9,490 matches
-
nu prea Îi deosebea. În Cehoslovacia, cei care organizaseră revolta națională slovacă antinazistă (inclusiv Slánský) au căzut automat sub incidența suspiciunii sovietice: lui Stalin nu-i plăcea să Împartă cu alții meritul eliberării Cehoslovaciei. Kremlinul prefera „moscoviți” de Încredere, fără glorie și fără imaginație, pe care Îi cunoștea: oameni precum Klement Gottwald. În timpul războiului, Traicio Kostov a fost liderul partizanilor comuniști bulgari, până când a fost arestat; după război a ocupat poziția secundă, după Gheorghi Dimitrov, proaspăt Întors de la Moscova, până În 1949
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nazistă, Austria a devenit un regim clerical autoritar, În care partidul catolic deținea monopolul puterii. Prima și nefericita experiență democratică În Austria era o amintire apăsătoare pentru republica postbelică. Creștin-socialii, reîncarnați În Partidul Popular Austriac, Își făceau un titlu de glorie din opoziția lor față de anexarea germană În 1938, dar treceau sub tăcere contribuția majoră avută, cu patru ani mai devreme, la distrugerea democrației. Socialiștii - noul nume al social-democraților - puteau revendica un dublu statut de victime: ale războiului civil din 1934
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și după Întoarcerea din URSS a prizonierilor de război În 1955-1956: În 1960 existau 126 de femei la 100 de bărbați. Mai mult chiar decât În Marea Britanie sau Franța, familia și căminul primau În preocupările publice. Retorica națiunii, naționalismul, reînarmarea, gloria militară sau confruntarea ideologică nu prezentau interes pentru această lume a femeilor, dintre care multe munceau și Își creșteau singure copiii 20, având amintiri teribile din ultimele luni de război și din perioda imediat următoare. Adoptarea unor deziderate publice care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Consecințele au fost traumatice Îndeosebi pentru Olanda, cea mai veche putere colonială din regiune. Indiile Orientale olandeze și compania de comerț care le dezvoltase făceau parte din mitul național: o legătură directă cu Epoca de Aur și un simbol al gloriei comerciale și maritime olandeze. Opinia generală, mai ales În anii sumbri și mizeri de după război, era că materiile prime din Indii, În special cauciucul, vor constitui salvarea economică a Olandei. Dar la numai doi ani după Înfrângerea Japoniei, olandezii se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
noul „Împărat” al țării În martie 1949) era chiar mai neinspirat decât a lăsa puterea În mâinile autorităților de la Hanoi. Pe de altă parte, corpul ofițeresc francez era dornic să continue lupta În Vietnam, unde, ca mai târziu În Algeria, gloria militară franceză (sau ceea ce mai rămăsese din ea) părea să fie În joc, iar Înaltul Comandament Francez avea ceva de demonstrat. Însă economia franceză n-ar fi putut susține un război de uzură Într-o colonie Îndepărtată fără un ajutor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
concurau Întotdeauna la un obiectiv politic mai amplu: Franța trebuia să-și regăsească la grandeur. Precum generalul Franco În Spania (cu care, de altfel, nu avea nimic În comun), de Gaulle vedea stabilizarea și modernizarea economică drept arme pentru recâștigarea gloriei naționale. Franța se afla Într-un declin continuu cel puțin din 1871, o traiectorie sumbră marcată de Înfrângeri militare, umilințe diplomatice, retragerea din colonii, declinul economic și instabilitatea internă. Scopul generalului era să pună capăt erei declinului francez. „Toată viața
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
germană de revizuire a acordurilor postbelice din Est. Tratatul din 1963 și noul condominiu franco-german au confirmat orientarea fermă a Franței către Europa. Pentru Charles de Gaulle, lecția secolului XX a fost că Franța nu putea spera să-și recapete gloria pierdută decât investind În proiectul european și modelându-l În așa fel Încât să servească obiectivelor Franței. Algeria era pierdută. Coloniile o urmau. Anglo-americanii, ca Întotdeauna, nu manifestau nici un fel de compasiune. Înfrângerile și pierderile succesive din ultimele decenii nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din colonii În politica externă și o liniște prosperă În țară. Electoratul mai În vârstă era destul de mulțumit cu acest rezultat; numai dezamăgirea celor tineri creștea. Retragerea din Imperiu a alimentat o neliniște crescândă În legătură cu pierderea orientării naționale. În absența gloriei imperiale, Commonwealthul slujea Marii Britanii mai mult ca sursă de alimente. Mulțumită regimului tarifar preferențial pentru importurile din statele membre, produsele alimentare provenite din Commonwealth erau ieftine și reprezentau o treime din valoarea totală a importurilor Regatului Unit la Începutul anilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Întreaga logică a politicii revoluționare clasice. Nu-i de mirare că stâlpii marxismului au contraatacat. Louis Althusser - doctrinar principal al Partidului Comunist Francez, profesor la École Normale Supérieure și expert marxist cu faimă internațională - și-a clădit reputația profesională și gloria efemeră pe un zid Înălțat Între tânărul Marx, hegelian, și celălalt Marx, matur și materialist. Numai scrierile celui din urmă, susținea Althusser, erau științifice și, prin urmare, realmente „marxiste”12. Comuniștii și alți marxiști conservatori au anticipat corect ușurința cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru a finanța organizația, dar și pentru a-și face publicitate. În primii ani, ei au vizat și bazele armatei americane din RFG, ucigând și rănind câțiva soldați, mai ales la sfârșitul primăverii anului 1972. În 1977, anul ei de glorie, RAF l-a răpit și apoi l-a executat pe Hans Martin Schleyer, președintele Daimler-Benz și al Federației Vest-Germane a Industriilor, și i-a asasinat pe Siegfried Buback, procurorul general al Republicii Federale, și pe Jürgen Ponto, directorul Dresdner Bank
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a Întâmplat dintr-un acces de entuziasm patriotic. Independența În Ucraina, Moldova sau chiar Georgia viza nu autodeterminarea, ci autoconservarea: o bază sănătoasă pentru formarea unui stat, cum s-a dovedit ulterior, dar un fundament nesigur pentru democrație. Momentul de glorie În viața Uniunii Sovietice a fost așadar decesul. Un fenomen asemănător a fost „divorțul de catifea” dintre cehi și slovaci, consumat pașnic și amical la 1 ianuarie 1993. La prima vedere, scindarea Cehoslovaciei este un caz clasic de erupție a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
medieval și renascentist În sânul Sfântului Imperiu Roman, ci și cu un rol important În industrializarea Europei Centrale. În jumătatea austriacă a Imperiului Habsburgic, cehii s-au bucurat de o autonomie crescândă și de o prosperitate aparte. Praga, una dintre gloriile continentului, a fost până În 1914 un centru major al modernismului În literatură și În artele vizuale. Slovacii, În schimb, nu prea aveau motive de mândrie. Guvernați de secole de la Budapesta, ei nu aveau o istorie națională distinctă - În jumătatea ungară
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pună mâna pe putere În vidul politic creat după moartea lui Tito - incitând și manipulând naționalismul sârb. Comportamentul lui Miloševiæ era tipic pentru un lider comunist În acei ani. În Republica Democrată Germană, comuniștii Încercau să-și consolideze poziția invocând gloria Prusiei din secolul al XVIII-lea, iar În Bulgaria și România național-comunismul era de câțiva ani la mare preț. Când Miloševiæ a aprobat zgomotos un memorandum patriotic al Academiei de Arte și științe din 1986 sau când a făcut În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
altora. Pierderile lor sunt cele mai deplorabile - iar distrugerea orașului Sarajevo un motiv aparte de tristețe. Deși avea dimensiuni reduse, capitala bosniacă era un oraș cu adevărat cosmopolit, poate ultimul dintre centrele urbane multietnice, multilingve și ecumenice care erau cândva gloria Europei Centrale și a Mediteranei răsăritene. Sarajevo va fi reconstruit, dar nu poate fi reconstituit. Croații Înarmați au comis și ei nenumărate acte de violență Împotriva civililor - la ordinul Zagrebului sau din proprie inițiativă. În Mostar, un oraș din vestul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe vremea aia eram toți săraci”), punând problemele perioadei postcomuniste pe seama imixtiunilor străinătății. Prin urmare, nu era nimic din cale-afară de ilogic În ascensiunea unui Corneliu Vadim Tudor, sicofant literar notoriu la curtea lui Nicolae Ceaușescu, specializat În ode Întru gloria Conducătorului, care a trecut de la național-comunism la ultranaționalism. Cu sprijin financiar din diaspora românească, el a fondat În 1991 Partidul România Mare, a cărui platformă combina nostalgia iredentistă cu atacurile asupra minorității maghiare și afișa un antisemitism deschis. În alegerile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
regiunilor sărace din Spania. Dar Catalonia - ca și țara Bascilor, Galicia, Navarra și alte provincii autonome care căpătaseră curaj - a avut și foloase de pe urma destrămării identității „spaniole”. Franco exploatase până la epuizare gama tradițională de elemente naționaliste În elementele ei clasice (gloria imperiului, onoarea armatei, autoritatea Bisericii) și, după căderea lui, cei mai mulți spanioli erau sătui de retorica tradiției. Cum se Întâmplase mai Înainte și cu germanii din generația postautoritară, spaniolii nu se simțeau deloc În largul lor când vorbeau despre „națiune”. Apartenența
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Îndată ce s-a estompat amintirea ieșirii lor miraculoase de sub tiranie, Praga și Budapesta nu i-au mai interesat decât pe turiști și pe oamenii de afaceri. Bernard-Henri Lévy și Susan Sontag puteau fi găsiți mai degrabă la Sarajevo. Momentul de glorie al Europei Centrale trecuse și, odată cu el, imperativul absorbției ei În instituțiile occidentale. În public, politicienii și managerii de la Bruxelles continuau să susțină că doresc ca Uniunea să se extindă spre est „la momentul oportun”. În particular, erau mai sinceri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nerecunoscut În era post-Thatcher. Zona centrală a fost eviscerată, centrul civic a fost ras și Înlocuit de malluri stridente Încastrate În parcări de beton. Nu au mai rămas decât primăria și o mână de clădiri din vecinătate, relicve arhitecturale ale gloriei municipale de secol al XIX-lea, spre care vizitatorii erau Îndrumați de indicatoare „vechi”. Între timp, standurile din piața locală s-au specializat În comerțul cu nostalgie pentru nimeni alții decât locuitorii zonei (Barnsley nu făcea parte din vreun circuit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un secol tulbure și dureros, un glacial memento contemporan despre trecutul unic al țării. Dar, În ultimele decenii ale secolului, Franța (Franța lui Mitterrand și Chirac) suferise schimbări care o făceau de nerecunoscut. Acum se cereau comentate nu continuitățile cu gloria de altădată - sau tragediile de demult -, ci mai degrabă discontinuitățile. Trecutul - trecutul revoluționar, trecutul țăranilor, trecutul lingvistic, dar mai presus de orice trecutul recent, de la Vichy la Alger - nu oferea soluții pentru viitor. Învinsă de transformările demografice și cele două
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fie ele materiale sau spirituale. Acestea „sunt” Franța. Dacă ele se pierd sau nu mai sunt Împărtășite, Franța Încetează să fie ea Însăși - la acest lucru se referea Charles de Gaulle când declara că „Franța nu poate fi Franța fără glorie”. Premise Împărtășite deopotrivă de politicieni, intelectuali și oameni cu opinii politice din cele mai diverse - de aceea Les lieux de mémoire a avut atât de mult succes, rezumând pentru zeci de mii de cititori o francitate evanescentă care În viața
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de regim care semăna foarte bine cu o lovitură de stat. La Grande Nation acumulase atâtea pierderi și umilințe din 1914, Încât tendința compensatorie de a exalta onoarea națională cu orice ocazie posibilă Îi intrase În sânge. Episoadele lipsite de glorie (sau mai rău) erau păstrate, de preferință, Într-un colț obscur al memoriei. La urma urmei, regimul de la Vichy nu era singurul lucru pe care francezii se grăbeau să-l uite - nimeni nu voia să discute despre „războaiele murdare” din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nimeni nu voia să discute despre „războaiele murdare” din Indochina și Algeria sau despre torturile practicate acolo de militari. Sfârșitul carierei lui de Gaulle nu a schimbat mare lucru În această privință, deși francezii mai tineri nu erau interesați de gloria națională și nu se identificau cu miturile din istoria recentă a Franței. În anii următori, francezii au devenit, fără Îndoială, mai conștienți de Holocaust și mai sensibili la suferința evreilor În general, poate și din cauza scandalului provocat de celebra conferință
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mănăstirii și o fostă pivniță restaurată în muzeu, în memoria glorioasă a lui Dom Pérignon, ce însuflețește încă aceste locuri. Creștinismul a fost în Franța propagatorul viei și propagandistul vinului. Moștenitoare a patrimoniului galo-roman, viticultura ecleziastică va hrăni puterea și gloria Bisericii. Rolul istoric al viticulturii ecleziastice se încheie însă odată cu Revoluția franceză, iar podgoriile sunt laicizate în întregime la începutul secolului al XIX-lea. Însă în simbolistica profundă care asociază "sângele strugurilor" cu liturghia, Bi'serica se identifică cu civilizația
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
în mare, agitațiilor politice traversate de către această regiune pe care Voltaire o numea "Grădina Franței". Din anul 1000 până la moartea lui Carol Temerarul la 5 ianuarie 1477, saga marilor duci din casa de Valois a fost cea care a conferit gloria regiunii Burgundia. Filip cel Îndrăzneț, Ioan Neînfricatul și Filip cel Bun au acționat pentru a proteja viticultura de calitate, iar marele cancelar al lui Filip cel Îndrăzneț, Nicolas Rolin, este cel care a construit renumitele aziluri din orașul Beaune. Carol
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
s-a păstrat din timpul lui, din generație în generație. Se spune că în sunetul acestei melodii intra Ștefan triumfător în cetatea sa de la Suceava acum 500 de ani. Când îl cântam, simțeam trăind acele vremuri de mărire și de glorie românească, ne afundam în cinci sute de ani de istorie și trăiam câteva clipe acolo în contact cu vechii soldați și arcași ai lui Ștefan și însuși cu el. „Ca un glob de aur”, cântecul lui Mihai Viteazul, cântecul lui
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]