11,500 matches
-
Cupcici în sân. Isaia aista-i uns cu toate alifiile, știe el cum să-l ia... Da' șezi în cur, boier Cupcici, e cu așteptare și Alexa se înghesuie să-i facă loc. Aoleooo! Parcă pot?! Curu' meu e-o rană! se vaicăre Cupcici plângându-și de milă. Dumnezeule! Ce-am pătimit!... Să vedeți! La "Întrecerile voinicești" de răs-duminică, că Păgânu' nici Ziua Domnului n-o cinstește -, mă luptam cu spada, ca un leu mă luptam de-mi dăduse și borșu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
O zi, barem... O zi... Dau turcii, Maria, spune el mângâindu-i părul. Dacă apucă să treacă... Și-o să treacă... Te doare? întreabă Maria privindu-i piciorul. Durerile mele? surâde el vag. Care din ele?... Să vii să-ți oblojesc rana. O să vin... Mâinile tale de pus la rană... și îi sărută palmele. Am și uitat de când n-am mai pus capul pe-o pernă, spune el cu ochii mijiți și își acoperă un căscat, zâmbind. Ațipesc călare; căluțul știe și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spune el mângâindu-i părul. Dacă apucă să treacă... Și-o să treacă... Te doare? întreabă Maria privindu-i piciorul. Durerile mele? surâde el vag. Care din ele?... Să vii să-ți oblojesc rana. O să vin... Mâinile tale de pus la rană... și îi sărută palmele. Am și uitat de când n-am mai pus capul pe-o pernă, spune el cu ochii mijiți și își acoperă un căscat, zâmbind. Ațipesc călare; căluțul știe și mă ocrotește la pas. La Orhei... își frânge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
i-o pierit bărbatu' la Podul Înalt ea e căpetenia. Și ce pohtește "căpetenia"? Muierile pohtesc să lupte și ele, în felul lor... Să lupte?! Moldovencele?! se minunează Ștefan. "Om fi și noi, bune la ceva zic ele. Om lega rănile; o fiertură caldă; o mână ce închide ochii celor ce privesc veșnicia; o vorbă bună..." Și mai zic muierile că, la o adică, or pune mâna și pe topoare, că "de când bărbații sunt tot la oaste, la oaste, am prins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
odihnesc... Nu m-ai lăsat să te oblojesc... Ștefan face câțiva pași să-și încerce "botina": De-a fi și-a fi să mă întorc în Scaunul de la Suceava, să vii cu straița doldora de buruieni: o să ai ce obloji răni mai vechi, răni mai noi... O să poruncesc să sune trompeții la porțile Cetății ca pentru oaspeții cei mai de samă... Ștefan tace câteva clipe... Părinte... Cum aș putea să-ți mulțumesc pentru tot... Ce-aș putea să-ți dăruiesc? Ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Și ungurilor adăugăm noi). Cromer cronicar polonez (1512-1589) * "Domnul este un om foarte înțelept și demn de mare laudă, foarte iubit de supuși, căci este blând și drept, foarte treaz și darnic". Matteo Muriano (medic italian care i-a îngrijit rana de la picior, căpătată la asediul Chiliei) * "Era însuflețit pentru lucruri frumoase și mândru... pe lângă acestea, activ și strașnic în război." Bonfinus cronicarul regelui Matei Corvinul * "...Toți supușii sunt oameni de fapte , nu de stat pe saltea, ci pe câmpul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sunt, în continuare, recunoscător timidității mele salvatoare. Fără ea, care m-a ferit să cad în brațele înșelătoarelor iubiri, cum aș fi ajuns să cunosc, liber de lanțul oricăror obligații, iubirea cea mare? * Nu se vindecă, de tot, niciodată, nici rănile noastre mai ușoare... Ce-o fi avut cu mine medicul acela de circă la care, într-o dimineață de primăvară timpurie, cu lapoviță, m-am dus, având temperatură mare, de ce o fi ținut să mă ridiculizeze de față cu alții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
să-l construiască; și, cobind, lângă pădure, unde Doina și cu mine îl întâlnisem din întâmplare (sau apăruse înadins ca să ne spună acele vorbe), dând ca sigur sfârșitul tatei, pe care, sosind atunci la Sângeorz, îl găsisem bolnav, cu o rană urâtă puțin mai sus de șale, o adevărată plagă. Acolo, în dreptunghiul verde, de refugiu, de la poalele pădurii, atât de familiar mie - se lăsau umbrele mari ale serii și se făcuse aproape frig - s-a produs fulgerător înstrăinarea mea înciudată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
loviturilor... Un răcnet suprem! Sparge rândurile vrăjmașilor, le scapă printre picioare și fuge uitându-se drept și numa-nainte, fuge până dă de un loc singuratic. Aici s-așază, stins de oboseală, să-și liniștească cutremurul membrelor, să-și lingă rănile și să se vaiete discret de durere. Somnul se capătă mai ieftin decât hrana și deocamdată i-e mai trebuincios; truditul trup se încolăcește binișor, închide ochii triști și adoarme oftând greu din afund”. Dumirit acum de ce îl citea pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ascunde în sine o taină a resurecției omului. Sunetele uriașului clopot creat într-un chip miraculos alină sufletele greu încercate de suferință ale oamenilor, în vreme ce pânze mari de ploaie (ploaia - o altă temă obsedantă a lui Tarkovski) spală pământul de rănile sale însângerate. Andrei Rubliov se va reconcilia cu semenii, se va descleșta din teribila sa muțenie, își va relua uneltele artei sale. Filmul se încheie prin explozia de culoare a câtorva dintre principalele tablouri ale pictorului. „Nu vreau să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
te voi auzi și-Ți voi întinde Mâna să te ridic la Mine. Te aștept zi de zi, fă măcar un pas către Mine! Eu fac o mie de pași către tine, omule, făptura Mea. Te iubesc așa cum ești, cu răni și haine rupte și pătate de păcate, dar vino și nu deznădăjdui! Vino, vino la Tatăl! Te aștept.” Acesta este ca un mesaj lăuntric ce parcă te-a transformat și nu mai ești omul împovărat care ai urcat muntele cu
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
îl batjocoresc, Crucea o așează jos Și pe ea pun pe Hristos, Mâini, picioare I le prind, Cu putere I le-ntind, Cuie mari le potrivesc Și pe Cruce-L pironesc, Apoi Crucea o înaltă, într-o groapă o așează, Rănile s-au deschis tare, Curge Sânge tot la vale. Iisus greu se chinuiește, Setea-L arde și-L muncește. Dar cu ce L-au adăpat? Fiere și oțet I-au dat. Dar dușmanii n-aveau pace Văzând că Iisus tace
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
îmi dau a mea suflare.” Și cum zise acest cuvânt își dădu Sufletul Sfânt. Trupu-I mort, fără de viața, Iar Fecioara stă de față, Pe Iisus L-au coborât, îl ia Fecioara-n brațe plângând, La Iisus cu drag se uită, Rănile-I le săruta: „Sârman, sârman Fiul meu, Pe Care L-am născut eu, Cum murii curând așa Și lașai pe Maică-Ta? Fiule, Fiul meu Sfânt, Dă-mi măcar un mic cuvânt, Că eu nu mai am putere Ca să port
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Dulce, Ți-ai făcut culcuș pe Cruce Și de-acolo în pământ, Sub o piatră de mormânt. Picioare și mâini iubite De piroane-s găurite, Capul tot e-mpuns de spini, Ochii sunt de Sânge plini, Inima Ta iubitoare, O, ce răni adânci ea are, Sulița-a pătruns în ea Străbătând și inima mea. Vai, oameni, ce rău ați făcut Când pe Iisus ați Răstignit, Spuneți-mi: ce v-a greșit, De pe El L-ați omorât? Vai, toți câți aveți păcate V-
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Vai, toți câți aveți păcate V-ați făcut aicea parte, Toți câți ați păcătuit Pe Iisus L-ați Răstignit, Vedeți dar, plângeți cu mine Pentru-al vostru singur bine! Plângeți-L neîncetat Pentru voi, El a Răbdat!” Așa Maica cuvânta, Rănile-I săruta, Si cu lacrime amare L-a dat pentru îngropare. Și L-a dat pe Iisus, într-un mormânt nou L-au pus, Cu piatră l-au întărit Și-au pus straja de păzit. Toată inima creștină Astăzi plânge
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
a trimis, apoi, pe Fiul Drept Zălog și Legământ. Dragostea din Cer coboară Și e viața pe pamant Cine-o are-i lucru mare Poate-ajunge chiar un sfânt. Dacă-ajută pe oricare Frânt, nenorocit în drum Turnând dragoste și milă Peste rănile ce-l dor Și apoi nu-l părăsește Iubitor și rugător. Lui Iisus, smerit, se roaga Să-l primească-n a Lui turmă Iar Iisus atunci deschide Cu drag brațele-amândouă Și în turmă îl primește Bucuros de-o oaie nouă
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
în noaptea de Anul Nou, ne povestea din pățaniile vieții ei și cu nostalgie, dar și făcând haz de necaz. Încerc să rezum o astfel de istorisire. Imediat după terminarea primului război mondial s-a căsătorit, dar mirele ei, din pricina rănilor cu care a venit de pe front, a decedat la cîteva luni după cununie, deci tata a fost al doilea soț al ei. Pentru ca să-l tachineze pe tătica, zicea dânsa, în noaptea de anul nou, când era vorba despre „vrăjile” care
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
de a căzut la pământ. Gălăgia gânsacului furios a fost mai puternică decât alarma dată de băiat, dar până să fie scos de sub lovuri, băiatul a primit mai mult de douăzeci de lovituri peste cap, peste piept și peste mâini. Rana cea mai periculoasă a fost frica, sperietura, în urma căreia băiatul n-a mai putut să vorbească. Când încerca să spună ceva nu reușea decât „gî, gî”. Mămica s-a speriat că băiatul va rămâne mut, că nu va mai putea
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
dar în graba mea am agățat piciorul drept, sub genunchi, într-un ghimpe de fier și m-am ales cu pulpa piciorului zgârâiată 10-12 centimetri. M-am speriat cum curgea sângele ! Ce-am mai plâns ! Și în timp ce mămica îmi lega rana și mă asigura că o să-mi treacă, mătușa Zamfira, sora tatei, îmi spunea, ca să mă sperie, că pe acolo o să-mi iasă mațele și că am să mor. Într-o toamnă, tot la vârsta de 4-5 ani am mers
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
rupte. Vara, când eram cam pe la aceiași vârstă, tata cosea ovăz în grădina din spatele casei și purta opinci făcute din piele crudă de vacă. La amiaza zilei, din cauza căldurii, opincile se uscau, se scorojau, deveneau scorțoase și rodeau piciorul făcând răni. Tata avea două perechi de opinci identice. O pereche de opinci o purta până se scorojeau pe picior și incomodau. Cealaltă pereche era pusă la înmuiat. Tata descălța opincile scorojite, le aducea lângă cofa cu apă, care era afară pe
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
godinului câțiva scolari mici. În acel timp a venit, ca o furtună, un elev din clasele mai mari, s-a lovit de un elev care era lângă godin, acesta a ajuns cu fața în tabla godinului și s-a fript. Rana n-a fost gravă, dar cercetarea cazului a devenit greu de suportat pentru mine, de oare ce elevul care a lovit pe cel „rănit” era fiul șefului de post și nu se putea învinui. Eram printre micii care se încălzeua
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
Moldovița, pe care aș fi acceptat-o ca mai bună decât parohia Înălțarea Domnului din Vama. Pentru cele ce au urmat, voi prezenta câteva însemnări din jurnalul meu, pentru că acum îmi vine foarte greu să mai rup coaja de pe niște răni cicatrizate, a căror prezență îmi este ingrată. „La 9 ianuarie 1949 s-a născut Cristina. Viața devenea tot mai grea. Lipsurile ne doborau. Arestări și amenințări cu arestarea semănau incertitudinea și groaza. Locuiam în Suceava la un loc cu părinții
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
este că Marta a ocupat complet centrul vieții mele, și a o scoate presupune smulgerea unor rădăcini care rup bucăți din pământul în care sunt ancorate și este dureros pentru că sufletul și viața mea fără Marta rămâne pentru mine o rană care sângerează, o monstruozitate de neconceput. Marta, Marta, dacă ai fi încercat să mă asculți, dacă ai fi încercat să fii înțelegătoare, să-ți faci datoriile esențiale de creștină, pe cele de soție și de mamă duioasă, o, Marta, nu
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
lui René, prin scrisorile lui care sunt tot ce avea el mai intim, mai disperat, am fost mereu într-o „contra viață”, despre care scria Sfânta Tereza de Avila, altera vita, trăită, dar și imaginată cu toată conștiința și durerea rănilor de când am apărut în viață. Un concentrat în care a fi și a nu fi s-au apropiat din ce în ce mai mult. Am neglijat puțin prezentul, nerăspunzând la scrisori, închizând telefonul, uitând că toți cei care „mă deranjează” aduc cu ei „necunoscutul
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
care trebuia să le exersăm și să le împlinim în rama unui timp tulbure. Pe 27 septembrie a murit Alberto Moravia, la 82 de ani. Ca scriitor îmi place mult și mai puțin ca soț al Elsei Morante, a cărei rană profundă în viață a făcut-o să găsească o bună consolare printre „felinele mici” și călătoriile în singurătate prin țări având ca inimă fierbinte chiar nisipul deșertului. Ceea ce Moravia aprecia cel mai mult la un scriitor era acel „tasso di
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]