11,066 matches
-
Ippolit. — Ei, prințe, nu sunteți prea tare la aritmetică sau, dimpotrivă sunteți foarte tare, dar o faceți pe neștiutorul! strigă nepotul lui Lebedev. — Cu zece mii nu sunt de acord, spuse Burdovski. — Antip! Acceptă! îi șopti boxerul, vorbind repede și deslușit, aplecându-se din spate peste spătarul scaunului lui Ippolit. Acceptă și pe urmă mai vedem noi! — Stați puțin, domnule Mâșkin! strigă strident Ippolit. Pricepeți odată că nu suntem niște proști, niște proști triviali, cum ne cred probabil toți oaspeții dumneavoastră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cel puțin pentru dumneavoastră și, în orice caz, destul de curioase. După părerea mea, e neapărată nevoie să le cunoașteți și, poate, chiar pentru dumneavoastră înșivă va fi mai bine dacă problema se va clarifica pe deplin... Burdovski se așeză tăcut, aplecându-și puțin capul, părând foarte îngândurat. Se așeză și nepotul lui Lebedev care se ridicase ca să-l însoțească; acesta, deși nu-și pierduse capul și curajul, era, probabil, foarte contrariat. Ippolit era încruntat, trist și parcă foarte uimit. În tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
adevăr, excelență! îi răspunse Lebedev ferm, fără să șovăie deloc, punându-și mâna la inimă. Parcă s-ar lăuda! mai că nu sări ea de pe scaun. — Sunt ticălos, ticălos! începu să îngaime Lebedev, bătându-se cu pumnii în piept și aplecându-și capul din ce în ce mai jos. Nu mai pot eu că ești ticălos! Crede că, dacă zice: sunt ticălos, scapă basma curată. Și nu ți-e rușine, prințe, să te înhăitezi cu asemenea oameni? Te mai întreb o dată. N-o să te iert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nici cât degetul dumitale cel mic, nici în privința inteligenței, nici în a inimii! Ești mai cinstit decât toți, mai nobil decât toți, mai bun decât toți, mai blând decât toți, mai inteligent decât toți! Aici sunt oameni nedemni să se aplece și să ridice batista pe care ai scăpat-o acum... De ce te umilești și te consideri mai prejos decât ei? De ce ai schimonosit totul în ființa dumitale, de ce nu ai pic de mândrie? — Doamne, cine s-ar fi gândit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe fundalul general al tonului celorlalți, devenea, fără voie, comic: încă puțin, și ceilalți ar fi început să râdă și de el, însă prințul nu observa acest lucru.) — Prințe, chiar nu vă dați seama că e smintit? spuse Evgheni Pavlovici, aplecându-se spre el. Mai înainte mi-a spus cineva, aici, că l-a apucat sminteala avocaturii și a discursurilor avocățești și că vrea să dea examen. Mă aștept la o parodie strălucită. — Vă conduc spre o concluzie grandioasă! tuna între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ți-a fost refuzată! a strigat Bahmutov, cu un reproș fierbinte adresat nu știu cui. În momentul acela ne opriserăm pe pod, cu coatele sprijinite de balustradă, și priveam Neva. Nici nu știi ce mi-a trecut prin cap, am spus eu, aplecându-mă și mai mult peste balustradă. — Nu cumva să te-arunci în apă? a strigat Bahmutov aproape speriat. Poate că îmi citise gândul pe față. — Nu, deocamdată doar un raționament, următorul: uite, acum mai am de trăit două-trei luni, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
el. Ippolit îi privea pe musafirii care râdeau. Prințul observă că dinții îi clănțăneau, ca și cum l-ar fi scuturat cele mai puternice frisoane. — Cât sunt de ticăloși! îi șopti iar Ippolit prințului, cuprins de frenezie. Când vorbea cu prințul, se apleca spre el și șoptea. Dă-le pace; ești foarte slăbit... — Imediat, imediat... plec imediat. Brusc, îl îmbrățișă pe prinț. — Găsiți, poate, că sunt nebun? spuse el și îl privi, râzând ciudat. — Nu, dar dumneata... Imediat, imediat, tăceți, să nu spuneți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
inimă în cel mai greu moment al vieții mele! Mi-am amintit atunci de dumneata ca de un fel de lumină... eu... — Lasă, bine, bine, îl întrerupse ea, dar deja pe un ton total schimbat, aproape speriată și chiar se aplecă spre el, încă străduindu-se să nu-l privească fățiș; vru să-i atingă umărul ca să-l roage și mai convingător să nu se supere. Bine, adăugă ea, rușinându-se teribil, simt că am întrebuințat o expresie tare prostească. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cauză o fi având. — Nu te iubesc deloc, spuse ea pe neașteptate, parcă vrând să-i închidă gura. Prințul nu-i răspunse; tăcură iarăși, preț de un minut. — Îl iubesc pe Gavrila Ardalionovici... spuse ea precipitat, dar de-abia auzit, aplecându-și capul și mai mult. — Nu-i adevărat, zise și prințul aproape în șoaptă. — Deci mint? E adevărat; acum trei zile i-am dat cuvântul meu, tot pe banca asta. Prințul se sperie și căzu pe gânduri o clipă. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a întors la Petersburg. Ieri-seară ai sărit să-i iei apărarea, iar acum ai văzut-o în vis... Vezi că știu tot? Nu-i așa că de dragul ei, numai de dragul ei ai venit aici? Da, de dragul ei, îi răspunse încet prințul, aplecându-și trist și gânditor capul, fără să bănuiască ce privire scânteietoare îi aruncase Aglaia. De dragul ei, numai ca să aflu... Nu cred în fericirea ei alături de Rogojin, deși... într-un cuvânt, nu știu ce aș putea face aici pentru ea și cu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
important, prea important! Această oră de discuție va fi ora destinului meu definitiv. Va fi ora mea și n-aș dori ca, într-un moment atât de sfânt, să ne poată întrerupe primul venit, primul neobrăzat și nu arareori - se aplecă deodată spre prinț, vorbind cu șoapte ciudate, misterioase și aproape speriate - un neobrăzat care nu face nici cât tocul... de la pantoful dumneavoastră, iubite prințe! O, nu spun: de la pantoful meu! Observați, mai ales, că n-am pomenit de pantoful meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fie nevoie, o să-l snopesc... ah, acum încotro ai luat-o? Dar generalul îl trăgea spre pridvorul unei case din apropiere. — Unde te duci? E pridvorul altcuiva! Generalul se așeză pe trepte și tot îl trăgea pe Kolea spre el. — Apleacă-te, apleacă-te! bâiguia el. O să-ți spun tot... rușine... apleacă-te... cu urechea... cu urechea. O să-ți spun la ureche... — Ce-i cu tine! se sperie Kolea teribil, apropiindu-și, totuși, urechea de buzele lui. — Le roi de Rome
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o să-l snopesc... ah, acum încotro ai luat-o? Dar generalul îl trăgea spre pridvorul unei case din apropiere. — Unde te duci? E pridvorul altcuiva! Generalul se așeză pe trepte și tot îl trăgea pe Kolea spre el. — Apleacă-te, apleacă-te! bâiguia el. O să-ți spun tot... rușine... apleacă-te... cu urechea... cu urechea. O să-ți spun la ureche... — Ce-i cu tine! se sperie Kolea teribil, apropiindu-și, totuși, urechea de buzele lui. — Le roi de Rome... șopti generalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Dar generalul îl trăgea spre pridvorul unei case din apropiere. — Unde te duci? E pridvorul altcuiva! Generalul se așeză pe trepte și tot îl trăgea pe Kolea spre el. — Apleacă-te, apleacă-te! bâiguia el. O să-ți spun tot... rușine... apleacă-te... cu urechea... cu urechea. O să-ți spun la ureche... — Ce-i cu tine! se sperie Kolea teribil, apropiindu-și, totuși, urechea de buzele lui. — Le roi de Rome... șopti generalul, tremurând parcă și el cu totul. — Ce?... Ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Maria... Petrovna Su-su-su... Kolea se smulse din strânsoare, îl înșfăcă pe general de umeri și, ca smintit, îl privi. Bătrânul se făcuse roșu în obraji, buzele i se învinețiseră, spasme mărunte îi treceau fugar pe față. Deodată se aplecă și începu să cadă încet pe brațul lui Kolea. — Atac de apoplexie! strigă acesta de răsună toată strada, dându-și, în sfârșit, seama despre ce era vorba. Vtc "V" La drept vorbind, Varvara Ardalionovna, în discuția cu fratele ei, exagerase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
brusc în picioare, dădu neatent din mână, împinse cu umărul și... se auzi un strigăt general! Vaza se clătină, mai întâi păru să ezite dacă n-ar fi bine cumva să cadă în capul vreunuia dintre bătrânei, însă deodată se aplecă în direcția opusă, spre nemțotei, care, îngrozit, de-abia apucă să sară în lături, și se prăbuși pe parchet. Bubuitul, țipetele, cioburile scumpe împrăștiate pe covor, sperietura, uimirea - o, e dificil și aproape inutil de descris ce era în sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cuiva. Chipul disperat, crispat al Nastasiei Filippovna îl privea țintă, iar buzele ei învinețite fremătau, întrebându-l: — După ea fugi? După ea? Căzu leșinată în brațele lui. El o ridică, o duse în cameră, o așeză în fotoliu și rămase aplecat deasupra ei într-o așteptare resemnată. Pe masă era un pahar cu apă; Rogojin, care se întorsese, îl înșfăcă și o stropi pe față; ea deschise ochii și, preț de aproape un minut, nu înțelese nimic; deodată însă se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-i pară rău, că poate e mai bine așa“ și altele. Ce-i drept, s-au făcut și tentative de a cere șampanie, dar cei mai în vârstă dintre oaspeți îi opriră pe cei tineri. După ce plecară cu toții, Keller se aplecă spre Lebedev și-i șopti la ureche: „Eu și cu tine am fi făcut tărăboi, s-ar fi lăsat cu o încăierare, ne-am fi scărmănat bine cu ei, ar fi venit poliția; uite că el și-a câștigat prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ți-amintești cum l-a plesnit pe ofițerul acela la concert, ha-ha-ha! Și cadetul... cadetul... cadetul a dat fuga... Cuprins de un nou val de spaimă, prințul sări de pe scaun. După ce Rogojin se potoli (și se potoli brusc), prințul se aplecă încet spre el, se așeză alături și începu să-l privească atent, cu inima zbătându-i-se tare în piept și respirând din greu. Rogojin nu-și întorcea capul și chiar părea că uitase de el. Prințul îl privea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să-l facă cunoscut marelui duce moștenitor. Acesta se decise să prevină pe augusta sa mamă, care, susținută printr-o tărie ce numai credința o inspiră, se duse lângă patul murindului. Împăratul nu se aștepta la vizita împărătesei; ea se aplecă și-i zise cu o voce prea dulce: "Amicul meu, n-ai putut să-ți termini devoțiunile începute, nu te-ai cuminicaț cu noi ca altădată; de ce n-ai face-o acum? Știi că pentru un creștin nu e alt
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
cu posibilități tehnice și terapeutice cu totul deosebite, devenind treptat pilonii de bază al oricărui sistem medical modern. Din nefericire Însă s-a schimbat treptat și spiritul care caracteriza spitalul la Începuturile sale. Iată de ce Paulescu găsește oportun să se aplece asupra spiritului care trebuie să domnească Într-un spital și să guverneze relația medic pacient pe care, dincolo de regulamente și coduri, le raportează la preceptele creștine. Strălucit colaborator al lui Lancereaux, clinician desăvârșit și fiziolog de talie internațională, titularul catedrei
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
precreștină, apoi cu Sf Augustin și Thomas D’Aquino În epoca medievală și renascentistă, cu Baumgarten, Hegel, Kant etc., În perioada iluministă, iar În cultura noastră cu deosebire Titu Maiorescu, Nae Ionescu, Tudor Vianu, Ovidiu Papadima și alții, s-au aplecat cu insistență asupra acestei laturi a existenței umane. Iată În sfârșit de ce frumosul face obiectul unei științe aparte, cunoscută sub numele de estetică, consacrată ca știință Încă de la 1770 când Alexander Gotlieb Baumgarten publică celebrul său tratat Întitulat „Aestetica”. De
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
frumosului asupra ființei umane. „Frumosul Înnobilează ființa umană sub aspect etic și moral. Frumusețea introduce În sufletul omului iubire și Încredere În lume, Îi modulează delirul orgoliului și aduce pe buze șoapta fericirii, elimină pornirile rele, Îi purifică și-i apleacă fruntea În gestul Înclinării. Frumusețea poate fi deci regulatorul vieții morale”. Ajungem astfel În sfera sublimului pe care Kant Îl considera ca aparținând sferei morale, pe când frumusețea s-ar opri la nivel de cunoaștere intelectuală. „Nu funcționalitatea sau utilul contează
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
de asumare a suferinței. A fi creștini Înseamnă a ne Îmbrăca În Hristos nu doar În viața, ci și În moartea Sa, În ascultare pe Cruce (Romani 6). Acceptarea nu este sinonimă cu resemnarea. A se resemna Înseamnă a se apleca În fața unei fatalități, a unei lovituri a sorții, a circumstan‑ țelor adverse. Acceptarea este Îndeplinirea unui act de liber‑ tate, prin care ne asumăm suferința și o folosim În scopul creșterii credinței noastre, a iubirii și a ascultării. A accepta
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
nu vei izbândi, ci doar le vei Înmulți, așa că la sfârșit te vor birui. Să fii ca trestia care, atunci când bate vântul, se Înconvoaie, iar când 162 Suferința și creșterea spirituală vântul se domolește, iarăși se Îndreaptă. Dacă nu se apleacă, se rupe”198. De aceea, Părinții sfinți, În scrierile lor, ne Îndeamnă pe toți să răbdăm și să ne asumăm crucea durerii, ca să ne fie curățitoare de suflet și mântuitoare. Răbdarea Înseamnă suportarea suferințelor și de aceea este sigur că
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]