10,783 matches
-
În acel moment, din perspectiva recentelor evenimente brutale, era faptul că obsesia răzbunării din piesă duce la o situație fără ieșire, la un ciclu veșnic repetat al violențelor. Neguțătorul din Veneția - unde problema rasismului, expusă atât de subtil de autor, stârnește ușor În zilele noastre confuzii de interpretare și chiar și cei mai buni comentatori ai lui Shakespeare par să se scalde În ambiguitate - a ajuns să fie considerată de unii drept o piesă rasistă. Politically correct, soluția este să idealizezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
d’entretien du père Crépin“ (mâncare, chirie și Încălțăminte), ceea ce pare ciudat. După ce costumele au fost gata, Madame de Korff le-a găsit „trop décolletés“ și le-a refuzat. Croitoreasa și-a trimis le huissier (portărelul) după care s-a stârnit un mare scandal și buna mea străbunică (era frumoasă, pătimașă și -, regret că trebuie s-o spun -, mult mai puțin austeră În morala ei personală decât ar reieși din atitudinea ei față de decolteuri adânci) a dat-o În judecată pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
tac, tic - clipa În care se petreceau toate acestea nu mi se părea o fracțiune de timp, ci o fisură În el, o bătaie de inimă eșuată, compensată imediat de un răpăit de rime: spun „răpăit“ intenționat, căci atunci când se stârnea Într-adevăr vântul, copacii Începeau repede să picure toți deodată, ca o imitație a recentei rafale, la fel de grosolană ca asemănarea strofei pe care o murmuram deja, cu șocul suferit, când preț de o clipă simțisem că inima și frunza erau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Dintre tinerii scriitori formați În exil, el era cel mai singuratic și cel mai arogant. Începând cu apariția primului său roman În 1925 și pe tot parcursul următorilor cincisprezece ani, până când a dispărut la fel de straniu cum apăruse, opera lui a stârnit În mod constant un interes viu și cam morbid din partea criticilor. În aceeași măsură În care publiciștii marxiști din anii optzeci din vechea Rusie ar fi demascat lipsa lui de preocupare față de structura economică a societății, În mod similar, mistagogii
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
răsplata cuvenită și binemeritată..." Și ca încheiere adaugă: "Să știe Luminăția Voastră: Alții de-or veni, tot așa o vor păți!" Stanciu, cumpănindu-se de pe un picior pe altul, ia cuvântul: Aș sfătui pe Măria ta să nu-i mai stârnim mânia. Și așa l-am cătrănit peste fire și ne-o prăpădi cu totul, păcatele noastre... E gata cătrănit! Putem să ne dăm și-n tur și-n cap, de mânia cea grozavă a Mahomedului n-avem scăpare! Pe Mahomed
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cuvinte, nu? Într-adevăr... Și pe deplin meritate. Omul ăsta n-a avut odihnă. A riscat totul. S-a dăruit total, nebunește! Numai eu știu cât am tremurat pentru viața lui, se plânge Maria. E de mirare ce faimă a stârnit în Apus biruința aceasta, adăugă Alexandru cu o invidie greu stăpânită în glas. Mi-a povestit Don Ogniben... Când s-a aflat vestea zdrobirii turcilor la Podul Înalt, s-au înălțat rugi de mulțumire prin catedrale, dangătul clopotelor a umplut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu atât spinarea, cât rana umilinței, disperarea înfrângerii; n-aș fi vrut să fiu în pielea lui, îl căinează Ștefan. Altfel am visat eu unirea noastră.... Pe vremea aceea eram la Veneția, povestește Țamblac. Săgeata aceea, zdrobirea falnicei oștiri a stârnit mare vâlvă și mirare în Europa, cu atât mai mult cu cât mai nimeni nu auzise de țărișoara aceea de-i zice Moldova și nici de voievodul ei Ștefan. I-am dat o bună lecție înfumuratului să-l lecuiască de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rămâi în amintirea oamenilor, n-ai murit de tot, trăiești în ei, ani și ani, poate veacuri și veacuri... * Din senin, vremea s-a burzuluit și grămezi de nouri negri, grei se bolovăneau furioși, mânați de o vijelie ce se stârnise de rupea copacii. Deși începuse să curgă din cer cu găleata, murați până la piele, oameni și cai hotărâră să nu se adăpostească. Prea aproape de casă erau, și prea nerăbdători, și prea obosiți erau, încât nici n-au avut nevoie de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mi rânjește cu hârca descarnată, de-mi îngheață sângele-n vine și damblagesc pe viață? Șuncile pe boier Cupcici dârdâie mărunt-mărunt, se crucește de apărătură și se trage acana, nu care cumva Doamne ferește! să calce pe vreun mormânt și să stârnească vreun mort mai țâfnos. Îți faci cruce cu limba, îl liniștește boier Alexa așezând un felinar pe brațul unei cruci. Strigoii-s fum. Eu m-aș spăimânta mai abitir de om om în carne și oase... Luna, strecurată printre nouri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cere somn, umbră, odihnă, cere drumuri, poduri, corturi, câte încă... O să mă grijesc, în cale, să le dau de toate, izbucnește el în hohote sarcastice de râs. Așa oaspeți de samă trebuie cinstiți cum se cuvine: moldovenește! Și, dacă se stârnește și vreo binecuvântată de boleșniță, dă Doamne bine! Ești nemaipomenit, spune Stanciu. Povestea cu mâța chiar e adevărată! Gherasim, sfârșit, se lasă ușurel într-un jilț: Mă iartă, Doamne... Stai!... Stai!... și Ștefan îi întinde o ploscă. Îți mulțumesc, căpitane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
apărat; a jurat doar... Și năvrapii? Câți?! Câți?! Să tot fie la douăzeci de mii... Unii îndeamnă spre Cetatea de Scaun, alții, coboară pe Nistru, spre Chilia și Cetatea Albă, să se unească cu turcii. Mâna lungă a Padișahului a stârnit lupii din bârlog! se dezlănțuie Ștefan. Vin în haită! Ne-au împresurat din trei părți. Din față, de peste Dunăre, turcii! Din spate, de peste Nistru, tatarii! Din coaste, de peste Milcov, frații noștri muntenii! Ne strâng într-un clește! Și noi, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
poruncit adunarea oștirii la Brețcu, dincolo de trecătoare, spune Duma. Îl așteptăm din zi în zi... Pe buzele lui Ștefan flutură un zâmbet schimonosit: Mă întreb: Mahomed-aista, cât îi de mare, de tare, de ce nu vine singur?! De ce are nevoie să stârnească din bârlog atâtea lifte?! De ce strigă după ajutor?! De ce?! Nu e sigur pe puterea lui?! Te pomeni că a prins frica micuței Moldove!... Tremurăm unu' de frica celuilalt... Da! Da! Se teme! Se teme! strigă Duma prinzând inimă. Să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sensibilitate a lui Valeriu Cristea, profunda lui vulnerabilitate, susceptibilitatea, complexitatea sufletească l-au „creat” ca artist. După-amiaza de sâmbătă, Bagaje pentru paradis stau mărturie, alături de capodopere cum sunt Spațiul în literatură și Dicționarul personajelor lui Dostoievski. Și unele și celelalte stârnesc admirația cititorilor avizați, dar primele îi produc și o puternică strângere de inimă celui care l-a cunoscut pe admirabilul, frământatul, mult încercatul autor. Livius Ciocârlie I Cum de am putut să uit, scriind în După-amiaza de sâmbătă despre mama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
consistent și abundent. Și cum era un ger de crăpau pietrele... Întorcându-se de la școală peste câteva ceasuri, autorii isprăvii l-au putut vedea - cu ce satisfacție, nu mai e nevoie să o spun - la lucru pe gospodarul ce le stârnise antipatia, trebăluind plin de năduf în jurul lacătului de la intrarea în pivniță, încercând - cu ajutorul unui ceainic cu apă fiartă - să dezghețe grămăjoara solidificată ce obtura atât de necesara gaură a cheii. O farsă de o simplitate diabolică, într-adevăr... * Prea multe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
două-trei ori, când a venit pe la noi, nu știu de ce (probabil ca să ne ceară bani) și o dată, pe când mergeam la lecția de germană (la buna doamnă Mureșan), prinsă în discuții „preliminare” cu niște soldați, care râdeau de ea și o stârneau. S-a degradat neînchipuit de repede, ca într-o broșură moralizatoare care-și propune să contribuie la eradicarea prostituției. Din prospețimea frumuseții ei de odinioară, din ziua în care o văzusem pentru prima dată, discutând cu mama condițiile angajării și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
basarabeană). Cu o îndrăzneală pe care de mult mi-am pierdut-o, am dat curs invitației și, în fața a două mii de ascultători, având în coastă un prezidiu firește ostil, am început să polemizez dezinvolt cu „asistentul” (așa i-am spus, stârnind rumoare și indignare printre oficialități și printre acoliții acestora, căci „asistentul” era secretarul UTM pe facultate, sau ceva pe aproape). „Nu, Gh. Udr. nu învață slab, dovadă notele pe care le-a obținut...” - și l-am invitat pe colegul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de ce îl confundam cu un critic - matur de altfel, după cum aveam să aflu peste câteva luni - ce scria pe atunci în Gazeta literară și în care vedeam deci o mare speranță a literaturii române, se cățărase pe postamentul unei coloane, stârnindu-mi de două ori admirația și invidia: pentru presupusul lui talent critic și pentru evidenta lui agilitate sportivă. Slujba religioasă era în plină desfășurare: cu acest prilej mi-a fost dat să aud pentru prima dată impresionantul, solemnul mod de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fie însoțită și de soțul ei! - îi copleșește. De atâta timiditate ambii au încremenit parcă într-un fel de visare interminabilă. * Într-o noapte de toamnă destul de sumbră, la Snagov, unde sunt numai cu tata. E târziu, afară s-a stârnit vântul și nu prea mă simt în apele mele. E drept că și cimitirul e foarte aproape, peste drum. Recunosc cu rușine că n-am dormit niciodată și n-aș putea să dorm sigur în acea casă. E trecut de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
această psihoză, chiar explicațiile cele mai sigure se dovedesc aproape inutile. Știu, de pildă, că în fața ferestrei se află un gutui bătrân (care mai rodește încă, deși de multă vreme roadele sale nu sunt comestibile), aud cum afară s-a stârnit vântul și înțeleg că, din această cauză, de pe ramurile pomului se desprinde, din când în când, câte un fruct putred. Degeaba! Zgomotul pe care îl fac aceste biete gutui viermănoase, căzând la pământ, mi se pare inexplicabil: surd, dar prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
întotdeauna foarte greu pe Gălbenuș, după căderile sale de la etaj: refuza, pur și simplu, să colaboreze cu noi, căutătorii lui disperați. Degeaba Dani și cu mine, bătând în lung și în lat „curtea”, strigându-l cu insistență pe nume și stârnind astfel bănuieli și ironii, degeaba zornăiam cutia cu „Whiskas”, la al cărei zgomot țâșnea spre bucătărie oriunde s-ar fi aflat în casă - nici un răspuns, nici un efect. Chiar când, odată, l-am descoperit într-o boxă cu gratii, dar fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ceva genuin, niște arome, un farmec, un gust al existenței, o vivacitate, prin care trecutul evocat parcă s-ar ivi prima oară abia acum, nou-nouț și strălucitor. Prospețime tinerească pe care, paradoxal, tocmai vârsta târzie are darul de a o stârni, căci ea, vârsta târzie, deține esența savuroasă, nostalgică, fortifiantă, a ̀înțelegerii vieții. Craig a folosit însemnări vechi, agende perimate, păstrându-le datările, stilul de jurnal, dar redactând o carte nouă în care totul palpită ca ceva actual și viu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ființa unei nații se atrofiază până la dispariție. Talent, plăcere, gust, adică lucruri ce nu pot fi „încadrate” după criterii sigure ? Însușiri pe care unul sau altul le poate contesta ? Uneori un fel de a trăi și a lucra care poate stârni invidia, eventual disprețul ? Poate că da. Dar și efort, sacrificiu, răbdare, știință. Ca în cazul lui Iorga însuși. De asemeni în al unor Eminescu, Hasdeu, Caragiale, Sadoveanu, Pallady, Enescu, Brâncuși, odinioară Cantemir. Adică în cazul tuturor celor care, în țara
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
târziu, în Revista Fundațiilor regale, un eseu de 16 pagini, cules apoi în Insula lui Euthanasius. În Oceanografie îi consacră doar o pagină și jumătate, ca introducere la altceva, dar ce spune despre el acolo a fost destul ca să mă stârnească. Interesul constant al lui Eliade pentru acest scriitor, total neluat în seamă în timpul vieții, e cu atât mai remarcabil, cu cât e vorba de un spirit față de care se afla la antipod : un „agnostic” ireductibil, ireligios și antimistic, pozitivist și
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
comicărie trasă de păr, care sfida în aparență toate normele genului (și ale literaturii în genere), niște piese de teatru date ca „antipiese” și socotite în primul moment ca aparținând tipului canular, bătăi de joc enorme, de o neseriozitate flagrantă, stârnind la început indignare în public și la critică. Robert Kemp, critic remarcabil, ajuns târziu academician, ca și Șerban Cioculescu, cu care are unele afinități, a declarat din capul locului că asemenea producții nu merită altceva decât o ridicare de umeri
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
cea de a fi un mic cinic și cea de a fi un „pontagiu” fără noroc. Căci asta se arată a fi tânărul autor al scrisorilor către Boicescu : un mic cinic și un „pontagiu” fără noroc. Publicarea acestor scrisori a stârnit, cu destul de puține excepții, dezamăgire la mulți „mateini” și indignare morală la cei cu principii austere. Ce lipsă de idealuri înalte, ce lipsă de preocupări intelectuale ! Singura preocupare : „ponturile”, „filoanele”, îmbogățirea grabnică și, cum se spune în drept, „fără justă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]