9,685 matches
-
la fel ca și nașterile, căsătoriile, Înmormântările, Crăciunul sau Anul Nou, o trăsătură aparte. Toate implică acțiunea de a te gândi și de a avea anumite sentimente față de o persoană, mai multe persoane sau un eveniment, Într-o zi anume, consacrată În mod public, zi care se află Într-o legătură specifică cu momentul În care s-a petrecut evenimentul comemorat sau cu un anumit moment din viața persoanei comemorate. ș...ț Comemorările au rolul de a defini poziția cuiva În raport cu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
lucrare frecvent citată, P. Connerton (1995, p. 65) consideră că reconstituirea comemorativă se Întemeiază pe o articulare calendaristică, pe una verbală și pe una gestuală. Din punctul meu de vedere, comemorarea poate fi definită prin spațiul de referință (instituirea locului consacrat al ceremoniei comemorative), decupajul asupra timpului (crearea memoriei comemorative), actorii și acțiunile lor. Dimensiunea spațială Comemorările creează spații de referință, fie prin evocarea și sacralizarea locului unde s-a desfășurat evenimentul primordial, fie prin ridicarea unui monument care evocă momentul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
procesul de monumentalizare inițiat de puterea sovietică: el implică o negare a sistemelor simbolice și ritualice precedente - imaginarului politic (țarist), imaginarul religios (ortodox) și imaginarul cultural (folcloric) - specifice formelor sociale precomuniste și Înlocuirea lor cu un sistem nou. Diferite studii consacrate acestui fenomen (C. Arvidsson, L.E. Blomqvist, 1987; A. Brossat, 1990; C. Lane, 1981; R. Stites, 1991; N. Turmakin, 1994; Van Geldern, 1993; pentru alte țări comuniste și postcomuniste, vezi G. Evans, 1998; R. Watson, 1994; K. Verdery, 1999) au urmărit
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ca o sărbătoare națională capabilă să adune masele În jurul unei reprezentări consensuale a trecutului și a identității naționale. Accentul se mută acum dinspre elementele de comemorare către cele festive: Sărbătoarea se desfășoară În două etape succesive: dimineața este În general consacrată manifestărilor oficiale și/sau partizane, iar după-amiaza este rezervată jocurilor și distracțiilor populare. În aceste două faze, cele trei categorii de actori ai sărbătorii - oficialitățile, militanții și simpatizanții lor, masele populare - sunt Învestite cu funcții complementare: dimineața, oficialii și militanții
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sociale (Z. Mach, 1993, pp. 164-166). Inaugurările și vizitele oficialetc "Inaugurările și vizitele oficiale" „În timp ce riturile de comemorare dau viață legăturilor sociale prin folosirea unor amintiri care transcend interesele și conflictele, instaurările și inaugurările afirmă noutatea, folosind Însă simbolurile deja consacrate” (C. Rivière, 2005, p. 27). Afirmația cunoscutului antropolog francez subliniază modul subtil În care aceste ceremonii afirmă, În chip predominant, noutatea, mizând pe dialectica dintre vechi și nou, continuitate și schimbare, valori consacrate și valori novatoare. După A.M. Potter (apud
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
inaugurările afirmă noutatea, folosind Însă simbolurile deja consacrate” (C. Rivière, 2005, p. 27). Afirmația cunoscutului antropolog francez subliniază modul subtil În care aceste ceremonii afirmă, În chip predominant, noutatea, mizând pe dialectica dintre vechi și nou, continuitate și schimbare, valori consacrate și valori novatoare. După A.M. Potter (apud Ph. Abbott et alii, 2002, p. 208), acest tip de rituri (pe care el le numește „de succesiune”) cuprinde ceremonii ce accentuează continuitatea unui anumit tip de conducere și ceremonii care evidențiază beneficiile
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Și orice vizită oficială funcționează după principiul procesiunii, astfel Încât centrul consacrator transmite puterea sa periferiei pe care o străbate. Acest fapt este o garanție a emoției și adeziunii la gesturile formalizate și arhicunoscute ale oricărei inaugurări: ea devine „inaugurarea noastră”, consacrată „pentru noi” de o figură care reprezintă centrul (religios sau/și politic), care performează ritualul, În acest moment și În acest loc, numai pentru publicul prezent și dornic să participe la ceremonial. Vizitele politice După E. Muir (1997, p. 231
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În „ales al poporului”: aceasta este marcată de acte ceremoniale precum depunerea jurământului, preluarea Însemnelor puterii, mutarea Într-o reședință cu conotații simbolice, izolarea de ceilalți prin intermediul șefului de protocol, a gărzilor de corp, a calendarului și obligațiilor prezidențiale. Studiile consacrate riturilor de instaurare au adoptat fie o perspectivă funcționalistă, fie una conflictualistă. Prima paradigmă subliniază capacitatea acestor ceremonii de a etala simbolurile care oferă imaginea, concretizată de anumite simboluri (regina, președintele, steagurile, Palatele, mulțimea de susținători etc.), a unui stat-națiune
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ar fi sortită dacă soarele ar dispărea cu adevărat. Dar prezența aceasta este și interpusă, ceea ce Înseamnă că Îndepărtează riscul unei conjuncții totale, al cărei rezultat ar fi o lume arsă (C. Lévi-Strauss, 1995, p. 359). Dintre nenumăratele constructe mitologice consacrate explicării originii focului și a consumului de alimente coapte, mitul prometeic a suscitat numeroase interpretări. Voi urma aici analizele subtile ale lui Jean-Pierre Vernant (1995), care se referă Îndeosebi la episodul instituirii primului sacrificiu În onoarea zeilor. Zeus Îi cere
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
focului, paloșul pentru a fi dat Sfintei Maria, apa aruncată pe mormânt pentru a fi băută pe lumea cealaltă etc.). Religia creștină a cunoscut numeroase elaborări mitologice și reconfigurări doctrinare ale lumii de dincolo, fracturată Între două mari planuri, unul consacrat celor credincioși (Paradisul) și altul rezervat celor care au Încălcat prescripțiile canonice (Iadul). Iată una dintre primele configurări mitologice ale locului de pedeapsă eternă, așa cum apare ea În Apocalipsa lui Pavel, text a cărui geneză este plasată În Egipt, Între
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ei profunde, gândirea mitică generează, În manifestările ei, texte, risipite În numeroase genuri folclorice și În complexe simbolice (gestuale În ceremonii, figurative În arta populară) de o mare și deseori derutantă varietate. În consecință, folosind diverse instrumente de analiză, studiile consacrate inventarului mitic românesc au tins Întotdeauna spre atingerea acestui nucleu originar. Traseul deschide Însă calea unor alte analize, dedicate „gândirilor” (sau „logicilor”) care sub creația folclorică, fie ele magice, mitice, religioase, empirice, estetice etc. Stabilirea originii miturilor autohtone a generat
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și din modul de interpretare a acestora. În aceste condiții, „mitologia” populară românească are și ea dimensiuni și granițe variabile. Pe de altă parte, cei peste 100 de ani de cercetare a culturii populare românești cunosc numeroase studii de referință consacrate unor figuri, teme sau zone ale mitologiei, dar foarte puține sinteze. Unele abordări construiesc o poveste unitară și coerentă, În care, din multitudinea de manifestări folclorice și variante ale fiecăruia dintre acestea, au extras notele comune și oarecum emblematice. În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
centrate pe comic. Practic, în afara unor istorii ale teatrului, ca Teatrologia românească interbelică, semnată de Justin Ceuca, sau ca Istoria dramaturgiei române contemporane 10, semnată de Mircea Ghițulescu, a celor cu aplicație asupra dramaturgiei universale 11 și a unor capitole consacrate "comediei"12 sau, de cele mai multe ori "umorului", comicul nu a beneficiat de niciun studiu care să-i urmărească sistematic pătrunderea în literatura românească, ante sau postcaragialiană, astfel încât încercarea de hașurare a unei largi zone de răspândire a comicului atât în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în intenție, în diacronie și în sincronie, la nivel global sau național se dovedesc întotdeauna completabile și sunt puțini cei care la finalul investigației nu recunosc limitele studiului propus. De exemplu, după o imersiune de tip inițiatic în imensa bibliografie consacrată comicului, Jean-Marc Defays pornește propria cercetare cu asumata conștiință a relativității acesteia: "Ca și frumosul, adevărul, binele, și asemeni sacrului, cu care el este într-un intim raport, comicul nu se pune în termeni rezolutivi și de soluționare (va rămâne
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o estetică avangardistă ține și tehnica dicteului automatic, detectată de G. Călinescu în stenogramele dialogului de la judecătorie 83, dar și în transcrierea telegramată a tablei de materii din Moșii (Tablă de materii). Spiritul de frondă, nonconformismul, respingerea așa-numitelor "valori" consacrate, repulsia față de îngrădirile de orice fel, inclusiv cele literare, sunt, așadar, determinante ale personalității lui Caragiale în acord cu imaginea comediografului exemplar. Susținerea acesteia este completată și de câteva elemente biografice notorii ale acestui autor comic care, dacă n-a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vreo 300 de destrăbălați, derbedei, haimanale". Atunci, zic eu, au fost la aceea întrunire 3000 și ceva de oameni, fel de fel, și mai așa și mai așa.11 Schițele Temă și variațiuni, Situațiunea Europei, Situațiunea, Politică, Succes etc. sunt consacrate gazetăriei politice bazate pe cabotinism și dezinformare. Groaznica sinucidere din strada Fidelității, dezvoltând motivul din Înfiorătoarea și îngrozitoarea și oribila dramă din strada Uranus, satirizează maniera tendențioasă de redare a știrilor lipsite de importanță, exagerate și transformate în mobiluri pentru
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cel de-al Doilea Război Mondial este responsabil însă de absolutizarea tezei privind virulența satirică din scrierile caragialiene, prin participarea unei pletore de interpreți mai mult sau mai puțin avizați, mult mai puțin obiectivi. O privire retrospectivă asupra bibliografiei critice consacrate marelui dramaturg înregistrează cu un sentiment de exasperare faptul că, în afara câtorva analize de profunzime, aproape toate lucrările și articolele despre viața și opera lui Caragiale publicate, de pildă, între 1948-1962 se referă argumentat sau mașinal, cu o frazeologie găunoasă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ideologic în cazul celor mai multe, le compromite valoarea estetică, așa cum nu s-a întâmplat cu scrierile lui Caragiale ale cărei "împunsături" satirice nu pot estompa meritele autentice, neconjuncturale ale comicului său. Pentru majoritatea lucrărilor menționate deja, vom aprofunda analiza în capitolul consacrat celorlalte dimensiuni ale caragialismului. În privința comicului satiric deocamdată, înrudirea acestora cu opera caragialiană este clară. Cu alte cuvinte, de la acest punct de plecare al investigației privind descendența literară caragialiană, am selectat deja câțiva posibili candidați. Nu putem încheia această trecere
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și invers, dacă ținem cont de evidenta ambivalență caracterială a acestui scriitor, responsabilă, de altfel, și de abordarea literară din unghi umoristic prezentă incidental în opera sa. Astfel, în comedii, urme ale comicului de tip umoristic se întrevăd în paginile consacrate lui Pristanda, Cetățeanului și Catindatului. Profilul umoristic caragialian se întregește în nuvelistica fantastică și în cea plasată sub semnul gravității. Fatala ironie a "viceversei" din finalul tragicomicei Două loturi, de pildă, este punctul culminant cu deznodământ dramatic precedat gradual de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
zone de interes a publicului. Ca și umorul negru, umorul absurd găsește o primă valoroasă reflectare artistică din literatura română chiar la marele dramaturg pe care Eugen Ionescu însuși îl considera precursor. Asupra acestui aspect vom insista însă în secțiunea consacrată Comicului absurdului. În concluzie, din paradigma comicului caragialian nu poate lipsi coordonata umoristicului. Cel puțin în privința umorului negru, contribuția lui Caragiale este imposibil de ignorat, așa cum se va observa în subcapitolul următor. Ceea ce înseamnă nu detronare, ci coparticipare meritorie alături de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a umoriștilor români nu a fost încă elaborată, însă ar cuprinde cu siguranță nume precum Tudor Mușatescu, V.I. Popa, Mihail Sebastian, George Mihail-Zamfirescu, Ion Băieșu. În Istoria literaturii române de la origini până în prezent, G. Călinescu îi include în scurtul subcapitol consacrat "umoriștilor" de la începutul secolului trecut până la 1916 pe G. Ranetti și P. Liciu. Celui dintâi îi aprecia talentul de cronicar umoristic pe linia "moftologilor cu o mare bună dispoziție"210 Caragiale, Teleor și Bacalbașa, cu care a colaborat și pe
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
schițele Om cu noroc, Mici economii, Cadou, Lună de miere, ca să nu mai vorbim de comediile sale, este cel al familiei burgheze care se complace în iluzoria stare de respectabilitate ascunzând un fundament profund imoral. Din cele spuse în capitolul consacrat tipologiei, rezulta deja caracterul de neocolit al reperului caragialian în tratarea acestei teme, precum și relativa bogăție de ilustrări în acest sens. Ar trebui adăugate câteva alte exemple. Astfel, la Tudor Mușatescu, în afară de situația adulterinilor din piesa Escu, ar fi de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
indemonstrabilului, descoperă în intimitatea lucrurilor o entitate ireductibilă la explicarea rațională, proiectează o viziune pesimistă derivată din neîncrederea în existența ordinii schematice a universului, ajungând să conteste însăși ideea universului rațional. În esență, așa cum rezultă din cele mai sistematice teoretizări consacrate absurdului, realizate din perspectiva filosofiei existențialiste la Jean-Paul Sartre (L'Être et le Néant, 1943) și eseistic la Albert Camus (Le Mythe de Sisyphe, 1942, L'Homme révolté, 1951), absurdul se instalează în prăpastia dintre rațiune și realitate, dintre conștiință
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dezumanizantă. O mostră a absurdității în plan lingvistic, ca expresie a noncomunicării, este schița Căldură mare, în care atmosfera caniculară justifică sterilitatea dialogului apropiat de absurd. Pentru sublinierea similitudinilor cu procedeele ionesciene pe care le-am analizat deja în capitolul consacrat parodiei, ne propunem să utilizăm aceleași instrumente de lucru din inventarul pragmatic, adecvate demersului analitic privind eficiența sau eșecul comunicării. Aplicarea conștientă a maximelor conversației formulate de Paul Grice referitoare la relevanța, cantitatea și calitatea contribuției conversaționale, toate subordonate unui
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
încrucișate este tot atât de importantă ca problema războiului, a morții, a națiunilor, a revoluțiilor sociale. Se pot cumpăra, și una și celelalte, cu aceeași monedă: două cepe de apă"59. Ca argument al ipotezei alternative, semnificativ este faptul că majoritatea studiilor consacrate ineditului fenomen teatral apreciază că premiera piesei Cântăreața cheală la Theatre des Noctambules în 1950, a constituit punctul de plecare al unei dramaturgii de avangardă care aduce în prim plan o problematică subsumată absurdului. Ulterior, întreaga creație dramatică ionesciană, în ciuda
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]