot s] nu joace un rol central în procesul de luare a deciziei, ele au cu sigurant] un efect, chiar dac] indirect
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ridicarea oblonului. Dedesubt, un dîrlău de negru c-o pipiță făceau vocalize: Communistes assassins! Communistes assassins! M-am îmbrăcat și-am luat-o spre Trocadero, scandînd, la rîndu-mi: Communistes assassins! Refăcînd mersul inimitabil-cabrat al negrului. Eram singur. Craiu n-avea exigențe exagerate în materie de materiale. Picta cu orice. Odată, aflîndu-mă în preajmă-i cînd lucra, îmi cad ochii pe-o sticlă de-un kil. Ce-i acolo, maestre? îl întreb. Și turnînd undeva, pe paletă, din sticlă, îmi răspunde absent
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
temele inaugurate de civilizația perioadei (în mod particular în cultura italiană): varietas - denumind conștiința diversității, dată de călătorii, de descoperirile geografice și tehnice - este reprezentată de mitul Turnului Babel, de principiul "identității" (exaltarea individului privit ca persoană), al libertății, al exigenței critice, al recunoașterii specificității cutumelor, a credințelor și a diferenței; curiositas reprezintă dorința de a cuprinde totalitatea, până la enciclopedism, la sincretismul culturilor, al disciplinelor aflate în căutarea unui adevăr absolut; humanitas denumește viziunea antropologică afirmată chiar în detrimentul celei teologice (situare
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Sitaute între cult și folcloric, imaginarul cărților populare își asigură aderența la stratul cultural "minor" prin schemele narative mitizante și prin fabulosul și rolurile specifice basmului; pe de altă parte, elementul creștin suprapus peste cel păgân adaptează materia narativă la exigențele unei lumi guvernate de ortodoxia "înaltă", sub imperiul pattern-ului biblic. Ca proiecție în fantastic, compensatorie față de imaginarul regalității misogine (sub influența bisericii), cărțile populare ar fi trebuit să aibă ca subiect mai degrabă o lume feminină, a interiorității sensibile
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
populare sau culte. Elocventă și interesantă se dovedește istoria imaginarului politic, nevoit să se adapteze poate cel mai mult la schimbările de mentalitate, la cerințele sociale și economice ale modernității și, mai ales, să se mențină în fața atât de variatelor exigențe comunitare. Prin despărțirea destinului său de cel al instituției clericale, sistemul politic nu pierde foarte mult în ce privește bogăția formelor și gramatica imaginarului. Structurile de mentalitate, la nivelul comunității, vor fi respectate timp de încă două secole (până în contemporaneitate), iar ierarhiile
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
inflației de autorizare și sfera publică / 403 Note finale / 409 Indice bibliografic. Lucrări citate și consultate / 413 Abstract / 421 Résumé / 423 Rezumat / 425 Notă asupra ediției Lucrarea de față are drept scop reformularea problemei logice și filosofice a judecății după exigențele unei descrieri și apoi ale unei reducții fenomenologice. Am folosit de-a lungul timpului, în unele texte publicate, termeni (de exemplu: "dictatura judicativului", "judicativ constitutiv", "formalizarea logos-ului" etc.) și chiar unele idei din orizontul de cercetare al acestei lucrări
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unitate de viață, că ea constituie doar o parte care poate concentra în sine însuși faptul de a fi al întregului (în care ea este parte): unitatea de viață omenească. Trebuie pornit de la o asemenea premisă și pentru că ea corespunde exigențelor de preluare și de prelucrare preliminară a unui răspuns din perspectiva "conștiinței filosofice", pusă deja la lucru aici, în chiar limitele și constrângerile pe care aceasta, istoric, și le-a dat sieși, constrângeri care nu sunt altele decât cele ale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
atare -, unitate preeminentă față de aceste fapte și tocmai de aceea expusă unei reducții (desigur, și în măsura în care "lumea vieții" umane îl dispune pe locuitorul ei, într-un mod esențial, la o relație reflexivă, la o raportare esențială față de sine). Totuși, o exigență a metodei folosite aici vizează corelativitatea actului constitutiv și a obiectului său "intențional", poate chiar structurile "noetic-noematice" ale judecății și ale altor acte ale conștiinței subordonate acesteia. Toate "formele" desprinse din unitatea originară (în sens judicativ) a logos-ului formal
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
său de aplicație dincolo de limitele tradiționale ale filosofiei, către gândire, rostire, făptuire, cu toate faptele din orizontul fiecăreia. Tocmai acestea din urmă constituie, în ultimă instanță, "obiectul intențional" propriu acestei regândiri a dictaturii judicativului; dar aici se află sursele unei exigențe propriu-zis fenomenologice, fiindcă demersul trebuie să suspende valabilitatea oricărei concepții, reconstrucții, argument etc. filosofice (din istoria filosofiei), preluând, totuși, unele dintre ele pentru a le judeca potrivit îndreptățirii lor "actuale", posibilă numai în orizontul întrebării despre legislația judicativă în orizontul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de-al doilea, fiindcă acesta din urmă este el însuși predeterminat formal. Aspectul "material" sau "obiectual", alethic, va capăta o evidență proprie, autonomă, însă mai târziu decât cel formal, datorită constituirii științelor, ghidate și ele, totuși, prin îndrumări conținute în exigențele formale ale logicii. Enunțul S este P, așadar, este temeiul logicii, al reconstrucțiilor filosofice ce au la bază modele formale, sprijinite ele însele, regulativ și constitutiv, de analitică și dialectică, al cunoașterii științifice, al întregii cunoașteri "naturale" (prin simț comun
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu este) P; (2) formularea unui sistem al categoriilor (predicamentelor) care își capătă sensul prin operația de predicare, adică în structura judecății (de predicație); (3) încadrarea logic-judicativă a "ființei veșnice", prezentarea acesteia printr-o descriere suficient întemeiată prin raportare la exigențele predicativității (adică ale judicativului). De aceea putem găsi în filosofia aristotelică temeiurile judicative ale întregii metafizici occidentale, al cărei obiect apare astfel: a) ființa și categoriile ca "determinații" ale ei; b) ființarea prin predicatele ei cele mai generale; iar dintr-
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
De aceea am putea spune, în baza acestor două exemple identice sub aspect formal, că în spațiul judicativului se întâmplă un lucru oarecum ciudat: subiectele logice nu mai pot fi distinse, discriminate, nici măcar sub aspect formal; "Dumnezeu" și "lucrul", potrivit exigențelor judicative, în esență formale, sunt tot una. Așadar, exercițiul judicativ transformă ceva (indicii despre un "obiect", poate un "lucru") într-un substrat (hypokeimenon, subjectum) pentru anumite proprietăți (ce pot fi predicate despre acel subiect, acesta fiind constituit propriu-zis ca "obiect
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
într-un domeniu "gol", "întunecat", în care judecata își impune "obiectele" numai după forma sa, fără nici o contribuție "hyletică" specifică și concretă ("în carne și oase") din afara formei sale. Din toate acestea putem înțelege că judecata însăși trebuie prinsă sub exigențele aporeticului. Ea nu reprezintă un temei sigur al cunoașterii, așa cum ne asigură analiticile și dialecticile filosofice. Aporia judecății, constând în alăturarea, în structura sa, a două elemente din "spații" diferite (din orizonturi de constituire diferite), se transmite tuturor elementelor din
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de-naturată" a sa, poate într-o altă logică? Oricum, toate acestea ne trimit către o rejudecare a sintezei logice, ceea ce înseamnă o reanalizare a acesteia nu doar din perspectivă ontică, ci și din perspectivă lingvistică. Poate că tocmai o asemenea exigență a condus cercetarea logică și filosofică, apoi chiar matematică, spre socotirea în sine a lingvisticului, acesta părând a fi logicul însuși. Dar aporia judecății, fundamentală pentru sensul de judicativ, are, deocamdată, doar o susținere strict formală. Semnifică ea și dincolo de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Sensul descoperit (dezvăluit, scos la iveală, adus în lumina înțelegerii) de către conștiința întrebătoare, atunci când judecă asupra distincției dintre raționamentul corect și cel sofistic fiind vorba despre rostul instrumental al acestor tipuri de raționamente -, este legat de cunoaștere și se supune exigențelor valabile în orizontul acesteia; și, mai departe, el ține de gândirea însăși. Sensul în cauză, referitor la diferența formală dintre corectitudine și incorectitudine, este însă expresia unei falii în interiorul cunoașterii înseși, căci tocmai el dă seamă și de o altă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai departe, el ține de gândirea însăși. Sensul în cauză, referitor la diferența formală dintre corectitudine și incorectitudine, este însă expresia unei falii în interiorul cunoașterii înseși, căci tocmai el dă seamă și de o altă diferență: între ceea ce se supune exigențelor (regulilor) din orizontul cunoașterii, fiind fapt de cunoaștere "autentică", și ceea ce nu se supune acestor exigențe (reguli), fiind astfel fapt de cunoaștere ilicită, în ultimă instanță, non-cunoaștere; nu se sugerează aici că incorectitudinea este mai degrabă un fapt de respingere
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și incorectitudine, este însă expresia unei falii în interiorul cunoașterii înseși, căci tocmai el dă seamă și de o altă diferență: între ceea ce se supune exigențelor (regulilor) din orizontul cunoașterii, fiind fapt de cunoaștere "autentică", și ceea ce nu se supune acestor exigențe (reguli), fiind astfel fapt de cunoaștere ilicită, în ultimă instanță, non-cunoaștere; nu se sugerează aici că incorectitudinea este mai degrabă un fapt de respingere prin reguli epistemice particulare a unui gând, dar este deschis, totuși, chiar și acest sens. Tocmai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
relației de corespondență. De asemenea, poziția originară a corespondenței în orizont judicativ, cu elementele tocmai semnalate, transferă legitimitate analiticii și dialecticii. De fapt, în felul acesta este constituit împlinit sensul judicativ-constitutiv al acestor două discipline logice. Căci tocmai aceasta este exigența primară pe care judicativul constitutiv o transferă, odată cu sensul de legitimitate, analiticii și dialecticii: corespondența între un enunț (propoziție enunțiativă, judecată) și faptul ("real") la care el se referă este condiția de constituire a oricărui gând, rostire, făptuire "bine formate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de condițiile de posibilitate ale fenomenului și ale cunoștinței. Poate chiar pentru motivul că este vorba despre două rânduri de obiecte: cel reprezentat de ipostazele propriu-zis fenomenale ale "obiectului" și cel propriu cunoștinței. Dar în structura ambelor deși, din sub exigența unei "deducții transcendentale" discriminarea aceasta strictă nu funcționează nu poate lipsi operația constitutivă, aceea care în-ființează. În plus, timpul este cel care prelucrează totul, adică își dă ipostaze operaționale și se încarcă de sensuri "ontologice", obiectuale. Până la urmă, timpul face
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în perspectiva a ceea ce a fost stabilit până aici în legătură cu structura de existență "timp fenomen": este vorba despre cuplul "timp necondiționat". Dat fiind faptul că timpul și-a pierdut funcția sa constitutiv-judicativă adică reducția la timp s-a operat potrivit exigențelor exprimate de analitica transcendentală kantiană demersul de față nu va zăbovi peste măsură în acest loc. I se cuvine unei reducții non-judicative să scoată la iveală sensurile cuplului timp necondiționat, mizând, dacă este cazul unei aplicații kantiene, pe dialectica transcendentală
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care o comit cei care, crezând că interpretează "teoria" lui Heidegger, identifică, totuși, Dasein-ul cu omul (sau cu altă instanță "antropologică" dintre cele amintite). Tocmai din astfel de motive, analitica existențială nu mai apare ca un discurs croit după toate exigențele exprimate de canonul logic-judicativ, metafizic, în limbajul lui Heidegger. Ea propune, în mod explicit, un orizont de constituire fenomenală (a Dasein-ului), întrucâtva "teoretic", din care nu sunt totuși alungate fără drept de apel regulile "logice" obișnuite, în fond, judicative. O
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un loc semnificativ din istoria judicativului constitutiv. Poate că tocmai precomprehensiunile sale în privința Dasein-ului, legate, desigur, și de formația sa filosofică și teologică, l-au condus către problema filosofică a temeiului, în sensul scoaterii la iveală a acestuia, adică după exigențele unui act de constituire (legat, totuși, de actul ca atare al judicativului constitutiv: judecata). Nu este vorba însă nici despre noesis în sens platonician (sau presocratic), cum am precizat mai sus, nici despre ceea ce s-ar putea sesiza pe această
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
devine astfel denumirea premergătoare care abia urmează să fie gândită, cuvântul pentru adevărul ființei care, el înainte de toate, trebuie cunoscut."179 Dar legătura cu non-judicativul se păstrează atât cât este doar pusă, constituită, strict nominal, fără o intervenție a unor exigențe formale, care deja ar opera o punere în ordine a instanțelor implicate. Se păstrează atâta vreme cât este pusă în sens, dar fără a fi gândită ca atare în sensul unei rezolvări a "problemei" sale, fiindcă astfel preluată ea ne aruncă în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Dar "ca" are funcție de prealabil de la bun început; și nu întâmplător, ci, mai întâi, tocmai în virtutea corespondenței despre care am vorbit; apoi, pentru că datorită "activării" sale, locul-de-deschidere al Dasein-ului se poate "umple" cu ființarea-simplu-prezentă. Ceea ce înseamnă că, în acord cu exigențele facticității acestuia, "ca" asigură trecerea de la ființarea-la-îndemână la ființarea- simplu-prezentă, de la antepredicativ la predicativ, de la structura intențională ceva-ca-ceva la enunț. Sunt, așadar, trei ordini de lucruri în care operează "ca": existențial-ontologică (este vorba despre constituirea și "umplerea" locului-de-deschidere al Dasein-ului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]