12,849 matches
-
bolnava lor lumină, Rănind asprul întuneric din a halelor lungi bolți. 895Și prin arcuri îndoite la lumini de roșii torții, Adunați văzu Cesarul la cumplita mas-a morții: Ducii Daci. Făclii de smoală sunt înfipte-n stâlpi și-n muri Luminând halele negre, armuri albe și curate, Atârnate de columne, lănci și arcuri răzimate De păreți - pavezi albastre strălucind pe stâlpii suri. {EminescuOpIV 139} Duci-s nalți ca brazi de munte, tari ca și săpați din stâncă. Crunt e ochiul lor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
una câte una viețile Ducilor Daci; De pe scaune cad pe piatra rece, sură, ce podește Sala. - Toți, toți pân-la unul. Unul încă tot trăiește, Arde sânta lui coroană, fulger-ochii lui audaci. Luna-n ocean albastru scaldă corpul ei de aur, Luminând culmile sure și adâncul colcîntaur, Dintru care-eșit se vîră-n nouri anticul castel; Decebal (palid ca murul văruit în nopți cu lună) Se arată în fereastă și-și întinde alba mână Moartă din flamida neagră ce-l acopere pe el. El
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca și când n-ar fi fost. Cugetat-ați vreodată noaptea ce-i lumea întinsă? Visurile Omenirei, dorurile ei ne-nvinse Dorm... dacă ar dormi vecinic - cine-ar ști că ele-au fost? Țara pare-a fi a lumii mândră, veselă grădină. Lumină un gând de aur, sus prin nori, luna cea plină, Roma-n stele strălucește pe-a ei dâmburi, lângă râu; Ei privesc Urbea eternă, ce pe dealuri lin străluce, Sulița pe loc s-oprește, se preface-n d-aur cruce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
buni. {EminescuOpIV 160} Abia părăsesc unii a domei mari pilastri, Abia părăsesc cerul și înfloritu-i cort, Abia au vreme-a pierde puternicii lor aștri. Coboară-n lume, află amorul lor că-i mort. Atunci îl iau în brațe și luminând albaștri În lumea lor bogată cu lacrimi ei îl port - Sunt îngeri blânzi și timizi, așa nevinovați Încât în astă lume nu trebuesc cercați. A unui înger palid ursita pământească, Legată e de soarta corpului ce-l aleg. Atârnă de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
iese câte o rază frântă Și pietrele din țărmuri îmi par a suspina. Din nori străbate-o rază molatecă și blândă, O rază diamantă cu-albeața ei de nea. "Și raza mă iubește, mângâie a mea frunte Cu-a ei lumină blândă - o muzică de vis Din aer și din mare cântului meu răspunde, Cântec născut din ceruri și-al mării crunt abis. "La mijlocul de aer, în sfera de lumină, Din frunte-mi se retrage raza cea de cristal, Ea prinde
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-vă pripită, Mergeți regi spre închinare la născutul în tavernă. În tavernă?... -n umilință s-a născut dar adevărul? Și în fașe d-înjosire e-nfășat eternul rege? Din durerea unui secol, din martiriul lumi-ntrege Răsări o stea de pace, luminând lumea și cerul... Sarcini de-aur și de smirnă ei încarcă pe cămile Și pornesc în caravană după steaua plutitoare, Ce în aerul cel umed pare-o așchie din soare, Lunecând pe bolta-albastră la culcușu-eternei mile. Ș-atunci inima creștină
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și-ntinde-un orb mâna uscată, Hamalul trece încărcat, Și orologiile bat - Dar nimeni mai nu le ascultă De vorbă multă, lume multă. {EminescuOpIV 196} MURMURĂ GLASUL MĂRII Murmură glasul mării stins și molcom Încunjurând a Italiei insulă mândră - O luminați, a cerului stelele albe, Câmpilor noștri. Vă vărsați icoanele voastre în Tibur, Nori, zugrăviți pe câmpie umbre fuginde, Tu, măreție a nopții, a mării, a lumei Împle Italia. Mare, poartă pe undele tale corăbii, Unele grele ni-aducă aur din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
întrec ivorul. {EminescuOpIV 211} Cine-ar vedea făr în genunchi să cadă? Am genunchiat. - "Eu am știut, străine" "Că ai să vii - a dorurilor pradă - Ca să m-asculți, și să duci de la mine, "A-nțelepciunii ș-a frumseții floare, "Să luminezi gândirile din tine. "Eu am știut - profetă vrăjitoare - "S-atrag cu-a tainelor și-a basmei rază "Poeți cu inimi ceruri-doritoare. "Ridică-te și vino de te-așază Ici lângă mine, sui pe perna asta". Cu brațu-i gol și alb
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
morții risipită-n scânduri, A vremei valuri o lovesc și-o sfarmă Și se isbesc într-însa rînduri-rînduri. Iar eu pe-un țărm pustiu murii în pace. De-asupra frunți-mi luna-n nouri zace, Trecând încet pustiile Saharei Și luminând o lume care tace. La miezul nopții vezi pustia plană Născând de suptu-i mândră caravană De morți în văluri lungi și, trează, Mergând încet spre-un vis: Fata-Morgana. Într-adevăr: adânca depărtare: Arată un palat numai splendoare. Printre ferești pătrunde
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
între fantasme, Prin mâna mea de o ridic se vede Ca și prin corpul străveziei iasme. Din ce în ce cu toții se apropii. Grădini lucesc și flori creșteau cu snopii Iar roua curge în briliante umezi - Din crengi de arbori luminează stropii. {EminescuOpIV 214} Pe scări de marmur ne suim cu toții Și morți-și caut-prin coloane soții: Sunt tineri unii ca iubirea moartă, 60Iar alți au barbe albe ca preoții. Dar toți cu toții sunt de om ruine Și risipiți din cârduri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a-nflorit plafondul, murii, Cu basme mândre, cu frumoase hurii Și din cățui de-argint, copăr miroase Cu fum albastru formele picturii. {EminescuOpIV 215} Iar pe-un divan, ascuns între perdele Albastre, înfoiate și cu stele, Ședea regina basmelor măiastră - Lumină lumea gândurilor mele. Ea înșira mărgăritare-n poale Și pe-un covor persan, frumos și moale, Ea-ntinde surâzând ca-n vis și leneș A ei picioare de zăpadă - goale. Ochii adânci ca două basme-arabe Samăn cu-aceia ai reginei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Nici priviri de-amor n-aruncă la sărmana eremită. Ci mai bine nu mai intre în gândirea ta virgină Visele înșelătoare de iubire și plăcere - Vin să-nveți înțelepciunea, a naturi-adînci mistere Și a stelelor mari drumuri, ce viitorul îl lumină. Cum vorbeau înțelepțește ce s-audă și să vadă? După gard străin cucoșul se preîmblă-ncet turcește. Puicei-i trece-ndată pofta de-a vorbi filosofește, Ea ascultă cu iubire cucoșeasca serenadă. Ah! amorul îi pătrunde prin ureche; -n van bătrâna O
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ai pus - Cât de frumoasă ești pot spune, Cât te iubesc nu e de spus! {EminescuOpIV 280} CU PENETUL CA SIDEFUL Cu penetul ca sideful Strălucește-o porumbiță, Cu căpșorul sub aripă Adormită sub o viță. Și tăcere e afară. Luminează aer, stele. Mută-i noaptea - numai râul Se frămîntă-n pietricele. {EminescuOpIV 281} O STRADĂ PREA ÎNGUSTĂ O stradă prea îngustă Părea că se făcea - Și case lungi și negre Pe două părți era. Pe dânsa nu lucește Un singur felinar
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Primește-l dar c-un zâmbet - adorato! {EminescuOpIV 286} ICOANĂ ȘI PRIVAZ De vrei ca toată lumea nebună să o faci, În catifea, copilă, în negru să te-mbraci - Ca marmura de albă cu fața ta răsari, În bolțile sub frunte lumină ochii mari Și părul blond în caier și umeri de zăpadă - În negru, gură-dulce frumos o să-ți mai șadă! De vrei să-mi placi tu mie, auzi? și numai mie, Atuncea tu îmbracă mătasă viorie. Ea-nvinețește dulce, o umbr-abia
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe albe perini, iar ochiul ei cel mare Arată nu amorul - ci setea de amor. Iar fața ei frumoasă-i de-acea albeață sură, Brumată ca lucirea unui mărgăritar; Pe brațe de zăpadă, pe sânii ei se fură A candelei lumină mai rar și tot mai rar. Iar micile-i picioare ating covorul moale Și chinue papucii de-atlaz, care stau jos. L-a patului ei margini cu fruntea-n a ei poale Sta în genunche dânsul privind întunecos... 105Sub umeri-unei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
El suie un turn ce se-nnalță sub lună, Cu ziduri crăpate de ger și furtună, Se uită la ceruri, se uită în mare... Cu capul în jos se aruncă... Dispare. 205Și cum amorțește și-nghiață... suspină: "O piatr-a luminei revarsă-mi lumină! " Prin genele-nchise s-arată, o vede Și strigă... și mâna pe dânsa repede... O prinde... prin farmec în jur se-nsenină El vede lungi râuri, câmpii în lumină, Grădina din țara-i, cu lacu-i, castelu-i Ca-n vis, ca aievea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
eram la farmecele firii... Deodată te văzui... o clipă numai Simții adânc amarul omenirii... Și iată că-l cunosc întreg acuma. {EminescuOpIV 338} ORI CÎTE STELE... Oricâte stele ard în înălțime, Ori câte unde-aruncă-n față-i marea, Cu-a lor lumină și cu scînteiarea Ce-or fi-nsemnînd, ce vor - nu știe nime. Deci cum voiești tu poți urma cărarea. Fii bun și mare, ori pătat de crime, Același praf, aceeași adâncime, Iar moștenirea ta și-a tot: uitarea. Parcă mă văd
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
abia îl înțelegi. De-odată crâșcă fierul în dosu-unei firide. A unei tainiți scunde intrare se deschide, De sub o mantă lungă se-ntinde-o albă mână, Ce ține o făclie aprinsă de rășină, Care îi bate-n față și-i luminează chipul... Pe-un stâlp tăiat, orlogiul își picură nisipul. Brigbelu ce cu Sarmis e frate mic de-a gemeni - Ca umbra cu ființa sunt amândoi asemeni. Încet înaintează, făclia și-o ridică Ș-urechea ațiind-o el asculta: "Nimică! ". Un
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ușoară În umbra negrului castel... De aș zăcea rănit de moarte Într-un genunchiu eu tot mă scol; Tinzîndu-mi dreapta de departe Mă-nchin la tine, dona Sol. ............................... Când luna trece în uimire Spre-a face-al mărilor ocol, Ea, luminând a mea iubire, Te lumineze, dona Sol. {EminescuOpIV 429} DE-AR FI MIJLOACE De-ar fi mijloace Și-ar fi putință. Cum m-aș mai face După dorință! M-aș face-oglindă Strălucitoare Să te cuprindă Pân-la picioare. Pieptene de-aur
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
De aș zăcea rănit de moarte Într-un genunchiu eu tot mă scol; Tinzîndu-mi dreapta de departe Mă-nchin la tine, dona Sol. ............................... Când luna trece în uimire Spre-a face-al mărilor ocol, Ea, luminând a mea iubire, Te lumineze, dona Sol. {EminescuOpIV 429} DE-AR FI MIJLOACE De-ar fi mijloace Și-ar fi putință. Cum m-aș mai face După dorință! M-aș face-oglindă Strălucitoare Să te cuprindă Pân-la picioare. Pieptene de-aur, Ce-n mângâiere Părul netează
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ce moare de propriul ei cânt, Să mor de-ntăia rază din ochii tăi cei reci... O marmură, aibi milă de stingerea-mi pe veci! Ca iarna cea eternă a nordului polar Se-ntinde amorțirea în sufletu-mi amar, Nimic nu luminează astei pustietăți, Doar sloiurile par ca ruine de cetăți, Plutind de asprul vicol al morții cei de veci... Tu ramură-nflorită... pe visul meu te pleci! {EminescuOpIV 431} {EminescuOpIV 432} Din lumea de mizerii și fără de-nțeles Cu ochii cei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
șoapte, Cu-atîtea lacrime fierbinți, Vărsate zi și noapte, I te-ai rugat: dorul nespus Din suflet să-ți alunge, Dar el se-nnalță tot mai sus Ca să nu-l poți ajunge. {EminescuOpIV 450} Va rămânea necunoscut Și va luci departe Căci luminează din trecut Iubirii celei moarte Și se aprinde pe-orizon Pustiu de mări și stepe Și a lui farmec monoton M-a-nvins făr-a-l pricepe. {EminescuOpIV 451} MUȘAT ȘI URSITORILE Sub vântul rece-al amorțitei ierne Își pleacă codrul crengile
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Sufletul meu de flăcări, de veacuri desmierdat? Sburam, un basmu palid, prin cerul înstelat, Pierdut într-a mea noapte, pin ocean de stele, Purtam sufletu-mi palid și visurile mele, Dar am văzut deodată din cer o stea fugind Ce lumina c-al nopții alb soare de argint; Era o stea regală, un înger drag, plăpând, Cu sufletul în ceriuri, cu capul pe pământ Și-am cunoscut atuncia că stema cea de fală E steaua României, iubită și regală. Presentul ține
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aprind. (Mureșanu a îngenuchiat uimit. Ea-i lasă să cadă pe frunte cununa de lauri, îi zâmbește și dispare în sus, răpită de un nor auriu). SILFII DE LUMINĂ (de sus către lumină) Tu ce din ceriuri pe lume cazi Lumină sântă, Precum pe-al mărei amar talaz O rază frântă, Acum la nouri te depărtezi Strălucitoare, Căci de acolo pe lumi veghezi Cu ochi de soare. (de jos către Mureșanu) A tale cânturi, palide bard Cu fruntea-n laur, Sunt
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
răcori, Când visu-ți își moaiă aripele sale În noaptea cu nori! Musica urmează misterioso. Negura lăsată cu desăvârșire. - O pausă. - Când se ridică iar, scena e ca întîiu, - același trunchiu, aceeași galbenă lumină de lună străbate prin stâncile sdrobite și lumină planul cel ruinat. Mureșanu arată că s-ar fi deșteptat din somn neliniștit, cu visuri de impresiune puternică. Fruntea sa e ostenită și fața în delir adânc. Musica melodramisă, încet, aria lui: Deșteaptă-te Române. - El o declamă încet și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]