97,392 matches
-
plasa Balcic" a județului Caliacra, România. Lângă localitate a mai existat o așezare (azi dispărută) numită "Surtuchioi" în timpul administrației românești și "Nanevo" în bulgară. La recensământul din 2011, populația satului Sveti Nikola era de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau bulgari, existând și minorități de turci (%) și romi Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența etnică.
Sveti Nikola, Dobrici () [Corola-website/Science/330437_a_331766]
-
România. Lângă localitate a mai existat o așezare (azi dispărută) numită "Arnăutlar" în timpul administrației românești și "Makedonka" în bulgară. Ambele sate aveau populație majoritară românească. La recensământul din 2011, populația satului Selțe era de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau bulgari, existând și minorități de romi (%) și turci (%). Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența etnică.
Selțe, Dobrici () [Corola-website/Science/330435_a_331764]
-
puțin în urma marginii posterioare a ochiului. Vomerul (prevomerul), în formă de barcă, este mai masiv și mai scurt decât la celelalte salmonide; pe marginea lui anterioară sunt 4-8 dinți puternici încovoiați, dispuși într-un singur rând transversal; la exemplarele bătrâne, majoritatea acestor dinți cade. Dinții de pe vomer se continuă, fără întrerupere, cu cei de pe palatine. Pe manubriu vomerului, dinții lipsesc. Manubriul vomerului este scurt și lat; iar la exemplarele bătrâne el e concrescut cu parasfenoidul. Pe marginea limbii, câte un rând
Lostriță () [Corola-website/Science/330408_a_331737]
-
dar de unde a dispărut, precum și în lacurile de baraj. Pentru obținerea de reproducători în vederea fecundației artificiale se folosesc diverse plase, îndeosebi sacul și undița. Aria de răspândire originară a lostriței este foarte fragmentată, fiind limitată numai la bazinul Dunării. Supraviețuirea majorității populației este dependentă de introducerea regulată de material provenit din acvacultură. Reproducerea naturală se produce rar, ca urmare a alterării ambientale și a consecințelor fluctuațiilor debitului de apă al râurilor. Populațiile care sunt capabile să se susțină autonom sunt foarte
Lostriță () [Corola-website/Science/330408_a_331737]
-
1913-1940 a făcut parte din "plasa Traian" a județului Constanța, România. Lângă localitate a mai existat o așezare (azi dispărută) numită "Asănești" în timpul administrației românești. La recensământul din 2011, populația satului Loznița era de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau bulgari, cu o minoritate de romi Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența etnică.
Loznița, Dobrici () [Corola-website/Science/330426_a_331755]
-
Lângă localiate a mai existat o așezare cu populație de etnie română și turcă (azi dispărută) numită în timpul administrației românești "Durași" și în "Dryan" bulgară. La recensământul din 2011, populația satului Rosen era de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau bulgari, cu o minoritate de romi Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența etnică.
Rosen, Dobrici () [Corola-website/Science/330433_a_331762]
-
1913-1940 a făcut parte din "plasa Accadânlar" a județului Durostor, România. Lângă localitate a mai existat o așezare (azi dispărută) numită "Duraclar" în timpul administrației românești. La recensământul din 2011, populația satului Vodno era de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau turci, cu o minoritate de bulgari (%). Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența etnică.
Vodno, Silistra () [Corola-website/Science/330439_a_331768]
-
regiunea Huancavelica. Provincia a fost creată prin legea nr. 1306 din 14 noiembrie 1910. Provincia este divizată în 12 districte (spaniolă: "distritos", singular: "distrito"): Provincia este locuită de către urmași ai populațiilor quechua. Quechua este limba care a fost învățată de către majoritatea populației (procent de 86,22%) în copilărie, iar 13,42% dintre locuitori au vorbit pentru prima dată spaniolă. (Recensământul peruan din 2007)
Víctor Fajardo (provincie) () [Corola-website/Science/330441_a_331770]
-
Jiten, Kazicene, Klisura, Kokaleane, Krivina, Kubratovo, Kătina, Lozen, Lokorsko, Malo Bucino, Miroveane, Mramor, Mărceaevo, Negovan, Pancearevo, Plana, Podgumer, Svetovracene, Vladaia, Voinegovți, Voluiak. La recensământul din 2011, populația comunei Stolicina era de 1.178.331 locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (96,44%) erau bulgari, existând câte o minoritate de turci (0,55%) și de romi (1,55%). Pentru 0,61% din locuitori nu este cunoscută apartenența etnică.
Comuna Stolicina, Sofia-capitala () [Corola-website/Science/330446_a_331775]
-
dată, religia druzilor s-a retras înlăuntrul său. Această atitudine de taină și izolare absolută a fost păstrată până în zilele noastre și respinge prozelitismul. Secolul al XVIII - lea a marcat începutul migrațiilor druze din zona Munților Libanului, unde era concentrată majoritatea populației, către Munții Ḫawrăn din Siria. Migrația a fost cauzată de luptele interne dintre druzii qaisiți si druzi iemeniți. Ulterior a existat o rivalitate dintre alte două clanuri ale druzilor : familia Arsalăn și familia Djunblăt. Rivalitatea s-a păstrat până în
Druzi () [Corola-website/Science/329025_a_330354]
-
actori, jurnaliști și scriitori precum și politicieni. Cele mai cunoscute maghiaro-canadieni sunt: Alanis Morissette, John Kricfalusi, Elvira Kurt, Elvis Stojko, William Shatner, Gabor Szilasi, Robert Lantos, Aaron Voros, etc. Primii imigranți maghiari au ajuns în Canada în secolul al XIX-lea, majoritatea lor au stabilit în Alberta. În 1886 bogătașul maghiar Eszterházy Pál Oszkár (născut ca Packh János) a ajutat 35 de familii maghiari să se stabilească în sudul provinciei Saskatchewan, întemeind prima localitate maghiară: Kaposvar, care a primit numele după orașul
Maghiarii din Canada () [Corola-website/Science/329030_a_330359]
-
ascensiunii naționalismului în România și Slovacia, mulți maghiari au emigrat și din aceste țări, după prăbușirea comunismului. Pe lângă maghiarii emigrați din motivele sus-menționate, mulți au ales să trăiască în Canada din cauza nivelului de trai mult mai ridicat față de Europa Centrală. Majoritatea maghiarilor din Canada trăiesc în provincia Alberta, deși procentul lor este cel mai mare în Saskatchewan (numit Saskanada de maghiarii canadieni). Primii maghiari care au ajuns în Alberta au sosit cu contele Paul Oskar Eszterhazy în 1866 (25 familii, care
Maghiarii din Canada () [Corola-website/Science/329030_a_330359]
-
St. Benedict, Prud'homme, Yellow Creek, Zichydorf, East Central, Cudworth, Whitewood și Mistatim. Cele mai multe localități fondate de maghiari din Canada, se găsesc în Saskatchewan (vezi capitolul despre localitățile maghiare din Canada). Primii imigranți maghiari au sosit în Manitoba în 1885, majoritatea lor s-au stabilit în Winnipeg. În acest oraș a fost tipărit primul ziar în limba maghiară în 1905 cu titlul de "Kanadai Magyarság" (""). Aici s-a format și prima biserică maghiară în 1906: Biserica Presbiteriană Maghiară (o biserică reformată-calvină
Maghiarii din Canada () [Corola-website/Science/329030_a_330359]
-
1906: Biserica Presbiteriană Maghiară (o biserică reformată-calvină). Ungaria fiind aliatul dușmanilor Canadei, maghiaro-canadienii erau internați în timpul Primului Război Mondial. În perioada interbelică cluburile maghiare au prosperat în ciuda numărului redus al maghiarilor: în 1920 erau doar 13.811 de maghiari în toată Canada, majoritatea lor locuind în provinciile Saskatchewan, doar câțiva familii în Manitoba. La sfârșitul perioadei interbelice a sosit cel de-al doilea val de imigranți, care a întărit organizațiile existente, dar a fondat și organizații noi (spre exemplu: primele organizații ecleziastice reformate
Maghiarii din Canada () [Corola-website/Science/329030_a_330359]
-
În 1927 s-a deschis Consulatul Maghiar din Winnipeg. În 1996 au fost 9.025 maghiaro-canadieni în Manitoba, numărul lor fiind într-o creștere ușoară dar continuă, ajungând pănă la recensământul din 2006 la 9.900 de persoane. În Ontario majoritatea maghiarilor au locuit în mediul urban (spre deosebire de Saskatchewan), în cele mai populate orașe. Ca urmare, populația maghiară a provinciei este cea mai numeroasă, însă mai puțin "stabilă", cu un procentaj scăzut în cadrul populației totale. Asimilația (spontană) aici este mai mare
Maghiarii din Canada () [Corola-website/Science/329030_a_330359]
-
mai mari este continuă), numărul maghiaro-canadienilor din Ontario este în creștere continuă. Primii imigranți maghiari s-au stabilit în Ontario mult mai târziu decât în Saskatchewan, Alberta sau Manitoba, primul val semnificativ ajungând în provincie doar după Primul Război Mondial, majoritatea lor din cauza consecințelor Tratatului de la Trianon. Cei mai mulți maghiaro-canadieni au locuit în Welland, Windsor, Brantfort și Hamilton, Ontario. În 1930 au locuit deja peste 1.000 de maghiaro-canadieni în Hamilton, Toronto. Prima organizație maghiară a fost fondată în 1907 în Hamilton
Maghiarii din Canada () [Corola-website/Science/329030_a_330359]
-
cartier maghiar. Școlile maghiare din Canada sunt instituții de învățământ în cadrul cărora elevii maghiaro-americani pot învăța limba și literatura maghiară, istoria Ungariei și a maghiarilor, dansuri, cântece, obiceiuri maghiare, geografia Ungariei, geografia Europei și Europei Centrale, gastronomie (bucătărie maghiară), etc. Majoritatea școlilor maghiaro-americane funcționează periodic și facultativ (câteva zii de învățământ pe lună). Totuși, prin anumite contracte cu școlile canadiene, mediile din școlile maghiare de obicei se calculează și în sistemul de credit (ca ore facultative). În majoritatea școlilor maghiaro-canadiene sunt
Maghiarii din Canada () [Corola-website/Science/329030_a_330359]
-
bucătărie maghiară), etc. Majoritatea școlilor maghiaro-americane funcționează periodic și facultativ (câteva zii de învățământ pe lună). Totuși, prin anumite contracte cu școlile canadiene, mediile din școlile maghiare de obicei se calculează și în sistemul de credit (ca ore facultative). În majoritatea școlilor maghiaro-canadiene sunt mai multe secții sau clase privind vârsta și cunoștința de limbă a elevilor. Privind faptul că mulți dintre familiile maghiaro-canadiene trăiesc în Canada de mult, studenții din a treia-patra cenerație nu sunt vorbitori de limba maghiară în
Maghiarii din Canada () [Corola-website/Science/329030_a_330359]
-
al șaptelea imam de către șiiții duodecimani . Astfel, ismailiții îl consideră pe Isma'il, ca și pe fiul său, Muhammad, cel de-al șaptelea imam văzut, iar din acest motiv ei mai sunt numiți și „septimani” (arabă: سبعية "sab’iyya"). Conform majorității surselor, atât ismailite cât și non-ismailite, imamul as-Sadiq l-a desemnat inițial pe Isma'il, ca fiind succesorul la conducerea poporului. Nu există nici un dubiu privind istoricitatea acestei desemnări, care se află la baza doctrinei sectei ismailite. Conflictul a apărut
Ismailiți () [Corola-website/Science/329022_a_330351]
-
a fost acordat în timpul vieții lui Ja'far as-Sadiq. După moartea acestuia, trei dintre ceilalți fii și-au cerut dreptul simultan, fapt care a dus la divizarea șiismului în șase grupuri, două dintre ele fiind identificate ca secte ismailite timpurii. Majoritatea comunității șiite l-a recunoscut pe fratele cel mai în vârstă al lui Isma'il, 'Abd Allah al-Afțaḥ, ca fiind noul lor imam, aceștia au devenit cunoscuți sub numele de "aftahiyya". După mortea lui 'Abd Allah al-Afțaḥ majoritatea susținătorilor săi
Ismailiți () [Corola-website/Science/329022_a_330351]
-
ismailite timpurii. Majoritatea comunității șiite l-a recunoscut pe fratele cel mai în vârstă al lui Isma'il, 'Abd Allah al-Afțaḥ, ca fiind noul lor imam, aceștia au devenit cunoscuți sub numele de "aftahiyya". După mortea lui 'Abd Allah al-Afțaḥ majoritatea susținătorilor săi s-au îndreptat către fratele vitreg, Musa al Kazim, considerat cel de-al șaptelea imam al duodecimanilor, față de care își exprimaseră deja supunerea. Grupurile ismailite timpurii, care s-au desprins din duodecimani abia după moartea lui Ja'far
Ismailiți () [Corola-website/Science/329022_a_330351]
-
imamului Al-Musta'li, Tayyib, a devenit imamul ascuns care se va întoarce la un moment dat în viitor. Din acest punct, ismailiții au devenit cunoscuți și sub numele de "tayyibiți". În privința doctrinei, tayyibiții au menținut tradiția fatimidă și au păstrat majoritatea textelor din această perioadă. Ei și-au elaborat propriul sistem ezoteric, de gândire religioasă, cu câteva teme escatologice distincte. În prezent numărul lor se ridică la 17.000 în Yemen și încă câteva mii în India. Nusayriții din nordul Siriei
Ismailiți () [Corola-website/Science/329022_a_330351]
-
șapte grade de inițiere și respectiv nouă în vremea fatimizilor. Novicele ajuns în starea de „stabilitate” ("ta'sis") se găsește plasat mai sus de orice credință. Ismailiții au fost acuzați de practici imorale și reuniuni indecente de-a lungul timpului. Majoritatea adepților nu depășeau niciodată al treilea grad, marcat printr-un jurământ special ("rabt") care îi lega de imamul ismailit. Misionarii și propovăduitorii atingeau rar ultimul grad.
Ismailiți () [Corola-website/Science/329022_a_330351]
-
Florin Piersic, Mihai Mereuță. Conform opiniei criticului Bujor T. Râpeanu, este un "film de rezistență. Evocare, în cheie dramatică, a evenimentelor istorice petrecute în satul maramureșean de graniță Moisei, unde, în toamna anului 1944, trupele germane și hortiste au executat majoritatea populației și au incendiat localitatea, ca represalii organizate de Rezistență împotriva fortificațiilor din zonă." Decupajul datează din 1977, când potrivit avizului Asociației cineaștilor, se efectuează o seamă de reduceri. Înaintat C.C.E.S. (Consiliul Culturii și Educației Socialiste) la 13/10/1977
Ultima frontieră a morții () [Corola-website/Science/329053_a_330382]
-
din secolul al XVI-lea. La intervenția ambasadorului suedez la Înalta Poartă, baronul Gustav von Celsing, în 1753 domnitorul Constantin Racoviță a emis un hrisov prin care îngăduia construirea unei biserici de lemn pentru comunitatea evanghelică luterană, formată în marea majoritate din sași ardeleni stabiliți la București. Acest nou lăcaș de cult a fost sfințit la 15 august 1778 de Adormirea Maicii Domnului. Aceasta a fost cunoscută în București ca „Biserica Lutherană Sf. Maria”. În secolul al XIX-lea comunitatea luterană
Biserica Evanghelică C.A. București () [Corola-website/Science/329073_a_330402]