15,723 matches
-
de legi și din actele oficiale. Deși dezvoltarea literaturii latine beletristice s-a produs în perioada expansiunii romane în bazinul mediteranean și, deci, în condițiile unor intense relații cu lumea și cultura grecească din perioada elenistică, perioada arhaică a limbii latine literare s-a caracterizat printr-o pronunțată reticență în receptarea cuvintelor grecești, preferîndu-se de cele mai multe ori calcurile pentru redarea ideilor noi. Treptat însă, atît literatura grecilor, cît și limba lor au devenit nu numai modele de bază, ci și surse
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
receptarea cuvintelor grecești, preferîndu-se de cele mai multe ori calcurile pentru redarea ideilor noi. Treptat însă, atît literatura grecilor, cît și limba lor au devenit nu numai modele de bază, ci și surse directe de îmbogățire a literaturii și limbii romanilor. Limba latină cultă (literară) a cunoscut apogeul pe parcursul a două secole: secolul I î.Hr. și secolul I d.Hr., care constituie perioada ei clasică și cînd s-a creat marea proză și marea poezie latină originală. Acum, latina literară a întrerupt contactul cu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de îmbogățire a literaturii și limbii romanilor. Limba latină cultă (literară) a cunoscut apogeul pe parcursul a două secole: secolul I î.Hr. și secolul I d.Hr., care constituie perioada ei clasică și cînd s-a creat marea proză și marea poezie latină originală. Acum, latina literară a întrerupt contactul cu latina populară, cultivarea ei făcîndu-se prin gramatici și prin retorici, iar dezvoltarea ei prin creația de excepție a unor mari talente precum M. T. Cicero, C. I. Caesar, C. S. Crispus, M.
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
greacă 36. În aceste condiții, latina literară a putut deveni, în Evul mediu, mijloc de comunicare internațională, ca limbă a științei, a filozofiei și a teologiei. La aceasta a contribuit, pe de o parte, rigurozitatea simplificatoare și unificatoare a spiritului latin dominat de dreptul roman și, pe de altă parte, însăși evoluția limbii latine, care a redus, concentrat, organizat și regularizat structura gramaticală, oferindu-i posibilitatea de a deveni un mijloc eficient de comunicare pe un spațiu geografic foarte extins. Latina
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
mijloc de comunicare internațională, ca limbă a științei, a filozofiei și a teologiei. La aceasta a contribuit, pe de o parte, rigurozitatea simplificatoare și unificatoare a spiritului latin dominat de dreptul roman și, pe de altă parte, însăși evoluția limbii latine, care a redus, concentrat, organizat și regularizat structura gramaticală, oferindu-i posibilitatea de a deveni un mijloc eficient de comunicare pe un spațiu geografic foarte extins. Latina creștină a devenit limbă de cult și, în această ipostază, vechiul idiom a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pe un spațiu geografic foarte extins. Latina creștină a devenit limbă de cult și, în această ipostază, vechiul idiom a fost continuat sub aspectul lui literar, dar deseori, pentru a se putea asigura înțelegerea a antrenat și elemente ale limbii latine vorbite (ambulare, manducare etc.). Ca atare, latina creștină a integrat o serie de elemente lexicale, puțin numeroase, deosebite de cele obișnuite în latina clasică. De cele mai multe ori însă, au fost atribuite semnificații noi unor cuvinte deja existente: benedicere "a vorbi
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
primit înțelesul "credință creștină", paganus (derivat de la pagus "sat; tîrg") "sătean; civil" a primit înțelesul "necredincios, păgîn" etc. În același timp, latina creștină a preluat numeroase împrumuturi (iudeo-)greacești, greaca fiind de altfel o sursă obișnuită de îmbogățire a lexicului latin: angelus < gr. άγγελος, blasphemo < gr. βλασφήμαω, diabolus < gr. διάβολος, episcopus < gr. επίσκοπος, pascha < gr. πάσχα, sabbatum < gr. σάββατον etc.37 În acest mod, latina creștină a putut furniza, atît limbilor romanice, cît și altor limbi europene (germanice, slave și fino-ugrice
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
epoca modernă, foarte dese au fost cazurile în care cuvintelor vechi li s-au atribuit semnificații noi, pentru a reda noțiunile științifice și filozofice: concretus, criticus, pragmaticus etc. A existat și posibilitatea de a integra și de a da formă latină cuvintelor create în limbile moderne, îndeosebi în franceză, astfel încît fr. idéologie, dogmatisme, civilisation au devenit în latina savantă ideologia, dogmatismus, civilisatio, -onis. În sfîrșit, s-a dat formă latină, prin sufixe și desinențe, unor cuvinte ce nu se puteau
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și posibilitatea de a integra și de a da formă latină cuvintelor create în limbile moderne, îndeosebi în franceză, astfel încît fr. idéologie, dogmatisme, civilisation au devenit în latina savantă ideologia, dogmatismus, civilisatio, -onis. În sfîrșit, s-a dat formă latină, prin sufixe și desinențe, unor cuvinte ce nu se puteau raporta la radicali latini, precum derivatele de la nume proprii de persoană: humianus, kantianus etc. Acestea au fost premisele ca, o dată cu apariția și dezvoltarea unor științe ca biologia și paleontologia, în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
limbile moderne, îndeosebi în franceză, astfel încît fr. idéologie, dogmatisme, civilisation au devenit în latina savantă ideologia, dogmatismus, civilisatio, -onis. În sfîrșit, s-a dat formă latină, prin sufixe și desinențe, unor cuvinte ce nu se puteau raporta la radicali latini, precum derivatele de la nume proprii de persoană: humianus, kantianus etc. Acestea au fost premisele ca, o dată cu apariția și dezvoltarea unor științe ca biologia și paleontologia, în secolul al XVIII-lea, speciile vegetale și animale să primească denumiri latinești de identificare
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
animale să primească denumiri latinești de identificare, deși deseori asemenea denumiri porneau de la nume topice sau de la antroponime care nu erau cunoscute lumii romane. Modelul creat atunci a rămas funcțional pînă astăzi, încît orice nouă specie identificată primește o denumire latină, care devine emblema internațională de recunoaștere. Uneori, perpetuarea folosirii latinei în școală și în scrierea lucrărilor științifice și filozofice, a avut cauze politice, așa cum s-a întîmplat în cazul Imperiului Habsburgic, fenomen ce continua tradiția catolică, destul de puternică în Austria
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
reticente, fiindcă latina a fost considerată o emblemă a catolicismului, au intrat în zona ei de influențare. În aceste condiții, la aproape două milenii după ce vechiul Imperiu al romanilor, care reunea o parte însemnată a Europei, s-a stins, limba latină a rămas un însemnat factor de unificare a etniilor continentului. Limbile romanice Limbile romanice sînt rezultatul transformărilor pe care le-a suferit latina populară din diferite provincii și reprezintă astfel o ultimă etapă în evoluția limbii latine, dar o etapă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a stins, limba latină a rămas un însemnat factor de unificare a etniilor continentului. Limbile romanice Limbile romanice sînt rezultatul transformărilor pe care le-a suferit latina populară din diferite provincii și reprezintă astfel o ultimă etapă în evoluția limbii latine, dar o etapă dominată de trăsături ce nu existau în latină și, de aceea, reprezen-tînd altceva decît latina. Așadar, limbile romanice continuă latina, dar o și neagă în același timp, fiind ultima etapă care se mai poate pune în legătură cu latina
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
se mai poate pune în legătură cu latina, căci ceea ce urmează constituie evoluția altor realități. Limbile romanice au luat naștere din latina populară, momentul apariției lor fiind considerat secolul al VI-lea, cînd, datorită pierderii legăturilor cu Roma și a evoluției limbii latine din provincii, în fiecare dintre provincii se produc modificări numeroase și diferite de la una la alta, încît nu se mai păstrează nici identitatea și nici unitatea limbii latine. Limbile romanice au apărut în zona de sud și centrală a continentului
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
VI-lea, cînd, datorită pierderii legăturilor cu Roma și a evoluției limbii latine din provincii, în fiecare dintre provincii se produc modificări numeroase și diferite de la una la alta, încît nu se mai păstrează nici identitatea și nici unitatea limbii latine. Limbile romanice au apărut în zona de sud și centrală a continentului European și sînt în număr de zece: româna, dal-mata (astăzi dispărută), retoromana, italiana, sarda, provensala (occitana), franceza, catalana, spaniola și portugheza. Ele au fost clasificate în mai multe
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
că prin teritoriul ei au trecut mai multe popoare germanice, în schimb a suferit o importantă influență slavă, datorită valurilor de năvălitori slavi care s-au stabilit în vecinătate sau care au dislocat-o din unele teritorii. Cît privește elementul latin moștenit, româna se remarcă printr-un caracter mai arhaic, în raport cu celelalte limbi romanice, deoarece păstrează în mai mare măsură unele ele-mente latinești originare. Sub aspect fonetic, se constată o mai accentuată conservare a scheletului consonantic latinesc, fiind apropiată în acest
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cu alfabet chirilic, a fost caracterizată de influența limbii slavone și a limbii neogrecești. O dată cu manifestarea curentului cultural iluminist Școala ardeleană, îndeosebi după 1780, s-a produs o reorientare în sensul modernizării, proces care a însemnat, printre altele, adoptarea alfabetului latin și reorientarea în ceea ce privește sursele împrumuturilor. S-au introdus astfel numeroase elemente lexicale din latina savantă și din unele limbi romanice occidentale, în special din franceză, dar și din italiană. S-au făcut, de asemenea, împrumuturi din germană, iar, din a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de limbile provensală și franceză), centrale (din care face parte și dialectul toscan) și meridionale (acestea avînd multe asemănări cu limba română). Limba italiană este, alături de română, mai conservatoare decît alte idiomuri romanice, fiindcă păstrează, în mai mare măsură, elementul latin, aproape de forma lui originară. În același timp, italiana se distinge însă printr-o trăsătură proprie, aceea că aproape toate cuvintele se termină în vocală și numai unele împrumuturi (puține la număr) admit terminații consonantice. Un număr restrîns de substantive au
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ca italiana și ca spaniola, franceza a păstrat o relicvă a pronumelui neutru: le < lat. illum. La fel ca în spaniolă și ca în engleză, în franceză există forme deosebite ale pronumelui posesiv de cele ale adjectivului posesiv. Din substantivul latin homo a rezultat pronumele nehotărît on, potrivit unui model germanic, căci în germană există, pe de o parte, substantivul der Mann "om" și, pe de altă parte, pronumele nehotărît man. Verbele franceze se clasifică în trei conjugări și au, în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
America). Structura dialectală a limbii spaniole este bine conturată, un aspect interesant al ei reprezentîndu-l sefarda (sau dialectul sefard), care este limba evreilor emigrați din zona iberică în Peninsula Balcanică. Spaniola se caracterizează prin cea mai frecventă diftongare a vocalelor latine, indiferent de natura silabei (dacă este în silabă închisă sau deschisă). În structura gramaticală, se remarcă dublarea complementului direct și indirect, ca în limba română, prin forme neaccentuate ale pronumelui personal: Lo he visto a el = L-am văzut pe
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
avea" se întrebuințează haber < lat. habere și tener < lat. tenere. Ca verb auxiliar temporal funcționează numai haber, căci prezența lui tener într-o structură asemănătoare are valoare emfatică. Spaniola, la fel ca portugheza, a păstrat mai mult ca perfectul indicativ latin, pe care româna l-a refăcut prin preluarea paradigmei de la mai mult ca perfectul conjunctiv, iar italiana și franceza l-au reconstruit după modelul perfectului compus. Întrucît Peninsula Iberică a fost timp de aproape 800 de ani sub ocupație arabă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
treia singular indicativ prezent (il va "el merge") este supletivă în raport cu verbul aller "a merge" din limba franceză și, în mod similar, a fi din română (lat. *fire = fieri) are statut supletiv în raport cu formele care moștenesc situații din conjugarea verbului latin esse (îs, sînt, este etc.). Se poate astfel observa că fiecare limbă cunoaște manifestarea supletivismului în mod diferențiat, însă în unele cazuri acesta poate fi preluat din limba-bază și atunci este cunoscut tuturor limbilor dintr-o familie sau celor mai multe dintre
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de altfel, și în alte situații, încît mai mult ca perfectul indicativ românesc este urmașul mai mult ca perfectului conjunctiv din latină. Urmînd modelul omonimiei din cazul lui s, sint s-a folosit și la persoana întîi singular, unde în latină era sum. Evoluția fonetică obișnuită, în cadrul căreia i+n a devenit în, a produs forma românescă sînt, păstrată de româna populară și preluată de limba literară încă de la începuturile ei42. Unii dintre învățații latiniști din secolul al XIX-lea, care
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în latină, dar au fost continuate de aici fenomene diferite. Italiana și româna cunosc, în mod obișnuit, două desinențe de plural, -e și -i, dintre care prima este specifică substantivelor feminine, iar cealaltă substantivelor masculine. Desinența -e continuă pluralul substantivelor latine de la declinarea întîi (sg. casa pl. casae), care erau de obicei feminine, la care se adăugau unele masculine (nume de profesii: poeta, nauta, derivatele cu sufixul -ista), iar desinența -i o continuă pe cea de la declinarea a doua (sg. annus
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pe cea de la declinarea a doua (sg. annus pl. anni), în care latina cuprindea substantive de orice gen, dar îndeosebi masculine. Tot la pluralul în -i au fost asimilate și alte substantive, precum cele de declinarea a treia, care în latină aveau pluralul în -es, -e fiind trecut la -i pentru a se evita omonimia cu singularul: lat. canis canes > it. cane cani, rom. cîne cîni; lat. vulpes vulpes > it. volpe volpi, rom. vulpe vulpi. Desinența -i a trecut în română
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]